Ea obisnuia sa fie single, aparent pentru ca nu are timp. De fapt, era atat de speriata de posibilitatea ca s-ar putea indragosti si apoi ar incepe sa ii pese si de altcineva inafara de propria persoana incat fugea ca dracul de tamaie de fiecare data cand cate-un baiat inconstient incerca sa o aduca pe calea cea buna.
Ea obisnuia sa fie sufletul tuturor de peste tot.
Sa nu plangi niciodata, fato. Sunt atatea lucruri pentru care sa fi recunoscatoare, pentru care sa zambesti, pe care sa le iubesti, ai atatea chestii de facut, caramizi de pus una peste alta pana ajungi la Soare, incat nu ai timpul fizic necesar sa plangi.
Dar hotaraste-te odata, fato. Nu, nu iti zic sa alegi. Nu iti zic nici sa fugi, nici sa stai. Iti zic sa nu te pierzi, sa nu ramai din comoditate si plictiseala, pentru ca tot din plictiseala ai sa pleci rapid si neasteptat, surprinzandu-te si pe tine cand o sa te uiti la ceea ce era o certitudine si o constanta de undeva din varful muntelui.
Nu esti o cauza pierduta. Nu sunt o cauza pierduta.
Poate alegerile pe care ar trebui sa le fac si le aman mereu, le aman din frica sau pentru ca imi pasa prea mult. Am curaj sa iau deciziile alea, doar ca nu vreau sa se uite oamenii din jur la mine ca si cum cine stie ce rau infernal le-as fi facut. Eu doar am ales.
Nu pot nici sa nu imi pese. Nu pot sa ma port ca si cum nu as avea sentimente si doar un cub de gheata in cutia toracica. Imi lipseste usurinta cu care ceilalti trec peste si capacitatea de a simplifica o problema de viata ca si cum ar fi o fractie. Stiu doar sa amplific. Totusi, intr-un final, sper sa ajung si eu la un numitor comun...
Am 17 ani si am tot timpul din lume sa merg pe calea ce buna, sa imi spal pacatele si sa ma incadrez in tipare. Dar nu inca. Nu am obosit inca, ca sa ma opresc si sa fac schimbari radicale.
Macar am un plan pentru ceea ce voi face mai tarziu. Nu-l voi urma cu strictete, pot sa fac adnotari pe marginea paginii.
Cand te trezesti dintr-un somn fara vise, si realizezi ca nu ai niciun scop, niciul tel de atins, asteapta.
Maine o sa te intorci din drumul plin de buruieni pe carare, o sa gasesti o carte de anatomie si o sa iti aduce aminte ca vrei, chiar vrei sa alini durerea fizica.
Cand cauti, cand il cauti in zadar, si el e ingropat pe fundul marii verii tale, asteapta. O sa iasa, candva, eventual, la suprafata, cu aceeasi ochi, aceeasi piele enervant de alba si aceleasi buze delicioase.
M-am trezit si eu dintr-un somn plat, m-am trezit...
Cand ai impresia ca tot universul te uraste, la nicio rugaciune nu ti se raspunde in secunda doi, asa cum esti tu obisnuita, asteapta. Ai rabdare, taci, asculta. Gandeste-te. Sigur e ceva, cineva si pentru tine. Din atatea miliarde de oameni, e, cineva, si pentru tine.
Suntem vii.
Ridica mainile si prinde stelele in palme, prinde soarele si luna plina si baga-le in buzunar. Musca din ele de fiecare data cand ti-e foame dar nu vrei de mancare.
Oricate mari ai de trecut pana ajungi la tarm, oricate inimi mai frangi, cate inimi le pierzi, cate inimi te vor iubi sau nu, ai si tu una, e a ta, e mare si incap in ea toate marile si toate tarmurile.
Vantul care te poarta pe aripile lui, vantul care te fura uneori, vantul in care te pierzi si vantul care te aduna la loc, atom cu atom, e doar aerul din plamanii tai, tot aerul din lume iti trece tie prin plamani.
Fiecare picatura de ploaie ce aluneca nestingherita pe fereastra camerei tale, fiecare picatura care iti lasa dare pe fata ta de care isi lipeste si Dumnezeu uneori palmele, sa nu te raneasca nimeni, niciodata, fiecare picatura e rece, ca el.
Sufla-i iubire in ochi, din plamani- aer cald, cald.
Tu vezi flori pe campurile zgariate de seceta, de sub talpile tale infloresc capsunii vara. Tu crezi, tu visezi, tu zbori. Ti-a lipit Dumnezeu o pereche de aripi argintii, ti le-a lipit cu lumina diminetilor laptoase in care uitai sa inchizi geamul si inghetai sub patura. Ai maturat cuvintele rele, nocive tie, le-ai maturat cu vorbe bune, dar s-au amestecat cu sarcasmul tau inascut. Ce te faci acum, copile?
Jucariile de plus cu care iti umplii patul in fiecare seara, toata iubirea asta, izvorul asta de iubire ce curge din tine ar putea schimba lumea. In tine, copile, si Intunericul insusi s-ar putea spala, si tu tot ai iubi neconditionat fiecare celula din fiecare organism viu.
Tu intorci capul in urma, sa vezi daca s-a impiedicat cineva, te intorci si te apleci si zambesti. Pentru tine rasare uneori soarele, de dragul tau, ca stie ca plangi de dorul lui. Soare...
Ai luat-o la fuga in picioarele goale, ti-a pus Dionis la gat siragul de margele, dar tu i le-ai aruncat in fata razand. Ce iti trebuie tie Universul asta, al tuturor, cand tu il ai pe al tau? Tu sangerezi, copile? Ce iti curge tie prin vene?
IUBIREA.
