Maine o sa te intorci din drumul plin de buruieni pe carare, o sa gasesti o carte de anatomie si o sa iti aduce aminte ca vrei, chiar vrei sa alini durerea fizica.
Cand cauti, cand il cauti in zadar, si el e ingropat pe fundul marii verii tale, asteapta. O sa iasa, candva, eventual, la suprafata, cu aceeasi ochi, aceeasi piele enervant de alba si aceleasi buze delicioase.
M-am trezit si eu dintr-un somn plat, m-am trezit...
Cand ai impresia ca tot universul te uraste, la nicio rugaciune nu ti se raspunde in secunda doi, asa cum esti tu obisnuita, asteapta. Ai rabdare, taci, asculta. Gandeste-te. Sigur e ceva, cineva si pentru tine. Din atatea miliarde de oameni, e, cineva, si pentru tine.
Suntem vii.
Ridica mainile si prinde stelele in palme, prinde soarele si luna plina si baga-le in buzunar. Musca din ele de fiecare data cand ti-e foame dar nu vrei de mancare.
Oricate mari ai de trecut pana ajungi la tarm, oricate inimi mai frangi, cate inimi le pierzi, cate inimi te vor iubi sau nu, ai si tu una, e a ta, e mare si incap in ea toate marile si toate tarmurile.
Vantul care te poarta pe aripile lui, vantul care te fura uneori, vantul in care te pierzi si vantul care te aduna la loc, atom cu atom, e doar aerul din plamanii tai, tot aerul din lume iti trece tie prin plamani.
Fiecare picatura de ploaie ce aluneca nestingherita pe fereastra camerei tale, fiecare picatura care iti lasa dare pe fata ta de care isi lipeste si Dumnezeu uneori palmele, sa nu te raneasca nimeni, niciodata, fiecare picatura e rece, ca el.
Sufla-i iubire in ochi, din plamani- aer cald, cald.
Tu vezi flori pe campurile zgariate de seceta, de sub talpile tale infloresc capsunii vara. Tu crezi, tu visezi, tu zbori. Ti-a lipit Dumnezeu o pereche de aripi argintii, ti le-a lipit cu lumina diminetilor laptoase in care uitai sa inchizi geamul si inghetai sub patura. Ai maturat cuvintele rele, nocive tie, le-ai maturat cu vorbe bune, dar s-au amestecat cu sarcasmul tau inascut. Ce te faci acum, copile?
Jucariile de plus cu care iti umplii patul in fiecare seara, toata iubirea asta, izvorul asta de iubire ce curge din tine ar putea schimba lumea. In tine, copile, si Intunericul insusi s-ar putea spala, si tu tot ai iubi neconditionat fiecare celula din fiecare organism viu.
Tu intorci capul in urma, sa vezi daca s-a impiedicat cineva, te intorci si te apleci si zambesti. Pentru tine rasare uneori soarele, de dragul tau, ca stie ca plangi de dorul lui. Soare...
Ai luat-o la fuga in picioarele goale, ti-a pus Dionis la gat siragul de margele, dar tu i le-ai aruncat in fata razand. Ce iti trebuie tie Universul asta, al tuturor, cand tu il ai pe al tau? Tu sangerezi, copile? Ce iti curge tie prin vene?
IUBIREA.
Dumnezeule, cat pot sa iubesc de mult. O sa mor din cauza iubirii, de iubirea ce-o port lumii, luminii, oamenilor. Ce-as vrea sa nu iubesc, Dumnezeule... ce-as vrea sa trec pe langa lucruri si sa-mi fie indiferente.
Am luat zeama de la trei lamai si mi-am turnat-o pe ranile lasate de tine. M-ai iubit, nu-i asa? Iubirea ta m-a umplut de taieturi.
Si totusi, nu-i nici pe departe sfarsitul.
Mi-a lasat primavara o batista de petale de cires, si tu, of, credeai ca sunt pierduta. M-am gasit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu