Eu nu

<<Nu vreau sa te pierd in lumea de-afara.>>

EU nu vreau sa te pierd deloc.

Chiar as vrea pentru o secunda sa fiu superficiala, sa-i dau dracu pe toti si toate. Dar nu. Si faptul ca ma consum atata pentru "gura lumii" probabil ca afecteaza uneori si capacitatea mea de a spune lucrurilor pe nume. Sinceritate pana la un punct, dar macar pana la punctul ala.

Unde esti? Si de ce nu mai vi odata? Cat de departe poti fi oare, de iti ia atata sa ajungi la mine? Ce trebuie eu sa fac sa te-aduc mai repede aici? Azi, de exemplu, mi-am indreptat parul. Si mi-am inchis nasturii de la camasa pana-n gat. Si azi, asa frumoasa cum eram, am stat de vorba. Si azi te-ai uitat altfel la mine, tu cu ochii tai verzi... oare te iubesc pentru ca iubind imi confirm ca sunt capabila de sentimente? Oare te iubesc pentru ca esti aproape de nivelul ala de perfectiune cunoscut mie?

Mergeam azi pe trotuar, sau la ora de chimie, radeam ca o copila de 12 ani care-ti cade la picioare dupa 2 complimente, si alea superficiale, Vai de mama lor.

Te iubesc fara sa astept nimic in schimb.

Nu. Nu. Astept totul. Totul ala magic, ca un tort de ciocolata si capsuni. Tu vei fi tortul meu de ciocolata si capsuni. Dumnezeu mi-e martor ca pun eu laba pe tine, no matter what. Idgaf about blonda aia sfrijita, sau pitipoanca  cu curul lasat. Tu vei fi al meu. Candva.

<<Tot ce-a fost al meu va fi al altcuiva.>>

Cred ca pot sa traiesc cu asta. Adica, si eu am  avut ceea ce altii au pierdut. Si eu am ceea ce altii vor. Si eu vreau ceea ce altii au.

La ce ma gandesc acum? La chimie. Si biologie. Si la tine. Si din nou la chimie. Vorba aia, e chimie intre noi..

Dragul meu cu ochii verzi, dragul meu cu parul mereu aranjat, dragul meu, te iubesc.