“Maybe some women aren’t meant to be tamed. Maybe they just need to run free til they find someone just as wild to run with them.”
Sunt sigura de asta.
Oamenii se schimba la fel de repede ca semaforul. Si, de cele mai multe ori, nu mai revin la vechea culoare decat daca uita sa evolueze, daca raman pe loc, prinsi in trafic.
Nu poti sa te agati de cineva cu disperare, sa faci promisiuni vesnice si sa investesti tot ce ai si putin pe deasupra intr-o relatie care la varsta noastra se destrama din simplul fapt ca ne dezvoltam repede intelectual, nu stagnam. Atunci si persoana de langa noi va fi un dute- vino de oameni care se incadreaza pentru scurta perioada de timp tiparelor noastre.
Personal, consider ca acum e varsta sa cunoastem, sa incercam, sa gustam din toate prajiturile pana gasim combinatia perfecta intre creme si siropuri, cantitatea de zahar perfecta si numarul de galbenusuri care sa dea culoare si consistenta blatului. Si atunci, daca tot rupem lanturile cu fiecare ocazie, unde e constanta aia de care avem cu totii nevoie sa nu ne scufundam?
Pana acum credeam ca trebuie sa am "my person", tipul ala cu care desi nu am o relatie sa fie acolo 24/7 pentru mine, sa imi asculte toate dramele si sa ma si salveze de fiecare data cand sunt pe cale sa demolez ceva in jur din neatentie.
Trasa putin de par, si asta putea sa fie o relatie, nu? Un fel de parazitism cred, pentru ca eu luam tot ceea ce aveam nevoie din venele lui fara sa ofer nimic in schimb in afara de dureri de cap si peri albi. Apoi, mi-am facut timp sa ma gandesc.
Relatiile, de orice fel ar fi ele, se destrama candva. Sau, prelungite la infinit, ajung sa faca praf si pulbere tot ce candva a fost frumos intre voi, "frumosul" ala pe care l-ati fi putut pastra daca v-ati fi dat drumul la maini dupa ce traversaserati strada.
Oamenii merg mai departe, cautand cu disperare ceva din ce in ce mai bun, mai perfect, o prajitura mai gustoasa. Pe de alta parte, unii nu vor decat liniste si pace si echilibru si stabilitate si alte cuvinte care mie-mi suna horror si as veni cu cruciulita sa o pun in fata lor. Lucrurile astea duc la monotonie, te fac sa te pierzi in decor, sa fuzionezi cu celelalte culori de pe paleta.
Dar noi, ceilalti, care vrem sa traim, sa muscam din tot ca si cum mai avem doar cateva zile de trait si ne e teama sa nu ni se termine timpul inainte sa fi incercat toate marile si oceanele din lume? Noi cu cine ar trebui sa avem o relatie?
Consider ca cea mai importanta relatie ramane cea pe care o ai cu tine, tu cel sau cea de toate zilele, 24/7. Tu care te trezesti din somn cu obrajii rosii si calzi si fara niciun pic de machiaj, iubeste-te asa. Impaca-te cu tine, asculta-te cand ai ceva pe suflet, explica-ti tie si nu altora, fa-ti prieteni, invata, traieste, citeste, mananca bunatati ca fac ziua mai frumoasa si iubeste neconditionat si fara asteptari. Si sa rupi de fiecare data lanturile cand simti ca ti se apropie fierul rece de glezne incercand sa te opreasca din fuga.
Nu te complace, nu te raporta la ceilalti, nu uita sa evoluezi in fiecare zi. Cunoaste oameni, lasa funia aia pe care obisnuiai sa o legi de mana ta si a lui de fiecare data cand te suna sa iesiti ca si cum voi doi a-ti avea radacini unul in altul. Tu nu ai radacini, tu nu prinzi radacini, nu acum. Acum cauti, zbori, visezi, pierzi timpu facand lucruri multe. Tu nu te opresti pe o banca sa bei un suc, tu fugi si cauti izvorul din varful muntelui.
Noi, astia, ceilalti, care cautam... avem o singura relatie stabila. Si aia e cu noi.
P.S. Un an scolar suportabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu