2012 part II

Acum fix un an faceam bilantul pentru 2011.

Sincer, nu stiu cum sa incep. De data asta scriu mai mult din obligatie, pentru a pastra o posibila "traditie".

Spre deosebire de anul trecut, pot spune ca am invatat extrem de multe, sunt mult mai aproape de a fi ceea ce chiar imi doresc, am crescut si am evoluat.

Urmeaza un amalgam de lucruri care ma leaga de 2012:

Buzele sarate, laptopul nou, biologie, Grecia, trandafirii cu care el ma astepta, mesajele date toata noaptea, Placintica, aparatul dentar, prima omleta pe care mi-am facut-o singura, 15 August, 27 Octombrie, momentul in care am realizat ca oamenilor buni li se intampla, ocazional, si lucruri bune, 10 la Sport, cand mi-a luat foc mana, "Te iubesc.", sticlele de apa, cand mi-ai spus ca sunt "frumoasa", lantisorul pe care mi l-ai pus la gat de ziua mea, ultima oara cand m-ai luat in brate, prima oara cand m-ai luat de mana, sendvisurile facute de mami a ta (cu castraveeti <3), cadoul de la bunica, prima rochie pe care am cusut strasuri, toxoplasmoza, sunshine, ciocolata, iepuras, broscuta, cand am fugit tot drumul de la Modern la Gara, camasa ta in carouri, ce mi-ai scris tu, C., visul creepy cu tipa care se intorcea cu spatele si pe care dracu te-a pus sa mi-l zici, faptul ca am ajuns sa pun singura steaua in varful bradului, trezitul la 7:07, sa prindem trenul de 8:02, "Mariane, da mai strange-te", "Domnisoara, dar tu cati ani ai?" "Destui", "M-a tot sunat, m-a tot sunaaat", "Am prieten, e acasa, are 17 ani, e la 3, ma asteapta, n-am eu treaba cu italienii",  "I-ai luat un SAAAPUUUN??", cand mi-ai cantat Reamonn- Tonight, "Flori, bagami-o tu, ca eu nu am mana" , opa gangnam style, Lurch, Pic si Poc, toate zambetele.


Ce uit:

Uit cand ai plecat cu trenul de 12, cuvintele mari pe care mi le-a spus, momentele in care am fost ipocrita, cand aproape ti-am cazut la picioare, cand tu mi-ai cazut la picioare, ca nu am obtinut chiar tot ce am vrut anul asta, ar mai fi fost un mic lucru, si nu cred ca i-am gasit inca inlocuitor, noptile in care nu puteam sa dorm, diminetile in care nu puteam sa ma trezesc, 1 Decembrie, bataia de joc, bocitul dupa diverse,whiskey n shit ,toate lacrimile.

Probabil am impartasit prea mult, si probabil nu o sa se inteleaga nimic pentru ca nu am zis cine, cand. Dar daca va regasiti, ma rog, e pentru ca am ramas cu ceva de la voi. Multumesc frumos pentru amintirile unele dragute, altele mai putin, la care si voi ati contribuit, va iubesc si va pup. Sunteti multi cei care de fiecare data mi-ati fost alaturi, si, cel mai adesea, m-ati coborat din Castelul meu din nori jos pe pamant, la realitate. Chiar daca anii astia, care urmeaza, nu o sa mai fim la fel, e ok, pentru ca eu nu uit. Sper ca nici voi. Si, mi-ar placea sa cred ca si voi ramaneti cu ceva de la mine, ceva mai mult decat o lectie de chimie explicata, sau o ecuatie la mate.

Daca lucrurile s-au petrecut asa, a fost cu un motiv, si am reusit intr-un final sa ma impac cu asta. Nu pot decat sa imi doresc ca anul ce urmeaza sa fiu la fel de buna in ceea ce fac, la fel de implicata si MULT mai tare. Sa nu mai vars lacrimi pentru lucruri minore, si sa incep sa am sentimente pentru lucrurile cu adevarat importante. Sa fiu mai toleranta, mai rabdatoare, mai calma. Si sa nu mai dorm 14 ore pe zi. Sa nu o mai dau in bara, din frica ca fericirea nu e pentru mine, sa inteleg ca relatiile sunt in 2, sa imi fac mai mult timp de citit si mai putin timp de seriale, sa lupt la fel si in continuare, sa nu ma pierd pe drum.


La multi ani, oameni! Pupiceei.

2012 part I

Conform mayasilor, ar trebui sa cititi acest post cu ajutorul celor 30 de ochi violeti si sa derulati folosindu-va de cele 5 noi perechi de maini.

Conform realitatii nimic nu s-a schimbat, nici macar insistenta mea in a scrie.

Azi, ca de, e sarbatoare, o sa vorbim despre senzatii. Si despre noi. Noi, oamenii.

Cautam. Vanam. Ne place fuga asta, lupta pentru a castiga un concurs, dragostea cuiva, o marire la salariu, avansarea in post.

Femeile vaneaza barbati, barbatii vaneaza femei. Ne excita simturile toate eforturile pe care le depunem, toate eforturile pe care le facem sa parem altfel decat suntem, sa parem pe placul celuilalt. Mintim, si ne mintim si pe noi. Pentru ce? Pentru un sarut, pentru o noapte de dragoste, pentru o avansare in post? Asa suntem construiti: sa ne prefacem interesati, interesanti, captivati.

Nu ne dam seama ca nici celalalt nu e asa cum credem noi? Ca, practic, ne inselam pe noi insine din prima clipa in care decidem sa acceptam pe cineva, pentru ca nu facem decat sa il hiperbolizam, sa il metamorfozam in ceva splendid, desavarsit. Ne agatam de o persoana asa cum credem noi ca este de fapt, asa cum ne-o desenam. Si, cand descoperim, cand cunoastem omul, cand vedem ca nu e decat pojghita de pe laptele care credeam ca e, doar o infima si banala parte din ceea ce voiam, din ceea ce ne satisfacea, suntem dezamagiti.

Avem asteptari mari: de la viata, de la oameni, de la noi. Mintim, exageram, ne victimizam. Cautam.

Nu dau exemple de deceptii de genul, pentru ca nu vreau sa jignesc in ziua de Craciun, si sunt absolut convinsa ca fiecare poseda exemple personale, poate mai bune decat ale mele.

Noi, fetele, la intalnire: machiaj, rochie, sandale, zambet suav, suvita pe ochi, atingeri nevinovate, neintentionate, subtilitate, indiferenta.. toate fac parte din ritualul nostru de a cuceri, de a vana, de a ne castiga un trofeu. Ne credem buni, ne credem superiori multor oameni din jur, mai inteligenti, mai frumosi, ne e rusine cu ala, ca e prost, ca e sarac, ca e gras.

Cautam senzatii. Scotocim prin fiecare celula a celui de langa noi, pentru ce? Pentru niste compusi pe care ii secreta creierul: adrenalina, ocitocina, epinefrina, serotonina, dopamina, vasopresina.

Categoric, e faina dragostea: toti fiorii, toate stelutele pe cale le vezi si le simti cand esti cu persoana, sumar spus, potrivita. Cu putin efort din partea noastra, si mai ales daca avem un scop de atins, putem... cu oricine. Superficial? Nu. Concret, realist, valid, demonstrat. Inainte sa judecati, sa ma judecati, ganditi-va si impacati-va cu ideea ca 90% dintre voi ar face la fel.

Relatiile.. produsi ai dragostei. Serios acum, ce procent din ceea ce traim e real? Daca totul ar fi real, nu am mai fi dezamagiti. Si, totusi, continuam sa fim dezamagiti. Realitatea mereu suge. Fie ca e general spus "frumoasa", fie ca nu, de prea putine ori e conforma asteptarilor. Nu mai visati. Nu mai irositi timp sperand ca o sa se intoarca la voi, e inutil. Nu o sa se intoarca. Lui/ei i se rupe. El/ea viseaza la altcineva, categoric nu la tine. Visele.. rareori conforme cu realitatea.

Am fost de ambele parti ale baricadei. Am realizat prima ca visam, am realizat a doua ca visam. Doi e mult, cand sunteti doi. Doi nu e o optiune. Fi-ti destepte, fetelor, si constante in decizii. Stam si bocim dupa cineva care nici macar nu e asa cum ne imaginam noi, doar simplul fapt ca se apropie cat de cat de imaginea din capul nostru nu e un argument. Sunt lucruri mult mai faine decat dragostea, mai productive. Cautati-le, asa cum cautati iubirea.

Ocitocina, adrenalina. Nimic real. Formule chimice, tipul cu pizza din creierul nostru. Ding ding. A venit pizza. Ding ding. Senzatii.

Mission: (Im)possible

Eu nu port pantaloni mulati, nu ma dau cu ruj rosu, defapt, nu ma dau deloc cu ruj, nu am 1,50 numai picioarele si niste dinti perfecti.

Eu nu sunt blonda cu ochi albastri, nu sunt roscata cu sanii mari, nu am timp dimineata sa imi fac machiajul cap coada, nu apar la liceu scoasa din cutie. Nu am fost cu tipii smecheri, nu sunt plimbata si nici nu par cu 5 sau 10 ani mai mare decat sunt de fapt.

Am dinti strambi, un metru 20, ochi verzi si parul ondulat de la mama lui. Totul la mine e de la mama lui: si burtica, si culoare buzelor sau a obrajilor. Si nu, nu o sa pierd o ora de somn ca sa ma aranjez, nu vreau sa par mai nu stiu cum decat sunt.

Totusi...

Eu sunt calda si amplific totul: bradul meu de Craciun e PREA impodobit, pretentiile mele sunt PREA mari, cantitatea de iubire pe care sunt gata sa o ofer e imensa. Eu nu ies prin baruri, nu am timp de agatat, eu citesc  sau fac la chimie. Si da, poate acum dupa tine intorc ochii toti baietii, dupa voi se uita si pe voi va aleg, dar o sa ne vina si noua randul.

Noua, celor care sa ne aranjam inseamna sa dam cu dermatograf la ochi, noi care venim la scoala cu camasa in pantaloni si in adidasi sau bocanci, noi care avem ghiozdane, nu posete, geci, nu trenciuri, fulare, nu esarfe.

Noi, care avem max. 200 de like-uri pe fb, noi, care refuzam sa ne dezbracam, sa ne expunem si sa umblam cu toti baietii doar de dragul de a fi si noi cu cineva, noi care visam si il asteptam pe Fat-Frumos cu sufletul la gura, care stam pana la 2- 3 dimineata sa vedem daca vine Mosu, si ne cuprinde un fior cand auzim un fosnet de brad cand stim ca bunica ne-a pus acolo cadoul.

Noi, care suntem frumoase pentru ca suntem, nu pentru ca ne facem frumoase, noi care suntem destepte pentru ca invatam si nu ne folosim de oameni, noi care sa avem bani inseamna 5 lei de inghetata sau suc. Noi, care plangem la Romeo si Julietta, care ne spunem seara rugaciunea, care citim pana cand cerul se umple de soare, care avem vise pe care nu le putem atinge decat prin munca. Noi, noi suntem destule, noi.. o sa stralucim.

Noi stralucim. Fara blush, ruj rosu, o tona de fard de pleoape, fara haine sexy si parul mereu indreptat. Stralucim cand zambim, desi avem dinti strambi sau ochelari, desi avem burtica sau soldurile late, desi suntem prea slabe,prea inalte, prea ciudatele.

My vanilla sky

David Aames: Consecinţele apar în urma lucrurilor mărunte, nu există lucruri importante!

Cerul de vanilie e cerul lui Monet. Cerul de vanilie e cerul de iarna, cerul laptos si somnoros de vacanta.

Cerul meu de vanilie e cerul sub care suntem amandoi, cerul sub care ne tinem de mana si ne iubim. Si toata iubirea mea, si toata iubirea ta topesc zapada si iarna e vara si cerul de vanilie e un lapte cald luat de pe foc.

