Fericita

Am incetat sa mai cersesc fericirea, si a venit singura la mine, mi-a batut la usa si am lasat-o sa intre.


Apoi am inchis repede usa in urma ei, sa fiu sigura ca nu pleaca. Dar am ramas blocata in prag, caci deschisesem o poarta spre ceea ce voiam sa cred ca a fost doar un vis dintr-o noapte ploioasa de inceput de toamna. Septembrie... .

Ea:  Ea nu o sa aiba ochii verzi si parul lung. Nu o sa te sarute pe umar. Nu o sa fie mica si frumoasa, nu atat de frumoasa. Ea nu o sa se schimbe mai rau ca vremea, nu o sa-i treaca supararile cum trec ploile de vara. Nu o sa fie sarata ca marea, dulce ca mierea din lapte. Nu o sa te iubeasca cum te-am iubit eu, iubirea ei nu o sa te doara, nu o sa te consume, nu o sa te tina treaz noaptea. Cu ea va fi usor, nu atat de greu incat sa te intrebi daca chiar merita sa suferi atat pentru cateva clipe in care e doar a ta, nu a lumii.
 Poate am fost intuneric, dar cautam cu disperare lumina si in acelasi timp te faceam si pe tine sa stralucesti. Poate o sa fiti fericiti, dar, dragule, nu e eu. Si daca nu e eu, e degeaba.Cu mine ai fi putut avea si luna si soarele. Multumeste-te cu o bucata de stea.

El: M-as intoarce la tine daca as stii ca esti macar cu un fir de nisip mai mult decat te stiam eu, mai buna. Dar tu.. tu in cauti pe Fat- Frumos. E Fat-Frumos la fel de calm ca mine? E el numai lumina, asa cum mi-ai spus tu mie ca sunt? Si atunci.. spune-mi... ce am pierdut eu si unde ai castigat tu? Poate esti tu soarele, dar soarele nu se vede in lumina. Cu mine ai fi putut avea totul pentru totdeauna. Multumeste-te cu nimicul. Si nu... nu nimicul. Nimicul e cand esti simplu si totul in jur e simplu. Tu complici orice celula, o multiplici la infinit si faci dintr-o caisa 3 borcane de gem. Tu incurci toate firele de ata din lume doar pentru a face totul suficient de interesant incat sa arunci o privire in jur. Si cand te-ai plictisit, cand ai gasit raspunsuri intrebarilor, te ridici de pe banca si dispari in fuga dupa blocuri, printre oameni... dar parfumul tau ramane mereu in urma, dureros de frumos miroase aerul care te-a atins mai mult decat m-ai lasat pe mine sa o fac.


Te-as fi putut iubi... eram gata, gata sa te iubesc. Eram in genunchi in fata ta si nu incercam macar sa ma ridic pentru ca m-ai fi parasit fara niciun fel de regret. N-am vrut sa lupt pentru ca imi era atat de frica de ceea ce mi-ai putea face, de cat de tar m-ai putea rani, incat am preferat sa stau cu capul in jos, asteptand sa intelegi ca sunt al tau, sa intelegi ca nu e cazul sa dai cu piciorul fericirii. Sa dai cu piciorul luminii... in favoarea cui? Nu aveai nicio alternativa. Nu ai.

Ceva mai bun ca mine cu siguranta o sa gasesti. Ceva mai bun pentru tine.. niciodata. Ai reusit sa darami toate zidurile, felicitari. Nu asta ti-ai dorit? Acum, stai singura printre ruine. Regina unui regat in care si caramizile se apleaca umile. Regina nimicului. Tu vrei lumea. Iti era frica de iubire, ca si cum iubirea te-ar fi legat de maini si te-ar fi inchis in temnite. Cu mine ai fi putut avea si libertatea infinita, si dragostea si caldura. As fi facut orice, numai sa te stiu a mea. Doar a mea. Pentru totdeauna a mea.


