31 August

   Ultima zi oficiala de vara, ziua de nastere a bunicii mele ( La multi ani!!!) si, totodata, un prieten are azi admiterea la facultate ( Multa bafta!! Tin pumnii! :P)

   Asadar, se intampla tot felul de chestii. Mi se intampla. Insa nu stiu daca-s niste lucruri asa smechere, pen'ca mie una multe dintre ele nu-mi prea plac. S-ar zice ca's intr-o pasa proasta, da' vreau sa zic ca am avut o vara plictisitoare... si as vrea sa fac un "inventar" al amintirilor cu care plec mai departe la drum, avand in vedere ca incepe liceul, vorba poetului, "o alta etapa".

   Singurele "evadari" din cotidian din ultimele doua luni au fost cateva zile fierbinti, petrecute la mare si o saptamana la Brasov, orasul meu de suflet. In rest, pe afara cu restul lumii.

   Recunosc ca am intrat in contact cu persoane de la care am avut ce invata. Ca de exemplu:

   Toti baietii sunt niste cretini.. eh bine acuma, poate nu chiar toti. E urat sa-i bag la un loc  intr-o oala, cand sunt cateva exceptii notabile ce, evident, intaresc regula.

   Tot ce e bun e luat sau ingrasa. Am stat o noapte intreaba zgaindu-ma la tavan ca pana la urma sa-i dau dreptate colegului meu de clasa. (Acum cred ca-ti creste pieptu, Mariane!)

   Lumea din jur intelege. Chiar daca eu vreau sa fac pe inteligenta si sa vorbesc codat sau mai stiu eu ce, sunt cateva genii care prind al dracului de bine ideea.

   Am invatat, ce-i drept cam greu, ca cine a zis "Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur" a spus o vorba mare. Se aplica in cateva cazuri din 10. ;)


   Si cea mai tare chestie, mi-am dat seama ca e Cineva acolo, Sus.E a nu stiu cata oara cand incerc sa-I neg existenta si mi-o iau in bot. :) Poate nu e ultima oara, da' nu cred ca merit asa ceva, OK? Te rog, data viitoare, Fii mai subtil, daca poti.


  Hai ca am inavat cateva chestii, nu? Ar mai fii si ca acum fac pudding si calc rufe, da' o sa ziceti ca astea nu's mari realizari, ca oricine fierbe niste lapte si da cu fieru' peste niste carpe. Da' nu-i deloc asa :D Io una chiar sunt mandra... app!!! Cum am putut uita! :| Sa ma laud si cu faptu ca am intrat prima la liceu :> Smecheer :>

  Hai ca n-a fost o vara asa sumbra pana la urma... m-am imbunat si eu pe parcursul a ce v-am impartasit pe aici. Ca va place, ca nu, sa stiti ca a venit asa pe moment, ca-i fix din fundu' sufletului si n-am pus nimica poetic, niciun strop de vrajala artistica.
 
  Va pup!
                             

 
 

Snowstorm

 
   One Sunday afternoon, in a wonderful day of summer, I was walking alone. The weather was hot and people were smiling and laughing.
   But I couldn't laugh... why?
   All the time I'm thinking about my best friend, Christian. It starts as a joke. But now, he's "in love" with alcohol, cigarettes and... he calls it "Mary Jane"... in means drugs.
    When I saw him, first time after he had a monkey on his back, he looked miserable: hands full of bee bites, his pulse was speeding and his mind was 2000 light years away.
    I sat down, trying to imagine him: I couldn't, but in the distance I heard some laughter.. we laughed together...
I know now: I'm the only friend in this world that can trully help him.'Cuz I'm the only one that counts.
    I ran to his house, shouting his name, but the house was empty. I thought that he's with his parents but then I saw the empty bag: "He must be at the tea pot!" I said.

   The tea pot was on a hill, between old wagon trains. The hill was full of drug addicts, looking lost.
   I found him: "Christian, what are you doing? Do you have any excuse?"
   "Yes.. world's better now...just go Gloria, please..."
   He was between insane and insecure, and it was hard for me to take him home.


   -Drink this hot tea.
   -Gloria, I can't remember a word that you were saying...
   -Why Christian, why?
   -'Cuz my grandparents are dead and my mother doesn't give a s**t about me.
   -It's not a reason. You have me and all our friends.
   -No, Gloria... I just can't find my place in this world, you know? They told me that this is a world of make believe... but they don't believe in me.
   -I believe in you.
   -They told me that home is where your heart is. Shame! Our hearts don't beat in the same time!
   -It's true. We are different. But we must fight for our nitch in this world... what's wrong with you?!
   -Nothing... this is how I'm supposed to be.. one of this lost children with dirty faces... You can't understand. You have a perfect life, perfect familly... you're perfect!
   -Come'on! Nobody's perfect!
   -Do you know how it feels? When there is nowhere you can go? Running because of this stupid pain?
   -Pain? Do you ever tried to understand? Do you ever tried to fight?
   -Fight?
   -Yes... fight! We are the kids of war and peace! They told us at school that peace is the best d**m thing in this world! But is war outside! They don't care.. But I care and I care and I can say it a million and one f*****g times! Please, try to be the Christian with burning eyes.. the Christian that I choosed as my best friend! Promise me!
   -.....
   -I must go now. Tomorrow would you like to come with me to a movie?
   -I'd love to...


   The next morning I went to his house. My mother tried to stop me but she couldn't.
   To my horror, in his garden there were an ambulance and a police car. A policeman came and gave me a letter.
   -You must be Gloria....


                                                             "Dear !Gloria!,

                    I lost my faith in God, in Jesus in everything.. excepted you. You're the only one that ever cares after the accident. Now I left behind all this lies that they told me. I know what you think about this: to run away is to lost the war. I lost it... but you have a chance. You know where to go from here. I didn't know what to do with the directions but you know. You have the strenght and the power. I hope you'll forgive me. That could help me now.

       P.S.: "My soul is painted like the wings of butterflies
                Fairytales of yesterday will grow, but never die
                I can fly, my friends!"
                                             
                                                                                                  Love ya!
                                                                                                           !Christian! "

 
     After that I felt to the ground, screaming "You're leaving home" a thousand times, I supposed.

    He's right. It's not my fault. It's everybody's fault. In this case we couldn't save his body but I'm sure that we saved his soul. But there are so many cases in this world! Just keep breathing, fighting and.. living!
                                               Trust me, we can do this together!


   This story is special, because is true. It's sad, it looks crazy, but is true. Is the story of my best friend.



 P.S.: E prima incercare in engleza si, totodata m-am conformat oarecum sfaturilor, scriind  ceva mai mult realist decat poetic, fara sa smulg bucati si sa le inlocuiesc cu poezie. Sper sa va placa! :)

Matura

   Intotdeauna se intampla! Ma urmareste nelinistea asta si matur mereu amintiri, ca sa-mi pazesc linistea. E o lege. Obositoare, dar implinirea ei iti da satisfactii. Nu-ti umbla gandurile aiurea, nu se incurca sentimentele si nu apar reactii neprevazute. Esti obosit, dar fericit. Haosului nu-i dai in schimb nicio clipa de ragaz. Il organizezi tot timpul.
   Voua nu va pasa. Nu va condamn. Asa e lumea. Nu poate fi schimbata. Unii ma admira, altii ma blameaza, unii ma invidiaza, altii nu ar vrea sa fie in locul meu nici pentru toate comorile lumii. Asta nu ma supara. Ori asa e normal, ori m-am obisnuit eu.
   De suparat, ma supar numai pe mine. Ma supar pentru ca sunt o sentimentala. Si, pentru ca sunt o sentimentala, de multe ori procedez cum nu trebuie.
   Sa va dau un exemplu. EL. Isi batuse joc de mine. Ma jicnise. Intr-o fractiune de secunda am maturat amintirea generozitatii mele, cu o clipa inainte de a-l vedea, mai indragostit ca niciodata. Apoi am maturat si vorbele cu care incerca el sa ma impace si minciunile pe care mi le spunea crezand ca ma convinge. Ca nu si-a dat seama ce face, ca si-a inchipuit ca nu-l mai iubesc, ca a crezut ca EA sunt eu, ca a vrut sa ma incerce, ca a facut-o numai ca sa-mi mareasca iubirea, nu stiu. Intr-un cuvant, fie spre binele meu, fie din cauza mea.
   Asa se incurcau toate lucrurile incat, de oboseala, dupa atata maturat zadarnic, m-am incurcat iarasi in ele. A trebuit sa-mi matur trufia si umilinta, a trebuit sa-mi sterg lacrimile si dorinta de a lasa totul asa cum este. Lor, celorlalti, ce le pasa?! Uitau tot ce-a fost, fiindca le maturam amintirile urate. La mine, insa, ramaneau toate ca intr-un pod parasit.
   Am invatat sa le matur si pe ale mele si uite asa am izbutit sa pun cate ceva in ordine. Mi-am zis atunci ca, daca organizez haosul exterior, cel interior ii urmeaza exemplul. Nu stiu daca o sa intelegeti, caci asta e o regula care imi apartine si numai eu o pot aplica. Dupa multa truda totul era la locul lui.
   De atunci n-am mai lasat niciun colt nematurat sub pretextul oboselii sau al sperantei ca poate nu se intampla nimic.
   Acum nu stiu daca as mai putea. Atunci nu-mi dadeam seama de dimensiunile primejdiei. Asta m-a si ajutat. Altfel, fara aceasta inconstienta, ca pot ramane fara amintiri, pe care de mult am pierdut-o, n-as mai fi putut lupta. Ratiunea mi-ar fi spus ca nu se poate repara nimic.
   Dar am reusit. Si voi reusi in continuare. Caci am matura.

   Matura de vise, de ganduri, de amintiri. E cea mai buna prietena. Cu ea imi petrec timpul.

Miraj

 
   ,,Si dincolo, in noapte, s-ar putea ca ochii mei sa nu mai moara
     De cand pastreaza-n ei
     Frumusetea ta.''



    M-am trezit din somn sa ascult fosnetul marii si am asteptat sa se faca lumina pe ape. Aveam parul si obrajii incarcati de sare. Respiratia lui calda o topi insa.

   -Hai sa vedem rasaritul.
   Bataile discrete in usa ma trezira. Amandoi, in picioarele goale, coboram in fuga scarile reci. Aerul curat vestea apropierea zorilor. Era firg. Intunericul alerga printre valuri, innebunit. Spuma alba inflorea printre scoicile ascutite.

   Am inchis ochii.

   Casa de paie de pe mal parea ca se va spulbera la urmatoarea adiere de vant. Incepea furtuna.
   -Mihai, e furtuna! Hai in apa!
   Alunecam printre valuri ca o stea cazatoare. Si, tot ca o stea cazatoare, m-am pierdut in adancul intunecat.
   -Casuta de paie... casuta noastra de paie...
   M-am simtit smulsa cu violenta din ghearele marii de mainile lui. Nisipul imi intra in ochi. Il simteam zgariindu-mi pielea. Si, inafara de cerul destramat de iad, verdele crud al ochilor lui manji vidul otravitor.

   -Trezeste-te.
   Din apa se ridica o corabie de foc abia atingand valurile de piatra ce o inconjurau. Soarele isi flutura razele chemand cu glas mut si corabiile sufletelor noastre.

  -Mihai, rasar culorile din mare! Mihai, uita-te!
  -S-au mutat in ochii tai.
  -Stiu. S-au imbatat si ei de culoare!

Eu sunt izvorul!

 
    ,,Cum se poate lumina lunii s-o vezi
      Si-apoi s-o tradezi
      Intrand in intuneric?''



   Eu sunt izvorul tau! Din mine rasari tu, iubire, galopand pe valurile cu leganare lenta, luand culoarea florilor de tei!
   De-aici pleci tu - dragoste- forma si numele absurdului incantator.
   Tu imi mangai cu sarutari sufletul  treaz intr-una de aerul curat, ca zorii grei deasupra pamantului inutil.
   Tacere, lumina de luna... O pruna cruda, cu miez de soare se desprinde de pe o creanga...
   Se-mprastie iubirea!
   Se duce la ea, la tine, la voi... dar la el?
   In noaptea ochilor deschisi, o farama cu parfum fara nume ii ineca ochii.
   Eu sunt izvorul! Eu sunt si drumul, dar gura de varsare e in ochii lui, inecati in apa melancolica si luminoasa, ca aurul din polenul de albine.
   Incerca sa ma gaseasca, dar eu... eu sunt intre cele patru zari: raspantia lor. Glasul lui nu ma poate striga... nu stie unde!
   I-am scris pe un nor ca sunt ca o stea desprinsa din valul lunii, si ca lumina mea ajunge peste tot, chiar si in intunericul cel mai adanc, cel mai inabusitor. Ca eu, eu sunt nimicul de peste tot, visul oricarui ratacit.  Eu ... Eu sunt izvorul tau..strabatand mereu acelasi pamant inutil... eu sunt izvorul tau!

Cantec

    ,,Mai canta-mi inc-o data dorul tau
      sa te ascult
      si clipele sa-mi para niste muguri plini,
      din care infloresc aievea vesnicii."


   Alergam invaluita de parfumul florilor de camp. Noaptea cadea melancolica si-albastra. Pe cer aparuse ochiul de argint fara gene, care priveste sufletele mai afund decat somnul. Luna. Vestea o calda noapte de-nceput de vara, cu greieri si cirese fluturand fluturi.
  Mireasma era imbatatoare iar deserul verde- splendid.Sufletul imi palpita ca panza unei corabii spre necunoscut. Un necunoscut. Nu stiam cum il cheama, dar il aveam pe buze mai intim decat un nume, cum nici Pamantul nu cunoaste numele orhideei din el rasarita.
  O pata de sange in catifeaua verde. Petale de trandafir, conturand urma trupului sau culcat in iarba. Ochii vedeau, mintea se intalnea cu emotii care aduceau versuri.
  -Mihai...
  Silabele numelui sunara ca titlul unei carti tulburatoare, stiuta vag pana atunci. El canta, eu ascultam. Pe buzele lui simteam cum mi se naste sufletul.

   O lume intreaga devenise tanara, avand pentru o noapte varsta unor adolescenti...

La multi ani, Paulo Coelho!

  Pentru cine nu stie, Paulo Coelho e un scriitor brazilian, genial dupa parerea mea, care azi implineste 64 de ani. Este autorul a " Jurnalul unui mag", ultima carte citita de mine.
   Nu o sa ma apuc sa-i fac o recenzie, in primul rand pentru ca nu stiu, si in al doilea rand deoarece fiecare intelege ce vrea. Ideea centrala, dupa parerea mea, e faptul ca lucrurile mari sunt realizate de oamenii obisnuiti, cu fiecare pas mic pe care acestia il fac. Fericirea e relativa si e a fiecaruia dintre noi. Daca in loc de a  continua sa te intrebi "Ce caut eu aici?" ai face ceva ce ti-ar trezi entuziasmul vei ajunge la "Portile Paradisului" si nu prin miile de rugaciuni si teoriile pe care si le dezvolta fiecare pe tema misterului existentei.
  Cred ca este prima carte care mi-a dat de gandit, deoarece recunosc ca pana acum mi s-a tot atras atentia ca sunt prea visatoare si ca idealurile mele sunt imposibil de atins. Insa Paulo Coelho e de parere ca trebuie sa credem in fortele proprii si in Dumnezeu si cu ajutorul lor putem sa ajungem la luminita de la capatul tunelului.
   Mesajul e foarte clar si foarte simplu: "NU RENUNTA!"

   Lupta pentru a iti atinge visurile, deoarece de multe ori abandonam cand ele devin aproape posibile. ;)

   In concluzie, La multi ani, Paulo Coelho! Si... multumesc!

Eu

      Nu, nu ma cheama Vanessa Green. De ce Vanessa Green? Vanessa era numele meu preferat acum vreo 10 ani, si cand ma gandeam la asta imi imaginam o tanti imbracata in roz cu un catelus gri in lesa. Si Green.. aici ar fi mai multe de spus. Pentru ca e Green Day, pentru ca eu am ochi verzi, pentru ca el are ochi verzi, pentru ca ce e verde e nou si, in general, miroase si bine. :) Acum, sa fie mai clar cine sunt, o sa o luam asa:

     Iubesc. Iubesc marea, stelele si florile. Muzica, poezia si ciocolata. Iubesc oamenii buni si, bineinteles, hainele si cartile. Iubesc sa ma trezesc dimineata si sa fie soare in camera. Sa simt aerul proaspat. Iubesc sa calatoresc, sa descopar locuri si lucruri. Iubesc respectul, bunatatea, caldura sufleteasca, dreptatea si curajul.

    Urasc. Urasc sa fiu acuzata pe nedrept. Urasc felul in care unii oameni considera ca-i pot trata pe altii. Urasc cam tot ce trebuie urat, iar pe restul lucrurilor incerc sa le ignor. Urasc ca nu pot. Urasc vanilia si unele cuvinte care nu-mi plac cum suna. Urasc ca nu pot sa iubesc pe toata lumea, ca nu pot sa mint sau sa fiu rea.

   Sunt. Nu sunt nici bine, nici rau. Pur si simplu: sunt. Am ochi verzi si carlionti. Nu am altceva. Poate doar cateva amintiri frumoase si un cosulet cu cirese. Sunt mica, si asa voi mai fi inca cativa ani. Defapt cred ca asa voi fi mereu.
 
    Visez. Visez Feti-Frumosi si Medicina. Nu visez vreun C. sau vreun G.
 
    Cred ca e suficient. Cel putin, deocamdata.