Secunde

Am facut eforturi disperate sa nu adorm, sa nu inchid ochii, sa te ascult pana la capat pentru ca stiam cu siguranta ca toate momentele alea faine petrecute impreuna, haotic, intr-o viteza de cat ai inchide portiera la masina, toate momentele alea faine voiam sa fiu perfect contienta si atenta la tine. Pentru ca trec zile multe fara tine si orice secunda in care sunt pe scaunul din fata al masinii conteaza.


Orice secunda in care facem glume proaste referitoare la timpul care ne-a mai ramas, la raceala mea absurda in august, deciziile pe care le luam brusc in legatura cu ce urmeaza sa facem peste 10 minute, timp in care habar n-am cum reuseam sa ma trezesc, sa fac dus, sa mananc si sa fiu si gata la timp sau.. aproximativ la timp.

A fost o fuga, placuta in totalitate, inclusiv urcatul-coboratul scarilor de la Modern pentru ca CINEVA a uitat cheile de la masina pe plaja... .

Daca te-ai simtit macar pe jumatate la fel de bine cum m-am simtit eu, am venit acasa cu inima impacata ca nu sunt o irosire de timp si spatiu, ca sunt suportabila si agreabila uneori.


Esti singura persoana care pana acum nu a reusit sa ma enerveze deloc, singura persoana pe care nu am auzit-o tipand sau ridicand tonul, singurul om care nu s-a uitat la mine si nu mi-a zis nimic intr-un mod care sa ma faca sa ma simt prost. Ma faci sa ma simt frumoasa, desteapta, cu o sansa mare sa am viata pe care mi-o doresc. Au fost 3 cele mai frumoase zile din ultimul mult, mult timp si cred ca e cliseu dar nu gasesc cuvinte potrivite sa descriu.


Esti gura de aer proaspat pe care o iau bucurestenii cand ajung in varful muntelui.


Daca pot sa fac ceva, ar fi doar sa-i multumesc lui Dumnezeu ca te-am cunoscut, caci fara tine probabil as fi zacand si azi in butoiul cu melancolie plangandu-mi de mila si purtand aceeasi pereche de blugi de vreme ce nu aveam niciodata dispozitia necesara de fuste. Am acum convingerea ca exista si lucruri frumoase si ca nu ma ocolesc in totalitate, uneori chiar ma izbesc din plin cu o forta ametitoare, caci pare ireal acum, stand in patul meu de-acasa nu in nisip amandoi.


Sunt foarte obosita, foarte racita si foarte arsa de soare. Dar chit ca as zace in pat o saptamana, n-as da absolut nicio secunda din timpul petrecut cu tine. Din contra, daca as putea, m-as intoarce din nou si din nou pe plaja, langa tine. Cu tine. Esti un barbat extraordinar si meriti tot ce-i mai bun de la viata. Daca, fie si pentru numai 3 zile, te-ai pricopsit cu mine pe cap, sper doar sa n-ai niciun regret in legatura cu timpul petrecut impreuna, inafara doar ca n-a fost mai mult.


Mi-as da toti banii de buzunar si as invata sa fac cartofi prajiti fie si numai pentru inca o secunda cu tine. Sper, totusi, sa fie ore si sa fie gratis. Candva, vara asta, cat mai e din ea. Inca nu m-am saturat de vocea ta. O sa te inregistrez odata, si o sa te ascult de cate ori simt ca ma enervez, pentru ca stiu ca devin zen dupa ce aud 3 cuvinte din gura ta. Dupa "Buna dimineata, copilu"...


Cred ca e un moment bun sa ma intind in pat si sa dorm serios vreo 12 ore legate. Nu se poate oare sa o luam de la capat, din nou, candva? Nu se poate?

Ziua Marinei 2013

Cam cea mai fun zi de vara asta.

 M.C. : "Mi-am luat casa. Singur am proiectat-o, iar acum stau pe wc-ul baii bucatariei din podul livingului. E atat de bine proiectata incat, daca nu gasesc camera copilului, fac repede altul. Am avut pana si sistem de securitate, da' l-au furat hotii.

             Am o cusca inalta, de vreun metru jumate, pentru cand vine socru in vizita. De asemenea, avem un caine asa periculos, ca nu intra nimeni in curte, de-aia eu si nevasta-mea dormim de ceva timp prin vecini. I-am dat otrava. Am vrut sa-i dau si cainelui, da mi s-a facut mila.


              Imi iubesc mult soacra. Cand vine ea, e prilej de sarbatoare. Imi iau patura si niste mancare si merg la padure. I-am cumparat o masa lunga, pe care sa stea bine intinsa. Pentru mult mult timp."


Daca anul trecut n-am inteles mare branza, ca erau vaporase si chestiute dinastea de baieti ce deveneau de-a dreptul plicticoase la un moment dat, anu asta as zice ca nu m-am plictisit deloc incercand sa nu ma duc la fund din cauza valurilor.

Vorba aia: La anul, aceiasi, oriunde. ^_^

Lectii

Deschid obsesiv de vreo 3 zile incoace pagina de blog in incercarea de a scrie ceva si despre tine. Nu iese nimic. Nu vreau, de fapt, sa spun nimanui nimic despre tine. Te tin doar pentru mine.

Sarutul ala apasat, din care n-am inteles mare lucru pentru ca erau prea multe senzatii si fara sa ma strangi tu in brate, cerul plin de stele, oamenii, aglomeratia de care mi-e sila pana peste cap in orice circumstante, mirosul tau pe care nu reusesc sa il definesc cum faceam pana acum, pielea, vocea, ochii, melodiile ce se derulau cu viteza la radio in timp ce lasam in urma spatiul nostru, multe... .

Daca e doar un entuziasm copilaresc legat de dorinta mea permanenta de evolutie, e ok. Daca gresesc din nou, e ok. Dar daca e e bine, atunci... nu mai tin minte ca am luat ultima oara o alegere buna. Nu stiu la ce ar trebui sa ma astept si mi-e teama, groaznic de teama sa nu se termine totul ca orice lucru frumos intr-o milisecunda.

Mi se pare ca orice as scrie e prea imatur, ca orice actiune de-a mea e reactia unei copile neserioase si grabite de 17 ani.

Ma simt ca si cum as incalca 100 de reguli si ar trebui sa ma impac cu ideea ca urmeaza sa fiu pedepsita pentru nesabuinta mea. Deoarece, contrar tuturor vocilor calde din capul meu care incearca sa imi gaseasca circumstante atenunate, stim amandoi prea bine ca totul a pornit de la mine. Ca focul asta arde doar pentru ca eu continui sa pun vreascuri si Dumnezeu stie ca mai am putin si mi se umple pielea de arsuri ca prea aproape de dezastru sunt.

Ca o musca prinsa in panza asta de paianjen din care nu fac niciun efort sa ies. Ma complac, si e prima oara cand ma complac in ceva. Neputinta asta, sau lipsa dorintei de a o depasi e atat de placuta, sfasietoare uneori.

Nu stiu in capul tau ce e, si sincer, nici nu prea as vrea sa aflu pentru ca cel mai probabil voi fi dezamagita si deloc surprinsa. Nu e totul chiar atat de dramatic cum il prezint eu aici, dar .... bine. Renunt la metafore.


Mi-ai facut vara mai frumoasa. M-ai facut sa ma simt un om fascinant, pentru ca ma asculti cu atentie. Imi place vocea ta, ma linisteste. Imi place cum te uiti la mine, ca si cum ar fi ceva de capul meu. Imi plac buzele tale si mainile tale si pielea ta. Imi place la nebunie mirosul tau, care se lipeste de tine indiferent de locul in care suntem. Imi place ca esti relaxat si linistit. Imi place ca nu mi te pot imagina tipand la mine, indiferent cat de tare as reusi probabil sa te enervez.


Si, cel mai mult, imi place ca mi-ai deschis ochii. Uitasem ca exista mai mult si mai bun decat el. Uitasem ce oameni minunati sunt dincolo de parcul din fata blocului meu.

Si, poate, cel mai mult imi place ca m-ai facut sa uit de el in secunda doi dupa ce te-am cunoscut.

Somn

N-am timp sa dorm. Nu concep ca as putea sa dorm in timp ce lumea din jur continua sa existe, iar eu sa pierd lucruri doar pentru ca am fost obosita sau ignoranta sau indiferenta.

N-am timp sa ma pierd. Sa renunt, sa o dau in bara. Au dat-o altii inaintea mea si pentru mine. S-au pierdut destui pe drum. S-au aruncat de pe pod sau bloc si au incheiat socotelile cu lumea. S-au inchis in ei, am uitat cum se traieste, cum se simte de fapt fiecare particica din viata prin care s-au invatat sa treaca pur si simplu, fara sa se uite in jur, fara sa se opreasca sa respire fiecare floare, sa le zambeasca si celorlalti.


E o mana de oameni care mereu ajung acolo, candva, cumva. Sunt unul din oamenii aia. Si sunt datoare sa nu o dau in bara in fata oamenilor care m-au tras din fata trenului de fiecare data cand era gata gata sa ma izbesc cu viteza luminii, de fiecare data cand eram gata gata sa ma pierd, sa dispar. Sa raman sub sine in loc sa ma sui in tren si sa ajung la destinatie.

Mai sunt si oamenii aia din tren care nu se uita niciodata pe geam, sau se uita pierduti, cu castile in urechi. Si mai sunt si oamenii care sorb fiecare peisaj. Nu pot sa las nimic sa treaca pe langa mine, totul trece PRIN mine. Si, oricat de exasperant este pentru cei din jur, indarjirea asta cu care ma tin strans cu unghiile de coaja copacului in varful caruia e lumina la care vreau sa ajung, de care vreau sa ma umplu, nu dau un cub de zahar chiar daca stiu ca ar inclina balanta in favoarea mea.

Mi-a fost groaznic de frica, recunosc. Am plans de frica, recunosc. Dar acum am curaj, acum m-am hotarat. N-am timp sa dorm. Sunt prea multe lucruri de facut. Prea multe stele de cules de pe cer ca sa imi permit sa ma opresc vreodata din drum. Mai am multe migdale de mancat. Dar si mult timp.