Ea: N-am fost niciodata a ta, a nimanui. Am apartinut nimicului intotdeauna. Daca iubirea ta nu doare, atunci lipsa ta cu siguranta o va face. Asa voi reusi si eu sa simt ceva. Lasa-ma sa plang dupa tine,  te rog. E singurul fel in care m-as putea privi in oglinda: stiind ca am supravietuit iubirii, voi da piept cu tot raul si toata ura si tot ceea ce pe oamenii slabi i-ar darama, ucide, sau m-ai rau: i-ar lasa indiferenti.


Lasa-ma sa te pierd, si nu te mai intoarce la mine niciodata. Ba nu... candva, pentru un minut. Ca sa nu uitam niciunul din noi ca iubirea a avut numele nostru si cea mai frumoasa poveste ar fi putut sa fie a noastra. Dar ar fi fost o fericire perfecta, si nimic pe lumea asta nu e. Esti apa, esti sarea.

El: Esti focul. Arzi daca ma apropii de tine, arzi si cand sunt departe, si cand e cald sau frig. Eu nu te pot stinge, nimeni nu poate.

Aveam lacrimi pe obraji cand filmul din capul meu ajunsese la final. Aveam lacrimi pe maini, pe gulerul camasii. Stiu ca acolo unde e, si el mai fuge din cand in cand inapoi. Inapoi la mine. Am fost a lui, chiar daca niciodata nu l-am lasat sa afle asta. Am fost a lui, am fost supusa si cuminte atat pe cat am putut eu atunci. Acum, nu m-as mai lasa aproape calcata in picioare de iubire. Atunci... atunci faceam compromisuri pentru o secunda de fericire perfecta cu el.


L-am iubit din varful firelor de par pana la unghiile de la picioare. I-am iubit bataile inimii, parul de pe maini, degetele strambe, buzele moi, tricoul albastru si cureaua in care ma zgariam deseori. Mersul, zambetul, vocea parca inecata de plans. Vocea dimineata, seara, cand era obosit sau bolnav. L-am iubit cum se iubeste, cum cred ca se iubeste. Asa. Simplu? Niciodata. Niciodata intre noi nimic nu a fost simplu.


Cand va fi din nou al meu, nu il voi mai lasa sa plece. Pentru ca nu as supravietui de doua ori durerii.


Te-am iubit, baiatule care nu imi semeni deloc. Te-am iubit, Clopotel.


Lacrimile mi se uscasera pe obraji, am inchis cu grija usa si am alergat in bratele fericirii. O fericire incompleta, totusi, fara el. Dar fericirea mea.

Cand inca iti pasa

E naspa. Serios, e cel mai nasol sentiment ever sa ai sentimente pentru cineva care e Meh.

E tarziu, si poate nu ar trebui sa scriu la ora asta,, ptr ca sunt incoerenta si ma repet, dar NU E UN CAPAT DE LUME SA ITI PESE.

Eu inca cred ca cel mai bine sa spui totul deschis decat sa te porti ca si cum tot Universul are ceva cu tine, sa ignori oamenii fara motiv si toti din jur sa se simta vinovati ca si cum ti-ar fi facut vreun rau imaginar. Eu incetez sa ma simt vinovata ptr toti cei care refuza sa se explice. Ok, ma doare cand ma ignori, desi nu pare, desi rad, ma termina inauntru. Dar e problema mea. Nu o sa fac din asta o drama a umanitatii.

Eu pot sa traiesc si cu, si fara. Pentru ca Doamne Doamne are grija sa tina oamenii in viata mea atat timp cat am nevoie de ei. Dupaia, la revedere, si multumesc pentru lucrurile pe care le-am invatat de la voi. In schimb, sunt exceptii.

Exceptiile. TU.

Tu nu stiu. Tu nu. TU PUR SI SIMPLU NU.

Suflete pereche

N-am intentionat nicio clipa sa iti devin jumatate. Mi-am dorit sa ma joc cu tine, sa ma temperezi, sa ma scoti in lume, in speranta ca vei reusi sa dezlipesti de pe mine toata nefericirea in care ma zbateam atunci.

Faptul ca acum ochii mei urmaresc atenti fiecare miscare a ta, faptul ca daca eu sunt langa tine nu mai auzi si nu mai vezi nimic altceva, eu.. eu niciodata nu mi-am dorit asta. Mi-am dorit sa ma salvezi, sa smulgi fiecare strat de piele de pe corpul meu pana ce ar fi ramas ceea ce imi doream, ceva bun si frumos si fericit. Dar n-ai  miscat niciun fir de par, nicio celula moarta de pe epiderma nu mi-ai dat-o jos.

Ma chemi cand ai nevoie de mine si eu te chem mereu, pentru ca eu mereu am nevoie de tine. Ma chemi in momentele in care esti fericit, dar fericirea ta ma face sa am simt mizerabil pentru ca nu eu sunt motivul pentru care zambesti si razi si iti stralucesc ochii.

Stiu ca imi ochii tai sunt frumoasa, si stii bine ca multumita tie si eu cred ca sunt frumoasa. Pentru ca felul in care ma privesti si ma atingi ma conving ca magia e pe varful degetelor tale, fara niciun efort din partea ta de a ma cuceri totusi de fiecare data cand te vad.

Sunt multe lucruri pentru care merita sa lupt, dar putini oameni, si tu esti unul dintre ei. Pentru ca nu conteaza gura satului si de fiecare data cand eram in genunchi ai stiut sa ma scuturi bine de praf si sa imi dai un sut in fund sa merg inainte. Ma faci sa rad cand plang, dar tot la fel de usor transformi cel mai nebun ras in lacrimi sarate care imi ard obrajii cu aceeasi intensitate ca soarele fata cand e vara si stam pe plaja intinsi amandoi.

Eu nu stiu de ce Dumnezeu nu e de partea mea de data asta, de partea noastra, pentru ca deobicei eu merg pe carare dar acum.. acum am luat-o pe drumul interzis plin de animale salbatice si prapastii si risc sa cad si sa fiu mancata de ursi.

Eu stiu ca sunt ploaia care te uda pana la piele, dar sunt si umbrela. Stiu ca sunt la fel de rece ca zapada pe mainile fara manusi dar pot sa te fac sa arzi ca lemnele in soba. Si as putea opri vantul sa bata, dar si cele mai cumplite furtuni tot eu le pornesc. Si toate astea sunt acolo in cutia ta toracica.. mai departe nu tine de mine.

Poate o dau in bara, dar o dau in bara pentru ca incerc. Poate ca tu te uiti in oglinda dimineata si nu te simti deloc vinovat, dar deschide-ti ochii si intinde mainile si lasa-ma sa-ti fac ceea ce face primavara cu florile si vara cu soarele. Lasa-ma sa te infloresc, sa te incalzesc. Lasa-ma sa te iubesc.

Pentru ca suntem suflete pereche, si asta nu tine de noi. Suntem prea mari sa ne mai jucam. Hai sa ne iubim.

Sunt recunoscatoare

Sunt recunoscatoare pentru fiecare clipa din viata mea mica si deloc banala. Pentru toata iubirea ce mi-a fost oferita fara nimic in schimb, fara frica, fara asteptari, iubirea curata.

Cand ma gandesc cat sunt de mica si cate lucruri pot sa fac de aici de jos, nu pot decat sa fiu recunoascatoare, pentru ca as muta si muntii daca mi-as dori, si ar incepe furtunile pe mare, pentru ca mereu a inceput ploaia cand eu am plans si am plans cu ploaia batandu-mi in geam.

Sunt recunoscatoare pentru magia traita, pentru stelele pe care le-am avut si le voi avea din nou, pentru soare, pentru ca mereu e soare in fata blocului meu si pentru ca soarele ma umple de fericire, lumina imi curge prin vene si sunt usoara si pot sa ma ridic deasupra muntilor si marilor si furtunilor. Deasupra cerului si norilor.

Sunt recunoscatoare si imi plec capul in fata lucrurilor si oamenilor MARI, in fata iubirii si a rabdarii, a linistii si a diminetilor. Pentru cum se astern cuvintele pe foaie si cum se amesteca culorile, pentru fiecare rochie pe care o am in sifonier si orice pluover facut de bunica. Pentru EL. Si El. Si... el.