Tu ma faci sa simt sarbatorile, sa traiesc, sa iubesc si zapada si gerul care-mi zgarie cu ura obrajii, care-mi inaspreste temporar pielea. Tu ai pielea moale, si calda, indiferent ce e afara.

Cu tine toate lucrurile au valoare, si toate lucrurile conteaza, fiecare globulet din brad e important. Cand ma ridici sa pun steaua in varf, cand imi infasori beteala in jurul gatului si imi bagi fortat in gura lingurita plina de prajitura.

Multumesc, ca existi, ca ma iubesti. Multumesc ca ma faci sa traiesc fara lacrimi si fara regrete, multumesc ca ai aparut cand credeam ca nimeni nu o sa mai apara. Te iubesc, iubire.


Si cerul de vanilie sub care m-ai luat prima oara de mana, sub care m-ai sarutat, iubesc cerul ala. Cerul lui Monet? Nu, iubitule, cerul NOSTRU.

E timpul

E timpul sa crestem, sa ne maturizam, sa nu mai plangem din nimicuri. Timpul sa avem opinii, si verticalitate, si principii. Timpul sa ne ridicam in picioare si sa deschidem gura, sa vorbim, sa ne sustinem cauza pana in panzele albe. Timpul sa ne individualizam, sa iesim in evidenta, sa ne remarcam.

E timpul sa uitam, sa trecem peste, sa ne bucuram ca, totusi, s-a intamplat. Ca am fost unul altuia, ca ne-am iubit, ca ne-am certat, ca suntem prieteni. E timpul sa privim in perspectiva, sa ne impacam cu deciziile luate, sa ni le asumam.

Timpul sa ne acceptam asa cum suntem, orgoliosi, certareti, vorbareti, tristi, fericiti, bogati, saraci, cu masina, fara  masina, cu burtica, cu nasul mare, cu dinti strambi, cu ochelari, frumosi, destepti, mediocrii, tacuti, rockeri, cocalari, punkeri, rapperi, tocilari, indiferenti, sufletisti, ignoranti, egoisti, dedicati, blanzi, reci, calzi.

Timpul sa iubim, sa zicem toate lucrurile alea "Te iubesc" "Multumesc" si "Aveai dreptate" si.... si "Imi pare rau...".

Timpul sa credem in povesti, sa visam, sa speram, sa stralucim, sa deschidem ochii mari, sa zambim, sa traim, sa fugim, sa stam pe loc, sa ne invartim, timpul sa ne luam in brate, sa ne facem cadouri, nu cadouri scumpe, nu prostii inutile, ci lucruri marunte, dovezi ca ne suntem dragi unii altora, dovezi ca dincolo de orice, suntem oameni.

Si nu, nu zic asta pentru ca vine Craciunul, ci pur si simplu simt ca e timpul.

E timpul sa pastram doar momentele frumoase, voi ati observat ca, oricum, in urma unor experiente traite, ramaneti doar cu lucrurile frumoase? Adica, cine mai tine minte oboseala, si lacrimile, si emotiile? Nimeni.


E timpul sa evoluam, e timpul sa strangem din dinti si sa luptam, vin ani grei, pentru ca am crescut, crestem, avem din ce in ce mai multe responsabilitati, din ce in ce mai multe oportunitati si din ce in ce mai multa informatie pe care trebuie sa ne-o insusim, daca vrem cu adevarat sa facem ceva. Totul e greu, si scump, si Doamne, oamenii buni sunt asa greu de gasit, asa ca hai sa incercam sa-i pastram macar pe cei pe care ii avem momentan alaturi.

E timpul sa ne promitem ca vom invata, nu prin scoli, sau ma rog, si prin scoli, dar cel mai important: de la oameni, din carti, din tot ce ne inconjoara. Suntem parte a ceea ce se intampla, suntem o parte importanta. Suntem o generatie draguta, inteligenta, si cuminte, o generatie cu tupeu si cu asteptari mari de la viata, o generatie deschisa si muncitoare, o generatie care lupta de un an jumate cu viata de liceu.