Dumnezeule, cat pot sa iubesc de mult. O sa mor din cauza iubirii, de iubirea ce-o port lumii, luminii, oamenilor. Ce-as vrea sa nu iubesc, Dumnezeule... ce-as vrea sa trec pe langa lucruri si sa-mi fie indiferente.
Am luat zeama de la trei lamai si mi-am turnat-o pe ranile lasate de tine. M-ai iubit, nu-i asa? Iubirea ta m-a umplut de taieturi.
Si totusi, nu-i nici pe departe sfarsitul.
Mi-a lasat primavara o batista de petale de cires, si tu, of, credeai ca sunt pierduta. M-am gasit.
Ce inseamna un an, un an de viata?
Un an din 17, e mult? Ce e un an? Unde sunt acum, dupa un an? Ce am facut anul asta? Ce inseamna mai mult de un an? Fix un an? Un an in cap?
Inseamna sfarsitul. O sa fiu sincera, si o sa spun ca asteptam momentul asta cu sufletul la gura, ca si cel care iese pentru prima oara dupa un an de pe poarta inchisorii.
Si e bine.
Mi-as fi dorit sa imi pese mai mult probail, mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa trec prin ceea ce amandoi am trecut, mi-as fi dorit poate sa fim impreuna sau sa nu fi fost deloc impreuna, nu stiu. Mi-am dorit multe lucruri de-a lungul anului care a trecut.
Am uitat insa sa imi doresc sa fiu fericita.
Acum, acum nu mai conteaza. Acum imi e indiferent orice faci, orice ai face. Imi pare rau ca nu imi mai pasa, m-ai facut un om mai bun, mi-ai aratat ce inseamna sa iubesti, sa-ti doresti mult tare ceva, ca oamenii nu sunt obiecte sa iti apartina, nu sunt de plastic, nu se cumpara. Mi-ai fost alaturi in multe momente, desi nu aveai niciun fel de obligatie. Am fost si impreuna, si separat, si prieteni, ne-am si iubit, certat, sarutat, imbratisat, am vorbit cu tine cate in luna si in stele.
Am vrut sa mearga, sa repar ceea ce stricasem singura, aparent. Nu mi-am dat seama nici atunci, nici mai tarziu, ca lucrurile se intampla pur si simplu, trec pe langa tine si in goana lor uita sa iti lipeasca de frunte o hartie cu explicatii. Si eu am ramas in urma, incercand sa ma prind cu unghiile de ceea ce stiam, de ceea ce era usor si frumos, de tine.
Acum sunt in fata, singura.
Acum putem sa traim, eu- ca si inainte, haotic si iresponsabil, fugind de echilibru si de toate constantele pe care tu le cauti, spunand lucruri nepotrivite si inadecvate, nefiind acolo cand trebuie sau simtindu-mi-se prezenta exact cand te trezesti dimineata si nu vrei sa stie nimeni ca te-ai trezit, atunci apar eu.
Un an e mult, enorm de mult. Un an ce, totusi, nu il pot considera in totalitate pierdut. Un an pentru care iti multumesc partial, un am frumos, poate cel mai frumos si nu numai multumita tie. Un an cu numele tau pe el. Dar de aici incolo, dincolo de linia asta, sunt eu din nou. Am vrut sa ma schimb pentru tine, sa fiu echilibrata si linistita si normala.. nu o sa fiu niciodata. O sa fiu o disperata si o curioasa si o egoista mereu. Si o sa imi placa mereu ceva la tine, ceva-ul ala pe care el nu-l am si nu-l voi avea niciodata.
Iti doresc doar tot binele si toata dragostea din lume, echilibru si stabilitate, si sunt convinsa ca, la cat de calculat esti, o sa iti iasa lucrurile bine si repede, mult mai repede decat imi vor iesi mie, pentru ca ai pretentii si asteptari mai mici, ceea ce, probabil, e un lucru bun: e greu sa fi dezamagit.
O sa ne intalnim, fireste, la o cafea, candva. Probabil vom fi la fel, habar n-am. Copilariile de acum le vom uita atunci, ne vom purta normal ca doi oameni care au crescut impreuna.. eu am crescut mult cu tine. Nu suntem niste dezamagiri, avem o sansa, o sansa mai mare separat decat impreuna. O sansa sa traim lucrurile pe care ni le dorim exact asa cum ni le dorim.
Nu imi pare rau, era momentul. O viata frumoasa iti doresc.
P.S. Eu nu plec nicaieri.
P.S.S. Esti primul. Dopul de la sticla. Dar mi-e sete, am dat dopul la o parte. Ma asteapta 2 litrii jumate de apa rece. <3
Sa-l iubesc pe el e ca si cum as spala parchetul imbracata in cea mai frumoasa si sofisticata rochie din sifonier.
Ca si cum azi as manca felia de tort, si apoi, imediat, sa fiu nevoita sa spal farfuriile tuturor celor care au mancat vreodata tort.
Ca si cum iarna, ar trebui sa ies din camera unde e cald de la calorifer, si sa strang cu mainile goale rufele inghetate de pe sarme.
E asteptare. E rabdare.
Sa-l iubesc pe el e ca si cum ar trebui sa scriu pe o foaie lucruri despre o persoana pe care nu o cunosc, nu am vazut-o niciodata si nu am auzit de ea. E ca si cum mi s-ar da un castron cu lapte si eu sa fac frisca din el. Sa aleg bila alba dintre bilele negre legata la ochi.
Sa-l iubesc pe el e... cand ploua multe ore in sir, dar tot iti scoti fusta scurta si o calci pentru ca o sa se incalzeasca rapid. E ceaiul cand tu vrei cafea, mancarea cand defapt iti este sete, aerul conditionat pornit in autobuz si tu ingheti de frig.
Si totusi, n-as da bila mea neagra pentru bilele lui albe.
