6 iulie

Ce inseamna un an, un an de viata?
Un an din 17, e mult? Ce e un an? Unde sunt acum, dupa un an? Ce am facut anul asta? Ce inseamna mai mult de un an? Fix un an? Un an in cap?

Inseamna sfarsitul. O sa fiu sincera, si o sa spun ca asteptam momentul asta cu sufletul la gura, ca si cel care iese pentru prima oara dupa un an de pe poarta inchisorii.


Si e bine.
Mi-as fi dorit sa imi pese mai mult probail, mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa trec prin ceea ce amandoi am trecut, mi-as fi dorit poate sa fim impreuna sau sa nu fi fost deloc impreuna, nu stiu. Mi-am dorit multe lucruri de-a lungul anului care a trecut.
Am uitat insa sa imi doresc sa fiu fericita.

Acum, acum nu mai conteaza. Acum imi e indiferent orice faci, orice ai face. Imi pare rau ca nu imi mai pasa, m-ai facut un om mai bun, mi-ai aratat ce inseamna sa iubesti, sa-ti doresti mult tare ceva, ca oamenii nu sunt obiecte sa iti apartina, nu sunt de plastic, nu se cumpara. Mi-ai fost alaturi in multe momente, desi nu aveai niciun fel de obligatie. Am fost si impreuna, si separat, si prieteni, ne-am si iubit, certat, sarutat, imbratisat, am vorbit cu tine cate in luna si in stele.

Am vrut sa mearga, sa repar ceea ce stricasem singura, aparent. Nu mi-am dat seama nici atunci, nici mai tarziu, ca lucrurile se intampla pur si simplu, trec pe langa tine si in goana lor uita sa iti lipeasca de frunte o hartie cu explicatii. Si eu am ramas in urma, incercand sa ma prind cu unghiile de ceea ce stiam, de ceea ce era usor si frumos, de tine.

Acum sunt in fata, singura.


Acum putem sa traim, eu- ca si inainte, haotic si iresponsabil, fugind de echilibru si de toate constantele pe care tu le cauti, spunand lucruri nepotrivite si inadecvate, nefiind acolo cand trebuie sau simtindu-mi-se prezenta exact cand te trezesti dimineata si nu vrei sa stie nimeni ca te-ai trezit, atunci apar eu.


Un an e mult, enorm de mult. Un an ce, totusi, nu il pot considera in totalitate pierdut. Un an pentru care iti multumesc partial, un am frumos, poate cel mai frumos si nu numai multumita tie. Un an cu numele tau pe el. Dar de aici incolo, dincolo de linia asta, sunt eu din nou. Am vrut sa ma schimb pentru tine, sa fiu echilibrata si linistita si normala.. nu o sa fiu niciodata. O sa fiu o disperata si o curioasa si o egoista mereu. Si o sa imi placa mereu ceva la tine, ceva-ul ala pe care el nu-l am si nu-l voi avea niciodata.

Iti doresc doar tot binele si toata dragostea din lume, echilibru si stabilitate, si sunt convinsa ca, la cat de calculat esti, o sa iti iasa lucrurile bine si repede, mult mai repede decat imi vor iesi mie, pentru ca ai pretentii si asteptari mai mici, ceea ce, probabil, e un lucru bun: e greu sa fi dezamagit.


O sa ne intalnim, fireste, la o cafea, candva. Probabil vom fi la fel, habar n-am. Copilariile de acum le vom uita atunci, ne vom purta normal ca doi oameni care au crescut impreuna.. eu am crescut mult cu tine. Nu suntem niste dezamagiri, avem o sansa, o sansa mai mare separat decat impreuna. O sansa sa traim lucrurile pe care ni le dorim exact asa cum ni le dorim.

Nu imi pare rau, era momentul. O viata frumoasa iti doresc.

P.S. Eu nu plec nicaieri.

P.S.S. Esti primul. Dopul de la sticla. Dar mi-e sete, am dat dopul la o parte. Ma asteapta 2 litrii jumate de apa rece. <3