30 daca nu ma insel, nu? Nu cred ca ma insel. Final de an si de ... de poveste. Nu am mai scris de o luna dar imi pare mult mai mult. O sa fac ce am mai facut si inainte de inceperea scolii, pe la sfarsitul lui august.
Ce am invatat in 2011 si ma rog, cam totul asa, pe scurt. Evident a existat ceva care sa declanseze procesul creatiei. Ceva pentru care chiar imi pare rau, dar e tardiv. In schimb e dinou treaba cu lumea e javra, curva si in orice fel... o sa invat oare asta vreodata? NU! Oricum, pare ca refuz sa inteleg mare parte din viata. Cred ca daca viata ar veni la mine si mi-ar zice "Hai sa-ti explic cum sunt si eu si cum trebuie sa ma iei", si mi-ar zice totul clar, scurt, concis, tot nu as tine cont.
Ce am invatat scrie si prin posturile anterioare. Nu mari chestii, in orice caz. Doar ca... ei bine acum... acum sunt la fel. Si asta e o problema. Adica ma simt mult mai goala decat in urma cu ceva luni, asadar nu am nici cea mai vaga idee.. cea mai vaga spun!!!.. in legatura cu ce se intampla cu mine. Cresc? Ma M-A-T-U-R-I-Z-E-Z? Nea... nu prea cred. Mi-am pierdut din... talent? Adica nici macar nu stiu daca am dar ceva lipseste. EL? Ar fi o posibilitate, avand in vedere ca pana si Fat-Frumos la ora actuala m-ar lasa rece dar.. nu, nu e asta. Si nu imi pot da seama. Prietena mea CEA MAI BUNA? E la bunici... si lipseste... dar vorbim mereu.. adica doar fizic nu e aici... am incins in fiecare zi telefonul asa ca...
Nu mai inteleg nimic, si era o vreme cand credeam ca stiu totul. Totul din ce era in jur, totul ala care ma implica si pe mine. Tot ce sper e ca:
Cu anii astia care trec am sa ma luminez si am sa evoluez frumos. Ca nu am sa ma pierd pe drum. Ca o sa ajung la capatul capatului alaturi de cei cativa care au reusit si ei. Ca o sa inteleg din ce in ce mai multe. Ca voi descoperi lucruri, locuri, oameni asa cum am facut si pana acum. Ca voi reusi sa pastrez tot ce conteaza. si voi continua sa spun ce cred indiferent de consecinte. Deasemenea, sa invat sa mai imi tin gurita, cel putin atunci cand e cazul. Sa il descopar pe Fat-Frumos, undeva, candva, din intamplare, fara sa ma chinui sau sa-mi pierd rabdarea. Ca voi iubi. Dar nu oricum, ci asa, ca in povesti. Ca voi ajunge sa pun steaua in varful bradului fara scaun sub picioare, sau sa ma sarut fara sa ma ridic pe varfuri. O sa invat germana si muulta anatomie.Voi intelege ca nu poti schimba pe nimeni, indiferent ce faci.Ca exemplul personal e un mare cacat de care nimeni nu mai tine cont. Dar ca merge, atunci cand esti noua si aia nu te stiu. Ma voi obisnui cu distanta, cu faptul ca si ceilati uita... de tine... uneori. Voi invata sa ma descurc si sa ma orietez, ma voi duce pe jos pana la Cimentu si inapoi cand voi putea sa merg pe jos fara probleme dinou. Le voi spune oamenilor care conteaza cat sunt de importanti pentru mine si ii voi tine aproape. Ma voi pisa rapid pe restul, fara resentimente.
Voi face multe, si asta depinde numai de mine cat de mult voi reusi. Si de noroc. Pe care,cu ajutorul lui Dumnezeu il voi avea cand imi trebuie. Sunt multe de zis. As mai scrie ceva, dar inima nu ma lasa. Defapt, mintea. Inima e cam varza... nu.. nu inima aia cu atrii si ventricule.. cealalta.. aia intangibila, care nu implica sange. Implica sentimente.
Cu ce raman din anul asta?
Sarutarile in ploaie, la miezul noptii. Lucrurile pe care le-am facut fara sa-mi creez obligatii. Zambetul LUI, pe care il vad cam rar, ce-i drept. Prieteni. Gabi- dintotdeauna. Flori- de la gradinita.Bianca- cam de anul asta, ce-i drept. Mai sunt. Cu ele am vorbit azi.Curajul si increderea. Si cate un gand bun pentru fiecare.
Ce las in urma?
Certurile.URA. Prietenii falsi. Aerele. Putina inocenta. Constat ca pierd treptat cate putina.. Las si multe lacrimi. Dar astea vin cu fiecare an.
Cam atat am avut. Asta mi-a fost anul. Nu ma inteleg nici eu pe mine, dar mai am o viata sa aflu cine sunt.
LA MULTI ANI!
vineri, 30 decembrie 2011
miercuri, 30 noiembrie 2011
Papusa cu 10 la info
Asta am fost azi. O papusa uratica, ce-i drept, din cauza piciorusului, cam impiedicata si fara tuu-tuu, dar o papusica datorita voua: colegi in special, si prieteni, care nu m-au lasat sa merg singurica si m-au ajutat cu tot ce aveam. Multumesc, dragilor!
Referitor la topul celor mai cei din liceu, l-am l-am detronat pe incoronat definitiv si irevocabil. Acum stiu ca nu e el cel prin care existam si eu. Trebuia sa realizez asta din primul moment in care l-am atins si nu am simtit absolut nimic. Stiu, greu de crezut ca atingand asa ceva nu o sa simti nimic. Dar atunci cand iti doresti ceva atat de mult si intr-un final se intampla, nu te mai bucura. Pe mine el nu ma mai face sa simt nimic. Am invatat sa trec peste ambalaj. Nu e o jucarie, e un om. Nu il iau sa-l pun in vitrina, desi ar arata al dracului de bine.... ci il iau pentru mine, pentru cand am nevoie. Si de el nu am nevoie.
Intr-o alta ordine de idei, mi-am vopsit iar lumea in roz, am adus Feti-Frumosi din care o sa aleg unul candva, si am inceput sa zambesc. Pentru ca se asorteaza mult mai bine surasul cu hainele mele noi decat umbrele de tristete. M-am uitat in oglinda, stiu ce zic.
Nu-mi mai doresc nimic. Ma multumesc cu farama de Univers pe care o am, cu oamenii, florile si ciocolata(care fie vorba intre noi, imi da mereu peste cap planurile de dat jos kilograme) din ea, si invat sa zbor pentru ca va veni momentul sa trebuiasca sa-mi ating visul. Si vreau sa fiu pregatita. Chiar daca ma voi lovi de primul copac, poate si de al doilea si al treilea, la un moment dat voi invata sa-i ocolesc.
Nu mai cersiti fericire, iesire din cotidian sau iubire: aveti deja totul si ocazia sa profitati de ele. Nu incercati sa schimbati nimic, poate doar pe voi. Lumea e asa cum trebuie, si ar fi cazul sa incercati sa intelegeti. Eu.. eu incerc. Nu stiu daca o sa-mi iasa dar am tot timpul din lume.
Multumesc ca primesc palme cand trebuie, si imbratisari cand am intr-adevar nevoie!
Ca sa fie clar, frumusei sunteti toti cei din jurul meu, nu pentru ca sunteti mirifici la exterior, ci pentru ca dincolo de ce vede lumea ascundeti ceva bun. Azi am inteles. Iti multumesc, V.D. ca mi-ai deschis ochii, poate involuntar. Iti multumesc ca ma lasi sa intru, caci am gasit in tine tot ce am nevoie.
Zambesc. Zambesc pentru ca sunt zile pe care nu o sa le uit niciodata. 29 si 30 noiembrie, 2011. Zile in care am invatat mai mult decat in toti anii de scoala.
Referitor la topul celor mai cei din liceu, l-am l-am detronat pe incoronat definitiv si irevocabil. Acum stiu ca nu e el cel prin care existam si eu. Trebuia sa realizez asta din primul moment in care l-am atins si nu am simtit absolut nimic. Stiu, greu de crezut ca atingand asa ceva nu o sa simti nimic. Dar atunci cand iti doresti ceva atat de mult si intr-un final se intampla, nu te mai bucura. Pe mine el nu ma mai face sa simt nimic. Am invatat sa trec peste ambalaj. Nu e o jucarie, e un om. Nu il iau sa-l pun in vitrina, desi ar arata al dracului de bine.... ci il iau pentru mine, pentru cand am nevoie. Si de el nu am nevoie.
Intr-o alta ordine de idei, mi-am vopsit iar lumea in roz, am adus Feti-Frumosi din care o sa aleg unul candva, si am inceput sa zambesc. Pentru ca se asorteaza mult mai bine surasul cu hainele mele noi decat umbrele de tristete. M-am uitat in oglinda, stiu ce zic.
Nu-mi mai doresc nimic. Ma multumesc cu farama de Univers pe care o am, cu oamenii, florile si ciocolata(care fie vorba intre noi, imi da mereu peste cap planurile de dat jos kilograme) din ea, si invat sa zbor pentru ca va veni momentul sa trebuiasca sa-mi ating visul. Si vreau sa fiu pregatita. Chiar daca ma voi lovi de primul copac, poate si de al doilea si al treilea, la un moment dat voi invata sa-i ocolesc.
Nu mai cersiti fericire, iesire din cotidian sau iubire: aveti deja totul si ocazia sa profitati de ele. Nu incercati sa schimbati nimic, poate doar pe voi. Lumea e asa cum trebuie, si ar fi cazul sa incercati sa intelegeti. Eu.. eu incerc. Nu stiu daca o sa-mi iasa dar am tot timpul din lume.
Multumesc ca primesc palme cand trebuie, si imbratisari cand am intr-adevar nevoie!
Ca sa fie clar, frumusei sunteti toti cei din jurul meu, nu pentru ca sunteti mirifici la exterior, ci pentru ca dincolo de ce vede lumea ascundeti ceva bun. Azi am inteles. Iti multumesc, V.D. ca mi-ai deschis ochii, poate involuntar. Iti multumesc ca ma lasi sa intru, caci am gasit in tine tot ce am nevoie.
Zambesc. Zambesc pentru ca sunt zile pe care nu o sa le uit niciodata. 29 si 30 noiembrie, 2011. Zile in care am invatat mai mult decat in toti anii de scoala.
marți, 29 noiembrie 2011
Ceva nou
Da, ceva nou: o intindere sau ma rog, ce cacat o fi, de nu pot sa merg nici pana la bucatarie. Intr-o privinta e bine, ca nu mananc. Dar in pana mea, de ce mie, de ce acum, de ce asa? Ce am facut iar sa merit un sut dinasta, care, apropo, doare ca dracu.
Chestia asta nenorocita si ziua de 29 nov insa, m-au facut sa scriu dinou. La urma urmelor, poate ca meritam sa fiu trezita, sa realizez ca doar pentru ca un cretin a zis ca o sa ma las de scris, nu inseamna ca o sa ma las. Ala e doar un cretin. Eu sunt mult mai mult decat atat. Cel putin , asa imi place sa cred. Chiar daca stau atarnata in scaun, cu piciorul spanzurat de perne si plin de tot felul de chestii vascoase si scarboase ( nu stiu ce m-a facut sa zic asta) tot traiesc cu impresia ca primul Sf. Andrei in liceu o sa fie mirobolant :D Chiar daca, repet, nu pot sa merg de nicio culoare. O sa vad eu ce fac. Banuiesc ca o sa-mi iau perechea de aripi si o sa mi-o pun in loc de ghiozdan. Alta solutie, nu vad. Voi?
Si toti cretinii astia din jur... Dumnezeule! Ce vina am eu ca ei sunt cretini? Imi tot ziceam "Intragosteste-te si tu odata, ce faci, ai 16 ani maine-poimaine si nu stii cu ce se mananca." De cine? De cine? De cine? Arata-mi tu unu' sa merite, ca eu nu-l gasesc de nicio culoare. Poate oi avea alte orientari... who knows?
O sa ma opresc ca aberez. Si nu de alta, dar cine citeste s-ar putea sa si creada. In orice caz, am gasit sensul vietii: sa facem prostii si sa primim palme de pe urma carora ori invatam ceva, ori ne dam seama de ceva. De pilda eu: sa ma p*s rapid pe ce cred altii. Insist in a crede ca nu meritam sa-mi distrug un sfert de picior drept.
Da simt ca n-am degeaba varsta pe care o am: de cand cu liceul am reusit sa iau note mici, sa ma fac de cacat in fata lui Lurch si bineinteles, m-am ales si cu cateva semne de buna purtare.
Ma uit si eu la Vocea Romaniei, ca doar nu o sa invat la bio, nu?
Chestia asta nenorocita si ziua de 29 nov insa, m-au facut sa scriu dinou. La urma urmelor, poate ca meritam sa fiu trezita, sa realizez ca doar pentru ca un cretin a zis ca o sa ma las de scris, nu inseamna ca o sa ma las. Ala e doar un cretin. Eu sunt mult mai mult decat atat. Cel putin , asa imi place sa cred. Chiar daca stau atarnata in scaun, cu piciorul spanzurat de perne si plin de tot felul de chestii vascoase si scarboase ( nu stiu ce m-a facut sa zic asta) tot traiesc cu impresia ca primul Sf. Andrei in liceu o sa fie mirobolant :D Chiar daca, repet, nu pot sa merg de nicio culoare. O sa vad eu ce fac. Banuiesc ca o sa-mi iau perechea de aripi si o sa mi-o pun in loc de ghiozdan. Alta solutie, nu vad. Voi?
Si toti cretinii astia din jur... Dumnezeule! Ce vina am eu ca ei sunt cretini? Imi tot ziceam "Intragosteste-te si tu odata, ce faci, ai 16 ani maine-poimaine si nu stii cu ce se mananca." De cine? De cine? De cine? Arata-mi tu unu' sa merite, ca eu nu-l gasesc de nicio culoare. Poate oi avea alte orientari... who knows?
O sa ma opresc ca aberez. Si nu de alta, dar cine citeste s-ar putea sa si creada. In orice caz, am gasit sensul vietii: sa facem prostii si sa primim palme de pe urma carora ori invatam ceva, ori ne dam seama de ceva. De pilda eu: sa ma p*s rapid pe ce cred altii. Insist in a crede ca nu meritam sa-mi distrug un sfert de picior drept.
Da simt ca n-am degeaba varsta pe care o am: de cand cu liceul am reusit sa iau note mici, sa ma fac de cacat in fata lui Lurch si bineinteles, m-am ales si cu cateva semne de buna purtare.
Ma uit si eu la Vocea Romaniei, ca doar nu o sa invat la bio, nu?
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
Time of my life
Motto:
,,Gandeste-te la trecut numai in masura in care
amintirea iti aduce bucurie." Jane Austen
"Nu te-am mai vazut niciodata asa euforica." Asta pentru ca niciodata nu am mai fost. O sa ma gandesc mereu la farama de trecut reprezentata de Balul Bobocilor deoarece amintirea imi trezeste mai mult decat bucurie. Vreau sa felicit si eu organizatorii....organizatoarele :P care au pus enorm de mult suflet.
Daca as lua-o cu "multumesc" as termina maine. Ideea e ca premiul e cea mai nesemnificativa parte. Adevaratul castig consta in prieteniile legate si in faptul ca ne-am distrat pe cinste. O sa multumesc doar celor mai importanti. Anume bobocii, care merita toate laudele si felicitarile. Astia 16 cei mai frumosi si simpatici bobocei din galaxie! >:D<
Nu stiu ce am spus, nici ce mi s-a spus dupa. Oricum a fost una dintre cele mai frumoase seri de pana acum. Sper sa mai am astfel de ocazii.
"Rosu, pentru ca ai castigat." Nu titlul de Miss, ci locul 3, incredere si experienta. A fost ultima etapa a copilariei, deoarece incep sa depasesc stadiul de boboc. Infloresc. Inflorim cu totii.
Nu mai am cuvinte. Stiu doar ca nu regret nimic, nici timpul alocat, nici volanasele cusute de mi-au sarit capacele, absolut nimic.
Felicitari, dragilor!
P.S. Cu "Time of your life" marchez fiecare eveniment semnificativ.
,,Gandeste-te la trecut numai in masura in care
amintirea iti aduce bucurie." Jane Austen
"Nu te-am mai vazut niciodata asa euforica." Asta pentru ca niciodata nu am mai fost. O sa ma gandesc mereu la farama de trecut reprezentata de Balul Bobocilor deoarece amintirea imi trezeste mai mult decat bucurie. Vreau sa felicit si eu organizatorii....organizatoarele :P care au pus enorm de mult suflet.
Daca as lua-o cu "multumesc" as termina maine. Ideea e ca premiul e cea mai nesemnificativa parte. Adevaratul castig consta in prieteniile legate si in faptul ca ne-am distrat pe cinste. O sa multumesc doar celor mai importanti. Anume bobocii, care merita toate laudele si felicitarile. Astia 16 cei mai frumosi si simpatici bobocei din galaxie! >:D<
Nu stiu ce am spus, nici ce mi s-a spus dupa. Oricum a fost una dintre cele mai frumoase seri de pana acum. Sper sa mai am astfel de ocazii.
"Rosu, pentru ca ai castigat." Nu titlul de Miss, ci locul 3, incredere si experienta. A fost ultima etapa a copilariei, deoarece incep sa depasesc stadiul de boboc. Infloresc. Inflorim cu totii.
Nu mai am cuvinte. Stiu doar ca nu regret nimic, nici timpul alocat, nici volanasele cusute de mi-au sarit capacele, absolut nimic.
Felicitari, dragilor!
P.S. Cu "Time of your life" marchez fiecare eveniment semnificativ.
vineri, 28 octombrie 2011
Inductie
Matematica, evident. Nu are legatura dar iese fum la cat ne-am incins creierii cu ea. Bine ca scapam de saptamana viitoare. Si incep alte alea.
Daca norii ar fi de ciocolata categoric as invata sa zbor. Asa insa nu am motiv.
Stiu ca postul anterior suna cam dramatic si acum constientizez faptul ca nu e 100% real. Normal, e fictiune in mare parte. Ideea e ca am scris un urma unor trairi destul de profunde. A doua zi parea ca nu s-ar fi intamplat. E bine ca nu e in juru-mi, sa ma afecteze. Asa e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Si sincer, ma autoventilez de cateva ori pe zi la cati Charming-Prince sunt in liceutu ala. :P
Nu invidiez. Mi se pare firesc sa invidiezi ceva ce iti e net superior. Nu imi e din niciun punct de vedere.
Baiatul in geaca alba... E povestea aia cu ea, tocilara liceului care in final se dovedeste a fi o minunatie de fata si el, Frumosul Frumosilor, care a fost cu toate tipele bune dar descoperim pe parcurs ca e capabil de sentimete unice, de seriozitate si nu e chiar atat de prost precum pare. Eh bine, asta e mai prost decat pare. :)
Daca norii ar fi de ciocolata categoric as invata sa zbor. Asa insa nu am motiv.
Stiu ca postul anterior suna cam dramatic si acum constientizez faptul ca nu e 100% real. Normal, e fictiune in mare parte. Ideea e ca am scris un urma unor trairi destul de profunde. A doua zi parea ca nu s-ar fi intamplat. E bine ca nu e in juru-mi, sa ma afecteze. Asa e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Si sincer, ma autoventilez de cateva ori pe zi la cati Charming-Prince sunt in liceutu ala. :P
Nu invidiez. Mi se pare firesc sa invidiezi ceva ce iti e net superior. Nu imi e din niciun punct de vedere.
Baiatul in geaca alba... E povestea aia cu ea, tocilara liceului care in final se dovedeste a fi o minunatie de fata si el, Frumosul Frumosilor, care a fost cu toate tipele bune dar descoperim pe parcurs ca e capabil de sentimete unice, de seriozitate si nu e chiar atat de prost precum pare. Eh bine, asta e mai prost decat pare. :)
sâmbătă, 22 octombrie 2011
Cu capul in nori
Cu capul in nori. La propriu. Si cu picioarele pe pamant. La figurat. Si cu sufletul in genunchi.
Daca am inteles ceva e ca trebuie sa invat sa am rabdare. Ca lucrurile vin fara sa ma arunc eu dupa ele. Ca daca mie nu mi s-a intamplat e pentru ca mi se pregateste ceva mult mai bun. Suna a ipocrizie. Insa e doar realitatea pe cale sa se intample.
Tu ramai acolo, insa. 29 august 2010, hanoracul care nu a insemnat nimic.. Pentru tine. Eu si acum ii simt parfumul. E in tricoul ala cu dungi din prima si ultima zi. Tie ti-am scris cel mai mult. Adica despre tine. Ai onoarea sa fi singurul pe care il si respect. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa am despre cine sa compun. Nu regret nicio pagina, niciun rand. Ramai acolo. Povestea e doar a mea. Tu nu mi-o impartasesti dar esti parte din ea. Povestea e doar a mea si e povestea pe care o voi spune nepotilor pe care nu o sa-i am. E cea mai frumoasa poveste despre cel mai minunat baiat de pana acum. Si pe care, repet, il RESPECT.
Nu m-a durut. Desi am fost acolo si v-am vazut, nu m-a durut. Nu esti frumos, nici genial. Nu arati nici extraordinar de bine. Nu esti in standardele mele. Dar ma rog, oricum n-are rost.
Sunt bine. Am liceu de maine asa ca o sa-mi vad de ale mele.
As pune "I can't help myself- Kelly Familly" dar imi e somn.
O stii. Stiu ca o stii si ca nu o sa te obosesti sa o asculti. Chiar daca te-ai prins o sa tii pentru tine. Si o sa te comporti perfect normal . Si pentru asta iti multumesc. Ca intelegi desi nu lasi sa se vada.
Nu toate fetele au norocul meu. Pentru ca nu toate fetele te-au cunoscut.
Nu toti baietii au norocul tau. Pentru ca nu toti baietii au reusit sa inspire povesti.
Promit ca le vei avea. Peste ani. Le vei avea. Doar ca sper sa le ascunzi bine de sotie si copii.
Si pe strada, cand ne vom intalni, nu ma prezenta. Nu-i spune nimic. Mi s-ar citi in ochi. Si nu e vina ei.
Daca am inteles ceva e ca trebuie sa invat sa am rabdare. Ca lucrurile vin fara sa ma arunc eu dupa ele. Ca daca mie nu mi s-a intamplat e pentru ca mi se pregateste ceva mult mai bun. Suna a ipocrizie. Insa e doar realitatea pe cale sa se intample.
Tu ramai acolo, insa. 29 august 2010, hanoracul care nu a insemnat nimic.. Pentru tine. Eu si acum ii simt parfumul. E in tricoul ala cu dungi din prima si ultima zi. Tie ti-am scris cel mai mult. Adica despre tine. Ai onoarea sa fi singurul pe care il si respect. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa am despre cine sa compun. Nu regret nicio pagina, niciun rand. Ramai acolo. Povestea e doar a mea. Tu nu mi-o impartasesti dar esti parte din ea. Povestea e doar a mea si e povestea pe care o voi spune nepotilor pe care nu o sa-i am. E cea mai frumoasa poveste despre cel mai minunat baiat de pana acum. Si pe care, repet, il RESPECT.
Nu m-a durut. Desi am fost acolo si v-am vazut, nu m-a durut. Nu esti frumos, nici genial. Nu arati nici extraordinar de bine. Nu esti in standardele mele. Dar ma rog, oricum n-are rost.
Sunt bine. Am liceu de maine asa ca o sa-mi vad de ale mele.
As pune "I can't help myself- Kelly Familly" dar imi e somn.
O stii. Stiu ca o stii si ca nu o sa te obosesti sa o asculti. Chiar daca te-ai prins o sa tii pentru tine. Si o sa te comporti perfect normal . Si pentru asta iti multumesc. Ca intelegi desi nu lasi sa se vada.
Nu toate fetele au norocul meu. Pentru ca nu toate fetele te-au cunoscut.
Nu toti baietii au norocul tau. Pentru ca nu toti baietii au reusit sa inspire povesti.
Promit ca le vei avea. Peste ani. Le vei avea. Doar ca sper sa le ascunzi bine de sotie si copii.
Si pe strada, cand ne vom intalni, nu ma prezenta. Nu-i spune nimic. Mi s-ar citi in ochi. Si nu e vina ei.
joi, 20 octombrie 2011
Lasa-te!
Voi intra in miezul chestiunii ca o tipa practica si realista ce sunt ocazional. Imi cer scuze pentru varza pe care am facut-o azi, poate nu toata din vina mea. Dar nu conteaza. Am fix doua saptamani sa reusesc sa-mi iasa perfect ceea ce mi-am propus. Timp berechet! De cate ori mi-am pus in gand ceva, de atatea ori a iesit. Nu o sa fac exceptie acum. Desi ma doare deja spatele si picioarele de la tocuri, desi probabil imi va lua ceva timp pen'ca n-am pic de talent, desi sunt 70% stangace dupa calculele mele, o sa fac pe dracu'n cate parti va fi nevoie!
Nu ma mai plang. Da, e greu, dar deja ma repet. Gasiti chestia asta in ultimele cateva posturi si probabil deja va e sila de ea. Asa ca nu o sa o mai cititi dinou prea curand. O sa o tin acolo in mine.
Daca mi s-ar fi intamplat ceea ce mi s-a intamplat ieri acum cateva luni, mai exact prin aprilie, cred ca as fi tremurat din toate incheieturile si nu mi-ar fi iesit nicio propozitie coerenta pe gura. Nu mai zic de puls care cu siguranta ar fi depasit mult limita normala.
Insa a fost bine, na! Bine adica n-am simtit ceea ce banuiam ca voi simti. Emotie, fluturi in stomac sau alte chestii siropoase. Absolut nimicuta!
Am de invatat. Surprinzator, dar m-am hotarat sa pun mana pe carte serios.Serios doar la ce ma intereseaza, evident. ^_^
Cand m-am trezit de dimineata ceasul arata 7:07. Dar nu mai cred in asa ceva.
Am cateva lucruri de facut, lucruri care mi-ar face bine. Nu, nu am de gand sa mananc urmatoarele trei saptamani chiar daca imi tremura picioarele. Daca e cineva curios ce am mancat azi, ei bine, un mar. Si azi, si ieri si pot continua. A murit ala de la Apple si am ramas eu, vorba Alinei.
Ma refeream la somn. Si la faptul ca data viitoare nu o sa mai ocolesc salonul. Chiar ar trebui sa mai trec si pe acolo.
Aveti grija! Si ma rog, zambiti! :):):)
Nu ma mai plang. Da, e greu, dar deja ma repet. Gasiti chestia asta in ultimele cateva posturi si probabil deja va e sila de ea. Asa ca nu o sa o mai cititi dinou prea curand. O sa o tin acolo in mine.
Daca mi s-ar fi intamplat ceea ce mi s-a intamplat ieri acum cateva luni, mai exact prin aprilie, cred ca as fi tremurat din toate incheieturile si nu mi-ar fi iesit nicio propozitie coerenta pe gura. Nu mai zic de puls care cu siguranta ar fi depasit mult limita normala.
Insa a fost bine, na! Bine adica n-am simtit ceea ce banuiam ca voi simti. Emotie, fluturi in stomac sau alte chestii siropoase. Absolut nimicuta!
Am de invatat. Surprinzator, dar m-am hotarat sa pun mana pe carte serios.Serios doar la ce ma intereseaza, evident. ^_^
Cand m-am trezit de dimineata ceasul arata 7:07. Dar nu mai cred in asa ceva.
Am cateva lucruri de facut, lucruri care mi-ar face bine. Nu, nu am de gand sa mananc urmatoarele trei saptamani chiar daca imi tremura picioarele. Daca e cineva curios ce am mancat azi, ei bine, un mar. Si azi, si ieri si pot continua. A murit ala de la Apple si am ramas eu, vorba Alinei.
Ma refeream la somn. Si la faptul ca data viitoare nu o sa mai ocolesc salonul. Chiar ar trebui sa mai trec si pe acolo.
Aveti grija! Si ma rog, zambiti! :):):)
sâmbătă, 15 octombrie 2011
Artificii
E trecut de 1 noaptea sau ziua, cum vreti sa-i spuneti. A fost un concert destul de smecher cu ocazia aniversarii a 4 ani a televiziunii locale, prilej sa facem un spectacol cu Alex si Hara. Si altii.
Nu o sa zic ca baiatul in geaca alba era si el pe-acolo, in geaca albastra de data asta. Ramane pentru paralelism sintactic baiatul cu geaca alba. Nu vreau sa ma obosesc creierul cu garderoba lui. E frumos foc!
Bineinteles ca eu ca proasta dansam lipita de un coleg de an cu el. Oricum nu i-ar pasa. Pentru ca a luat si el doua fete si dadea din maini mai mai sa-si ia zborul. Daca zburam amandoi era altceva. Am de gand sa pun un prieten sa-l lege de o racheta si pe mine de un avion cu reactie si sa ne lanseze pe aceeasi directie. E singurul mod in care ne putem intalni face to face. Legat de botul unui aparat de zbor nu cred ca va fi o problema sa ma asculte povestind ce simt exact. Caci despre aterizare, s-ar putea sa n-o mai apucam niciunul.
Al dracului, mai are si ochi verzi. Culoarea mea favorita din tot Universul. E un verde timid, totusi e verde.
Am zis ceva de focul de artificii? Imi doream sa nu se mai termine, asta e clar. Stateam cu ochii agatati de fiecare farama de lumina ce inunda cerul. Si ma gandeam la artificiile din mai. Si la cel alaturi de care priveam atunci. Ma gandeam ca si lui i-ar fi placut sa vada focul. Dar e la facultate si de.. are mult de invatat. Acasa, mai rarut ca-i mai dragut.
N-ai nici cea mai vaga idee ce pierzi, boule! N-ai niciun pic de curaj. Pacat de ochii aia frumosi. Si de zambetul dulce. Si de nasucul tau micut. Ia mai du-te dracului, pana una alta ma duc sa dorm!
Visee cum vreti voi! >:D<
Nu o sa zic ca baiatul in geaca alba era si el pe-acolo, in geaca albastra de data asta. Ramane pentru paralelism sintactic baiatul cu geaca alba. Nu vreau sa ma obosesc creierul cu garderoba lui. E frumos foc!
Bineinteles ca eu ca proasta dansam lipita de un coleg de an cu el. Oricum nu i-ar pasa. Pentru ca a luat si el doua fete si dadea din maini mai mai sa-si ia zborul. Daca zburam amandoi era altceva. Am de gand sa pun un prieten sa-l lege de o racheta si pe mine de un avion cu reactie si sa ne lanseze pe aceeasi directie. E singurul mod in care ne putem intalni face to face. Legat de botul unui aparat de zbor nu cred ca va fi o problema sa ma asculte povestind ce simt exact. Caci despre aterizare, s-ar putea sa n-o mai apucam niciunul.
Al dracului, mai are si ochi verzi. Culoarea mea favorita din tot Universul. E un verde timid, totusi e verde.
Am zis ceva de focul de artificii? Imi doream sa nu se mai termine, asta e clar. Stateam cu ochii agatati de fiecare farama de lumina ce inunda cerul. Si ma gandeam la artificiile din mai. Si la cel alaturi de care priveam atunci. Ma gandeam ca si lui i-ar fi placut sa vada focul. Dar e la facultate si de.. are mult de invatat. Acasa, mai rarut ca-i mai dragut.
N-ai nici cea mai vaga idee ce pierzi, boule! N-ai niciun pic de curaj. Pacat de ochii aia frumosi. Si de zambetul dulce. Si de nasucul tau micut. Ia mai du-te dracului, pana una alta ma duc sa dorm!
Visee cum vreti voi! >:D<
vineri, 14 octombrie 2011
Ceata
Nu mai sunt flori, decat pe bluzele mele hippie. Soare mai gasesc doar in ochii vostri, dragilor. Nu mai pot sta noaptea sa ma holbez la stele, nu mai pot multe...
N-am mai scris de vreo doua saptamani. Pe langa ca am fost ocupata cu liceul si repetitiile, colac peste pupaza mi s-a mai stricat si calculatorul :-@.
Baiatul in geaca alba... :) Nu , nu e nimic important, simt nevoia sa-i pronunt uneori numele, atat. Numele ala oribil care-mi suna ciudat cand il repet de una singura in gand, cu voce tare prin camera sau il mai scriu pe vreo foicica care ajunge imediat in cosul de hartii.
Cand mi s-a zis "Nu stiu ce cauti tu la bal." am avut senzatia ca tot Universul are ceva cu mine. Apoi m-am luminat brusc. Ma, macar in speranta ca mai pierd din greutate daca tot merg pana la liceu pe jos de atatea ori si topai la repetiti. Bineinteles, mai sunt si minunatele amintiri care-mi vor ramane si alte cacaturi.
Stiu ca se intelege ca nu mi-a trecut de baiatul "ala". Eh, mi-a trecut. Pur si simplu simteam nevoia sa scriu ceva. Sa umplu spatiu mai degraba.
Nu mai sunt flori decat pe bluzele mele hippie, care desi spalate cu Coccolino nu miros la fel de bine ca Vara. Vara miroase a Vara, nu a detergenti.
Doamne, ce urata e lumea! Poate nu asta e cuvantul... e foarte diferita de tot ce credeam eu. Eu si Universul meu cu Feti- Frumosi nu se incadreaza in contemporaneitate, stiu. Deaia il si tin bine ascuns in mine. Ca mai scapa el si iese la iveala uneori, scuzoaiele mele.
E ceva destul de scarbos din care nu stiu cum sa ies. Nu cred ca am intrat DINOU in "starea aia", dar e ceva dubios la mijloc avand in vedere ca melodia mea preferata e momentan DINOU "Creep" de la Radiohead. Daca cine cred eu o sa citeasca si daca cui cred eu ii mai pasa cat de cat mai mult ca sigur ca o sa-mi zica "Iesi din stare!!!" Nu eu sunt in ea. Ea e in mine.
Daca tu, care citesti ai vreo idee cum si de ce sunt cum sunt, ma rog, pastrez-o pentru tine. This is it!
As pune melodia amintita mai sus, dar mi-e mult prea lene.
PA!
N-am mai scris de vreo doua saptamani. Pe langa ca am fost ocupata cu liceul si repetitiile, colac peste pupaza mi s-a mai stricat si calculatorul :-@.
Baiatul in geaca alba... :) Nu , nu e nimic important, simt nevoia sa-i pronunt uneori numele, atat. Numele ala oribil care-mi suna ciudat cand il repet de una singura in gand, cu voce tare prin camera sau il mai scriu pe vreo foicica care ajunge imediat in cosul de hartii.
Cand mi s-a zis "Nu stiu ce cauti tu la bal." am avut senzatia ca tot Universul are ceva cu mine. Apoi m-am luminat brusc. Ma, macar in speranta ca mai pierd din greutate daca tot merg pana la liceu pe jos de atatea ori si topai la repetiti. Bineinteles, mai sunt si minunatele amintiri care-mi vor ramane si alte cacaturi.
Stiu ca se intelege ca nu mi-a trecut de baiatul "ala". Eh, mi-a trecut. Pur si simplu simteam nevoia sa scriu ceva. Sa umplu spatiu mai degraba.
Nu mai sunt flori decat pe bluzele mele hippie, care desi spalate cu Coccolino nu miros la fel de bine ca Vara. Vara miroase a Vara, nu a detergenti.
Doamne, ce urata e lumea! Poate nu asta e cuvantul... e foarte diferita de tot ce credeam eu. Eu si Universul meu cu Feti- Frumosi nu se incadreaza in contemporaneitate, stiu. Deaia il si tin bine ascuns in mine. Ca mai scapa el si iese la iveala uneori, scuzoaiele mele.
E ceva destul de scarbos din care nu stiu cum sa ies. Nu cred ca am intrat DINOU in "starea aia", dar e ceva dubios la mijloc avand in vedere ca melodia mea preferata e momentan DINOU "Creep" de la Radiohead. Daca cine cred eu o sa citeasca si daca cui cred eu ii mai pasa cat de cat mai mult ca sigur ca o sa-mi zica "Iesi din stare!!!" Nu eu sunt in ea. Ea e in mine.
Daca tu, care citesti ai vreo idee cum si de ce sunt cum sunt, ma rog, pastrez-o pentru tine. This is it!
As pune melodia amintita mai sus, dar mi-e mult prea lene.
PA!
sâmbătă, 1 octombrie 2011
Rece
Stiu: mai rar sa scriu doua posturi unul dupa altul, ce e cu supradoza asta de sentimente traite mai din nimic. Nimic memorabil dar nimicuri care dau ceva frumos si trist... da, da, suna deprimant dar asa e. Astia mari pleaca la FACULTATE. Palatul ala magic care e la vreo 200 de km de aici( mersi colegu' de la B'u :>).
Acum intr-adevar se termina vara. Pentru ca o iau cu ei acolo. Si o sa o imprastie pe drum. Si pana la anul, cand o aduc inapoi, mai e ceva... Cateva teze la obiecte la care pana acum nu eram obisnuita sa imi bat capul, Balul Bobocilor la care, apropo, particip ( nu stiu ce o fi fost in capul meu) poate si o Olimpiada- doua... POATE! E un imens urias POATE aici, aniversari si sarbatori si... Doamne ca multe se intampla intr-un an!
Multe, si nicio farama din ele nu o sa o las sa treaca pe langa mine. Voi trai tot ce se poate,ca pana acum, indiferent de consecinte. Pentru ca deja sunt in stare sa imi asum tot ce mi se intampla. Regret ca am spus ce-am simtit. Ca nu m-am ascuns niciodata. Ca am lasat sa mi se citeasca scarba si indiferenta pe fata de cate ori asta am avut in suflet. Ca am comentat de fiecare data cand aveam dreptul. Ca nu pot sa-nchid ochii, chiar daca lumea ar fi mai frumoasa. Ca am incredere neconditionata in cei care ma inconjoara. Ca pot sa ofer tot ce mi se cere. Ca ma doare sa spun nu, ca ma simt vinovata pentru ce fac eu, ce fac ei, pentru ca ploua, e frig, pentru ca ala si-a rupt gatul si tipa nu si-a invatat lectia. Da, pe undeva e si vina mea. Incerc sa incetez cu asta. Serios incerc!
Referitor la baiatul cu o culoare nedefinita a ochilor din postul anterior, cred ca o sa stau cuminte in banca mea, anume prima de pe randul de la perete, si o sa-l las sa-si traiasca viata aia plicticoasa in care nu stiu.. n-am ce cauta. Sunt prea complicata pentru el care pur si simplu banal. Cred ca asta e singura explicatie logica. Opusurile se atrag. Sau ma rog ar fi fost valabil daca era reciproc. Asa nu pot sa zic decat ca exceptia intareste regula. Tocmai la 10 jumate noaptea m-am gasit si eu sa filozofez de una singura!... Gabi imi zicea pe drept "Filozoafo!!" chiar daca ma bufnea rasu cand o auzeam. Sa fie de la aerul asta de toamna, aerul asta rece care iese prin tine si se duce el stie unde! Vrajala artistica! Nici macar artistica!...
Chiar vorbeam azi.. de dragostea aia mare, unica, o data in viata... Cum unii au sansa si ii dau cu piciorul si altii... altii stau si asteapta la rand... pana s-o gandi cineva si la ei... Sunt o fata buna! Chiar sunt! Vin acasa la ora stabilita, imi fac temele si in general invat cam la tot ce trebuie, Ma imbrac decent si nu vorbesc prostii ... mari :D Doar dinalea micuute :P... Respect, iubesc si visez. Perfect normal, as putea zice din neinsemnata mea experienta.
Mi se inchid ochii. As pune niste scobitori intre pleoape, dar Tom si Jerry o sa zica ca plagiez. Si mereu am batut cu pumnul in masa ca originalul, ca unicitatea... ca dracu sa le pieptane! O sa las ochii sa mi se inchida si o sa ma fac ca nu vad romanul Agathei Christie. La un moment dat tot o sa trebuiasca sa-l citesc, il evit de prea multe zile si ce-o sa zica vecina?! Ca ce, asta e un plan diabolic prin care vreau sa-i desfiintez minunata biblioteca. :-@
M-au nenorocit si astia cu Festivalul lor. Atata muzica n-am ascultat in 10 ani cat am ascultat acum in 2-3 zile.
Serios mi se inchid ochii. Inchei prin a spune ca dupa ce-i dau link Biancai o sa ma sui frumusel in pat.
Bisous! :*:*:*
Acum intr-adevar se termina vara. Pentru ca o iau cu ei acolo. Si o sa o imprastie pe drum. Si pana la anul, cand o aduc inapoi, mai e ceva... Cateva teze la obiecte la care pana acum nu eram obisnuita sa imi bat capul, Balul Bobocilor la care, apropo, particip ( nu stiu ce o fi fost in capul meu) poate si o Olimpiada- doua... POATE! E un imens urias POATE aici, aniversari si sarbatori si... Doamne ca multe se intampla intr-un an!
Multe, si nicio farama din ele nu o sa o las sa treaca pe langa mine. Voi trai tot ce se poate,ca pana acum, indiferent de consecinte. Pentru ca deja sunt in stare sa imi asum tot ce mi se intampla. Regret ca am spus ce-am simtit. Ca nu m-am ascuns niciodata. Ca am lasat sa mi se citeasca scarba si indiferenta pe fata de cate ori asta am avut in suflet. Ca am comentat de fiecare data cand aveam dreptul. Ca nu pot sa-nchid ochii, chiar daca lumea ar fi mai frumoasa. Ca am incredere neconditionata in cei care ma inconjoara. Ca pot sa ofer tot ce mi se cere. Ca ma doare sa spun nu, ca ma simt vinovata pentru ce fac eu, ce fac ei, pentru ca ploua, e frig, pentru ca ala si-a rupt gatul si tipa nu si-a invatat lectia. Da, pe undeva e si vina mea. Incerc sa incetez cu asta. Serios incerc!
Referitor la baiatul cu o culoare nedefinita a ochilor din postul anterior, cred ca o sa stau cuminte in banca mea, anume prima de pe randul de la perete, si o sa-l las sa-si traiasca viata aia plicticoasa in care nu stiu.. n-am ce cauta. Sunt prea complicata pentru el care pur si simplu banal. Cred ca asta e singura explicatie logica. Opusurile se atrag. Sau ma rog ar fi fost valabil daca era reciproc. Asa nu pot sa zic decat ca exceptia intareste regula. Tocmai la 10 jumate noaptea m-am gasit si eu sa filozofez de una singura!... Gabi imi zicea pe drept "Filozoafo!!" chiar daca ma bufnea rasu cand o auzeam. Sa fie de la aerul asta de toamna, aerul asta rece care iese prin tine si se duce el stie unde! Vrajala artistica! Nici macar artistica!...
Chiar vorbeam azi.. de dragostea aia mare, unica, o data in viata... Cum unii au sansa si ii dau cu piciorul si altii... altii stau si asteapta la rand... pana s-o gandi cineva si la ei... Sunt o fata buna! Chiar sunt! Vin acasa la ora stabilita, imi fac temele si in general invat cam la tot ce trebuie, Ma imbrac decent si nu vorbesc prostii ... mari :D Doar dinalea micuute :P... Respect, iubesc si visez. Perfect normal, as putea zice din neinsemnata mea experienta.
Mi se inchid ochii. As pune niste scobitori intre pleoape, dar Tom si Jerry o sa zica ca plagiez. Si mereu am batut cu pumnul in masa ca originalul, ca unicitatea... ca dracu sa le pieptane! O sa las ochii sa mi se inchida si o sa ma fac ca nu vad romanul Agathei Christie. La un moment dat tot o sa trebuiasca sa-l citesc, il evit de prea multe zile si ce-o sa zica vecina?! Ca ce, asta e un plan diabolic prin care vreau sa-i desfiintez minunata biblioteca. :-@
M-au nenorocit si astia cu Festivalul lor. Atata muzica n-am ascultat in 10 ani cat am ascultat acum in 2-3 zile.
Serios mi se inchid ochii. Inchei prin a spune ca dupa ce-i dau link Biancai o sa ma sui frumusel in pat.
Bisous! :*:*:*
vineri, 30 septembrie 2011
Tot
Habar n-am ce culoare sunt ochii tai. Stiu ca esti muult mai inalt decat mine, ca te imbraci misto si ca nu esti tocmai un geniu.
Cand esti in albastru, parca ar fi si ochii tai albastri... dar in tricoul ala negru pareau caprui... si in geaca alba al dracului de verzi. Ce ti-e si cu fetele ca mine, care nu-s in stare sa retina o culoare, dom'le!
Nu te inteleg. Desi imi bat capul, nu te-nteleg. Apari-dispari, vorbesti-nu vorbesti. Cand nu te vad, imi atragi atentia. Cand ma holbez la tine ca la un Bon Jovi de 17 ani scoti telefonul sau te uiti drept in fata, parca ar fi ceva fascinant la capatul culoarului... :-@
Din alea doua discutii puerile pe care le-am avut am inteles .. n-am inteles mai nimic. Doamne, ma super-enervezi! Ce ai tu si n-au restu, pen'ca's multe chestii pe care le au altii si tu nu. :P
O sa o las balta, ca nu rezolv nimic. N-ai de gand sa raspunzi, asa ca te las in pace... da stii tu.. ziceam si eu asa... :-"
E greu si frumos. E foarte greu si foarte frumos. Ma da e frumooos!!! Mereu se intampla ceva, mereu vezi ceva nou, mereu afli ceva. Asta am inteles eu din liceu dupa fix trei saptamani de cand a inceput.
E un post scurt si fara pic de talent dar am pus in el destule chesti. + ca blogutul meu face o luna! :> LMA!! >:d<
Cand esti in albastru, parca ar fi si ochii tai albastri... dar in tricoul ala negru pareau caprui... si in geaca alba al dracului de verzi. Ce ti-e si cu fetele ca mine, care nu-s in stare sa retina o culoare, dom'le!
Nu te inteleg. Desi imi bat capul, nu te-nteleg. Apari-dispari, vorbesti-nu vorbesti. Cand nu te vad, imi atragi atentia. Cand ma holbez la tine ca la un Bon Jovi de 17 ani scoti telefonul sau te uiti drept in fata, parca ar fi ceva fascinant la capatul culoarului... :-@
Din alea doua discutii puerile pe care le-am avut am inteles .. n-am inteles mai nimic. Doamne, ma super-enervezi! Ce ai tu si n-au restu, pen'ca's multe chestii pe care le au altii si tu nu. :P
O sa o las balta, ca nu rezolv nimic. N-ai de gand sa raspunzi, asa ca te las in pace... da stii tu.. ziceam si eu asa... :-"
E greu si frumos. E foarte greu si foarte frumos. Ma da e frumooos!!! Mereu se intampla ceva, mereu vezi ceva nou, mereu afli ceva. Asta am inteles eu din liceu dupa fix trei saptamani de cand a inceput.
E un post scurt si fara pic de talent dar am pus in el destule chesti. + ca blogutul meu face o luna! :> LMA!! >:d<
joi, 22 septembrie 2011
Camasa alba
,,Iubire fara continut
Si numai forme care-nsala,
Te vreau precum te-am cunoscut,
In uniforma ta de scoala."
Te vreau precum te-am cunoscut: in uniforma ta de scoala, cu pluoverul albastru peste camasa alba, cu parul ciufulit si zambetul care spunea "Am 15 ani si inca ma mai joc CS!"
Doi ani de zile abia daca ne-am mai zarit pe strada, in vacante sau cine stie unde. Acum insa...
Bluza e tot albastra, ca de, asa cere conduita, dar zambetul nu-mi mai dezvaluie nimic.. poate doar ca ai urcat cateva trepte, firesc, perfectionandu-te, maturizandu-te si alte alea. Te-ai schimbat enorm de mult. Poate ca nici eu n-am dat importanta, nu ti-am dat importanta... astfel incat mi se pare ca esti cu totul nou, ca nu mai esti tu, desi poate schimbarile sunt minore si aproape insesizabile pentru ce-i ce ti-au fost in permanenta alaturi. Nu mi se ofera ocazia sa ma apropi de tine, indepartand pelicula de mister enervant de subtire de care esti inconjurat. Inteleg perfect: diferenta de varsta, gandirea, idealurile pana si prietenii care ai naibii nu sunt deloc comuni, doar in mica mica parte, ne fac sa pastram distanta. Si lipsa sentimentului nu? Al dracu daca vrea sa vina macar din partea mea daca nu si din a ta sau vice-versa. O sa am grija sa nu citesti postul asta, stiu ca esti baiat destept si-ti dai seama. Si n-ai intelege nimic. In orice caz, nu ai intelege ce trebuie. Si oricum n-ai da doi bani pe tot ce-am zis eu aici. Ma voi explica. Cred ca cel mai bine e sa te explici, macar asa.. putinel. Sa fiu eu impacata cu mine, nu ca mi-ar pasa de gura satului.
De ce ?
Mi-am recitit jurnalul de vara asta, si am gasit niste versuri de Paunescu copiate in saptamana aia memorabila petrecuta la munte dintr-una din sutele de carti pe care le are matusa mea. Am gasit strofa asta si da, la tine m-am gandit. Si atunci, si acum.
Cum tot am invatat la romana textul argumentativ, pe care profa mea ma invatase cu exprimarea opiniei, mult mai simplu spus, am nevoie si de o concluzie.
Asadar (conector specific), Te vreau precum te-am cunoscut,/ In uniforma ta de scoala!!!
Si numai forme care-nsala,
Te vreau precum te-am cunoscut,
In uniforma ta de scoala."
Te vreau precum te-am cunoscut: in uniforma ta de scoala, cu pluoverul albastru peste camasa alba, cu parul ciufulit si zambetul care spunea "Am 15 ani si inca ma mai joc CS!"
Doi ani de zile abia daca ne-am mai zarit pe strada, in vacante sau cine stie unde. Acum insa...
Bluza e tot albastra, ca de, asa cere conduita, dar zambetul nu-mi mai dezvaluie nimic.. poate doar ca ai urcat cateva trepte, firesc, perfectionandu-te, maturizandu-te si alte alea. Te-ai schimbat enorm de mult. Poate ca nici eu n-am dat importanta, nu ti-am dat importanta... astfel incat mi se pare ca esti cu totul nou, ca nu mai esti tu, desi poate schimbarile sunt minore si aproape insesizabile pentru ce-i ce ti-au fost in permanenta alaturi. Nu mi se ofera ocazia sa ma apropi de tine, indepartand pelicula de mister enervant de subtire de care esti inconjurat. Inteleg perfect: diferenta de varsta, gandirea, idealurile pana si prietenii care ai naibii nu sunt deloc comuni, doar in mica mica parte, ne fac sa pastram distanta. Si lipsa sentimentului nu? Al dracu daca vrea sa vina macar din partea mea daca nu si din a ta sau vice-versa. O sa am grija sa nu citesti postul asta, stiu ca esti baiat destept si-ti dai seama. Si n-ai intelege nimic. In orice caz, nu ai intelege ce trebuie. Si oricum n-ai da doi bani pe tot ce-am zis eu aici. Ma voi explica. Cred ca cel mai bine e sa te explici, macar asa.. putinel. Sa fiu eu impacata cu mine, nu ca mi-ar pasa de gura satului.
De ce ?
Mi-am recitit jurnalul de vara asta, si am gasit niste versuri de Paunescu copiate in saptamana aia memorabila petrecuta la munte dintr-una din sutele de carti pe care le are matusa mea. Am gasit strofa asta si da, la tine m-am gandit. Si atunci, si acum.
Cum tot am invatat la romana textul argumentativ, pe care profa mea ma invatase cu exprimarea opiniei, mult mai simplu spus, am nevoie si de o concluzie.
Asadar (conector specific), Te vreau precum te-am cunoscut,/ In uniforma ta de scoala!!!
vineri, 16 septembrie 2011
Mai repede!!!
Mi se pare normal ca atunci cand te apuci de scris sa ai ceva de zis. La mine totul nu pleaca dintr-o explozie de inspiratie, ci pur si simplu un impuls, anume acela de a scrie.
Asta am simtit ACUM. De ce? Voi incerca sa elucidez misterul, parcurgand fiecare "eveniment" petrecut in aceasta minunata zi de vineri.
M-am sculat ca marea majoritate a colegilor pe la 7 dimineata si am ajuns buimaca de somn la liceu, unde am intrat in conflict si cu-n d'ala mai mare ca de, nu gaseam sa ma imbratisez cu sarbatorita decat pe hol si n-avea loc omu sa se desfasoare, ce sa-i faci, vina mea ca sunt mai mica.
Ore asa si-asa, adica nu vreau sa-ntelegi ca nu se fac, se fac al dracului ca e un liceu care se respecta, dar vreau sa zic ca nu asa naspa cum se zvoneste. INCA imi place pe acolo, da vorba lui Vladi, care crede ca o sa ma lecuiesc eu de treaba cu liceul. Posibil. Am ascultat olecuta de Lordi si Nightwish in pauza mare, de care chiar imi era dor. :P Da cata muzica in 15 minute, sa fim seriosi.
Acasa am facut ce face tot omul, lucruri banale, stiti si voi... si dupaia la stadion sa dam jos ciocolata mancata in ultimele cateva zile. Am facut 5 ture amarate, mai mult merse decat alergate... macar i-am amuzat pe astia :-J ca ciocolata aia nenorocita e tot la locu' ei, si am avut grija sa mai adaug, ca la Bal sa nu incap in rochie. Daca voi fi parte din acel Bal.
Dar cred ca totul a inceput in momentul in care am ascultat Bon Jovi- Living in sin. Nu stiu de ce. Doar ca tot ce e interzis atrage. Nu generalizez, ma refer strict la mesajul melodiei. Desi s-ar generaliza foooarte bine.
Vreau si eu cateva chestii. Suna absurd si inadecvat varstei dar il vreau. Mai repede!... Nu vreau chestii de-o vara, de o saptamana de tabara si chestii micute si dulci care fac viata mai frumoasa. Vreau o fericire permanenta, o dovada constanta ca sunt iubita pentru o perioada nedefinita de timp. Nu ceva vesnic, nu cred ca exista, ceva temporar dar natural. Vreau odata si mai repedeee!!!
Asta am simtit ACUM. De ce? Voi incerca sa elucidez misterul, parcurgand fiecare "eveniment" petrecut in aceasta minunata zi de vineri.
M-am sculat ca marea majoritate a colegilor pe la 7 dimineata si am ajuns buimaca de somn la liceu, unde am intrat in conflict si cu-n d'ala mai mare ca de, nu gaseam sa ma imbratisez cu sarbatorita decat pe hol si n-avea loc omu sa se desfasoare, ce sa-i faci, vina mea ca sunt mai mica.
Ore asa si-asa, adica nu vreau sa-ntelegi ca nu se fac, se fac al dracului ca e un liceu care se respecta, dar vreau sa zic ca nu asa naspa cum se zvoneste. INCA imi place pe acolo, da vorba lui Vladi, care crede ca o sa ma lecuiesc eu de treaba cu liceul. Posibil. Am ascultat olecuta de Lordi si Nightwish in pauza mare, de care chiar imi era dor. :P Da cata muzica in 15 minute, sa fim seriosi.
Acasa am facut ce face tot omul, lucruri banale, stiti si voi... si dupaia la stadion sa dam jos ciocolata mancata in ultimele cateva zile. Am facut 5 ture amarate, mai mult merse decat alergate... macar i-am amuzat pe astia :-J ca ciocolata aia nenorocita e tot la locu' ei, si am avut grija sa mai adaug, ca la Bal sa nu incap in rochie. Daca voi fi parte din acel Bal.
Dar cred ca totul a inceput in momentul in care am ascultat Bon Jovi- Living in sin. Nu stiu de ce. Doar ca tot ce e interzis atrage. Nu generalizez, ma refer strict la mesajul melodiei. Desi s-ar generaliza foooarte bine.
Vreau si eu cateva chestii. Suna absurd si inadecvat varstei dar il vreau. Mai repede!... Nu vreau chestii de-o vara, de o saptamana de tabara si chestii micute si dulci care fac viata mai frumoasa. Vreau o fericire permanenta, o dovada constanta ca sunt iubita pentru o perioada nedefinita de timp. Nu ceva vesnic, nu cred ca exista, ceva temporar dar natural. Vreau odata si mai repedeee!!!
marți, 13 septembrie 2011
Hello, highschool!!!
De ieri am inceput liceul. Suna banal si pueril dar asta e esenta. Voi dezvolta pe parcurs.
12 SEPTEMBRIE:
Cobor in fuga scarile blocului, pentru ca fetele deja ma asteptau. Am plecat ditai gasca de boboace din centru, inmultindu-ne intr-un hal de nedescris pana la posta. In curtea liceului era inghesuiala si niciun pic de organizare. Dar era fascinant sa-mi vad toti noii colegi care se uitau la mine de sus... la propriu :D. Nici n-am bagat de seama cand un coleg mai mare de la B-ul m-a salutat, ocupata fiind sa disting cate ceva peste capetele celorlati.
Am murit putin de cald, ca si azi dealtfel, in clasa unde am facut cunostinta cu diriginta, prof de chimie. Apoi eu si Bianca, singurele din vechiul nucleu, ne-am vizitat vechea scoala, unde am varsat cate o lacrima in amintirea celor ce m-au indrumat atatia ani, strabatand holurile familiare.
13 SEPTEMBRIE:
Asta a fost azi. Si sa fiu a naibii daca nu-mi prea place liceul asta cu holuri inguste si banci incomode! Inafara de profesori ca deja mi se par extraordinari, in sensul ca au fost deschisi si ne-au prezentat pe scurt felul in care vor decurge orele ( Abia astept!!!) pana si "dracii" mai mari s-au purtat frumos. Adica daca ar fi venit o pustanca la mine sa ma intrebe "La ce etaj suntem?" cand saracul LTNB are si el 2 etaje amarate, eu una cred ca m-as fi stricat de ras. Dar colega mea mai mare a fost o scumpa! :* Si nu doar atat, dar n-am primit nicio piedica, nicio galeata de apa in cap, n-a strigat nimeni "boboace"" sarcastic sau in sila..Bine.. nu e timpul pierdut si o sa ma opresc aici ca nu vreau sa dau idei nimanui.. ;) In concluzie, mult mai bine decat speram. :P
God bless LTNB! >:D<
12 SEPTEMBRIE:
Cobor in fuga scarile blocului, pentru ca fetele deja ma asteptau. Am plecat ditai gasca de boboace din centru, inmultindu-ne intr-un hal de nedescris pana la posta. In curtea liceului era inghesuiala si niciun pic de organizare. Dar era fascinant sa-mi vad toti noii colegi care se uitau la mine de sus... la propriu :D. Nici n-am bagat de seama cand un coleg mai mare de la B-ul m-a salutat, ocupata fiind sa disting cate ceva peste capetele celorlati.
Am murit putin de cald, ca si azi dealtfel, in clasa unde am facut cunostinta cu diriginta, prof de chimie. Apoi eu si Bianca, singurele din vechiul nucleu, ne-am vizitat vechea scoala, unde am varsat cate o lacrima in amintirea celor ce m-au indrumat atatia ani, strabatand holurile familiare.
13 SEPTEMBRIE:
Asta a fost azi. Si sa fiu a naibii daca nu-mi prea place liceul asta cu holuri inguste si banci incomode! Inafara de profesori ca deja mi se par extraordinari, in sensul ca au fost deschisi si ne-au prezentat pe scurt felul in care vor decurge orele ( Abia astept!!!) pana si "dracii" mai mari s-au purtat frumos. Adica daca ar fi venit o pustanca la mine sa ma intrebe "La ce etaj suntem?" cand saracul LTNB are si el 2 etaje amarate, eu una cred ca m-as fi stricat de ras. Dar colega mea mai mare a fost o scumpa! :* Si nu doar atat, dar n-am primit nicio piedica, nicio galeata de apa in cap, n-a strigat nimeni "boboace"" sarcastic sau in sila..Bine.. nu e timpul pierdut si o sa ma opresc aici ca nu vreau sa dau idei nimanui.. ;) In concluzie, mult mai bine decat speram. :P
God bless LTNB! >:D<
vineri, 9 septembrie 2011
Inflorire
Deocamdata nu i-am pus titlu si nu stiu daca ii voi pune, poate doar in cazul in care ma loveste brusc inspiratia. Nu stiu de ce scriu. Deobicei am motive bine intemeiate, zis eu: ma descarc, ma plang, critic sau imi impartasesc trairile. Dar acum?
Acum, cand mai sunt doar doua zile (dintre care pe una o voi petrece la ziua Andreei) pana la inceperea celor mai minunati, fascinanti si incredibili ani din viata mea, anii de liceu, toate lucrurile incep sa se amestece si am o gramada de curiozitati, de nelamuriri si... cateva mai multe emotii. Emotii carora pana acum nu le dadeam importanta. Nu intelegeam exaltarea din vocea tuturor viitorilor mei colegi... al naibii viitor ca e in mai putin de 72 de ore... acum da. Acum simt ca am incheiat un drum si ca incep altul.
Nu pot sa nu ma gandesc la fetita cu ochi verzi si cozi ondulate care incepea fara niciun pic de sfiala clasa I... sau la toate chestiile minore ce s-au petrecut in clasa aia veche, cu bucati de parchet inlocuite abia in ultimii ani, cu banci mazgalite pe care sta scris: Metallica, Green Day, Scorpions, primele mele descoperiri in materie de rock/ punk si mai stiu eu ce versuri pe care acum nu le-as mai intelege, n-as mai avea cum.
Incerc sa ascund totul abordand o atitudine ignoranta, dar numai Dumnezeu stie ca mi s-a cuibarit in suflet acolo, intr-un locsor, si o farama de teama, lucru normal, as zice.
M-am gandit si la titlu. De ce "Inflorire?" Pentru ca asta mi se va intampla mie si altor cateva milioane de pustani din lumea intreaga, care din "boboci" devin flori.. asta intr-un mod mai poetic, ca parca n-am mai pus niciun pic de poezie in ultimele postari, si nu-mi prea place.
Si mai e si vechea, destul de vechea poveste cu el. Norocul meu ca nu-l voi mai vedea deloc pentru cel putin cateva luni de zile. Norocul meu! Chiar n-am chef sa-mi straluceasca iar ochii cand ne intalnim. Pentru ca e al naibii de enervant ca ma pierd cand e prin preajma. Si urasc asta. Fiindca nu-i o chestie reciproca. Acum e tardiv, chiar daca ar veni din partea lui, si oricum nu s-ar mai putea. Pe cine mint?! Bineinteles ca s-ar putea doar ca... . Sa zicem ca e mai bine asa, ca voi intelege eu vreodata de ce nu cum am vrut eu, de ce nu altfel. E o posibilitate sa mi se ofere altceva mai bun ( Cum s-ar putea ceva mai bun?!) si atunci e mult mai in regula sa nu. Oricum e mult mai in regula sa nu.
Sunt recunoascatoare pentru tot ce am primit, trait si avut pana acum. Si stiu ca va fi de un milion de ori mai bine daca eu voi reusi sa fac putina ordine si sa stiu cand sa ma arunc cu capul inainte. Doar in asta consta marea schimbare ce ma asteapta, nu?
Cineva mi-a zis ca urmeaza sa ma maturizez in urmatoarele trei luni mai mult decat in ultimii ani. Mi s-a parut, sincer, o prostie, avand in vedere ca sunt lucruri mult mai grave care schimba radical oamenii decat intratul la liceu. As minti sa spun ca le-am trait. Nu, pur si simplu stiu. Adica, e chiar logic.
Astept. Astept cu emotie totul. Vreau ca rutina asta "de vara" sa inceteze, sa-ncep ceva cu totul si cu totul diferit. Vorba romanului: Mult a fost, putin mai e. Vreau sa vad daca a meritat tot efortul depus si toate intrebarile. Toate pregatirile si nervii. Toate conversatiile interminabile pe aceasta tema. Sunt convinsa ca da! Si el... el sa fie sanatos! Si voi la fel! >:D<
Acum, cand mai sunt doar doua zile (dintre care pe una o voi petrece la ziua Andreei) pana la inceperea celor mai minunati, fascinanti si incredibili ani din viata mea, anii de liceu, toate lucrurile incep sa se amestece si am o gramada de curiozitati, de nelamuriri si... cateva mai multe emotii. Emotii carora pana acum nu le dadeam importanta. Nu intelegeam exaltarea din vocea tuturor viitorilor mei colegi... al naibii viitor ca e in mai putin de 72 de ore... acum da. Acum simt ca am incheiat un drum si ca incep altul.
Nu pot sa nu ma gandesc la fetita cu ochi verzi si cozi ondulate care incepea fara niciun pic de sfiala clasa I... sau la toate chestiile minore ce s-au petrecut in clasa aia veche, cu bucati de parchet inlocuite abia in ultimii ani, cu banci mazgalite pe care sta scris: Metallica, Green Day, Scorpions, primele mele descoperiri in materie de rock/ punk si mai stiu eu ce versuri pe care acum nu le-as mai intelege, n-as mai avea cum.
Incerc sa ascund totul abordand o atitudine ignoranta, dar numai Dumnezeu stie ca mi s-a cuibarit in suflet acolo, intr-un locsor, si o farama de teama, lucru normal, as zice.
M-am gandit si la titlu. De ce "Inflorire?" Pentru ca asta mi se va intampla mie si altor cateva milioane de pustani din lumea intreaga, care din "boboci" devin flori.. asta intr-un mod mai poetic, ca parca n-am mai pus niciun pic de poezie in ultimele postari, si nu-mi prea place.
Si mai e si vechea, destul de vechea poveste cu el. Norocul meu ca nu-l voi mai vedea deloc pentru cel putin cateva luni de zile. Norocul meu! Chiar n-am chef sa-mi straluceasca iar ochii cand ne intalnim. Pentru ca e al naibii de enervant ca ma pierd cand e prin preajma. Si urasc asta. Fiindca nu-i o chestie reciproca. Acum e tardiv, chiar daca ar veni din partea lui, si oricum nu s-ar mai putea. Pe cine mint?! Bineinteles ca s-ar putea doar ca... . Sa zicem ca e mai bine asa, ca voi intelege eu vreodata de ce nu cum am vrut eu, de ce nu altfel. E o posibilitate sa mi se ofere altceva mai bun ( Cum s-ar putea ceva mai bun?!) si atunci e mult mai in regula sa nu. Oricum e mult mai in regula sa nu.
Sunt recunoascatoare pentru tot ce am primit, trait si avut pana acum. Si stiu ca va fi de un milion de ori mai bine daca eu voi reusi sa fac putina ordine si sa stiu cand sa ma arunc cu capul inainte. Doar in asta consta marea schimbare ce ma asteapta, nu?
Cineva mi-a zis ca urmeaza sa ma maturizez in urmatoarele trei luni mai mult decat in ultimii ani. Mi s-a parut, sincer, o prostie, avand in vedere ca sunt lucruri mult mai grave care schimba radical oamenii decat intratul la liceu. As minti sa spun ca le-am trait. Nu, pur si simplu stiu. Adica, e chiar logic.
Astept. Astept cu emotie totul. Vreau ca rutina asta "de vara" sa inceteze, sa-ncep ceva cu totul si cu totul diferit. Vorba romanului: Mult a fost, putin mai e. Vreau sa vad daca a meritat tot efortul depus si toate intrebarile. Toate pregatirile si nervii. Toate conversatiile interminabile pe aceasta tema. Sunt convinsa ca da! Si el... el sa fie sanatos! Si voi la fel! >:D<
duminică, 4 septembrie 2011
Wake (me) up!
Da, ar cam trebui sa ma trezesc, avand in vedere ca in ultimele zile m-am ridicat din pat doar ca sa mananc si sa ies. Ar cam trebui sa ma trezesc, dar ce ma fac cu cei din jur? Toti ratatii care cred ca detin adevarul suprem, care se considera superiori si au impresia ca lucrurile se invart in jurul lor? Ca o persoana inteligenta ce am poate doar senzatia ca sunt, o sa-i las in pace, dar tare mi-ar placea sa le inchid gura unora. :)
Dar voi trece subtil la lucruri mai simpatice, gen: am aprins prima tigara, nu, nu a mea si nu cu lupa de citit, aici nu suntem in basme, ci pur si simplu cu o bricheta rosie (8:40pm). Si mai e si bratara lui Mican, care absolut intamplator ramane la mine de vreo trei zile incoace. Poate sunt cam paranoica cu chestia asta, da o sa explic pe scurt de ce: pentru ca miroase a tot ce trebuie: parfum, tigari, OM.(9:32 pm)
Azi am salvat si prima viata, ca un viitor medic de succes ce visez ca voi fi intr-o zi, chiar daca chestia asta se va intampla in vreo 20 de ani. Eh.. poate nu chiar o viata, da o rana pe cale sa se infecteze ca dracu tot am curatat. :>
Si, cum orice pustoaica nu nitel talent la literatura, vrea ca intr-o zi sa fie jurnalista, tot azi am luat si un interviu lui Rares, ce a implinit azi adorabila varsta de 15 anisori. Il voi reda aici:
-Azi ai implinit 15 ani. Cum te simti?
-Rau.
-De ce?
-Pentru ca sunt cu un an mai aproape de moarte. Ah.. sper ca nu pui chestia asta pe blog.
-Ba da, o sa o pun. (8:03 pm).
O sa-mi permit sa va mai plictisesc cu inca o chestie, desi nu stiu de ce am o vaga impresie ca nu va inghesuiti sa cititi toate aberatiile mele, care, ciudat, dar in ultima vreme redau al dracului de bine realitatea asta careia cu totii ii suntem martori cotidieni, dar nu avem curajul sa o punem pe hartie, trecem pe langa ea ca Voda prin loboda. :-@
Poate ca vor fi doua chestii.. apropo de treaba cu Voda... noi romanii avem niste expresii tare ciudate, da mai bine ii voi dedica un alt post acestei teme pe care o voi aborda intr-o zi in care voi fi capabila sa gust si sa inteleg niste "vorbe" taare penibile, dupa parerea mea.
Referitor la ce ziceam, avand in vedere ca nu ii e dat omului sa traiasca o zi smechera cap coada, trebuia sa-mi fac eu niste nervi spre finalul ei. Dar nu, nu nervi, pentru ca nu merita. Pur si simplu imi voi mai pierde cateva minute pretioase pe care in loc le-as sacrifica facebook-ului, ca orice om care exista!
Asadar, mi s-a spus: "O sa te lasi de scris. Toata lumea scrie, toata lumea compune. Da o sa renunti tu." (09:29 pm). Spre rusinea mea mi-am permis sa nu reproduc cuvant cu cuvant, nu pentru ca nu ar fi fost poetic, ci pur si simplu nu am acordat importanta maxima faptului. Cum am ora de intrat in casa, si nu risc sa trec cu niciun minutel peste, n-am avut timp sa raspund. Stiu ca asta e un fel de a ma explica, si aici sunt nehotarata, pen'ca am zis cu ceva timp in urma ca nu ma explic nimanui. Nimanui. Dar incerc doar sa va asigur de o singura treaba. Si sper sa reusesc.
Nu sunt sigura de prea multe lucruri. Doar de cateva. O sa visez, o sa lupt si o sa scriu atat timp cat stiu de viata. Cata vreme ma descarc batand la tastatura un sir de cuvinte fara sens pentru multi, cata vreme am ce sa spun, voi scrie. Cata vreme ochii astia verzi o sa vada literele, voi scrie. Cata vreme mainile nu-mi vor tremura, voi scrie. Voi orbi scriind, luptand si visand. Voi muri scriind. Nu, nu pe foi sau pe computer, sunt multe feluri de a scrie. Si cel mai sigur si frumos e ce ai scris in inima. Inima nu moare. La faza asta puteti avea incredere, caci dau la Medicina, ce Dumnezeu?!
O sa scriu, o sa scriu pentru ca pot, pentru ca-mi place si pentru ca am ceva de zis! Nu mari lucruri, ci niste rahaturi minore si fara importanta! Da sunt rahaturile mele si nu le dau pe toate bogatiile din lume. Sa-mi zici ca nu voi mai scrie, cand scriu dinainte de a tine primul stilou argintiu in mana e ca si cum ai condamna un om de o crima pe care nu a comis-o, pe care nu o va comite niciodata. Nu fac o tragedie. Dar cum altii traiesc pentru muzica, dans, pictura, asa imi iau si eu seva din ce bat campii pe aici. CLAR!
Dar voi trece subtil la lucruri mai simpatice, gen: am aprins prima tigara, nu, nu a mea si nu cu lupa de citit, aici nu suntem in basme, ci pur si simplu cu o bricheta rosie (8:40pm). Si mai e si bratara lui Mican, care absolut intamplator ramane la mine de vreo trei zile incoace. Poate sunt cam paranoica cu chestia asta, da o sa explic pe scurt de ce: pentru ca miroase a tot ce trebuie: parfum, tigari, OM.(9:32 pm)
Azi am salvat si prima viata, ca un viitor medic de succes ce visez ca voi fi intr-o zi, chiar daca chestia asta se va intampla in vreo 20 de ani. Eh.. poate nu chiar o viata, da o rana pe cale sa se infecteze ca dracu tot am curatat. :>
Si, cum orice pustoaica nu nitel talent la literatura, vrea ca intr-o zi sa fie jurnalista, tot azi am luat si un interviu lui Rares, ce a implinit azi adorabila varsta de 15 anisori. Il voi reda aici:
-Azi ai implinit 15 ani. Cum te simti?
-Rau.
-De ce?
-Pentru ca sunt cu un an mai aproape de moarte. Ah.. sper ca nu pui chestia asta pe blog.
-Ba da, o sa o pun. (8:03 pm).
O sa-mi permit sa va mai plictisesc cu inca o chestie, desi nu stiu de ce am o vaga impresie ca nu va inghesuiti sa cititi toate aberatiile mele, care, ciudat, dar in ultima vreme redau al dracului de bine realitatea asta careia cu totii ii suntem martori cotidieni, dar nu avem curajul sa o punem pe hartie, trecem pe langa ea ca Voda prin loboda. :-@
Poate ca vor fi doua chestii.. apropo de treaba cu Voda... noi romanii avem niste expresii tare ciudate, da mai bine ii voi dedica un alt post acestei teme pe care o voi aborda intr-o zi in care voi fi capabila sa gust si sa inteleg niste "vorbe" taare penibile, dupa parerea mea.
Referitor la ce ziceam, avand in vedere ca nu ii e dat omului sa traiasca o zi smechera cap coada, trebuia sa-mi fac eu niste nervi spre finalul ei. Dar nu, nu nervi, pentru ca nu merita. Pur si simplu imi voi mai pierde cateva minute pretioase pe care in loc le-as sacrifica facebook-ului, ca orice om care exista!
Asadar, mi s-a spus: "O sa te lasi de scris. Toata lumea scrie, toata lumea compune. Da o sa renunti tu." (09:29 pm). Spre rusinea mea mi-am permis sa nu reproduc cuvant cu cuvant, nu pentru ca nu ar fi fost poetic, ci pur si simplu nu am acordat importanta maxima faptului. Cum am ora de intrat in casa, si nu risc sa trec cu niciun minutel peste, n-am avut timp sa raspund. Stiu ca asta e un fel de a ma explica, si aici sunt nehotarata, pen'ca am zis cu ceva timp in urma ca nu ma explic nimanui. Nimanui. Dar incerc doar sa va asigur de o singura treaba. Si sper sa reusesc.
Nu sunt sigura de prea multe lucruri. Doar de cateva. O sa visez, o sa lupt si o sa scriu atat timp cat stiu de viata. Cata vreme ma descarc batand la tastatura un sir de cuvinte fara sens pentru multi, cata vreme am ce sa spun, voi scrie. Cata vreme ochii astia verzi o sa vada literele, voi scrie. Cata vreme mainile nu-mi vor tremura, voi scrie. Voi orbi scriind, luptand si visand. Voi muri scriind. Nu, nu pe foi sau pe computer, sunt multe feluri de a scrie. Si cel mai sigur si frumos e ce ai scris in inima. Inima nu moare. La faza asta puteti avea incredere, caci dau la Medicina, ce Dumnezeu?!
O sa scriu, o sa scriu pentru ca pot, pentru ca-mi place si pentru ca am ceva de zis! Nu mari lucruri, ci niste rahaturi minore si fara importanta! Da sunt rahaturile mele si nu le dau pe toate bogatiile din lume. Sa-mi zici ca nu voi mai scrie, cand scriu dinainte de a tine primul stilou argintiu in mana e ca si cum ai condamna un om de o crima pe care nu a comis-o, pe care nu o va comite niciodata. Nu fac o tragedie. Dar cum altii traiesc pentru muzica, dans, pictura, asa imi iau si eu seva din ce bat campii pe aici. CLAR!
miercuri, 31 august 2011
31 August
Ultima zi oficiala de vara, ziua de nastere a bunicii mele ( La multi ani!!!) si, totodata, un prieten are azi admiterea la facultate ( Multa bafta!! Tin pumnii! :P)
Asadar, se intampla tot felul de chestii. Mi se intampla. Insa nu stiu daca-s niste lucruri asa smechere, pen'ca mie una multe dintre ele nu-mi prea plac. S-ar zice ca's intr-o pasa proasta, da' vreau sa zic ca am avut o vara plictisitoare... si as vrea sa fac un "inventar" al amintirilor cu care plec mai departe la drum, avand in vedere ca incepe liceul, vorba poetului, "o alta etapa".
Singurele "evadari" din cotidian din ultimele doua luni au fost cateva zile fierbinti, petrecute la mare si o saptamana la Brasov, orasul meu de suflet. In rest, pe afara cu restul lumii.
Recunosc ca am intrat in contact cu persoane de la care am avut ce invata. Ca de exemplu:
Toti baietii sunt niste cretini.. eh bine acuma, poate nu chiar toti. E urat sa-i bag la un loc intr-o oala, cand sunt cateva exceptii notabile ce, evident, intaresc regula.
Tot ce e bun e luat sau ingrasa. Am stat o noapte intreaba zgaindu-ma la tavan ca pana la urma sa-i dau dreptate colegului meu de clasa. (Acum cred ca-ti creste pieptu, Mariane!)
Lumea din jur intelege. Chiar daca eu vreau sa fac pe inteligenta si sa vorbesc codat sau mai stiu eu ce, sunt cateva genii care prind al dracului de bine ideea.
Am invatat, ce-i drept cam greu, ca cine a zis "Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur" a spus o vorba mare. Se aplica in cateva cazuri din 10. ;)
Si cea mai tare chestie, mi-am dat seama ca e Cineva acolo, Sus.E a nu stiu cata oara cand incerc sa-I neg existenta si mi-o iau in bot. :) Poate nu e ultima oara, da' nu cred ca merit asa ceva, OK? Te rog, data viitoare, Fii mai subtil, daca poti.
Hai ca am inavat cateva chestii, nu? Ar mai fii si ca acum fac pudding si calc rufe, da' o sa ziceti ca astea nu's mari realizari, ca oricine fierbe niste lapte si da cu fieru' peste niste carpe. Da' nu-i deloc asa :D Io una chiar sunt mandra... app!!! Cum am putut uita! :| Sa ma laud si cu faptu ca am intrat prima la liceu :> Smecheer :>
Hai ca n-a fost o vara asa sumbra pana la urma... m-am imbunat si eu pe parcursul a ce v-am impartasit pe aici. Ca va place, ca nu, sa stiti ca a venit asa pe moment, ca-i fix din fundu' sufletului si n-am pus nimica poetic, niciun strop de vrajala artistica.
Va pup!
Asadar, se intampla tot felul de chestii. Mi se intampla. Insa nu stiu daca-s niste lucruri asa smechere, pen'ca mie una multe dintre ele nu-mi prea plac. S-ar zice ca's intr-o pasa proasta, da' vreau sa zic ca am avut o vara plictisitoare... si as vrea sa fac un "inventar" al amintirilor cu care plec mai departe la drum, avand in vedere ca incepe liceul, vorba poetului, "o alta etapa".
Singurele "evadari" din cotidian din ultimele doua luni au fost cateva zile fierbinti, petrecute la mare si o saptamana la Brasov, orasul meu de suflet. In rest, pe afara cu restul lumii.
Recunosc ca am intrat in contact cu persoane de la care am avut ce invata. Ca de exemplu:
Toti baietii sunt niste cretini.. eh bine acuma, poate nu chiar toti. E urat sa-i bag la un loc intr-o oala, cand sunt cateva exceptii notabile ce, evident, intaresc regula.
Tot ce e bun e luat sau ingrasa. Am stat o noapte intreaba zgaindu-ma la tavan ca pana la urma sa-i dau dreptate colegului meu de clasa. (Acum cred ca-ti creste pieptu, Mariane!)
Lumea din jur intelege. Chiar daca eu vreau sa fac pe inteligenta si sa vorbesc codat sau mai stiu eu ce, sunt cateva genii care prind al dracului de bine ideea.
Am invatat, ce-i drept cam greu, ca cine a zis "Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur" a spus o vorba mare. Se aplica in cateva cazuri din 10. ;)
Si cea mai tare chestie, mi-am dat seama ca e Cineva acolo, Sus.E a nu stiu cata oara cand incerc sa-I neg existenta si mi-o iau in bot. :) Poate nu e ultima oara, da' nu cred ca merit asa ceva, OK? Te rog, data viitoare, Fii mai subtil, daca poti.
Hai ca am inavat cateva chestii, nu? Ar mai fii si ca acum fac pudding si calc rufe, da' o sa ziceti ca astea nu's mari realizari, ca oricine fierbe niste lapte si da cu fieru' peste niste carpe. Da' nu-i deloc asa :D Io una chiar sunt mandra... app!!! Cum am putut uita! :| Sa ma laud si cu faptu ca am intrat prima la liceu :> Smecheer :>
Hai ca n-a fost o vara asa sumbra pana la urma... m-am imbunat si eu pe parcursul a ce v-am impartasit pe aici. Ca va place, ca nu, sa stiti ca a venit asa pe moment, ca-i fix din fundu' sufletului si n-am pus nimica poetic, niciun strop de vrajala artistica.
Va pup!
luni, 29 august 2011
Snowstorm
One Sunday afternoon, in a wonderful day of summer, I was walking alone. The weather was hot and people were smiling and laughing.
But I couldn't laugh... why?
All the time I'm thinking about my best friend, Christian. It starts as a joke. But now, he's "in love" with alcohol, cigarettes and... he calls it "Mary Jane"... in means drugs.
When I saw him, first time after he had a monkey on his back, he looked miserable: hands full of bee bites, his pulse was speeding and his mind was 2000 light years away.
I sat down, trying to imagine him: I couldn't, but in the distance I heard some laughter.. we laughed together...
I know now: I'm the only friend in this world that can trully help him.'Cuz I'm the only one that counts.
I ran to his house, shouting his name, but the house was empty. I thought that he's with his parents but then I saw the empty bag: "He must be at the tea pot!" I said.
The tea pot was on a hill, between old wagon trains. The hill was full of drug addicts, looking lost.
I found him: "Christian, what are you doing? Do you have any excuse?"
"Yes.. world's better now...just go Gloria, please..."
He was between insane and insecure, and it was hard for me to take him home.
-Drink this hot tea.
-Gloria, I can't remember a word that you were saying...
-Why Christian, why?
-'Cuz my grandparents are dead and my mother doesn't give a s**t about me.
-It's not a reason. You have me and all our friends.
-No, Gloria... I just can't find my place in this world, you know? They told me that this is a world of make believe... but they don't believe in me.
-I believe in you.
-They told me that home is where your heart is. Shame! Our hearts don't beat in the same time!
-It's true. We are different. But we must fight for our nitch in this world... what's wrong with you?!
-Nothing... this is how I'm supposed to be.. one of this lost children with dirty faces... You can't understand. You have a perfect life, perfect familly... you're perfect!
-Come'on! Nobody's perfect!
-Do you know how it feels? When there is nowhere you can go? Running because of this stupid pain?
-Pain? Do you ever tried to understand? Do you ever tried to fight?
-Fight?
-Yes... fight! We are the kids of war and peace! They told us at school that peace is the best d**m thing in this world! But is war outside! They don't care.. But I care and I care and I can say it a million and one f*****g times! Please, try to be the Christian with burning eyes.. the Christian that I choosed as my best friend! Promise me!
-.....
-I must go now. Tomorrow would you like to come with me to a movie?
-I'd love to...
The next morning I went to his house. My mother tried to stop me but she couldn't.
To my horror, in his garden there were an ambulance and a police car. A policeman came and gave me a letter.
-You must be Gloria....
"Dear !Gloria!,
I lost my faith in God, in Jesus in everything.. excepted you. You're the only one that ever cares after the accident. Now I left behind all this lies that they told me. I know what you think about this: to run away is to lost the war. I lost it... but you have a chance. You know where to go from here. I didn't know what to do with the directions but you know. You have the strenght and the power. I hope you'll forgive me. That could help me now.
P.S.: "My soul is painted like the wings of butterflies
Fairytales of yesterday will grow, but never die
I can fly, my friends!"
Love ya!
!Christian! "
After that I felt to the ground, screaming "You're leaving home" a thousand times, I supposed.
He's right. It's not my fault. It's everybody's fault. In this case we couldn't save his body but I'm sure that we saved his soul. But there are so many cases in this world! Just keep breathing, fighting and.. living!
Trust me, we can do this together!
This story is special, because is true. It's sad, it looks crazy, but is true. Is the story of my best friend.
P.S.: E prima incercare in engleza si, totodata m-am conformat oarecum sfaturilor, scriind ceva mai mult realist decat poetic, fara sa smulg bucati si sa le inlocuiesc cu poezie. Sper sa va placa! :)
duminică, 28 august 2011
Matura
Intotdeauna se intampla! Ma urmareste nelinistea asta si matur mereu amintiri, ca sa-mi pazesc linistea. E o lege. Obositoare, dar implinirea ei iti da satisfactii. Nu-ti umbla gandurile aiurea, nu se incurca sentimentele si nu apar reactii neprevazute. Esti obosit, dar fericit. Haosului nu-i dai in schimb nicio clipa de ragaz. Il organizezi tot timpul.
Voua nu va pasa. Nu va condamn. Asa e lumea. Nu poate fi schimbata. Unii ma admira, altii ma blameaza, unii ma invidiaza, altii nu ar vrea sa fie in locul meu nici pentru toate comorile lumii. Asta nu ma supara. Ori asa e normal, ori m-am obisnuit eu.
De suparat, ma supar numai pe mine. Ma supar pentru ca sunt o sentimentala. Si, pentru ca sunt o sentimentala, de multe ori procedez cum nu trebuie.
Sa va dau un exemplu. EL. Isi batuse joc de mine. Ma jicnise. Intr-o fractiune de secunda am maturat amintirea generozitatii mele, cu o clipa inainte de a-l vedea, mai indragostit ca niciodata. Apoi am maturat si vorbele cu care incerca el sa ma impace si minciunile pe care mi le spunea crezand ca ma convinge. Ca nu si-a dat seama ce face, ca si-a inchipuit ca nu-l mai iubesc, ca a crezut ca EA sunt eu, ca a vrut sa ma incerce, ca a facut-o numai ca sa-mi mareasca iubirea, nu stiu. Intr-un cuvant, fie spre binele meu, fie din cauza mea.
Asa se incurcau toate lucrurile incat, de oboseala, dupa atata maturat zadarnic, m-am incurcat iarasi in ele. A trebuit sa-mi matur trufia si umilinta, a trebuit sa-mi sterg lacrimile si dorinta de a lasa totul asa cum este. Lor, celorlalti, ce le pasa?! Uitau tot ce-a fost, fiindca le maturam amintirile urate. La mine, insa, ramaneau toate ca intr-un pod parasit.
Am invatat sa le matur si pe ale mele si uite asa am izbutit sa pun cate ceva in ordine. Mi-am zis atunci ca, daca organizez haosul exterior, cel interior ii urmeaza exemplul. Nu stiu daca o sa intelegeti, caci asta e o regula care imi apartine si numai eu o pot aplica. Dupa multa truda totul era la locul lui.
De atunci n-am mai lasat niciun colt nematurat sub pretextul oboselii sau al sperantei ca poate nu se intampla nimic.
Acum nu stiu daca as mai putea. Atunci nu-mi dadeam seama de dimensiunile primejdiei. Asta m-a si ajutat. Altfel, fara aceasta inconstienta, ca pot ramane fara amintiri, pe care de mult am pierdut-o, n-as mai fi putut lupta. Ratiunea mi-ar fi spus ca nu se poate repara nimic.
Dar am reusit. Si voi reusi in continuare. Caci am matura.
Matura de vise, de ganduri, de amintiri. E cea mai buna prietena. Cu ea imi petrec timpul.
Voua nu va pasa. Nu va condamn. Asa e lumea. Nu poate fi schimbata. Unii ma admira, altii ma blameaza, unii ma invidiaza, altii nu ar vrea sa fie in locul meu nici pentru toate comorile lumii. Asta nu ma supara. Ori asa e normal, ori m-am obisnuit eu.
De suparat, ma supar numai pe mine. Ma supar pentru ca sunt o sentimentala. Si, pentru ca sunt o sentimentala, de multe ori procedez cum nu trebuie.
Sa va dau un exemplu. EL. Isi batuse joc de mine. Ma jicnise. Intr-o fractiune de secunda am maturat amintirea generozitatii mele, cu o clipa inainte de a-l vedea, mai indragostit ca niciodata. Apoi am maturat si vorbele cu care incerca el sa ma impace si minciunile pe care mi le spunea crezand ca ma convinge. Ca nu si-a dat seama ce face, ca si-a inchipuit ca nu-l mai iubesc, ca a crezut ca EA sunt eu, ca a vrut sa ma incerce, ca a facut-o numai ca sa-mi mareasca iubirea, nu stiu. Intr-un cuvant, fie spre binele meu, fie din cauza mea.
Asa se incurcau toate lucrurile incat, de oboseala, dupa atata maturat zadarnic, m-am incurcat iarasi in ele. A trebuit sa-mi matur trufia si umilinta, a trebuit sa-mi sterg lacrimile si dorinta de a lasa totul asa cum este. Lor, celorlalti, ce le pasa?! Uitau tot ce-a fost, fiindca le maturam amintirile urate. La mine, insa, ramaneau toate ca intr-un pod parasit.
Am invatat sa le matur si pe ale mele si uite asa am izbutit sa pun cate ceva in ordine. Mi-am zis atunci ca, daca organizez haosul exterior, cel interior ii urmeaza exemplul. Nu stiu daca o sa intelegeti, caci asta e o regula care imi apartine si numai eu o pot aplica. Dupa multa truda totul era la locul lui.
De atunci n-am mai lasat niciun colt nematurat sub pretextul oboselii sau al sperantei ca poate nu se intampla nimic.
Acum nu stiu daca as mai putea. Atunci nu-mi dadeam seama de dimensiunile primejdiei. Asta m-a si ajutat. Altfel, fara aceasta inconstienta, ca pot ramane fara amintiri, pe care de mult am pierdut-o, n-as mai fi putut lupta. Ratiunea mi-ar fi spus ca nu se poate repara nimic.
Dar am reusit. Si voi reusi in continuare. Caci am matura.
Matura de vise, de ganduri, de amintiri. E cea mai buna prietena. Cu ea imi petrec timpul.
sâmbătă, 27 august 2011
Miraj
,,Si dincolo, in noapte, s-ar putea ca ochii mei sa nu mai moara
De cand pastreaza-n ei
Frumusetea ta.''
M-am trezit din somn sa ascult fosnetul marii si am asteptat sa se faca lumina pe ape. Aveam parul si obrajii incarcati de sare. Respiratia lui calda o topi insa.
-Hai sa vedem rasaritul.
Bataile discrete in usa ma trezira. Amandoi, in picioarele goale, coboram in fuga scarile reci. Aerul curat vestea apropierea zorilor. Era firg. Intunericul alerga printre valuri, innebunit. Spuma alba inflorea printre scoicile ascutite.
Am inchis ochii.
Casa de paie de pe mal parea ca se va spulbera la urmatoarea adiere de vant. Incepea furtuna.
-Mihai, e furtuna! Hai in apa!
Alunecam printre valuri ca o stea cazatoare. Si, tot ca o stea cazatoare, m-am pierdut in adancul intunecat.
-Casuta de paie... casuta noastra de paie...
M-am simtit smulsa cu violenta din ghearele marii de mainile lui. Nisipul imi intra in ochi. Il simteam zgariindu-mi pielea. Si, inafara de cerul destramat de iad, verdele crud al ochilor lui manji vidul otravitor.
-Trezeste-te.
Din apa se ridica o corabie de foc abia atingand valurile de piatra ce o inconjurau. Soarele isi flutura razele chemand cu glas mut si corabiile sufletelor noastre.
-Mihai, rasar culorile din mare! Mihai, uita-te!
-S-au mutat in ochii tai.
-Stiu. S-au imbatat si ei de culoare!
vineri, 26 august 2011
Eu sunt izvorul!
,,Cum se poate lumina lunii s-o vezi
Si-apoi s-o tradezi
Intrand in intuneric?''
Eu sunt izvorul tau! Din mine rasari tu, iubire, galopand pe valurile cu leganare lenta, luand culoarea florilor de tei!
De-aici pleci tu - dragoste- forma si numele absurdului incantator.
Tu imi mangai cu sarutari sufletul treaz intr-una de aerul curat, ca zorii grei deasupra pamantului inutil.
Tacere, lumina de luna... O pruna cruda, cu miez de soare se desprinde de pe o creanga...
Se-mprastie iubirea!
Se duce la ea, la tine, la voi... dar la el?
In noaptea ochilor deschisi, o farama cu parfum fara nume ii ineca ochii.
Eu sunt izvorul! Eu sunt si drumul, dar gura de varsare e in ochii lui, inecati in apa melancolica si luminoasa, ca aurul din polenul de albine.
Incerca sa ma gaseasca, dar eu... eu sunt intre cele patru zari: raspantia lor. Glasul lui nu ma poate striga... nu stie unde!
I-am scris pe un nor ca sunt ca o stea desprinsa din valul lunii, si ca lumina mea ajunge peste tot, chiar si in intunericul cel mai adanc, cel mai inabusitor. Ca eu, eu sunt nimicul de peste tot, visul oricarui ratacit. Eu ... Eu sunt izvorul tau..strabatand mereu acelasi pamant inutil... eu sunt izvorul tau!
joi, 25 august 2011
Cantec
,,Mai canta-mi inc-o data dorul tau
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea vesnicii."
Alergam invaluita de parfumul florilor de camp. Noaptea cadea melancolica si-albastra. Pe cer aparuse ochiul de argint fara gene, care priveste sufletele mai afund decat somnul. Luna. Vestea o calda noapte de-nceput de vara, cu greieri si cirese fluturand fluturi.
Mireasma era imbatatoare iar deserul verde- splendid.Sufletul imi palpita ca panza unei corabii spre necunoscut. Un necunoscut. Nu stiam cum il cheama, dar il aveam pe buze mai intim decat un nume, cum nici Pamantul nu cunoaste numele orhideei din el rasarita.
O pata de sange in catifeaua verde. Petale de trandafir, conturand urma trupului sau culcat in iarba. Ochii vedeau, mintea se intalnea cu emotii care aduceau versuri.
-Mihai...
Silabele numelui sunara ca titlul unei carti tulburatoare, stiuta vag pana atunci. El canta, eu ascultam. Pe buzele lui simteam cum mi se naste sufletul.
O lume intreaga devenise tanara, avand pentru o noapte varsta unor adolescenti...
miercuri, 24 august 2011
La multi ani, Paulo Coelho!
Pentru cine nu stie, Paulo Coelho e un scriitor brazilian, genial dupa parerea mea, care azi implineste 64 de ani. Este autorul a " Jurnalul unui mag", ultima carte citita de mine.
Nu o sa ma apuc sa-i fac o recenzie, in primul rand pentru ca nu stiu, si in al doilea rand deoarece fiecare intelege ce vrea. Ideea centrala, dupa parerea mea, e faptul ca lucrurile mari sunt realizate de oamenii obisnuiti, cu fiecare pas mic pe care acestia il fac. Fericirea e relativa si e a fiecaruia dintre noi. Daca in loc de a continua sa te intrebi "Ce caut eu aici?" ai face ceva ce ti-ar trezi entuziasmul vei ajunge la "Portile Paradisului" si nu prin miile de rugaciuni si teoriile pe care si le dezvolta fiecare pe tema misterului existentei.
Cred ca este prima carte care mi-a dat de gandit, deoarece recunosc ca pana acum mi s-a tot atras atentia ca sunt prea visatoare si ca idealurile mele sunt imposibil de atins. Insa Paulo Coelho e de parere ca trebuie sa credem in fortele proprii si in Dumnezeu si cu ajutorul lor putem sa ajungem la luminita de la capatul tunelului.
Mesajul e foarte clar si foarte simplu: "NU RENUNTA!"
Lupta pentru a iti atinge visurile, deoarece de multe ori abandonam cand ele devin aproape posibile. ;)
In concluzie, La multi ani, Paulo Coelho! Si... multumesc!
Nu o sa ma apuc sa-i fac o recenzie, in primul rand pentru ca nu stiu, si in al doilea rand deoarece fiecare intelege ce vrea. Ideea centrala, dupa parerea mea, e faptul ca lucrurile mari sunt realizate de oamenii obisnuiti, cu fiecare pas mic pe care acestia il fac. Fericirea e relativa si e a fiecaruia dintre noi. Daca in loc de a continua sa te intrebi "Ce caut eu aici?" ai face ceva ce ti-ar trezi entuziasmul vei ajunge la "Portile Paradisului" si nu prin miile de rugaciuni si teoriile pe care si le dezvolta fiecare pe tema misterului existentei.
Cred ca este prima carte care mi-a dat de gandit, deoarece recunosc ca pana acum mi s-a tot atras atentia ca sunt prea visatoare si ca idealurile mele sunt imposibil de atins. Insa Paulo Coelho e de parere ca trebuie sa credem in fortele proprii si in Dumnezeu si cu ajutorul lor putem sa ajungem la luminita de la capatul tunelului.
Mesajul e foarte clar si foarte simplu: "NU RENUNTA!"
Lupta pentru a iti atinge visurile, deoarece de multe ori abandonam cand ele devin aproape posibile. ;)
In concluzie, La multi ani, Paulo Coelho! Si... multumesc!
marți, 23 august 2011
Eu
Nu, nu ma cheama Vanessa Green. De ce Vanessa Green? Vanessa era numele meu preferat acum vreo 10 ani, si cand ma gandeam la asta imi imaginam o tanti imbracata in roz cu un catelus gri in lesa. Si Green.. aici ar fi mai multe de spus. Pentru ca e Green Day, pentru ca eu am ochi verzi, pentru ca el are ochi verzi, pentru ca ce e verde e nou si, in general, miroase si bine. :) Acum, sa fie mai clar cine sunt, o sa o luam asa:
Iubesc. Iubesc marea, stelele si florile. Muzica, poezia si ciocolata. Iubesc oamenii buni si, bineinteles, hainele si cartile. Iubesc sa ma trezesc dimineata si sa fie soare in camera. Sa simt aerul proaspat. Iubesc sa calatoresc, sa descopar locuri si lucruri. Iubesc respectul, bunatatea, caldura sufleteasca, dreptatea si curajul.
Urasc. Urasc sa fiu acuzata pe nedrept. Urasc felul in care unii oameni considera ca-i pot trata pe altii. Urasc cam tot ce trebuie urat, iar pe restul lucrurilor incerc sa le ignor. Urasc ca nu pot. Urasc vanilia si unele cuvinte care nu-mi plac cum suna. Urasc ca nu pot sa iubesc pe toata lumea, ca nu pot sa mint sau sa fiu rea.
Sunt. Nu sunt nici bine, nici rau. Pur si simplu: sunt. Am ochi verzi si carlionti. Nu am altceva. Poate doar cateva amintiri frumoase si un cosulet cu cirese. Sunt mica, si asa voi mai fi inca cativa ani. Defapt cred ca asa voi fi mereu.
Visez. Visez Feti-Frumosi si Medicina. Nu visez vreun C. sau vreun G.
Cred ca e suficient. Cel putin, deocamdata.
Iubesc. Iubesc marea, stelele si florile. Muzica, poezia si ciocolata. Iubesc oamenii buni si, bineinteles, hainele si cartile. Iubesc sa ma trezesc dimineata si sa fie soare in camera. Sa simt aerul proaspat. Iubesc sa calatoresc, sa descopar locuri si lucruri. Iubesc respectul, bunatatea, caldura sufleteasca, dreptatea si curajul.
Urasc. Urasc sa fiu acuzata pe nedrept. Urasc felul in care unii oameni considera ca-i pot trata pe altii. Urasc cam tot ce trebuie urat, iar pe restul lucrurilor incerc sa le ignor. Urasc ca nu pot. Urasc vanilia si unele cuvinte care nu-mi plac cum suna. Urasc ca nu pot sa iubesc pe toata lumea, ca nu pot sa mint sau sa fiu rea.
Sunt. Nu sunt nici bine, nici rau. Pur si simplu: sunt. Am ochi verzi si carlionti. Nu am altceva. Poate doar cateva amintiri frumoase si un cosulet cu cirese. Sunt mica, si asa voi mai fi inca cativa ani. Defapt cred ca asa voi fi mereu.
Visez. Visez Feti-Frumosi si Medicina. Nu visez vreun C. sau vreun G.
Cred ca e suficient. Cel putin, deocamdata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)