Habar n-am ce culoare sunt ochii tai. Stiu ca esti muult mai inalt decat mine, ca te imbraci misto si ca nu esti tocmai un geniu.
Cand esti in albastru, parca ar fi si ochii tai albastri... dar in tricoul ala negru pareau caprui... si in geaca alba al dracului de verzi. Ce ti-e si cu fetele ca mine, care nu-s in stare sa retina o culoare, dom'le!
Nu te inteleg. Desi imi bat capul, nu te-nteleg. Apari-dispari, vorbesti-nu vorbesti. Cand nu te vad, imi atragi atentia. Cand ma holbez la tine ca la un Bon Jovi de 17 ani scoti telefonul sau te uiti drept in fata, parca ar fi ceva fascinant la capatul culoarului... :-@
Din alea doua discutii puerile pe care le-am avut am inteles .. n-am inteles mai nimic. Doamne, ma super-enervezi! Ce ai tu si n-au restu, pen'ca's multe chestii pe care le au altii si tu nu. :P
O sa o las balta, ca nu rezolv nimic. N-ai de gand sa raspunzi, asa ca te las in pace... da stii tu.. ziceam si eu asa... :-"
E greu si frumos. E foarte greu si foarte frumos. Ma da e frumooos!!! Mereu se intampla ceva, mereu vezi ceva nou, mereu afli ceva. Asta am inteles eu din liceu dupa fix trei saptamani de cand a inceput.
E un post scurt si fara pic de talent dar am pus in el destule chesti. + ca blogutul meu face o luna! :> LMA!! >:d<
vineri, 30 septembrie 2011
joi, 22 septembrie 2011
Camasa alba
,,Iubire fara continut
Si numai forme care-nsala,
Te vreau precum te-am cunoscut,
In uniforma ta de scoala."
Te vreau precum te-am cunoscut: in uniforma ta de scoala, cu pluoverul albastru peste camasa alba, cu parul ciufulit si zambetul care spunea "Am 15 ani si inca ma mai joc CS!"
Doi ani de zile abia daca ne-am mai zarit pe strada, in vacante sau cine stie unde. Acum insa...
Bluza e tot albastra, ca de, asa cere conduita, dar zambetul nu-mi mai dezvaluie nimic.. poate doar ca ai urcat cateva trepte, firesc, perfectionandu-te, maturizandu-te si alte alea. Te-ai schimbat enorm de mult. Poate ca nici eu n-am dat importanta, nu ti-am dat importanta... astfel incat mi se pare ca esti cu totul nou, ca nu mai esti tu, desi poate schimbarile sunt minore si aproape insesizabile pentru ce-i ce ti-au fost in permanenta alaturi. Nu mi se ofera ocazia sa ma apropi de tine, indepartand pelicula de mister enervant de subtire de care esti inconjurat. Inteleg perfect: diferenta de varsta, gandirea, idealurile pana si prietenii care ai naibii nu sunt deloc comuni, doar in mica mica parte, ne fac sa pastram distanta. Si lipsa sentimentului nu? Al dracu daca vrea sa vina macar din partea mea daca nu si din a ta sau vice-versa. O sa am grija sa nu citesti postul asta, stiu ca esti baiat destept si-ti dai seama. Si n-ai intelege nimic. In orice caz, nu ai intelege ce trebuie. Si oricum n-ai da doi bani pe tot ce-am zis eu aici. Ma voi explica. Cred ca cel mai bine e sa te explici, macar asa.. putinel. Sa fiu eu impacata cu mine, nu ca mi-ar pasa de gura satului.
De ce ?
Mi-am recitit jurnalul de vara asta, si am gasit niste versuri de Paunescu copiate in saptamana aia memorabila petrecuta la munte dintr-una din sutele de carti pe care le are matusa mea. Am gasit strofa asta si da, la tine m-am gandit. Si atunci, si acum.
Cum tot am invatat la romana textul argumentativ, pe care profa mea ma invatase cu exprimarea opiniei, mult mai simplu spus, am nevoie si de o concluzie.
Asadar (conector specific), Te vreau precum te-am cunoscut,/ In uniforma ta de scoala!!!
Si numai forme care-nsala,
Te vreau precum te-am cunoscut,
In uniforma ta de scoala."
Te vreau precum te-am cunoscut: in uniforma ta de scoala, cu pluoverul albastru peste camasa alba, cu parul ciufulit si zambetul care spunea "Am 15 ani si inca ma mai joc CS!"
Doi ani de zile abia daca ne-am mai zarit pe strada, in vacante sau cine stie unde. Acum insa...
Bluza e tot albastra, ca de, asa cere conduita, dar zambetul nu-mi mai dezvaluie nimic.. poate doar ca ai urcat cateva trepte, firesc, perfectionandu-te, maturizandu-te si alte alea. Te-ai schimbat enorm de mult. Poate ca nici eu n-am dat importanta, nu ti-am dat importanta... astfel incat mi se pare ca esti cu totul nou, ca nu mai esti tu, desi poate schimbarile sunt minore si aproape insesizabile pentru ce-i ce ti-au fost in permanenta alaturi. Nu mi se ofera ocazia sa ma apropi de tine, indepartand pelicula de mister enervant de subtire de care esti inconjurat. Inteleg perfect: diferenta de varsta, gandirea, idealurile pana si prietenii care ai naibii nu sunt deloc comuni, doar in mica mica parte, ne fac sa pastram distanta. Si lipsa sentimentului nu? Al dracu daca vrea sa vina macar din partea mea daca nu si din a ta sau vice-versa. O sa am grija sa nu citesti postul asta, stiu ca esti baiat destept si-ti dai seama. Si n-ai intelege nimic. In orice caz, nu ai intelege ce trebuie. Si oricum n-ai da doi bani pe tot ce-am zis eu aici. Ma voi explica. Cred ca cel mai bine e sa te explici, macar asa.. putinel. Sa fiu eu impacata cu mine, nu ca mi-ar pasa de gura satului.
De ce ?
Mi-am recitit jurnalul de vara asta, si am gasit niste versuri de Paunescu copiate in saptamana aia memorabila petrecuta la munte dintr-una din sutele de carti pe care le are matusa mea. Am gasit strofa asta si da, la tine m-am gandit. Si atunci, si acum.
Cum tot am invatat la romana textul argumentativ, pe care profa mea ma invatase cu exprimarea opiniei, mult mai simplu spus, am nevoie si de o concluzie.
Asadar (conector specific), Te vreau precum te-am cunoscut,/ In uniforma ta de scoala!!!
vineri, 16 septembrie 2011
Mai repede!!!
Mi se pare normal ca atunci cand te apuci de scris sa ai ceva de zis. La mine totul nu pleaca dintr-o explozie de inspiratie, ci pur si simplu un impuls, anume acela de a scrie.
Asta am simtit ACUM. De ce? Voi incerca sa elucidez misterul, parcurgand fiecare "eveniment" petrecut in aceasta minunata zi de vineri.
M-am sculat ca marea majoritate a colegilor pe la 7 dimineata si am ajuns buimaca de somn la liceu, unde am intrat in conflict si cu-n d'ala mai mare ca de, nu gaseam sa ma imbratisez cu sarbatorita decat pe hol si n-avea loc omu sa se desfasoare, ce sa-i faci, vina mea ca sunt mai mica.
Ore asa si-asa, adica nu vreau sa-ntelegi ca nu se fac, se fac al dracului ca e un liceu care se respecta, dar vreau sa zic ca nu asa naspa cum se zvoneste. INCA imi place pe acolo, da vorba lui Vladi, care crede ca o sa ma lecuiesc eu de treaba cu liceul. Posibil. Am ascultat olecuta de Lordi si Nightwish in pauza mare, de care chiar imi era dor. :P Da cata muzica in 15 minute, sa fim seriosi.
Acasa am facut ce face tot omul, lucruri banale, stiti si voi... si dupaia la stadion sa dam jos ciocolata mancata in ultimele cateva zile. Am facut 5 ture amarate, mai mult merse decat alergate... macar i-am amuzat pe astia :-J ca ciocolata aia nenorocita e tot la locu' ei, si am avut grija sa mai adaug, ca la Bal sa nu incap in rochie. Daca voi fi parte din acel Bal.
Dar cred ca totul a inceput in momentul in care am ascultat Bon Jovi- Living in sin. Nu stiu de ce. Doar ca tot ce e interzis atrage. Nu generalizez, ma refer strict la mesajul melodiei. Desi s-ar generaliza foooarte bine.
Vreau si eu cateva chestii. Suna absurd si inadecvat varstei dar il vreau. Mai repede!... Nu vreau chestii de-o vara, de o saptamana de tabara si chestii micute si dulci care fac viata mai frumoasa. Vreau o fericire permanenta, o dovada constanta ca sunt iubita pentru o perioada nedefinita de timp. Nu ceva vesnic, nu cred ca exista, ceva temporar dar natural. Vreau odata si mai repedeee!!!
Asta am simtit ACUM. De ce? Voi incerca sa elucidez misterul, parcurgand fiecare "eveniment" petrecut in aceasta minunata zi de vineri.
M-am sculat ca marea majoritate a colegilor pe la 7 dimineata si am ajuns buimaca de somn la liceu, unde am intrat in conflict si cu-n d'ala mai mare ca de, nu gaseam sa ma imbratisez cu sarbatorita decat pe hol si n-avea loc omu sa se desfasoare, ce sa-i faci, vina mea ca sunt mai mica.
Ore asa si-asa, adica nu vreau sa-ntelegi ca nu se fac, se fac al dracului ca e un liceu care se respecta, dar vreau sa zic ca nu asa naspa cum se zvoneste. INCA imi place pe acolo, da vorba lui Vladi, care crede ca o sa ma lecuiesc eu de treaba cu liceul. Posibil. Am ascultat olecuta de Lordi si Nightwish in pauza mare, de care chiar imi era dor. :P Da cata muzica in 15 minute, sa fim seriosi.
Acasa am facut ce face tot omul, lucruri banale, stiti si voi... si dupaia la stadion sa dam jos ciocolata mancata in ultimele cateva zile. Am facut 5 ture amarate, mai mult merse decat alergate... macar i-am amuzat pe astia :-J ca ciocolata aia nenorocita e tot la locu' ei, si am avut grija sa mai adaug, ca la Bal sa nu incap in rochie. Daca voi fi parte din acel Bal.
Dar cred ca totul a inceput in momentul in care am ascultat Bon Jovi- Living in sin. Nu stiu de ce. Doar ca tot ce e interzis atrage. Nu generalizez, ma refer strict la mesajul melodiei. Desi s-ar generaliza foooarte bine.
Vreau si eu cateva chestii. Suna absurd si inadecvat varstei dar il vreau. Mai repede!... Nu vreau chestii de-o vara, de o saptamana de tabara si chestii micute si dulci care fac viata mai frumoasa. Vreau o fericire permanenta, o dovada constanta ca sunt iubita pentru o perioada nedefinita de timp. Nu ceva vesnic, nu cred ca exista, ceva temporar dar natural. Vreau odata si mai repedeee!!!
marți, 13 septembrie 2011
Hello, highschool!!!
De ieri am inceput liceul. Suna banal si pueril dar asta e esenta. Voi dezvolta pe parcurs.
12 SEPTEMBRIE:
Cobor in fuga scarile blocului, pentru ca fetele deja ma asteptau. Am plecat ditai gasca de boboace din centru, inmultindu-ne intr-un hal de nedescris pana la posta. In curtea liceului era inghesuiala si niciun pic de organizare. Dar era fascinant sa-mi vad toti noii colegi care se uitau la mine de sus... la propriu :D. Nici n-am bagat de seama cand un coleg mai mare de la B-ul m-a salutat, ocupata fiind sa disting cate ceva peste capetele celorlati.
Am murit putin de cald, ca si azi dealtfel, in clasa unde am facut cunostinta cu diriginta, prof de chimie. Apoi eu si Bianca, singurele din vechiul nucleu, ne-am vizitat vechea scoala, unde am varsat cate o lacrima in amintirea celor ce m-au indrumat atatia ani, strabatand holurile familiare.
13 SEPTEMBRIE:
Asta a fost azi. Si sa fiu a naibii daca nu-mi prea place liceul asta cu holuri inguste si banci incomode! Inafara de profesori ca deja mi se par extraordinari, in sensul ca au fost deschisi si ne-au prezentat pe scurt felul in care vor decurge orele ( Abia astept!!!) pana si "dracii" mai mari s-au purtat frumos. Adica daca ar fi venit o pustanca la mine sa ma intrebe "La ce etaj suntem?" cand saracul LTNB are si el 2 etaje amarate, eu una cred ca m-as fi stricat de ras. Dar colega mea mai mare a fost o scumpa! :* Si nu doar atat, dar n-am primit nicio piedica, nicio galeata de apa in cap, n-a strigat nimeni "boboace"" sarcastic sau in sila..Bine.. nu e timpul pierdut si o sa ma opresc aici ca nu vreau sa dau idei nimanui.. ;) In concluzie, mult mai bine decat speram. :P
God bless LTNB! >:D<
12 SEPTEMBRIE:
Cobor in fuga scarile blocului, pentru ca fetele deja ma asteptau. Am plecat ditai gasca de boboace din centru, inmultindu-ne intr-un hal de nedescris pana la posta. In curtea liceului era inghesuiala si niciun pic de organizare. Dar era fascinant sa-mi vad toti noii colegi care se uitau la mine de sus... la propriu :D. Nici n-am bagat de seama cand un coleg mai mare de la B-ul m-a salutat, ocupata fiind sa disting cate ceva peste capetele celorlati.
Am murit putin de cald, ca si azi dealtfel, in clasa unde am facut cunostinta cu diriginta, prof de chimie. Apoi eu si Bianca, singurele din vechiul nucleu, ne-am vizitat vechea scoala, unde am varsat cate o lacrima in amintirea celor ce m-au indrumat atatia ani, strabatand holurile familiare.
13 SEPTEMBRIE:
Asta a fost azi. Si sa fiu a naibii daca nu-mi prea place liceul asta cu holuri inguste si banci incomode! Inafara de profesori ca deja mi se par extraordinari, in sensul ca au fost deschisi si ne-au prezentat pe scurt felul in care vor decurge orele ( Abia astept!!!) pana si "dracii" mai mari s-au purtat frumos. Adica daca ar fi venit o pustanca la mine sa ma intrebe "La ce etaj suntem?" cand saracul LTNB are si el 2 etaje amarate, eu una cred ca m-as fi stricat de ras. Dar colega mea mai mare a fost o scumpa! :* Si nu doar atat, dar n-am primit nicio piedica, nicio galeata de apa in cap, n-a strigat nimeni "boboace"" sarcastic sau in sila..Bine.. nu e timpul pierdut si o sa ma opresc aici ca nu vreau sa dau idei nimanui.. ;) In concluzie, mult mai bine decat speram. :P
God bless LTNB! >:D<
vineri, 9 septembrie 2011
Inflorire
Deocamdata nu i-am pus titlu si nu stiu daca ii voi pune, poate doar in cazul in care ma loveste brusc inspiratia. Nu stiu de ce scriu. Deobicei am motive bine intemeiate, zis eu: ma descarc, ma plang, critic sau imi impartasesc trairile. Dar acum?
Acum, cand mai sunt doar doua zile (dintre care pe una o voi petrece la ziua Andreei) pana la inceperea celor mai minunati, fascinanti si incredibili ani din viata mea, anii de liceu, toate lucrurile incep sa se amestece si am o gramada de curiozitati, de nelamuriri si... cateva mai multe emotii. Emotii carora pana acum nu le dadeam importanta. Nu intelegeam exaltarea din vocea tuturor viitorilor mei colegi... al naibii viitor ca e in mai putin de 72 de ore... acum da. Acum simt ca am incheiat un drum si ca incep altul.
Nu pot sa nu ma gandesc la fetita cu ochi verzi si cozi ondulate care incepea fara niciun pic de sfiala clasa I... sau la toate chestiile minore ce s-au petrecut in clasa aia veche, cu bucati de parchet inlocuite abia in ultimii ani, cu banci mazgalite pe care sta scris: Metallica, Green Day, Scorpions, primele mele descoperiri in materie de rock/ punk si mai stiu eu ce versuri pe care acum nu le-as mai intelege, n-as mai avea cum.
Incerc sa ascund totul abordand o atitudine ignoranta, dar numai Dumnezeu stie ca mi s-a cuibarit in suflet acolo, intr-un locsor, si o farama de teama, lucru normal, as zice.
M-am gandit si la titlu. De ce "Inflorire?" Pentru ca asta mi se va intampla mie si altor cateva milioane de pustani din lumea intreaga, care din "boboci" devin flori.. asta intr-un mod mai poetic, ca parca n-am mai pus niciun pic de poezie in ultimele postari, si nu-mi prea place.
Si mai e si vechea, destul de vechea poveste cu el. Norocul meu ca nu-l voi mai vedea deloc pentru cel putin cateva luni de zile. Norocul meu! Chiar n-am chef sa-mi straluceasca iar ochii cand ne intalnim. Pentru ca e al naibii de enervant ca ma pierd cand e prin preajma. Si urasc asta. Fiindca nu-i o chestie reciproca. Acum e tardiv, chiar daca ar veni din partea lui, si oricum nu s-ar mai putea. Pe cine mint?! Bineinteles ca s-ar putea doar ca... . Sa zicem ca e mai bine asa, ca voi intelege eu vreodata de ce nu cum am vrut eu, de ce nu altfel. E o posibilitate sa mi se ofere altceva mai bun ( Cum s-ar putea ceva mai bun?!) si atunci e mult mai in regula sa nu. Oricum e mult mai in regula sa nu.
Sunt recunoascatoare pentru tot ce am primit, trait si avut pana acum. Si stiu ca va fi de un milion de ori mai bine daca eu voi reusi sa fac putina ordine si sa stiu cand sa ma arunc cu capul inainte. Doar in asta consta marea schimbare ce ma asteapta, nu?
Cineva mi-a zis ca urmeaza sa ma maturizez in urmatoarele trei luni mai mult decat in ultimii ani. Mi s-a parut, sincer, o prostie, avand in vedere ca sunt lucruri mult mai grave care schimba radical oamenii decat intratul la liceu. As minti sa spun ca le-am trait. Nu, pur si simplu stiu. Adica, e chiar logic.
Astept. Astept cu emotie totul. Vreau ca rutina asta "de vara" sa inceteze, sa-ncep ceva cu totul si cu totul diferit. Vorba romanului: Mult a fost, putin mai e. Vreau sa vad daca a meritat tot efortul depus si toate intrebarile. Toate pregatirile si nervii. Toate conversatiile interminabile pe aceasta tema. Sunt convinsa ca da! Si el... el sa fie sanatos! Si voi la fel! >:D<
Acum, cand mai sunt doar doua zile (dintre care pe una o voi petrece la ziua Andreei) pana la inceperea celor mai minunati, fascinanti si incredibili ani din viata mea, anii de liceu, toate lucrurile incep sa se amestece si am o gramada de curiozitati, de nelamuriri si... cateva mai multe emotii. Emotii carora pana acum nu le dadeam importanta. Nu intelegeam exaltarea din vocea tuturor viitorilor mei colegi... al naibii viitor ca e in mai putin de 72 de ore... acum da. Acum simt ca am incheiat un drum si ca incep altul.
Nu pot sa nu ma gandesc la fetita cu ochi verzi si cozi ondulate care incepea fara niciun pic de sfiala clasa I... sau la toate chestiile minore ce s-au petrecut in clasa aia veche, cu bucati de parchet inlocuite abia in ultimii ani, cu banci mazgalite pe care sta scris: Metallica, Green Day, Scorpions, primele mele descoperiri in materie de rock/ punk si mai stiu eu ce versuri pe care acum nu le-as mai intelege, n-as mai avea cum.
Incerc sa ascund totul abordand o atitudine ignoranta, dar numai Dumnezeu stie ca mi s-a cuibarit in suflet acolo, intr-un locsor, si o farama de teama, lucru normal, as zice.
M-am gandit si la titlu. De ce "Inflorire?" Pentru ca asta mi se va intampla mie si altor cateva milioane de pustani din lumea intreaga, care din "boboci" devin flori.. asta intr-un mod mai poetic, ca parca n-am mai pus niciun pic de poezie in ultimele postari, si nu-mi prea place.
Si mai e si vechea, destul de vechea poveste cu el. Norocul meu ca nu-l voi mai vedea deloc pentru cel putin cateva luni de zile. Norocul meu! Chiar n-am chef sa-mi straluceasca iar ochii cand ne intalnim. Pentru ca e al naibii de enervant ca ma pierd cand e prin preajma. Si urasc asta. Fiindca nu-i o chestie reciproca. Acum e tardiv, chiar daca ar veni din partea lui, si oricum nu s-ar mai putea. Pe cine mint?! Bineinteles ca s-ar putea doar ca... . Sa zicem ca e mai bine asa, ca voi intelege eu vreodata de ce nu cum am vrut eu, de ce nu altfel. E o posibilitate sa mi se ofere altceva mai bun ( Cum s-ar putea ceva mai bun?!) si atunci e mult mai in regula sa nu. Oricum e mult mai in regula sa nu.
Sunt recunoascatoare pentru tot ce am primit, trait si avut pana acum. Si stiu ca va fi de un milion de ori mai bine daca eu voi reusi sa fac putina ordine si sa stiu cand sa ma arunc cu capul inainte. Doar in asta consta marea schimbare ce ma asteapta, nu?
Cineva mi-a zis ca urmeaza sa ma maturizez in urmatoarele trei luni mai mult decat in ultimii ani. Mi s-a parut, sincer, o prostie, avand in vedere ca sunt lucruri mult mai grave care schimba radical oamenii decat intratul la liceu. As minti sa spun ca le-am trait. Nu, pur si simplu stiu. Adica, e chiar logic.
Astept. Astept cu emotie totul. Vreau ca rutina asta "de vara" sa inceteze, sa-ncep ceva cu totul si cu totul diferit. Vorba romanului: Mult a fost, putin mai e. Vreau sa vad daca a meritat tot efortul depus si toate intrebarile. Toate pregatirile si nervii. Toate conversatiile interminabile pe aceasta tema. Sunt convinsa ca da! Si el... el sa fie sanatos! Si voi la fel! >:D<
duminică, 4 septembrie 2011
Wake (me) up!
Da, ar cam trebui sa ma trezesc, avand in vedere ca in ultimele zile m-am ridicat din pat doar ca sa mananc si sa ies. Ar cam trebui sa ma trezesc, dar ce ma fac cu cei din jur? Toti ratatii care cred ca detin adevarul suprem, care se considera superiori si au impresia ca lucrurile se invart in jurul lor? Ca o persoana inteligenta ce am poate doar senzatia ca sunt, o sa-i las in pace, dar tare mi-ar placea sa le inchid gura unora. :)
Dar voi trece subtil la lucruri mai simpatice, gen: am aprins prima tigara, nu, nu a mea si nu cu lupa de citit, aici nu suntem in basme, ci pur si simplu cu o bricheta rosie (8:40pm). Si mai e si bratara lui Mican, care absolut intamplator ramane la mine de vreo trei zile incoace. Poate sunt cam paranoica cu chestia asta, da o sa explic pe scurt de ce: pentru ca miroase a tot ce trebuie: parfum, tigari, OM.(9:32 pm)
Azi am salvat si prima viata, ca un viitor medic de succes ce visez ca voi fi intr-o zi, chiar daca chestia asta se va intampla in vreo 20 de ani. Eh.. poate nu chiar o viata, da o rana pe cale sa se infecteze ca dracu tot am curatat. :>
Si, cum orice pustoaica nu nitel talent la literatura, vrea ca intr-o zi sa fie jurnalista, tot azi am luat si un interviu lui Rares, ce a implinit azi adorabila varsta de 15 anisori. Il voi reda aici:
-Azi ai implinit 15 ani. Cum te simti?
-Rau.
-De ce?
-Pentru ca sunt cu un an mai aproape de moarte. Ah.. sper ca nu pui chestia asta pe blog.
-Ba da, o sa o pun. (8:03 pm).
O sa-mi permit sa va mai plictisesc cu inca o chestie, desi nu stiu de ce am o vaga impresie ca nu va inghesuiti sa cititi toate aberatiile mele, care, ciudat, dar in ultima vreme redau al dracului de bine realitatea asta careia cu totii ii suntem martori cotidieni, dar nu avem curajul sa o punem pe hartie, trecem pe langa ea ca Voda prin loboda. :-@
Poate ca vor fi doua chestii.. apropo de treaba cu Voda... noi romanii avem niste expresii tare ciudate, da mai bine ii voi dedica un alt post acestei teme pe care o voi aborda intr-o zi in care voi fi capabila sa gust si sa inteleg niste "vorbe" taare penibile, dupa parerea mea.
Referitor la ce ziceam, avand in vedere ca nu ii e dat omului sa traiasca o zi smechera cap coada, trebuia sa-mi fac eu niste nervi spre finalul ei. Dar nu, nu nervi, pentru ca nu merita. Pur si simplu imi voi mai pierde cateva minute pretioase pe care in loc le-as sacrifica facebook-ului, ca orice om care exista!
Asadar, mi s-a spus: "O sa te lasi de scris. Toata lumea scrie, toata lumea compune. Da o sa renunti tu." (09:29 pm). Spre rusinea mea mi-am permis sa nu reproduc cuvant cu cuvant, nu pentru ca nu ar fi fost poetic, ci pur si simplu nu am acordat importanta maxima faptului. Cum am ora de intrat in casa, si nu risc sa trec cu niciun minutel peste, n-am avut timp sa raspund. Stiu ca asta e un fel de a ma explica, si aici sunt nehotarata, pen'ca am zis cu ceva timp in urma ca nu ma explic nimanui. Nimanui. Dar incerc doar sa va asigur de o singura treaba. Si sper sa reusesc.
Nu sunt sigura de prea multe lucruri. Doar de cateva. O sa visez, o sa lupt si o sa scriu atat timp cat stiu de viata. Cata vreme ma descarc batand la tastatura un sir de cuvinte fara sens pentru multi, cata vreme am ce sa spun, voi scrie. Cata vreme ochii astia verzi o sa vada literele, voi scrie. Cata vreme mainile nu-mi vor tremura, voi scrie. Voi orbi scriind, luptand si visand. Voi muri scriind. Nu, nu pe foi sau pe computer, sunt multe feluri de a scrie. Si cel mai sigur si frumos e ce ai scris in inima. Inima nu moare. La faza asta puteti avea incredere, caci dau la Medicina, ce Dumnezeu?!
O sa scriu, o sa scriu pentru ca pot, pentru ca-mi place si pentru ca am ceva de zis! Nu mari lucruri, ci niste rahaturi minore si fara importanta! Da sunt rahaturile mele si nu le dau pe toate bogatiile din lume. Sa-mi zici ca nu voi mai scrie, cand scriu dinainte de a tine primul stilou argintiu in mana e ca si cum ai condamna un om de o crima pe care nu a comis-o, pe care nu o va comite niciodata. Nu fac o tragedie. Dar cum altii traiesc pentru muzica, dans, pictura, asa imi iau si eu seva din ce bat campii pe aici. CLAR!
Dar voi trece subtil la lucruri mai simpatice, gen: am aprins prima tigara, nu, nu a mea si nu cu lupa de citit, aici nu suntem in basme, ci pur si simplu cu o bricheta rosie (8:40pm). Si mai e si bratara lui Mican, care absolut intamplator ramane la mine de vreo trei zile incoace. Poate sunt cam paranoica cu chestia asta, da o sa explic pe scurt de ce: pentru ca miroase a tot ce trebuie: parfum, tigari, OM.(9:32 pm)
Azi am salvat si prima viata, ca un viitor medic de succes ce visez ca voi fi intr-o zi, chiar daca chestia asta se va intampla in vreo 20 de ani. Eh.. poate nu chiar o viata, da o rana pe cale sa se infecteze ca dracu tot am curatat. :>
Si, cum orice pustoaica nu nitel talent la literatura, vrea ca intr-o zi sa fie jurnalista, tot azi am luat si un interviu lui Rares, ce a implinit azi adorabila varsta de 15 anisori. Il voi reda aici:
-Azi ai implinit 15 ani. Cum te simti?
-Rau.
-De ce?
-Pentru ca sunt cu un an mai aproape de moarte. Ah.. sper ca nu pui chestia asta pe blog.
-Ba da, o sa o pun. (8:03 pm).
O sa-mi permit sa va mai plictisesc cu inca o chestie, desi nu stiu de ce am o vaga impresie ca nu va inghesuiti sa cititi toate aberatiile mele, care, ciudat, dar in ultima vreme redau al dracului de bine realitatea asta careia cu totii ii suntem martori cotidieni, dar nu avem curajul sa o punem pe hartie, trecem pe langa ea ca Voda prin loboda. :-@
Poate ca vor fi doua chestii.. apropo de treaba cu Voda... noi romanii avem niste expresii tare ciudate, da mai bine ii voi dedica un alt post acestei teme pe care o voi aborda intr-o zi in care voi fi capabila sa gust si sa inteleg niste "vorbe" taare penibile, dupa parerea mea.
Referitor la ce ziceam, avand in vedere ca nu ii e dat omului sa traiasca o zi smechera cap coada, trebuia sa-mi fac eu niste nervi spre finalul ei. Dar nu, nu nervi, pentru ca nu merita. Pur si simplu imi voi mai pierde cateva minute pretioase pe care in loc le-as sacrifica facebook-ului, ca orice om care exista!
Asadar, mi s-a spus: "O sa te lasi de scris. Toata lumea scrie, toata lumea compune. Da o sa renunti tu." (09:29 pm). Spre rusinea mea mi-am permis sa nu reproduc cuvant cu cuvant, nu pentru ca nu ar fi fost poetic, ci pur si simplu nu am acordat importanta maxima faptului. Cum am ora de intrat in casa, si nu risc sa trec cu niciun minutel peste, n-am avut timp sa raspund. Stiu ca asta e un fel de a ma explica, si aici sunt nehotarata, pen'ca am zis cu ceva timp in urma ca nu ma explic nimanui. Nimanui. Dar incerc doar sa va asigur de o singura treaba. Si sper sa reusesc.
Nu sunt sigura de prea multe lucruri. Doar de cateva. O sa visez, o sa lupt si o sa scriu atat timp cat stiu de viata. Cata vreme ma descarc batand la tastatura un sir de cuvinte fara sens pentru multi, cata vreme am ce sa spun, voi scrie. Cata vreme ochii astia verzi o sa vada literele, voi scrie. Cata vreme mainile nu-mi vor tremura, voi scrie. Voi orbi scriind, luptand si visand. Voi muri scriind. Nu, nu pe foi sau pe computer, sunt multe feluri de a scrie. Si cel mai sigur si frumos e ce ai scris in inima. Inima nu moare. La faza asta puteti avea incredere, caci dau la Medicina, ce Dumnezeu?!
O sa scriu, o sa scriu pentru ca pot, pentru ca-mi place si pentru ca am ceva de zis! Nu mari lucruri, ci niste rahaturi minore si fara importanta! Da sunt rahaturile mele si nu le dau pe toate bogatiile din lume. Sa-mi zici ca nu voi mai scrie, cand scriu dinainte de a tine primul stilou argintiu in mana e ca si cum ai condamna un om de o crima pe care nu a comis-o, pe care nu o va comite niciodata. Nu fac o tragedie. Dar cum altii traiesc pentru muzica, dans, pictura, asa imi iau si eu seva din ce bat campii pe aici. CLAR!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)