E timpul sa crestem! E timpul.

Fugi

"When your body says run... run."

Fugi de la a sta de vorba cu tine insuti ca si cum ai fugi de la o intalnire cu o tipa plicticoasa si urata. Fugi.

Fugim de singuratate, ne e frica de ea, si numai ideea ca am putea ramane singuri ne inspaimanta, ideea ca vidul e ucigator, linistea sufocanta.

Fug intr-una, fug si nu ma opresc, fug de frica ca daca voi lua o pauza ma voi sufoca, voi fi prinsa si inghitita de intuneric, ca voi plange. Cand fug, n-am timp sa plang, cand fug, am siguranta ca ma indrept catre ceva, spre un capat aflat la o distanta infinita. Imi place infinitul, e mai bine decat nimic, mai bine decat singuratatea. Daca mi-as acorda putin timp, as realiza ca n-am realizat mai nimic, as realiza ca daca ar fi sa mor maine, probabil, cel mai probabil, nu as avea regrete, dar nici prea multe lucruri de care sa fiu mandra. As muri singura, fara sa fi iubit sau sa fi fost iubita. Singura.

Incerc sa ma conving ca am 16 ani jumate si ca am o viata inainte, o viata sa iubesc, sa urasc, sa plang, sa rad, dar vreau totul si il vreau mai repede si il vreau acum si m-am saturat de 16 ani jumate sa tot astept sa-mi vina si mie randul. Coada e infinita, si as prefera sa fiu singura din rand. Urasc infinitul daca nu sunt in centrul lui.

Fug singura. Fug singura si simt ca traiesc, simt libertatea totala, infinita, libertatea ca pot sa zbor, cu riscul ca ma voi lovi de primul copac. Fuga imi da putere, nu ma slabeste. Ma feresc din a ma lega de oameni pentru ca oamenii pleaca si uita. Ma feresc de dulciuri pentru ca ingrasa. Ma feresc de tot, pentru ca nimic nu e pentru totdeauna. Vreau o siguranta, siguranta ca acel ceva, acel ceva dupa care fug cu disperarea ca nu-l voi gasi niciodata daca incetinesc, acel ceva dupa care tanjesc zi sau noapte, dimineata sau seara, vara sau iarna, acel ceva ma astepta cu bratele deschise si cand voi musca din el ma voi implini, imi voi depasi conditia.

Nu ma izolez intr-un colt intunecat infasurata in frustrarile si temerile mele, nu-mi scufund capul in perna, nu-mi pun tone de dermatograf pe fata si oja neagra pe unghii, nu dramatizez, nu renunt, nu ma intreb: "De ce eu?" Intreband "De ce eu?"... aici se termina totul. In conceptia mea, trebuie sa lupt, sa fug, sa lupt. Nu sa pun intrebari retorice, nu sa ma dau cu capul de pereti, nu sa-mi plang de mila. Drumul e lung, si greu, si poate obosesc uneori, dar imi iau seva din fiecare stop de lumina ce ma atinge, din fiecare farama de caldura si bunatate si caut, caut un echilibru perfect, caut, caut... .

Ignor orice imi poate dauna fie si in cel mai nesemnificativ mod, ignor si ma inchistez in interiorul meu cand vine vorba de promisiuni sau legaturi sau verdicte. Sunt un tesut extrem de vascularizat, care la cea mai mica zgarietura, voi umple peretii de sange. Si nu aud. Si nu aud pentru ca nu vreau, si nu vad pentru ca imi pun mainile la ochi, si sunt imuna la tot ce e cu "-".

Sunt pe drumul cel bun, pentru ca simt caldura care ma umple de cate ori privesc inainte, spre capat, simt adrenalina fugindu-mi prin corp cand deschid ochii mari spre directia buna. Si dragostea care ma invaluie de cate ori primesc aschii din El.

