Cum e mai bine

B:"Dar tu il iubesti, D.."
D(razand):"Nu, nu il iubesc."
B:"Eu n-as fi venit pana aici pentru el, si nu m-as fi bucurat cat te-ai bucurat tu."
D:"Asta nu inseamna ca il iubesc. E doar o chestie pe care o fac prietenii intre ei. Atat."
B:"Tu il iubesti..."


Poate. Habar n-am. Nu am iubit niciodata si nu stiu cum se simte. Stiu doar ca am 17 ani acum si nu o sa o mai dau deloc in bara. Eu sunt aici. Eu nu plec nicaieri, eu raman pe loc. Eu poate iubesc sau poate nu sau poate chiar nu conteaza. Nu toate lucrurile se spun. Poate cel mai bine e, pentru prima oara, sa tac.


E doar povestea mea scrisa cu praf de stele undeva pe un colt de cer, unde nimeni nu ajunge sa o citeasca. E o poveste complicata, lunga, si fascinanta, deloc trista...

Afara e soare sau ploua cu soare si de maine e vara. De maine, de azi, de acum, fac lucrurile asa cum cred eu ca e bine, fara scenarii, fara asteptari neintemeiate, fara sa ma rog sa mi se intample si mie aia. Am 17 ani si se simte diferenta pentru ca asa vreau eu.

Mi-au iesit binisor lucrurile anul asta, cu mici exceptii. Insa, privind peste umar, nu am deloc regrete, doar experiente din care am invatat ceva si, fireste, amintiri. Nu o sa imi irosesc anii de liceu in casa in lacrimi asa cum aleg multe fete sa faca, pur si simplu nu merita, plansul meu nu incalzeste pe nimeni.


Poate iubesc, habar nu am. Si daca iubesc, nu-mi pare rau. O sa fac lucrurile bine si poate, candva, cand va fi ordine si liniste nu voi mai fi atat de dezorganizata, poate, candva, voi fi si eu iubita. Pana atunci, pana atunci, nu stiu. Poate, nu stiu.

Am 17 ani. Infinit. De 1000 de ori infinit. Clipa aia in care alergam pe strada si ploua ingrozitor si se intunecase cerul si era furtuna, clipa aia.. atunci.. pot sa jur... era infinita.

Saracu' om bogat

E frumos. E inalt si are ochii aia de caprioara speriata si blanda, ochii aia in care gasesc toata rabdarea din lume adunata la un loc. Are parul ciufulit si buzele moi, are pielea alba si vocea moale, inecata de lacrimi.

Il vreau. Il vreau pentru ca nu ma vrea, pentru ca avem nimic in comun, ptr ca el o vrea pe ea sau el nu vrea pe nimeni sau el vrea ceva bun pentru el si eu nu sunt buna pentru el. Pentru ca stiu de la inceput ca mi-as bate joc involuntar, doar pentru ca asta fac eu si asa sunt eu si nu am nicio scuza.

A doua zi a venit la mine. A fost al meu, am fost fericita o zi, doua, o luna, poate si mai mult. Poate mai putin. Era al meu, teoretic, tot ce mi-as fi putut dori era al meu. Toata fericirea pe care ziceam ca daca o voi avea, nu voi mai cere nimic, era a mea.

A doua zi am plecat eu.

Pentru ca pur si simplu nu asa ar trebui sa fie lucrurile. Pentru ca oamenii se schimba si oricat de repede as obtine lucrurile pe care mi le doresc, e degeaba, daca nu e perfect. Mi-am irosit ani buni pe nimicuri, pe sentimente cotidiene, comune, pe care le-au trait toti. Am invatat din fiecare, am invatat sa nu mai repet greseala, si niciodata nu m-am intors de unde am plecat. Ai scuipat, mergi mai departe. Desi Dumnezeu mi-e martor ca au fost clipe in care m-as fi intors fara sa clipesc, porbabil pentru inca 2 zile, daca si el ar si-ar fi ridicat macar cu un nanomentru coltul buzelor cand apaream eu.



A doua zi eu mereu plec. Pentru ca am 16 ani. Azi. Maine. Si atat.


Promit sa nu mai plec, sa nu ma mai grabesc, sa nu mai lupt cand e inutil, promit sa iubesc, sa stau pe loc, sa am rabdare, sa iti fiu alaturi, Fat-Frumos. Oricat de departe sau aproape ai fi, chiar daca ai sau nu cal alb si un palat atat de inalt incat turnurile sunt ascunse in nori. Promit sa te iubesc, Fat-Frumos. Sa invat sa iti fac de mancare, sa spun lucrurile potrivite si sa nu o iau la goana cand in final iti faci curaj si te legi de mine. Iti promit, Fat-Frumos, ca o sa cresc. Ca am crescut, ca nu mai dau cu piciorul fericirii doar pentru ca o am si pentru ca ma plicitiseste sa o am. Ca o sa lupt pentru tine cand trebuie, nu cand am chef. Ca o sa te iubesc cand ai nevoie, nu cand iti voi fi deja indiferenta. Iti promit, Fat-Frumos, si o sa ma tin de cuvant, pentru ca, pana una alta, nu am nimic mai bun de facut.

Seara frumoasa

Uite ce seara frumoasa.


Nu stiu ce inseamna cand luna seamana cu o banana si e inconjurata de ceata. Primul patrar, ultimul, habar n-am.

Libertatea de a fi a nimanui e felul meu preferat de libertate. Libertatea de a fi fericita, de a purta pantofi albi cand pe jos e ud. Libertatea de a avea mirosul tau fara sa te fi respirat posesiv, fara sa-mi trec degetele prin parul tau blond.


Poate ca intr-o zi toate astea vor fi povesti banale, puerile, copilarii de care vom rade amandoi la o cafea undeva pe o terasa careia nu ii vom retine numele, pentru ca locurile nu conteaza. Poate intr-o zi, habar nu o sa mai avem de zilele in care ne holbam la luna sau la frunze sau cum zboara praful de pe jos. Sau de cate ori vom vedea ceata pe cer ne vom aminti de banca aia inalta din spatele blocului. Poate intr-o zi. Dar nu azi.


Poate intr-o zi vom gasi fericirea deplina, pe care o meritam pur si simplu, genetic. Si vom avea familia si casa noastra, cariera si bani si vom face chestii de adulti. Vom plati taxe, vom face de mancare si ne vom plimba copiii prin parc. Poate. Nu stiu.

Dar nu azi. Azi inca sunt copil, ma simt datoare sa fiu in fata anilor multi in care nu voi mai fi mica si voi cersi sa am din nou 16 ani. Inca am 16 ani, pentru inca o saptamana am 16 ani.

Ironic, lunile astea, cand eram intrebata cati ani am, raspundeam cu convingere si mandrie: "17". Acum, acum as zice 16 fara sa stau pe ganduri, cat inca mai pot, cel putin.

Copilaresc. Si nu o sa ma simt vinovata, si nici nu o sa incerc sa ma schimb pentru tine. Poate tu nu mai ai nicio sansa, dar eu profit de ea din plin. Si e o seara frumoasa, si poate intr-o zi serile nu vor mai fi frumoase, sau poate intr-o zi serile vor fi superbe. Insa am convingerea ca imi voi face mereu timp sa ma holbez la luna, sau la cum se misca frunzele cand bate vantul, sau la flori si fluturi. Timp sa ascult, sa visez, sa vad lumea in versuri. Un minut, doua, cat imi va permite programul. O sa am mereu timp sa traiesc lucruri care ma fac fericita pentru ca nu stiu despre tine, dar eu merit din plin. Si nu stau sa-mi cada marul din pom. O sa merg frumos la piata si o sa-mi cumpar portocale.

My Sweet Prince

Dragul meu,

Tie niciodata nu ti-am spus nimic. Mereu am vorbit despre tine, uneori te-am ridicat in Slavi alteori te-am murdarit cu noroi. Pana la urma, asta iti e crucea. Ce sa faci, sa te certi cu Dumnezeu ca esti iubit de o fata care scrie? Eu as vrea sa scrie cineva despre mine. Ar fi multe de spus, si ar avea material pentru o viata intreaga. Ma intreb uneori, si tu te intrebi, cum reusesc sa fac primavara cu o floare? Te-ai saturat sa-mi deschizi blogul si sa gasesti scris despre tine, nu-i asa? Uneori te intrebi de unde am mai scos ultima postare, de unde stiu, de ce aberez, de ce, totusi, inca scriu despre tine?...


Dragul meu, esti insipid, intr-adevar. Esti transparent, te pierzi in multime, fuzionezi cu fundalul, esti una cu strazile, plopii aia din curtea liceului care-si scutura puful pe terenul de sport. Invizibil. Eu te vad dragule. Ma fascineaza fiecare reflex al tau, de a iti duce mana prin par, de a face ochii mari cand doresti o confirmare. Cum ti se ineaca vocea spre finalul frazei, ti-a mai zis cineva ca ai o voce sexy? Nu stiu cum vine asta, cu vocea sexy... stiu doar ca la creierul meu ajunge ceva mai mult decat o simpla informatie preluata de nervul auditiv.


Dragul meu, te-am mintit de atatea ori. Te-am mintit doar pentru ca nu vreau sa fiu ca tine. Nu vreau sa ma pierd in decor, daca trec pe strada vreau ca cineva sa imi simta parfumul, sa intoarca capul, cineva sa retina ca am ochi verzi. Vreau ca, intr-o zi, cineva sa scrie despre mine.


Nu ma invinovati, nu ma uri. Te-am facut special, cel putin, pentru o perioada de timp. Daca cineva citeste ce am scris despre tine, probabil o sa te considere unul dintre cele mai complicate personaje. Eu am complicat lucrurile, recunosc. Totul a fost atat de clar de la inceput...
Stii, te-am mintit. Nu te-am iubit. N-am cum sa iubesc pe cineva care nu vibreaza la fiecare atingere sau cand aude o melodie, cineva care nu lacrimeaza la filme, care nu se trezeste dimineata pentru ca au inflorit florile din parc, care nu isi deschide nasturii de la camasa sa respire vara mai bine. As fi vrut sa te iubesc pe tine. Cred ca meritai dragostea mea, nu mi-as fi irosit-o in zadar. Dar te complaci, te lasi inghitit, esti doar ca toti ceilalti. Fire de nisip in desert.


Dragul meu, daca ai fi asa cum te-am povestit eu pe tine, te-as iubi pana la soare si luna si stele si inapoi.

Dar tu nu crezi in basme. Si uite cum eu raman fara Fat-Frumos.

Dragul meu, dragul meu, dragul meu....

Fericiti

Cu totii ar trebui sa ne trezim dimineata cu un zambet cretin pe fata, ca si cum toata lumea ar fi a noastra.

Lumea e a noastra. Si, in fond, de ce nu am fi fericiti? Respiram, ne miscam, socializam, traim. Avem o casa si ceva de mancare, haine cacalau, bani in buzunar. Dar spre deosebire de restu lumii de care nu prea imi pasa daca e sau nu e fericita, de tine imi pasa. De noi. Noi ar trebui sa fim fericiti si sa ne simtim bine. Si, intradevar, e prea devreme sa ne pronuntam. Riscam sa folosim prea multe cuvinte fara sa spunem nimic, iar din ce gesticulezi tu pe banca eu nu inteleg mare lucru ca e tare bezna la mine in spatele blocului.

Nu stiu si nici nu preocupa in mod special sa caut definitii a ceea ce suntem noi. Suntem noi si suntem acum aici si e bine si asta conteaza. Esti aici acum, si asta conteaza. Suntem fericiti acum. Peste o saptamana nimic nu o sa mai fie la fel, si asta e frumusetea. Si daca am vrea sa ne plictisim, daca am tanji dupa rutina, ar fi in zadar. Ne despart peste 400 de km.


Mersi ca ai venit. Ca ne-am cunoscut. Ca n-ai plecat pur si simplu fara sa te mai uiti din cand in cand inapoi. Mersi pentru ceea ca ma faci sa simt, pentru felul in care ma faci sa simt, pentru ca, pur si simplu, esti capabil  sa ma faci sa simt. Emotii. Chestii. Habar n-am.

Cheers, C. Pentru noi. Noi separat, noi impreuna, noi. Sa fim fericiti. Si cu buzunarele pline. De vise pe cale sa devina realitate, nu de bani. Fuck chestii materiale. Iubesc iubirea, nu persoana. Sentimentul in sine. Iubesc ca sunt mai bogata cu un om, cu o experienta, cu un sarut, decat cu nu stiu cati bani in cont. Iubesc ceea ce traiesc, cu tine, fara tine. Putea la fel de bine sa fie altul, oricine. Dar imi creste putin pieptul cand ma gandesc ca esti tu. Dintre toti, tu. Fericita. Fericit. Fericiti.

Fericit

Sper.

Macar o secunda.

Luna mai e cea mai frumoasa. Da, pentru ca e ziua mea, fireste.
Luna mai inseamna ploi suparate si totusi adorabile, care potenteaza visarea. Tezele, florile. Fuste scurte, maieuri lungi. Sa te plimbi seara pe faleza fara sa iti fie frig, ziua mea, fireste.



Te-am vazut zambind. Aparent, fericit, dar eu stiu ce era in sufletul tau. Sau cred ca stiu, sau DA, vreau sa stiu, sau incerc sa aflu. Sau inteleg. Si, totusi, contrar talentului meu de a speria oamenii din jur cu lucrurile pe care le spun tu, tu, tu pareai fericit.

Esti o experienta. O experienta care se repeta la intervale nedefinite de timp, o experienta din care continui sa invat. Ne-am promis unul altuia ca nu o sa renuntam, ne-am promis noua, privindu-ne in oglinda, ca oricat de grele ar deveni lucruile pe parcurs, atat timp cat sunt mandatorii, atat timp cat nu ne afecteaza, nu o sa iesim din hora. O sa jucam pana la capat, o sa ne luptam cu valurile sau furtunile. Si o sa traim, nu o sa ne aruncam de pe bloc. O sa invatam din fiecare poveste de dragoste, o sa o traim pana se va consuma si la final vom zambi pentru cat de norocosi am fost sa intalnim acei oameni, minunati la momentul in care aveam mainile lipite cu super-glue.

Eu am timp sa ma razgandesc, dar nu o sa o fac. Aleg sa ma tin cu dintii de lucrurile care imi fac bine mie, si sa traiesc, pentru ca peste 3 saptamani fac 17 ani si astept varsta asta de cand l-am vazut pe el si el avea atunci 17 ani. Un el irelevant acum, relevant atunci.


Lucrurile sunt mai usoare si mai frumoase cu tine de mana, cred. Dar lucrurile complicate si care la un prim contact superficial par respingatoare se dovedesc fascinante. Tocmai de-aia sunt fascinante, ptr ca nu sunt cuburi. Sunt doar bolovani colturosi.

Nu ma simt blocata sau inghitita. Doar libera. Fericita. Fericit. Cu chef de viata. De tot ce inseamna ea.

Am crescut mult, dar nu ne-am schimbat atat de mult. Te-am mintit, ai ramas la fe lde frumos cum te stiam. Cum sper sa ramai mereu. La fel.


P.S. Ceva ce ne leaga de ziua in care am fost la stadion. Si eu aveam tricoul cu Metallica. Si mi-ai dat niste flori urate. Si ne-am intins pe pietrele alea, si dupaia m-ai luat in brate. Si eu coborasem cu sacul de gunoi. Si am zis ca plec acasa, si m-ai convins, tu stii cum, sa raman. Si dupaia mi s-a stins calculatorul. Si mi-ai dat mesaj: "Pamantul catre Danuta! Maine la 8." Si cam atat. Sa nu renunti. Sa fii fericit, cum erai azi, cu mine.