S-a terminat in clipa in care am trantit portiera si am urcat in fuga scarile. Lucrurile prelungite la infinit nu fac decat sa adanceasca linia aia pe care am trasat-o inevitabil intre noi de cand ne-am facut curaj sa spunem fiecare ce aveam de spus.
Daca as stii sa spun "Adio!" in secunda doi dupa ce mi se lipeste de frunte o foaie pe care scrie cu litere mari "S-a terminat vrajeala", poate n-as ajunge sa zgarii pana la sange cu unghiile in locurile in care imi infig cu disperare mainile, nevrand sa se termine din ipocrizie si egoism. Pentru ca vreau sa scriu eu povestea, nu sa fiu un simplu personaj al cartii.
Frica asta de singuratate, cautarea obsesiva a luminii in intuneric, mi-ar fi ars efectiv carnea pana la os daca nu as fi invatat sa ma resemnez. Cred ca e semn de evolutie personala, pentru ca am dat-o de foarte putine ori in bara vara asta, privind peste umar.
Nu sunt deloc confuza. Sunt gata. Si chiar daca nu sunt gata, mai am cateva zile sa ma adun din toate colturile in care m-am imprastiat in latenta asta de vacanta. Poate ca aici e cosul de gunoi si nu imi ramane decat sa ridic capacul si sa arunc cu nepasare toate copilariile. Cred ca am crescut, intr-un final. Nu stiu daca e cel mai bun lucru pe care l-as fi putut face, dar ma uit in oglinda si imi place ce vad. Omul care sunt, sunt mandra de omul asta. Sunt mandra de ce-am facut vara asta, de faptul ca n-am irosit-o complet ca pe cea dinainte, de data asta am pus glazura peste prajitura, n-am mancat doar blatul ala insuficient insiropat.
Oamenii langa care am crescut, care m-au ajutat sa cresc, care m-au hranit cu informatie si sfaturi si rabdare, oamenii pe care incerc sa nu ii ranesc de fiecare data cand spun lucruri fara sa gandesc.... O sa incerc sa gandesc de acum inainte.
Cred ca e prima oara cand n-am regrete pentru nimic din ce-am facut, cand nu consider o greseala faptul ca te-am lasat sa intri, pentru ca nu era deloc gol inauntru si sigur ai gasit cate ceva, ceva frumos despre mine. N-am mai plans si nu mi-a mai parut rau dupa el, nu m-am mai gandit la el, si de aceea as spune ca am trecut la o alta etapa. Am urcat cateva scari si sunt pe drumul cel bun. Cred ca sunt gata de viata si nu ma mai ascund in camera mea cu jaluzelele trase de frica ca m-as putea rani singura ascultant si luand personal tot ce se intampla in jur.
Nu mai sunt un copil. Probabil o sa ma mai alint din cand in cand, si probabil o sa am momentele mele de plangacila si smiorcaila si random shit. Dar vorbesc serios cand spun ca m-am maturizat si pot sa fiu rationala in situatii in care pana acum n-as fi fost in stare sa ma descurc.
Fara tine insa as fi fost la fel de confuza si speriata. Fara tine hm, nu vreau sa stiu. Acum sunt mult mai aproape de ceea ce vreau sa devin. Am tot timpul din lume si nu ma grabesc si nu ma gandesc si nu hiperanalizez. Am ce face, nu am timp de prostii.
Sunt fericita asa. Paralizez insa la gandul ca as fi putut sa nu te fi cunoscut. M-ai ajutat, am luat de la tine toate lucrurile pe care nu le-as fi putut gasi in mine, ai curatat de pe mine mare parte din dezastrul personal.
Anul trecut poate imi era frica, si dor. Anul asta sunt mare si mult mai puternica. Si sunt sigura ca merg din bine in mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu