Totul sau nimic sau..

Totul.
Era o vreme in care credeam ca fericirea totala mi se cuvine, dar nu fericirea care m-ar fi facut cu adevarat fericita, ci fericirea aia pe care o voiam eu. O fericire care implica lucruri nocive mie, o pseudofericire cusuta cu ata alba undeva in 2012.

SAU

Nimic.
A fost o vreme in care credeam ca nu merit nimic, inafara de lacrimi si muzica trista si izolare. Si stateam singura in coltul meu si plangeam din jumatate in jumatate de ora. Si ma victimizam, si credeam ca daca ma scufund in tragedii o sa ma purific. Catharsis.


SAU

Sau exact ceea ce imi trebuie. Ce imi trebuie?
Liniste. Multa liniste. Echilibru, armonie, cumpatare. Doar oameni buni. Prieteni. Intelegere. Nu drame, dar nici banal. Stiu, stiu, STIU CE VREAU. Vreau ceea ce imi trebuie, ceea ce ma face fericita. Stiu ce ma face fericita, am crescut, am trecut peste, am constientizat unele lucruri, am maturat amintiri, oameni chiar. I-am aruncat la gunoi. Acolo unde le era locul de la inceput, dar eu.. eu am obsesia asta de a mai da o sansa, si inca una, in asteptarea schimbarii. Faptul ca sper mereu ca in noi exista si o farama de bunatate, de ratiune, ma face deseori sa regret. Dar de acum.. de acum lucrurile vor decurge normal. Fara planurile mele de a face tot Universul sa-mi joace in picioare.

Sunt o aglomerare minuscula de molecule dintr-un tot. Abia exist pentru ceea ce e mare, dar pentru mine SUNT mare. Si nimeni nu ma va face sa ma simt mica.

Viata inseamna multe. Nu un singur lucru de care sa ma leg cu disperare, in jurul lui sa imi indrept toata atentia si toata vlaga. Am chestii de facut, mai am multe migdale de mancat. Dar, cel putin, m-am stabilizat din punct de vedere emotional si social.

Sunt centrul Universului meu. E un Univers mic cat  o celula. Dar in el incape in intregime lumea mea. Si lumea mea inseamna totul pentru mine. Sau?...

Lucruri simple part II

Spune-mi ce stii despre vise? Spune-mi daca ai vise, daca visezi? Spune-mi ce visezi...

Eu? Eu visez la o secunda de fericire perfecta, visez ceva frumos si bun si cald si nedefinit. Visez accidente de masina, visez papusi de ate, visez ca  sunt cu mama si cu tata... Visele sunt nocive in exces. Imi aduc aminte perioada aia din anul ce tocmai a trecut, perioada aia in care dormeam non stop, in care abia asteptam sa ma fure somnul, ca sa pot visa.

Acum, nici nu as vrea mai mult decat ceea ce am. Acum, realitatea e atat de frumoasa incat simt ca fiecare zi ce trece e un pas spre a musca din fericirea aia perfecta, pe care, daca as primi-o acum, sigur nu as stii cum sa ii fac fata si as pierde-o. Asa ca nu pot sa cer mai mult, e bine acum, mi-e bine, sunt bine.

Si libertatea.. libertatea careia i-am dat cu piciorul acum putin timp, mi-am recastigat-o. Si pot sa fac ce vreau cum vreau, si pot sa iti iau castile din urechi si pot sa iti zambesc si pot sa vorbesc cu tine la telefon zilnic si sa iti spun ca imi e dor, si pot sa fac toate lucrurile pentru care altfel as fi fost condamnata. Fac lucruri fara sa astept ceva in schimb, fara sa imi creez obligatii.

In sfarsit, am un scop, am ceva de facut, am un motiv sa ma trezesc dimineata si sa ma simt vie. Si, stiu ca e devreme, dar, ca si Diana Cellei Serghi, simt ca nimic nu poate opri primavara din drumul pe care ma aflu si eu acum. Nu zic ca imi doresc, nu cersesc fericire, dragoste, kilograme in minus. Le voi obtine pe toate la momentul potrivit. Stiu, STIU ca lucrurile vor fi puse in ordine in curand pentru ca sunt cuminte si tu stii ca sunt cuminte si merit o sansa.

Pe drumul ala plin de praf, prin frig si ploi, sau cand e soare si cald, chiar daca eu sunt aici si tu acolo, acum chiar nu conteaza. Acum asa e bine, asa cum suntem acum. Si am rabdare... pentru ca am invatat sa am rabdare si e un sentiment placut sa stiu ca ceva, candva, tot se va intampla. Am stele pe cer, am stele. Cat am tanjit dupa stelele "alea"... Dumnezeule. Acum sunt aici, pe tavan, nu ma lasa noaptea sa dorm. Dar e o oboseala atat de perfecta, incat nu m-as mai odihni niciodata, de teama sa nu o pierd, sa nu cad iar in banal si monotonie. Sunt calma, fericita, am ceea ce imi doresc. Felul in care te am acum pe tine e cel mai frumos fel in care o fata a avut vreodata un baiat. Si nu astept nimic in schimb.

Mi-a fost dor de tine, soare. Bine ai rasarit.

Deep

Nu sufar, ceea ce e ingrijorataor, pentru ca realizez cu uimire ca am devenita imuna la sentimente. De multe ori in ultimul timp am trait lucruri care unui om obisnuit i-ar fi provocat diverse trairi, lacrimi sau ras sau suparare. Eu.. eu nu stiu cand am plans ultima oara, desi stiu cand ar fi trebuit sa o fi facut.

Nu sufar, pentru ca a fost alegerea mea, pentru ca asa e cel mai bine pentru amandoi, pentru ca asta e prima decizie buna pe care o iau dupa mult timp. Consider ca fiecare dintre noi merita altceva, nu stiu daca ceva mai bun sau mai rau, dar ceva cu totul si cu totul diferit.

Am ramas fara urma de romantism sau sensibilitate in mine, desi am cautat in adancul adancului adancului adancului sufletului meu. Sunt ceea ce imi era frica ca voi deveni, un cub de gheata. Si ma gandesc la chestia asta, cum ca, intr-un cuplu, dupa o anumita perioada semnificativa de timp, partenerii incep sa imprumute gesturi sau chiar trasaturi fizice unul de la altul. Daca acum sunt un bulgare de zapada, ar fi cazul sa cresc brusc cativa centimetrii in inaltime, sa slabesc si sa mi se aranjeze perfect dintii. Dar nasul sa ramana la fel. ( Serios, Doamne, lasa-mi nasul asa cum e. )


Sunt cel mai neentuziasmat om de pe Terra la momentul actual, cel mai flegmatic si mai neinteresat si independent. Si intr-un fel e bine aici, in clopotul meu de sticla. Mi se cam rupe de ce-i afara, oricum sunt preponderent doar cacaturi. Am ascultat azi o melodie absolut cretina, fara nici cea mai vaga legatura cu ce am scris eu, dar e atat de jalnica si de penibila incat, nu ma pot abtine sa nu o pun.

Daca astept sa se intample minunea, daca mai sper?... Mai, sincer, nu ma mai preocupa atat de mult partea asta de fericire, si, un alt argument bine intemeiat ar fi si faptul ca nu am timp de facut planuri cum sa, cum ar fi s.a.m.d. Chiar am chestii de facut, iar baietii sunt undeva pe al 309384383827843 momentan. Viata inseamna mai mult decat limbi in parc, in baruri, alcool si smotoceala. Da, da, nici mie nu imi vine sa cred ca zic asta.

Am devenit un om serios si cuminte, cu planuri mari si cu coloana vertebrala, care, daca ceea ce urmeaza nu e perfect, n-are chef sa auda. Sa curga cu lucruri bune, biologie si matematica! Doamne- Ajuta!

Fara regrete

"Si dac-ar fi sa adun noptile ce s-au pierdut in mine..."

Am mult de munca, si, daca vreau sa imi iasa, ar trebui sa renunt la toate distragerile.

Cerul lui are stele, cerul meu e gol. Eu nu am stele. Eu vreau stele. Si tortul ala cu ciocolata si fluturasi, si vreau si borcanul cu dulceata, sa imi bag capul in el.

Am de facut niste schimbari, spre binele tuturor. Sper ca incep sa iau decizii bune, sper ca nu ma voi trezi iar plangand dupa o luna, doua.

Fat-Frumos, daca esti acolo.. vino. Doar tu, nimeni altcineva. Te-am mai chemat o data, si ai venit. Te rog, stii tu cel mai bine cand e momentul. Tu mereu stii, tu ma stii.

Atat am avut de zis.

Blank II

Si de luni o luam de la capat. Contrar opiniei generale, chiar nu imi e dor de liceu/ profesori/ teme/ shit. Dar e doar ceva ce trebuie sa se intample, right?

Personal, mi-am uitat bagajul in gara si m-am urcat in tren cu mainile in buzunar. Am.. renascut? Nu, pur si simplu m-au urcat in nenorocitul ala de tren. Incerc sa ma conving ca totul face parte dintr-un mare plan, si ca, la sfarsit, voi avea totul pe tava asa cum sunt obisnuita. Sau o sa mi-o iau in bot, sau ...

Nu vreau sa inteleg ce se intampla, pentru ca, cel mai probabil, voi fi dezamagita. Accept cu greu faptul ca timpul le rezolva pe toate, ca trebuie sa am rabdare, dar imi creste pieptul cand ma gandesc ca asta e un mare pas pe scara evolutiei personale. Muzica trista si bocetele nu au ajutat niciodata pe nimeni, si, la urma urmei, poate am obosit si m-am saturat de drame. Sunt o pierdere de timp. Am 17 ani si regret fiecare secunda in care am fost trista. Peste inca 17 ani as vrea sa nu am ce regreta. Si nici peste 100. Inevitabil, deci irelevant.

E inutil sa incerc sa ma gandesc daca sunt sau nu pregatita, daca sunt sau nu in stare, daca o sa imi iasa treburile si anul asta. De fiecare data am facut tot ce se putea, si inca atat pe langa. Si asta e marele meu plan de lupta. Imi plac lucrurile grele si care necesita efort intelectual, dar as prefera ca la final sa existe si un premiu, deoarece, cand ceva ma costa prea mult suflet, nicio bucurie nu e suficient de mare. Dar o sa ma multumesc si cu o floare. Sau o bomboana. Sau bani. Sau cu tine, oricare ai fi.

Sa intelegi femeile.. asta e din cu totul alt film dar mi-am adus acum aminte. Ei bine, luand exemplul personal, nici ele nu se inteleg. Si atunci, care ar mai fi farmecul? Daca vrei totul de-a gata, daca vrei monotonie, intelege-le. Dar, sfatul meu: nu distruge parte din corola de minuni a lumii.

Pana la urma, accept lucrurile asa cum sunt, cel putin, momentan. Am nevoie de un echilibru, de o stabilitate, un fel de bine meritata odihna dupa toate chestiile recente. Viitorul suna.. la dracu, habar n-am ce o sa fie. Dar voi vedea pe parcurs.

Un an fain la toata lumea!

Pick me. Choose me. Pick me, damit.

Si cea mai mare dragoste se poate sfarsi.

Voi a-ti primit sanse cand le-ati cerut? Cel mai indicat mi se pare sa stam pe carare, sa nu o luam pe camp, sa nu o dam in bara. Dar, daca, totusi, se intampla? Sunt decizii pe care le luam si ne schimba poate definitiv viata, sau, din contra, nu schimba nimic, oricat ne-am dori.

Stiti cum e, cand gresesti?.. Stiti, cu totii am gresit, gresim. E un fel de, sa incalcam regulile, sa iesim din tipare. Sa facem si altceva, de ca dracu sa stam in banca noastra? Pijamale, baieti, piscina, prosoape, apa, pachet de prajituri cu scortisoara, ochi verzi, perna uda, intuneric, liniste... CUM SA NU VREI MACAR O BUCATICA DE PRAJITURA?

Dar asta nu inseamna ca, gata, End of story.

Goddamit, oameni buni, toti gresim. Nu mai fi-ti atat de definitivi in decizii, atat de radicali. Viata nu e matematica. Viata e.. literatura.

Mirosul tau part II

Tu nu mirosi a sare, a dulceata, sau a vara.
Imi desprindeam azi parul, si mi-am dat seama ca persista un miros de D. in jurul meu. Poate e iarna, poate e zahar, poate e cola sau vant sau tiramisu. Habar n-am.

Cand am iesit impreuna s-au topit toate zapezile. In lumina felinarelor se vedeau fluturii albi, cerul era negru, copacii erau negri, tu erai rece. Si eu, eu eram racita. NU am sa te las sa pleci, nu imi permit luxul de a te pierde.

 Am nevoie de tine, am nevoie sa devi o constanta, am nevoie sa ma convingi ca echilibrul e bun, sa ma asculti cand vin suparata, sa ai rabdare sa imi termin propozitiile, am nevoie sa ma saruti pana imi pleznesc buzele, sa ma musti si sa ma strangi tare de tot in brate. Am nevoie sa ma ajuti sa uit, sa renunt, sa accept, sa ma impac cu unele lucruri, sa trec peste, sa ... . Am nevoie sa ajung acasa si, cand imi desprind parul, sa simt mirosul tau. Nu sa dorm cu capul in bluzele de asta vara, crezand ca pastreaza mirosul lui. De tine am nevoie, D. De tine.

 Si, daca, teoretic vorbind, lucrurile s-ar sfarsi intre noi? Daca, nu stiu, daca tu nu ai mai vrea, sau eu nu as mai vrea, sau Doamne Doamne nu ar mai vrea?... Daca, atunci ce?

Ne-am continua vietile asa ca inainte, eu, predispusa la depresie, intunecata si cu lacrimi in ochi, mancand inghetata la miezul noptii si plangand spontan, tu.... tu ce?

 Mi-ai zis ca din pacate ma placi. Sunt genul de om greu de iubit si de suportat, iar daca totusi, vrei, sau involuntar, o faci, ar trebui sa zici multe rugaciuni inainte. Sunt retardata din punct de vedere social, cand ies in lume fac ca o descreierata, nu am pic de romantism sau de rabdare in mine, incerc sa imi inec amarul in probleme de chimie si de matematica, citesc tratate de medicina din care cu greu inteleg ceva, traiesc haotic, nu sunt atenta la nimic si ma intereseaza prea putine.

Nu am rabdare sa te lasi sa termini ce ai de spus, dar am pretentia sa fi fascinat de tot ce iti povestesc eu. Nu stiu sa zic Mersi, ci doar Stiam, nu zic E frumos, spun E ok, Esti ok, A fost ok. Si imi e frica. Imi e frica sa ma leg de tine, pentru ca stiu ca daca te pierd o sa patesc la fel, o sa imi pun iar castile in urechi si o sa ascult 50 ways to say goodbye.

Si, Dumnezeule, m-am saturat pana peste cap de lacrimi, tequilla si Bailey's, vreau sa fiu din nou normala si fericita cum eram pana acum 4 luni, vreau sa pot sa ascult Taylor Swift si alte Disney shit. Si tu, tu esti biletul meu spre tot ce inseamna banal, dar un banal fericit pe care mi-l doresc din suflet. Esti sansa mea sa incep anul cu bine, I won't screw this up. Te sarut, honey.

Ah, si serios, chiar fac eforturi sa fiu draguta si normala. Stiu ca nu imi iese. Please, deal with it.

Blank

"Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem - şi gândindu-ne tot timpul la ele."

Pe aripile vantului de M. Mitchell

Era limpede ca nu eram facuti unul pentru altul. Nu ne asemanam deloc, nici macar nu imparteam acelasi numar de neuroni. Aveai camasile alea pastelate si blugii deschisi la culoare, blugii aia oribili, de te confundam iarna cu zapada de pe sosele.

Dar Dumnezeu imi e martor ca imi venea sa ma zgarii pe ochi cand te-am pierdut. Nu, dupa ce te-am pierdut.. mult dupa ce te-am pierdut. Fugeam, ma ascundeam in coltul meu intunecat, imi era frica sa nu ii imbolnavesc pe cei din jur cu tristetea si nefericirea mea, eram un fel de virus, trebuia sa fiu izolata, in carantina. Ma auto-sigilam in interiorul meu, sau in spatele clasei, lipita de perete, cu castile in ureschi, ascultam 50 ways to say goodbye. 

Nu am fost niciodata buna la despartiri, indiferent de ce fel. Poate, deoarece, niciodata nu mi-am luat adio definitiv de la nimeni. Stiti, prietenii aia din strainatate pe care ti-i faci, si esti oarecum constient ca doar printr-o minune o sa ii mai vezi, prietenii aia, eu.. eu ma purtam ca si cum ne stiam de o viata, ca si cum mai avem inca o viata de trait impreuna. 

Nu am pierdut niciodata pe nimeni definitiv. Nici nu vreau sa ma gandesc, nici nu concep defapt viata mea fara oamenii din ea. Majoritatea lucrurilor si oamenilor se intorc, la un moment dat, candva... lumea e atat de mica, incredibil de mica. E atat de mica incat am senzatia ca ma sufoc, ca sunt inghitita, ca nu mai am aer pentru ca sunt altii care l-au respirat inaintea mea. E o pendulare intre echilibru si dezechilibru, si o obligatie impersonala de a ma scufunda in dezechilibru.

Balansul, echidistanta, stabilitatea, nu sunt pentru mine. In fond, toate marile povesti se incheie cand cei doi se iau de mana si incep o noua viata impreuna. O noua viata banala, de care ne e sila, deoarece majoritatea o traim. Fascinanta e lupta, lupta ce precede armonia.

M-a sunat aseara. Era plictisit, scarbit parca. Nu voia sa vorbeasca, dar voia sa ma auda. Eu vorbesc nimicuri inutile, sau dezbat probleme existentiale, eu nu stiu ce trebuie sa zic. Ce l-ar ajuta sa zic. Imi doresc sa se simta confortabil cu mine, dar asta inseamna un schimb, un schimb la care el nu participa decat rareori.

E veche povestea cu el in fata tv-ului, cu berea in mana, si ea, pe scaun, cosand sosete. Imi repugna numai gandul ca, involuntar, macar pentru o zi, voi coase sosete. Daca asta e tot ce imi ofera viata, sincer, nu am niciun motiv sa o traiesc.

Dar nu sunt intunecata si depresiva. Sunt optimista, cred in sansa mea. Cred ca viata e dulce, si are multe de oferit. Si cred ca daca o sa ma prind cu ambele maini si nu o sa renunt niciodata, nu voi coase sosete.

Paranoia de a nu gresi, obsesia ca totul sa ramana intact si definitiv, e un capriciu. Si cei din jur au sentimente, nu au nicio vina ca sunt eu cretina uneori. Dar nu pot sa renunt. Sau sa nu imi pese. Imi e imposibil sa fiu de gheata, fie si numai pentru o secunda. Deal with it.

Probabil o sa plang de cate ori moare un cunoscut, indiferent ca am schimbat doar 2 cuvinte, sau ca l-am vazut intamplator pe strada, probabil o sa ma simt vinovata ca rasare soarele dimineata, si seara apune, probabil ca voi fi la fel se fixata pe unele idei, dar ce sa-i faci, piticul din creierul meu nu pleaca nicaieri. Iar eu imi iubesc creierul. Si, implicit, piticul.

Voi aprecia in continuare lupta, o voi cauta, pentru a imi satisface setea asta bolnava. Si voi fugi din calea echilibrului pana voi obosi...

In final, in ceea ce priveste lucrurile pe care le pierd, le voi pierde.. probabil o sa ma port ca si cum nu le-as fi avut niciodata. Imi voi imagina ca informatiile acumulate de la acei oameni au venit de nicaieri. Sau dintr-o carte. Ce carte? Hm.. una, oarecare.

Era limpede ca eram facuti unul pentru altul. Felul in care degetele mele se potriveau perfect in spatiile dintre degetele tale, sau cum stateam pe genunchii tai cu orele fara sa amortesti, cum nu ne plictiseam niciodata unul de altul, nici la 3 dimineata... magia, stelele. Era limpede. Dar acum, ma voi purta ca si cum nu ai existat. 

Imi cer scuze, dar durerea e, surprinzator, prea mare. 

Glumeam. Sper sa mori. In chinuri. Si singur. Nu, cu o pisica. 

Glumeam. Pur si simplu, nu imi pasa.

Glumeam.

Glumeam.

Glumeam.

Si tu.. tu ma luai in serios. Fraiere.

Pentru tine

"If you love me
With all of your heart
If you love me,
I'll make you a star in my Universe."

Asa vreau sa ma iubesti, iubitul meu: cu toata inima. Eu, eu nu te iubesc, eu nu am sa te iubesc, eu nu iubesc.
Dar tu, iubitul meu, iubeste-ma. E asa usor sa fiu iubita: sunt cel mai dulce lucru care ti s-a intamplat, sunt atat de frumoasa si atat de perfecta, poate chiar prea buna pentru tine, as zice eu... Dar Tu iubeste-ma... iubeste-ma mult, iubeste-ma chiar daca te ignor si esti un fel de catelus, un accesoriu. Iubeste-ma, stiu ca ai face orice pentru un sarut, stiu ca te topesti tot cand ma uit la tine, stiu.. te vad. Esti jucaria mea draguta, o papusa , o marioneta.

De cand am descoperit ce usor o femeie poate cuceri un barbat, mi-am facut singura un cer doar al meu, si mi l-am umplut de stele. Unii le-ar zice trofee, eu.. eu le numesc simplu: crime. Am ucis cu sange rece, am ranit barbatii mai rau decat daca le-as fi infipt un pumnal in inima. Hahaha. Si mi se pare atat de amuzant... o veselie bolnava ma cuprinde cand ii vad indragostiti, vulnerabili, gata sa faca orice... Cum iti cad la picioare pentru un sarut, sau pentru o atingere. Si cum fac pe durii... cand defapt sunt niste  mamaligi. Hahaha.

Sunt accesorii. Iti cara sacosile, deschid usa, inchid usa, platesc consumatia, ne jucam cu ei, ii folosim cat inca ne atrage trupul lor, cat inca ii vedem cum se infierbanta cand ne vad noua sanii, coapsele. Dar atat. Nu o sa-mi permit luxul de a ma indragosti, aduce numai neplaceri. Rar se intampla sa fiu iubita de cel pe care il iubesc, si oricum am iubit doar o data, si oricum... oricum nu e prea placut. Sunt ipocrita, sunt egoista. Iubiti-ma voi pe mine, de ce sa va iubesc eu pe voi? Hahaha.

Ma enervati uneori. Imi spuneti ca pot sa duc si singura sacosa sau sticla de apa. Dupa ce ca sunteti inutili in marea majoritate a timpului, rar stiti sa ascultati si sa va dati bine cu parerea, mirositi a bere si aveti 3 tricouri, ne mai si spuneti sa facem singure. Eu fac singura ceea ce stiu ca voi nu sunteti in stare, sau ceea ce sunt convinsa ca fac mai bine decat voi. Dar ar fi cazul, ca la treburile impersonale sa dati si voi o mana de ajutor, cavalerilor.

Ah, iubitul meu, scuza-ma. Da, da, vesnicele mele pretentii imposibile. Iubitule, te rog, taie o felie de prajitura, si adu-mi in camera.

Barbati.. barbati... barbati. Plangem dupa voi, suntem in stare sa facem orice, ne aranjam si ne imbracam cum va place voua, ne culcam cu voi desi uneori nu vrem, doar doar va convingem sa ramaneti, sa nu ne parasiti. Duceti-va dracului. Nu o sa ma culc cu niciunul dintre voi daca mi se impune, voi o sa va rugati de mine. Si ca mine, sunt multe. Fetelele ca mine nu o sa planga dupa voi, fetelele ca mine se vor desparti de voi, va vor ucide. Hahahaha.

Pentru tine, iubitule, pentru tine... Iubeste-ma iubitule, ah, sa speli si farfuria te rog, a ramas prajitura pe ea.


E FICTIUNE. NU ARE ABSOLUT NICIO LEGATURA CU MINE SAU CU TRAIRILE MELE, DECAT PANA LA UN PUNCT. NU SUNT CINICA.


http://www.youtube.com/watch?v=5sRUPveRFkc

Din nimic

     ,, Another month. Another year. Another smile. Another tear.
      Another  winter and another summer too. But there can  never be another you.''

Stiti la ce ma gandesc? La chestia asta cu, Doamne, el e etalon. Un baiat ca el nu o sa mai gasesc niciodata.

Personal, am avut de invatat de la fiecare tip cu care am fost sau cel putin am iesit, de fapt, de la fiecare om din jurul meu cu care la un moment dat am intrat in contact. Dar ne vom rezuma la ex boyfriends.

Bai copile, normal ca nu o sa mai gasesti la fel niciodata, adica nu suntem facuti pe acelasi calapod, intr-o fabrica, sa fim identici. Suntem oameni, traim experiente si luam decizii care ne diferentiaza unii de altii, avem principii si vise, dorinte, preferinte, suntem unici. 

Am iesit cu multi tipi, pentru ca, in principiu, imi plac oamenii, imi place sa aflu lucruri si sunt curioasa sa vad si altceva. Probabil ca daca as fi locuit intr-un oras mai mare, cu mai multi oameni, as fi iesit cu mult mai multi baieti. Nu cred ca e nimeni in masura sa judece, deoarece vin mereu cu ganduri pasnice, nu vreau decat sa vorbesc si sa cunosc persoane, nu imi propun sa am o relatie sau iubire sau prostii dinastea. Sunt nevinovata si dezinteresata. 

Pana vara trecuta C era etalon. Apoi a fost R, apoi D. Si, mult inainte, era V. 

Nu vreau decat sa spun ca sunt recunoscatoare pentru toti oamenii care la un moment dat au facut parte din viata mea, pana acum, si astept sa intalnesc oameni si mai fascinanti decat cei pe care ii stiu deja. Sunt surse de informatie, surse de inspiratie, sunt frumosi si buni in general si imi plac. Imi plac cat timp nu-i cunosc bine inca, iar, daca ceea ce aflu imi place, ajung sa ii si iubesc. Am renuntat la a mai cauta ceva la fel, sau la comparatii. Fiecare individ aduce ceva magic, unic, cuceritor. Fiecare dintre noi reuseste prin anumite metode sa impresioneze.

Unii baieti sunt cool, altii gentlemani, swag, stilati, cocalari, mediocri, bogati, saraci, unii au masina si imi plac, altii nu au masina dar au suflet, unii insista pana in panzele albe sa plateasca ei, chiar se cearta cu tine, altii te inteleg ca te respecti prea mult si nu vrei sa iti creezi obligatii, unii ne accepta aerele, unora le place de noi cu make-up, altii spun ca suntem frumoase naturale, unii sunt misogini, dar sunt si barbati care ne iubesc de-a dreptul. 

Personal, imi plac oamenii inteligenti si cu ochi verzi, cu o doza de poezie in ei, dar rationali si verticali in acelasi timp. Imi plac baietii care nu iti zic banalul "Esti frumoasa", imi plac barbatii care stiu sa se uite la o femeie, sa o aprecieze nu sa o dezbrace. Imi plac oamenii vii, dar totusi rabdatori si calmi. Imi plac oamenii care vorbesc mult si bine, dar nu mai mult decat mine. 

La 17 ani, asta vreau, asta imi doresc. Nu vreau boyfriend cu bani, sau haine tari. Vreau un barbat cu bun simt si multa rabdare, educat, plin de viata si care stie sa ia decizii, care are pareri si opinii si stie sa si le argumenteze. Care sa ma contrazica cand stie ca gresesc, dar sa nu insiste cand e constient ca am dreptate. Asta e icoana mea, si nu sufar dupa a avea sau a obtine asta, dar nu ma supar daca la un moment dat in viata mea o sa gasesc asa ceva. Stiu ca o sa mai fiu cu tipi, unii mai buni, altii mai rai, si sincer abia astept sa invat cate ceva de la fiecare, sa acumulez informatii. In fond, asta e scopul meu, sa ma dezvolt, nu sa ma plafonez la un anumit nivel.


Stiu ca pe parcursul anilor lista o sa se modifice, asteptarile si dorintele mele vor fi altele, dar in fond, cautam perfectiunea. Si poate nu perfectiunea perfecta, ci perfectiunea noastra, perfectiunea care ne vine noua bine. Un fel de mulaj pentru suflet. Renunt sa mai dau exemple sau sa compar, fiecare tip a fost cel mai bun la momentul lui, si sunt mandra de fiecare decizie si alegere facuta. Daca din doi am ales unul, e pentru ca era cel mai bun atunci. Acum, si acum am ales. Si e alegerea mea, si ma impac cu ea. Momentan, e o alegere buna. Dar nimic nu e pentru totdeauna.

Lucruri simple

Imi aduc aminte, intr-o zi, m-am indragostit si eu de cel mai extraordinar baiat din lume. Era magnetic, viu, cald, magic. Avea aura asta in jur, o stralucire, o transparenta cutremuratoare. Intr-o noapte, imi aduc aminte, am fost pe plaja si am dansat cu el, si un prieten canta la chitara. Stiu, stiu fiecare pas ca si cum se intampla totul din nou si din nou:

A intins mana, o mana bronzata, arsa de soare, si m-a ridicat din nisip. Nu mai dansasem niciodata blues, nu mai dansasem niciodata pe plaja, in picioarele goale. Era 2 dimineata si nu se auzeau decat chitara, valurile, respiratia lui relaxata. Stiu ca ma impiedicam in nisip si in degetele lui, in scoici si in pietre, dar era acolo, lipit de mine. Stiu ca simtea cum tremuram pana in nucleul fiecarei celule, ca vibram cum vibreaza corzile de chitara.

Imi aduc aminte cum stateam si tremuram in asteptarea rasaritului, primul meu rasarit pe plaja, si cum m-a luat in brate, m-a smucit spre el, dar totusi nimic vulgar, nimic violent. Stiu a doua zi, am fugit dupa el in picioarele goale pe scari, am intrat la el in camera si m-am asezat pe pat. Imi aduc aminte cat de atenta eram la miscarile lui, cum isi lua cartea si o punea in bagaj, cum isi impacheta prosopul si isi umfla perna. Era electric, perfect. Si am dansat iar, pe balcon, si iesisera turistii la geamuri si se uitau la noi. 

Pentru o secunda, 2, 9, am fost centrul Universului. noi am fost nucleul, in jurul nostru au gravitat soarele, luna. Si pana la anul, cand urma sa ne vedem, era atat de mult, o vesnicie. O vesnicie fara el...Mi-a fost frica ca nu o sa-mi revin dupa el, aveam impresia ca viata mea se sfarseste pe plaja aia, in camera lui, pe balcon. 

L-am privit plecand, cu bagajul in mana, inconjurat de familie, prieteni, prietena.

Eu stateam stinghera, dramatica, voiam sa plang dar era prea multa veselie in jur. Ii uram pe toti, ca radeau, ca ma faceau si pe mine sa rad, voiam sa inchid ochii, sa ma intorc pe plaja, sa fiu cu el.

A plecat, a plecat si in doua saptamani l-am uitat. Am si acum niste foi scrise de el, un scris ordonat, citet, incomparabil mai imgrijit decat al meu. Romana era materia lui preferata, scria cu pix negru la romana. Stiu ca i-am dat pixul meu negru, si de atunci, la biologie scriu si eu cu negru. Stiu ca m-a fermecat bunatatea lui, rabdarea lui, verticalitatea lui. Stiu ca acum e student, stiu ca a fost ziua lui si nu i-am zis nici macar La multi ani. Stiu ca inca intreaba de mine, stiu ca poarta ochelari si nu mai are parul atat de lung ca atunci.

Imi aduc aminte, anul urmator, m-a invatat sa joc tenis, si cand voia sa ma bage cu capul in apa, imi lasa mereu ochii afara, sa nu imi curga lacrimile de la apa sarata. Nu putea sa fie rau, sa provoace nici cea mai insignifianta durere. Am ramas prieteni, desi l-am invidiat intotdeauna, pentru viata lui perfecta, pentru cat de talentat era, cat de inteligent era, pentru ca stia sa cante la pian, chitara si vioara, stia franceza, engleza, germana, era olimpic la romana si istorie. As fi vrut sa fiu el, sa am viata lui, corpul lui, sa locuiesc unde locuia el. 

L-am urat pentru cat de bun era, pentru faptul ca era perfect fara niciun efort, nu cunostea ura, invidia, nu injura niciodata, sub nicio forma, nu se enerva, nu tipa, era paine calda. Nu am putut niciodata sa ma bucur pentru el, sa il felicit pentru ce a reusit sa realizeze. L-am uitat, l-am uitat ani buni, l-am uitat pentru ca mi-ar fi fost, imi este imposibil sa gasesc ceva asemanator. Si nu am spus niciodata nimic despre el, pentru ca a fost de mult si a fost putin dar a fost suficient.

Pentru ca m-a facut sa cred in ceva mai mult decat mine si fortele mele proprii, m-a convins ca e in regula sa ceri ajutor, dar e gresit sa regreti. Mi-a spus ca ne vom intalni, ca lumea nu e chiar atat de mare. Ne-am mai intalnit de-atunci, nu stiu daca e la fel, dar eu cu siguranta sunt alta. 

La multi ani, V! Iti multumesc.