Tu vezi picaturile de ploaie si furtunile in fiecare curcubeu. Tu vezi crapaturi si zgarieturi pe geamuri, cioburi in ochelari. Tu imi vezi dintii strambi si ridurile de expresie, imi vezi semnele de buna purtare de pe genunchi.
Tu esti rece cand e vara si soare afara, esti rece cand plang, cand ma plang, cand plang din cauza ta. Esti batista uda si bagata in congelator pe care o apas cat pot de tare pe obraz cand ma doare maseaua. Esti aparatul dentar pe care l-as smulge cu clestele din gura uneori, ma faci sa simt fiecare terminatie nervoasa din gura, din corp. Esti sutienul pe care abia astept sa-l dau jos cand vin de la liceu, liniile rosii imprimate de patura in care adorm cu fata ametita de vinul pe care imi place sa-l beau joi seara.
Imi vezi sangele , ii simti gustul de fier si tot nu ti-e sila. Imi simti parul de pe maini si in loc sa lipesti benzi de ceara pe el ma iubesti si mai tare. Ma vrei si cand sunt nepensata, imi strangi burtica si coapsele intre maini si nu te deranjeaza.
de ce nu?
marți, 29 iulie 2014
Lasa-ma
Lasa-ma sa adorm in bratele tale. Lasa-ma sa inchid ochii si sa adorm.
Ii simteam rasuflarea calda pe frunte. Mirosul puternic de portocala, mirosul ala de Craciun pe care el il are si vara.
"De ce de fiecare data cand te vad vreau sa te sarut?"
"Nu stiu", i-am zis soptind. "Crede-ma, nu fac nimic. Nu-i vina mea. Scuze."
"Iti ceri scuze ca vreau sa te sarut?"
"Imi cer scuze ca vrei sa ma saruti din cauza a ceea ce crezi ca sunt, dar nu sunt. Si oricat de multe straturi de piele mi-as da jos, din nefericire am doar 3, si n-ar fi suficient. Tot minunata m-ai gasi si plina de sange. "
Ploua. Batea ploaia si sub acoperisul ala de bloc. Dar era cald acolo, in bratele lui. Avea o sticla de cola. Mereu are cola si mereu miroase a portocala.
"Inca bei cola?"
"Ma lasasem intr-o perioada, m-am apucat iar."
Ne invarteam in jurul cuvintelor ce nu duceau nicaieri, cuvinte ce se duceau singure unde vedeau cu ochii lor de cuvinte.
Cand am pierdut directia? Pentru o scurta perioada am crezut ca imi e suficient sa te stiu in viata si acolo, un acolo care-mi era vag cunoscut dar nu ma dadeam nici peste cap sa-ti iau lumea la picior.
Cel mai tare lucru la tine e ca iti deschei mereu geaca cand ma iei in brate. "Vreau sa te simt pe tine, nu haine, nu geci, nu fermoare."
"Care-i chestia ta preferata?" m-ai intrebat intr-o seara.
Sa stau intinsa pe covor in maieu si pantaloni scurti.
Ai ras toata seara. In loc sa zic ciocolata, flori, plimbari romantice si alte cele, eu vreau sa stau intinsa pe covor. Chestia mea preferata nu implica nimic din ce ai putea tu sa faci, doar daca ai veni cu un covoras incolacit pe mana.
M-am trezit in bratele tale. Citeai cartea de la mine. O citeai pe nerasuflate . "De-ai fi o carte, ce usor mi-ar fi cu tine."
De n-ar fi el, ce usor mi-ar fi mie cu mine..
Ii simteam rasuflarea calda pe frunte. Mirosul puternic de portocala, mirosul ala de Craciun pe care el il are si vara.
"De ce de fiecare data cand te vad vreau sa te sarut?"
"Nu stiu", i-am zis soptind. "Crede-ma, nu fac nimic. Nu-i vina mea. Scuze."
"Iti ceri scuze ca vreau sa te sarut?"
"Imi cer scuze ca vrei sa ma saruti din cauza a ceea ce crezi ca sunt, dar nu sunt. Si oricat de multe straturi de piele mi-as da jos, din nefericire am doar 3, si n-ar fi suficient. Tot minunata m-ai gasi si plina de sange. "
Ploua. Batea ploaia si sub acoperisul ala de bloc. Dar era cald acolo, in bratele lui. Avea o sticla de cola. Mereu are cola si mereu miroase a portocala.
"Inca bei cola?"
"Ma lasasem intr-o perioada, m-am apucat iar."
Ne invarteam in jurul cuvintelor ce nu duceau nicaieri, cuvinte ce se duceau singure unde vedeau cu ochii lor de cuvinte.
Cand am pierdut directia? Pentru o scurta perioada am crezut ca imi e suficient sa te stiu in viata si acolo, un acolo care-mi era vag cunoscut dar nu ma dadeam nici peste cap sa-ti iau lumea la picior.
Cel mai tare lucru la tine e ca iti deschei mereu geaca cand ma iei in brate. "Vreau sa te simt pe tine, nu haine, nu geci, nu fermoare."
"Care-i chestia ta preferata?" m-ai intrebat intr-o seara.
Sa stau intinsa pe covor in maieu si pantaloni scurti.
Ai ras toata seara. In loc sa zic ciocolata, flori, plimbari romantice si alte cele, eu vreau sa stau intinsa pe covor. Chestia mea preferata nu implica nimic din ce ai putea tu sa faci, doar daca ai veni cu un covoras incolacit pe mana.
M-am trezit in bratele tale. Citeai cartea de la mine. O citeai pe nerasuflate . "De-ai fi o carte, ce usor mi-ar fi cu tine."
De n-ar fi el, ce usor mi-ar fi mie cu mine..
Eu n-am iubit
Uneori vad sange curgand pe ferestre, imi zgarie Dumnezeu geamurile si ele plang si ma cheama sa imi deschid ochii.
Uneori ies din dus cu pielea impovarata de rosii zgarieturi, dar buretele nu lasa urme si nici apa si nici sapunul. Poate asa sunt eu cu-adevarat: ranita.
Cand descopar cate-o taietura pe piele, strang bine capetele si gust bobitele de sange cum ling copiii cuburile de zahar. Gustul ala greu de fier e ca laptele sugarilor, ma tine conectata la viata.
Pretentii n-am avut decat de la mine, si mereu mari si nefiresti.
Ma ciupesc vara asta tantarii ca si cum mi-ar fi iesit glucoza prin toti porii.
Cum se arunca unii in bratele altora, facand promisiuni vesnice, eu nu pot sa probez o pereche de sandale daca nu fac in prealabil inventarul hainelor la care s-ar asorta. Daca numarul e rezonabil, le probez, cel mai probabil sunt prea mari si ies cu pumnii stransi din magazin.
Nu imi lipseste curajul. Imi lipseste oare iubirea?
Gustul ala de fier e gustul iubirii. Cred ca o hematie de-a mea are 4 iubiri in loc de 4 hem. Dar oare-mi irosesc iubirea in directii necunoscute si inutile?
Iubesc atatea lucruri, locuri, oameni si idei incat, atunci cand aud "Te iubesc" scormonesc bine in inima, imi desart sacii cu fragmente alandala de suflet in cautarea unuia pe care sa scrie "Si eu te iubesc" si sa fie dens. Dar toate-au scrisul sters si sunt mase compacte de vid. Deseori raspund, vesnicul raspuns, il dau ca pe un adevar banal stiut de cand mi-au vazut ochii primele culori ale lumii . Si pe langa nimic adaug ce gasesc: sangele de pe geamuri, de pe piele si promisiuni.
Dar ranile superficiale se vindeca.. si promisiunile se duc cum se duc cojile de seminte maturate zi de zi de oamenii galagiosi cu salopete colorate.
Eu n-am iubit cum au iubit celelalte.
Dar am iubit cum am putut eu.
duminică, 22 iunie 2014
Uneori
Uneori oamenilor buni li se intampla si lucruri bune.
Uneori se intampla. Nimerim in acelasi vagon al aceluiasi tren si te dai la o parte si ma lasi sa stau jos. Pentru cei 80 de kilometri ramasi imi cedezi locul. Asa te-o educat maicata.
Uneori iubirea nu tine cont de oceane si mari, alteori se scufunda in ape adanci si nu ne ramane decat sarea pe piele pe care o stergem cu prosopul... in rest nisip si cioburi de scoici. In rest nimic.
Uneori se intampla. Ne promitem unul altuia Raiuri si zborui prin nori ne aruncam in prapastii fara fund doar tinandu-ne de mama. Uneori avem curaj, alteori ne uitam numele si culoarea sangelui ce ne curge prin trupuri.
Uneori te simt, alteori te chem disperata sa iti aud vocea.
Dar cand nu te simt...? Si nu mereu te simt. Si daca uneori eu sunt cea care se scufunda, pentru ca nu-i nicio iubire care sa se piarda pe drum. Daca eu ma pierd, daca de fapt tu erai pe stanca in spatele meu si m-ai impins singura in prapastia adanca? Daca iti tineam in mana inima, nu mana? Si daca nici macar nu era inima ta?
Uneori mi-e teama. Uneori vreau sa fug si sa te abandonez marii caci marea pe tine nu te cunoaste si nu mi te-ar da inapoi.
Dar uneori ma gandesc ca ne vom tine de mana, ca avem ani si ani si ani sa ne iubim daca asta vrem. Dar acum am 18. Lasa-ma sa-mi iubesc varsta, lasa-ma sa am cate-o iubire, pe rand.
Uneori se intampla. Nimerim in acelasi vagon al aceluiasi tren si te dai la o parte si ma lasi sa stau jos. Pentru cei 80 de kilometri ramasi imi cedezi locul. Asa te-o educat maicata.
Uneori iubirea nu tine cont de oceane si mari, alteori se scufunda in ape adanci si nu ne ramane decat sarea pe piele pe care o stergem cu prosopul... in rest nisip si cioburi de scoici. In rest nimic.
Uneori se intampla. Ne promitem unul altuia Raiuri si zborui prin nori ne aruncam in prapastii fara fund doar tinandu-ne de mama. Uneori avem curaj, alteori ne uitam numele si culoarea sangelui ce ne curge prin trupuri.
Uneori te simt, alteori te chem disperata sa iti aud vocea.
Dar cand nu te simt...? Si nu mereu te simt. Si daca uneori eu sunt cea care se scufunda, pentru ca nu-i nicio iubire care sa se piarda pe drum. Daca eu ma pierd, daca de fapt tu erai pe stanca in spatele meu si m-ai impins singura in prapastia adanca? Daca iti tineam in mana inima, nu mana? Si daca nici macar nu era inima ta?
Uneori mi-e teama. Uneori vreau sa fug si sa te abandonez marii caci marea pe tine nu te cunoaste si nu mi te-ar da inapoi.
Dar uneori ma gandesc ca ne vom tine de mana, ca avem ani si ani si ani sa ne iubim daca asta vrem. Dar acum am 18. Lasa-ma sa-mi iubesc varsta, lasa-ma sa am cate-o iubire, pe rand.
joi, 17 aprilie 2014
Cheia
La inceputul anilor 2000 ai mei nu aveau timp sa imi lege snurul cu cheia la gat, si ieseam pe-afara cu ea in mana, pana i s-a facut mila unei vecine si mi-a innodat un siret alb.
Alergam ca orice copila de 5-6-7 ani prin nisip si ierburi si strangeam metalul ala in mana ca si cum de asta depindea viata mea. Nu am scapat-o niciodata pe jos, nu am lasat-o nicio secunda. Ma prindeam cu mainile de bara si tot tineam cheia in mana.
Si de aici incepe povestea.
Am fost in vizita la Bucuresti la Universitati si multumita lui Dumnezeu am reusit sa ajungem si la Medicina si sa-l gasim si pe baiatul asta caruia i s-a facut mila de noi, veniti din provincie, si a mai ramas sa ne plimbe pe-acolo.
Daca as incepe cu "din clipa in care am zarit facultatea bla bla bla" ce sens ar mai avea postarea, ar fi total previzibil si nu ar merita scris.
Doar ca m-am simtit mica. Mica in fata a ceva mare, ceva-ul din care imi doresc sa fac si eu parte candva. Senzatia ca ar trebui sa las capul in fata si sa ma spal bine de tot pe maini inainte sa intru acolo.
Apoi ne-am plimbat.
Dar de unde explozia?
In sala de anatomie ai dat la o parte o carpa si atunci am vazut. Era acolo, la cativa centimentrii de nasul meu, puteam sa simt mirosul de formol, sa vad fiecare detaliu. Si dupa ai luat-o cu mainile, fara manusi. Tineai intre degete o inima. Si chiar daca inima aia nu batea, si chiar daca nu erau mainile mele cele care o tineau, am simtit adrenalina tasnind prin vene cu viteza si s-a facut lumina. Si nu mai eram in sala de anatomie, si nu mai era nimeni in jur, si erau doar mainile tale tinand inima aia. Si mi-am dat seama unde vreau sa fiu si ce vreau sa fac. Pentru emotia aia, pentru ceea ce am simtit, pentru cat de frumos a fost sa vad si poate sa simt candva viata zbatandu-se intr-un ghemotoc rosu cat pumnul, pentru toate astea, si pentru alte motive.
Pentru ca voi tine eu candva inima aia, candva vor fi mainile mele in loc de mainile tale si inima va bate. Pentru felul in care vorbeai de ceea ce faci, de ceea ce iti place, pentru ca ti se citea pe chip bucuria ca esti acolo in fiecare zi si faci asta in fiecare zi si pentru cata lumina aveai in ochi si cat de cald ne zambeai, pentru ca stiu: la fel voi arata si eu si la fel ma voi simti si eu, pentru ca imi doresc de 4 ani sa fiu acolo si fac in fiecare zi ceva sa ajung acolo, si poate nu pun caramizi la casa dar curtea am umplut-o de flori.
In scoli ni se predau pagini, primim explicatii si ni se arata desene. Invatam, desenam, facem grile, cantarim fiecare cuvant astfel incat sa gasim logica fiecarui proces pe care il invatam, numaram atomii de carbon si egalam cu atentie fiecare reactie, fugim la compendiu cand gasim variante de raspuns ambigue sau nu intelegem din manual sau scrisul din caiet. Uneori ne trezim de la 6, alteori ne culcam dupa 12 de dragul a ceea ce vrem sa facem. Si apar intrebari, vrem sa fim acolo sau nu, se merita sau nu.
Doar diriga ne-a luat de mana si ne-a suit in autocar sa ne duca sa vedem cu ochii nostri ce inseamna student la UMF sau ASE sau la Poli.
Si la UMF am avut un noroc chior sa te vad pe tine. Pentru ca nu mai am nicio indoiala ca acolo vreau sa ajung. Sa zambesc si eu la fel, sa fie mainile mele.
In timp ce ni se predau pagini intregi, nu a facut nimeni pauza sa ne spuna ca Medicina nu e doar teoria. Ca e mult mai mult de atat.
Am prins cartea de cotor si nu ii mai dau drumul, e cheia sa intru in facultate si nu vreau sa raman pe afara.
Alergam ca orice copila de 5-6-7 ani prin nisip si ierburi si strangeam metalul ala in mana ca si cum de asta depindea viata mea. Nu am scapat-o niciodata pe jos, nu am lasat-o nicio secunda. Ma prindeam cu mainile de bara si tot tineam cheia in mana.
Si de aici incepe povestea.
Am fost in vizita la Bucuresti la Universitati si multumita lui Dumnezeu am reusit sa ajungem si la Medicina si sa-l gasim si pe baiatul asta caruia i s-a facut mila de noi, veniti din provincie, si a mai ramas sa ne plimbe pe-acolo.
Daca as incepe cu "din clipa in care am zarit facultatea bla bla bla" ce sens ar mai avea postarea, ar fi total previzibil si nu ar merita scris.
Doar ca m-am simtit mica. Mica in fata a ceva mare, ceva-ul din care imi doresc sa fac si eu parte candva. Senzatia ca ar trebui sa las capul in fata si sa ma spal bine de tot pe maini inainte sa intru acolo.
Apoi ne-am plimbat.
Dar de unde explozia?
In sala de anatomie ai dat la o parte o carpa si atunci am vazut. Era acolo, la cativa centimentrii de nasul meu, puteam sa simt mirosul de formol, sa vad fiecare detaliu. Si dupa ai luat-o cu mainile, fara manusi. Tineai intre degete o inima. Si chiar daca inima aia nu batea, si chiar daca nu erau mainile mele cele care o tineau, am simtit adrenalina tasnind prin vene cu viteza si s-a facut lumina. Si nu mai eram in sala de anatomie, si nu mai era nimeni in jur, si erau doar mainile tale tinand inima aia. Si mi-am dat seama unde vreau sa fiu si ce vreau sa fac. Pentru emotia aia, pentru ceea ce am simtit, pentru cat de frumos a fost sa vad si poate sa simt candva viata zbatandu-se intr-un ghemotoc rosu cat pumnul, pentru toate astea, si pentru alte motive.
Pentru ca voi tine eu candva inima aia, candva vor fi mainile mele in loc de mainile tale si inima va bate. Pentru felul in care vorbeai de ceea ce faci, de ceea ce iti place, pentru ca ti se citea pe chip bucuria ca esti acolo in fiecare zi si faci asta in fiecare zi si pentru cata lumina aveai in ochi si cat de cald ne zambeai, pentru ca stiu: la fel voi arata si eu si la fel ma voi simti si eu, pentru ca imi doresc de 4 ani sa fiu acolo si fac in fiecare zi ceva sa ajung acolo, si poate nu pun caramizi la casa dar curtea am umplut-o de flori.
In scoli ni se predau pagini, primim explicatii si ni se arata desene. Invatam, desenam, facem grile, cantarim fiecare cuvant astfel incat sa gasim logica fiecarui proces pe care il invatam, numaram atomii de carbon si egalam cu atentie fiecare reactie, fugim la compendiu cand gasim variante de raspuns ambigue sau nu intelegem din manual sau scrisul din caiet. Uneori ne trezim de la 6, alteori ne culcam dupa 12 de dragul a ceea ce vrem sa facem. Si apar intrebari, vrem sa fim acolo sau nu, se merita sau nu.
Doar diriga ne-a luat de mana si ne-a suit in autocar sa ne duca sa vedem cu ochii nostri ce inseamna student la UMF sau ASE sau la Poli.
Si la UMF am avut un noroc chior sa te vad pe tine. Pentru ca nu mai am nicio indoiala ca acolo vreau sa ajung. Sa zambesc si eu la fel, sa fie mainile mele.
In timp ce ni se predau pagini intregi, nu a facut nimeni pauza sa ne spuna ca Medicina nu e doar teoria. Ca e mult mai mult de atat.
Am prins cartea de cotor si nu ii mai dau drumul, e cheia sa intru in facultate si nu vreau sa raman pe afara.
miercuri, 5 martie 2014
De ce ne despartim
Se vrea un post impartial dar of.
Nici nu apucasera copacii sa inmugureasca cand noi ..
Oamenii se despart ca nu se mai inteleg, ca nu se mai iubesc, ca s-au plictisit, s-au saturat, vor altceva, nu au timp, sunt departe, sunt prea aproape, nu mai e magie, nu mai au stele...
Din 100 de motive,pentru noi am gasit vreo 20.
Nici nu imi vine sa pronunt cuvantul "despartit"..ne-am "despartit". Mi se pare asa definitiv si radical, ca si cum tragi linie si scrii admis sau respins pe un examen.. si eu am trecut cu note bune toate testele .. inafara de alea la info.
Stiu ca asa e cel mai bine, nu despre asta e vorba aici. E vorba de mine incercand sa ma impac cu faptul ca dupa 7 luni a trebuit sa ma evapor pentru ca asa ne spunea simtul etic amandurora. A fost prima mea relatie in care nu am dat-o cu nimic in bara.. cred. Stii ca ai zis ca poate candva o sa mearga?..
Poate candva o sa ne intalnim si o sa incercam iar dar la dracu ca o sa ne desp....m din acelasi motiv ca si acum.
Motivele pentru care nu merge o data sunt si cele ptr care nu merge a doua oara. Asta spune istoria, netu, experienta personala. Nu vreau sa hiperanalizez ce este, si nici sa trag cu putere de zilele care vin, sa ma inec in ele. Cum am zis de fiecare data, oamenii raman in vietile noastre atat timp cat avem ce invata de la ei. Apoi isi fac bagajul si pleaca. Eu am invatat tot ce mi-ai predat din vara pana acum.. tu?
Ai fost diferit de tot ce am trait, dar asta nu inseamna ca as vrea sa traiesc din nou aceleasi lucruri. Pentru ca nu as vrea sa traiesc aceleasi lucruri cu altcineva.. oricum nu ar avea cum sa fie aceleasi lucruri. Cu tine am facut multe chestii in premiera, gen bowling club concerte si lucruri care pentru o pustoaica de 17 sunt woow. Mai tii minte cand m-ai adus acasa la 5 dimineata si a2a zi aveam test la mate? A fost singuru test la care am luat 10 semestru trecut si asta fiindca mi-ai purtat tu noroc. Aveai efectu asta asupra mea, ma concentram foarte bine pe ceea ce aveam de facut, chiar daca vorbeam tot timpul si ne vedeam in week-end-uri la greu. Mai stii cand ti-am varsat mancare in masina? Sau cand ne pierduseram in parcare la city? Stii cand ma dureau ingrozitor picioarele de la sandalele alea imposibile si m-ai carat in brate pana la masina? Tii minte seara aia pe plaja? Serile alea pe plaja. Da primul sarut? Da ultimul? Ultimul? ...
Eu consider ca am ramas tot prieteni, doar ca niste prieteni care momentan nu vorbesc pentru ca au nevoie de timp si care candva o sa iasa la o cafea.. la un whiskey cola ca doar asa ne-am cunoscut, nu?
Ma bucur tare ca am facut parte din ceea ce se cheama viata ta si a fost o perioada foarte frumoasa dar simt furtunile ca vin si ma striga sa merg cu ele in toate zarile si sunt orizonturi care mi se arata daca imi mijesc ochii si nu mai puteam sta asa.. simteam ca suntem legati dar de niste sentimente cu lame ascutite la capete si poate mie imi plac ranile si taieturile dar cum sa iti mai fac tie asta cand tu esti un fel de miez de paine de la Dobrogea si eu sunt coaja aia cu multe seminte din painea integrala.
La tine in casa m-am simtit acasa, cand am intrat am stiut din prima unde-i bucataria, dormitorul si balconul cu "privelistea". Poate sunt ploi afara, poate e vant rece si in camera e rece si soarele nu-i dar simt, simt ca nimic nu poate opri primavara din drumul pe care a pornit, vorba Cellei. Simt un nou inceput, simt un nou el, candva, undeva, poate... si poate va fi frumos, perfect, de o inteligenta sclipitoare si cu niste ochi verzi cutremuratori si poate ma va lua de sotie si vom face copii dar nu ma va face sa uit primul nostru sarut. Nu ma pricep la despartiti. Vreau experiente noi dar te-as fi vrut sa ramai ca o constanta, sa imi restabilesti echilibrul cand colateralele nu ajung la toti nucleii si la maduva spinarii si se pierd pe drum... si se pierd...
Treaba cu anatomia asta e asa relativa, e un fel de literatura vie si cu nume complicate...
La sfarsitul fiecarei experiente stau si ma intreb ce am simtit, daca a fost real sau doar hormoni descarcati in sange. Dar si secretiile astea hormonale au nevoie de o stare, se duc acolo cu un scop, nu hodoronc- tronc. Deaia as zice ca merg mana in mana..
Daca as sta sa scriu despre toate momentele frumoase sigur m-ar apuca dimineata pentru ca fiecare zi incepea si se termina cu tine si cum o sa mai fie somnul la fel de dulce fara sa ne zicem somn usor?
Stiu ca in cateva saptamani o sa uitam ce greu a fost dupa, disconfortul o sa dispara, poate si golul se va umple. Nimeni nu e de neinlocuit.. doar de neegalat as zice. Poti gasi mai rau sau mai bun dar la fel.. niciodata.
Ma bazam tare pe astia 17 ani ai mei, voiam cea mai frumoasa relatie la 17 caci mi se pare varsta ideala si te-am avut pe tine. Si cum sa nu cred eu ca Dumnezeu ma iubeste cand mi-a dat de fiecare data ce a putut El mai bun?
Uneori imi vine sa imi bag frumos picioarele in ele de relatii dar pot iesi atat de bine.. nu stiu daca mi-as fi dorit sa stau sau sa te fac pe tine fericit dar tind spre a doua varianta. Din ce zici tu si ce am vazut eu, mi-au iesit ploile. Iti doresc numai bine si multa dragoste, ca meriti! Si eu.. eu nu renunt la medicina oricati ani mi-ar manca.. o mananc si eu pe ea.
Nici nu apucasera copacii sa inmugureasca cand noi ..
Oamenii se despart ca nu se mai inteleg, ca nu se mai iubesc, ca s-au plictisit, s-au saturat, vor altceva, nu au timp, sunt departe, sunt prea aproape, nu mai e magie, nu mai au stele...
Din 100 de motive,pentru noi am gasit vreo 20.
Nici nu imi vine sa pronunt cuvantul "despartit"..ne-am "despartit". Mi se pare asa definitiv si radical, ca si cum tragi linie si scrii admis sau respins pe un examen.. si eu am trecut cu note bune toate testele .. inafara de alea la info.
Stiu ca asa e cel mai bine, nu despre asta e vorba aici. E vorba de mine incercand sa ma impac cu faptul ca dupa 7 luni a trebuit sa ma evapor pentru ca asa ne spunea simtul etic amandurora. A fost prima mea relatie in care nu am dat-o cu nimic in bara.. cred. Stii ca ai zis ca poate candva o sa mearga?..
Poate candva o sa ne intalnim si o sa incercam iar dar la dracu ca o sa ne desp....m din acelasi motiv ca si acum.
Motivele pentru care nu merge o data sunt si cele ptr care nu merge a doua oara. Asta spune istoria, netu, experienta personala. Nu vreau sa hiperanalizez ce este, si nici sa trag cu putere de zilele care vin, sa ma inec in ele. Cum am zis de fiecare data, oamenii raman in vietile noastre atat timp cat avem ce invata de la ei. Apoi isi fac bagajul si pleaca. Eu am invatat tot ce mi-ai predat din vara pana acum.. tu?
Ai fost diferit de tot ce am trait, dar asta nu inseamna ca as vrea sa traiesc din nou aceleasi lucruri. Pentru ca nu as vrea sa traiesc aceleasi lucruri cu altcineva.. oricum nu ar avea cum sa fie aceleasi lucruri. Cu tine am facut multe chestii in premiera, gen bowling club concerte si lucruri care pentru o pustoaica de 17 sunt woow. Mai tii minte cand m-ai adus acasa la 5 dimineata si a2a zi aveam test la mate? A fost singuru test la care am luat 10 semestru trecut si asta fiindca mi-ai purtat tu noroc. Aveai efectu asta asupra mea, ma concentram foarte bine pe ceea ce aveam de facut, chiar daca vorbeam tot timpul si ne vedeam in week-end-uri la greu. Mai stii cand ti-am varsat mancare in masina? Sau cand ne pierduseram in parcare la city? Stii cand ma dureau ingrozitor picioarele de la sandalele alea imposibile si m-ai carat in brate pana la masina? Tii minte seara aia pe plaja? Serile alea pe plaja. Da primul sarut? Da ultimul? Ultimul? ...
Eu consider ca am ramas tot prieteni, doar ca niste prieteni care momentan nu vorbesc pentru ca au nevoie de timp si care candva o sa iasa la o cafea.. la un whiskey cola ca doar asa ne-am cunoscut, nu?
Ma bucur tare ca am facut parte din ceea ce se cheama viata ta si a fost o perioada foarte frumoasa dar simt furtunile ca vin si ma striga sa merg cu ele in toate zarile si sunt orizonturi care mi se arata daca imi mijesc ochii si nu mai puteam sta asa.. simteam ca suntem legati dar de niste sentimente cu lame ascutite la capete si poate mie imi plac ranile si taieturile dar cum sa iti mai fac tie asta cand tu esti un fel de miez de paine de la Dobrogea si eu sunt coaja aia cu multe seminte din painea integrala.