Pentru muzica si poezie si ciocolata, pentru cum arat si pentru ochii mei verzi si parul lung.

Sunt recunoscatoare ca am totusi timp sa visez si sa iubesc, sa citesc cate o pagina dintr-o carte, sa scriu povesti, sa traiesc povesti. Ca nu m-am schimbat, doar am evoluat. Ca primesc sanse, ca Dumnezeu ma iubeste incredibil de mult. Sunt recunoscatoare pentru locurile in care am avut ocazia sa ajung, oamenii pe care i-am vazut, pe care i-am facut sa zambeasca macar. Pentru fiecare nanosecunda de fericire oferita voua,  caci eu am trait si traiesc ani de fericire, nu doar clipe.

Pentru ca sunt un om bun, si sub nicio forma nu as putea sa fiu rau. Ca nu uit sa traiesc, sa scriu, sa cant, sa dansez, ca inca am castelul meu din nori si jucariile de plus, ca nu mi-e frica de nimeni si de nimic, ca pot sa imi asum lucrurile pe care le fac, ca nu ma pierd pe drum. Sunt recunoscatoare pentru fiecare farama de viata asa cum am trait-o pana acum, pentru felul in care imi bate inima, pentru viata care stiu ca ma asteapta si mai departe, de azi, de maine, pana la final.

Sunt recunoscatoare.

Cuvinte

Zidurile stiu cat am iubit.

E ca si cum cuvintele s-ar fi suit in primul tren si ar fi fugit sa se inece in mare. Iar eu am ramas in Gara in papuci de plastic si afara ploua si mi s-au udat picioarele si marginile de la pantaloni.

Nu stiu cu ce se mananca realitatea, daca trebuie sa o iau cu paine sau cu carne, pentru ca daca e asa e problema, eu nu mai mananc nici paine nici carne. Daca fericirea ar fi o salata cu ulei dinala normal si cubulete de branza eu as fi cea mai fericita persoana din Galaxie.

Cuvintele s-au suit in primul tren, si primul tren e trenul de 8:03 care merge la mare, si trenul ala are intarziere. Cuvintele mele au coborat si au luat-o pe jos pe langa calea ferata spre mine. Cuvintele mele.


Cuvintele mele stiu cat de mult s-au invartit in jurul unui singur lucru, centrul Universului meu, nucleu celulei. Daca lumea mea ar fi o hematie, tu nu ai exista.

Eu nu cred in a astepta ca lucrurile sa iti pice din cer, sa te loveasca fericirea ca un TGV fara ca tu sa nu faci nimic, eu cred ca trebuie sa dau cu pumnii in stanga si in dreapta daca vreau ceva cu orice pret. Daca lui Newton marul i-a picat din copac, eu stiu sigur ca trebuie sa ma catar printre crengi dupa fructe.

A iesit soarele, a plouat, a fost frig si ceata si cald si lumina si bezna.

Eu cred ca sunt lucruri si mai triste decat noi doi. Unii oameni nici macar nu stiu sa se pastreze unul pe altul, altii nu inteleg si nu au rabdare sa inteleaga, iar pe unii ii despart sute de kilometrii. Stiu sigur ca o sa ramai in viata mea atat timp cat vom mai avea nevoie unul de altul si acum, in secundele astea  in care scriu, avem nevoie sa fim constanti si sa fim alaturi si impreuna.


Cuvintele mele au ales sa formeze propozitii carora tu le dai sens, fara sa ma intrebe pe mine. Tu esti tot ce aud, simt, miros, imi acaparezi toate simturile si imi oferi convingerea ca exista si bine si frumos in lume. Daca eu am o sansa sa cred in ceva, daca imi iau seva de undeva, acela esti tu.

 Cuvintele mele au dreptate. Cand sunt cu tine lucrurile pe care le spun nu le spun aiurea, tu intelegi si asculti si imi raspunzi exact cum mi-as dori. Cuvintele mele te-au ales pe tine.