La tine in casa m-am simtit acasa, cand am intrat am stiut din prima unde-i bucataria, dormitorul si balconul cu "privelistea". Poate sunt ploi afara, poate e vant rece si in camera e rece si soarele nu-i dar simt, simt ca nimic nu poate opri primavara din drumul pe care a pornit, vorba Cellei. Simt un nou inceput, simt un nou el, candva, undeva, poate... si poate va fi frumos, perfect, de o inteligenta sclipitoare si cu niste ochi verzi cutremuratori si poate ma va lua de sotie si vom face copii dar nu ma va face sa uit primul nostru sarut. Nu ma pricep la despartiti. Vreau experiente noi dar te-as fi vrut sa ramai ca o constanta, sa imi restabilesti echilibrul cand colateralele nu ajung la toti nucleii si la maduva spinarii si se pierd pe drum... si se pierd...
Treaba cu anatomia asta e asa relativa, e un fel de literatura vie si cu nume complicate...
La sfarsitul fiecarei experiente stau si ma intreb ce am simtit, daca a fost real sau doar hormoni descarcati in sange. Dar si secretiile astea hormonale au nevoie de o stare, se duc acolo cu un scop, nu hodoronc- tronc. Deaia as zice ca merg mana in mana..
Daca as sta sa scriu despre toate momentele frumoase sigur m-ar apuca dimineata pentru ca fiecare zi incepea si se termina cu tine si cum o sa mai fie somnul la fel de dulce fara sa ne zicem somn usor?
Stiu ca in cateva saptamani o sa uitam ce greu a fost dupa, disconfortul o sa dispara, poate si golul se va umple. Nimeni nu e de neinlocuit.. doar de neegalat as zice. Poti gasi mai rau sau mai bun dar la fel.. niciodata.
Ma bazam tare pe astia 17 ani ai mei, voiam cea mai frumoasa relatie la 17 caci mi se pare varsta ideala si te-am avut pe tine. Si cum sa nu cred eu ca Dumnezeu ma iubeste cand mi-a dat de fiecare data ce a putut El mai bun?
sâmbătă, 11 ianuarie 2014
I must be a mermaid
Oh, darling. I must be a mermaid. You know why? Because I have no fear of dephts.
I have no fear of falling, of crashing into rocks, of being bitten by poisonous animals.. or humans. No fear of suffocating or being burnt by the sun while I am lying on the stones.
But there is one depht I am afraid of. The depht of your green green green eyes...
Oh, darling. I must be a mermaid. You know why? Because I am afraid of shallow things.
I am afraid of a shallow living. Of shallow compliments, relationships, decisions, people. I am scared as fuck of superficial hair look, make-up, clothes. I run from the front of people who decide to just survive, people who ignore living and making the best from every raindrop, every flower petal and every broken glass.
I love the shards, the blood, the pain that comes with it. I am desperate of feeling everything that this life can offer me, drinking what it leaks, swallowing what it throws at me.
But there is one superficial thing I'd do. I'd love you. Every morning and every evening, till my eyes won't open up and my skin will remain clod with all the fire of the sun on me.
I must be a mermaid, darling. I hate heights. But I love being high. And I crave being high with you. And I simply crave you.
But you are afraid of dephts.
I have no fear of falling, of crashing into rocks, of being bitten by poisonous animals.. or humans. No fear of suffocating or being burnt by the sun while I am lying on the stones.
But there is one depht I am afraid of. The depht of your green green green eyes...
Oh, darling. I must be a mermaid. You know why? Because I am afraid of shallow things.
I am afraid of a shallow living. Of shallow compliments, relationships, decisions, people. I am scared as fuck of superficial hair look, make-up, clothes. I run from the front of people who decide to just survive, people who ignore living and making the best from every raindrop, every flower petal and every broken glass.
I love the shards, the blood, the pain that comes with it. I am desperate of feeling everything that this life can offer me, drinking what it leaks, swallowing what it throws at me.
But there is one superficial thing I'd do. I'd love you. Every morning and every evening, till my eyes won't open up and my skin will remain clod with all the fire of the sun on me.
I must be a mermaid, darling. I hate heights. But I love being high. And I crave being high with you. And I simply crave you.
But you are afraid of dephts.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)