Nu pierd nimic, am pierdut o data, de doua ori, am gresit pentru ca nu am stiut sa privesc in directia buna, am privit unde nu trebuia si m-am otravit singura cu idei absurde. Acum stiu ce e bine, acum stiu sa aleg ce e bine, si poate nu neaparat ce e bine, ci ceea ce e corect, concret, valid. Stiu sa-mi inchid si inima, si ochii cand e cazul, stiu ca nu am voie sa plang sau sa ma opresc. Si libertatea asta, de a nu ma opri, de a nu fi in situatia de a ma opri, de a fi singura si nelegata de nimeni, libertatea asta e magnifica, INFINITA.


Iubesc infinitul, am siguranta ca e pentru totdeauna. CEVA, in sfarsit, e pentru totdeauna.

Qui s'excuse, s'accuse

Am citit undeva ceva legat de iubirea asta neconditionata, fara limite, fara scop, iubirea pura.

Zicea acolo cum ca a iubi pe cineva nu inseamna sa il iubesti cand merita, ci, tocmai, cand merita cel mai putin.

E usor sa iubesti lucrurile frumoase. Orice om iubeste florile, fluturii, ciocolata, zambetul, curcubeul, soarele, lumina, diminetile calde, zilele lenese de vara, ploaia, marea, iubim sa iubim, iubim sa fim iubiti, iubim frumosul, muzica, artele. Iubim usor lucrurile perfecte. Barbatul iubeste femeia, isi doreste femeia frumoasa, slaba, inalta, sexy. Dar unde o fi si barbatul care sa o iubeasca cand...

Cand are rimmel pe jumatate de fata, cand nu e pensata si parul ii sta in toate directiile, cand nu a avut timp sa se aranjeze si e plina de faina si miroase toata a mancare sau a detergenti, cand e obosita, trista, cand plange si e stresanta, cand greseste?...

Intrebarea se poate pune si invers, fireste.

Iubeste-ma desi gresesc, iubeste-ma desi am gresit, iubeste-ma pentru ca nimic pe lume nu e perfect atat timp cat noi nu vrem sa fie perfect. Iubeste-ma cu tot cu rimmel intins pe fata, cu tot cu parul ciufulit si gura mea mare, iubeste-ma cand spun numai prostii si aberez, iubeste-ma cand rad isteric, cand fac pe desteapta sau cand ma victimizez. Iarta-ma cand gresesc si regret ca am gresit, iarta-ma cand imi recunosc greselile inainte ca tu macar sa realizezi, intelege-ma cand plang, cand nu plang, cand tac, desi in general nu tac. Sunt ceea ce sunt si nu e vina nimanui, sunt ceea ce sunt si nu sunt nici pe departe perfecta, dar nici tu nu esti. Si tu gresesti, si aminteste-ti cate sanse am dat eu. Aminteste-ti cum, de fiecare data, ziceam, e ultima oara cand imi calc pe inima. Nu-ti cer nimic, nu ma scuz, pentru ca, vorba francezului... cine se scuza, se acuza.

Gresim, pentru ca suntem oameni si e omenesc, gresim, pentru ca in scoli nu ne invata mai nimic despre viata si despre principii, suntem proprii nostri profesori.

Nu sunt ignoranta, sunt doar orgolioasa si am tot dreptul. Dar, cand gresesc, ma dau cu capu de toti peretii sa-mi rascumpar vina. Asa sunt eu, iubesc si florile uscate, iubesc si intunericul, si serile, si luna, iubesc. Si poate nu e vorba neaparat de iubire, e vorba de toleranta, si de deschidere, si de capacitatea de a accepta imperfectiunea, a noasta, a celor din jur. Dar, cum foarte bine zicea Alexandre Dumas in "Dama cu camelii": "Numai barbatii au puterea de a nu ierta. " Sau, cine stie, poate nu le pasa, pur si simplu...

P.S E fictiune, nu suprarealism.

Evolutie

AVERTISMENT: LIMBAJ PORCOS =)



Niciodata sa nu te intorci de unde ai plecat. Ai scuipat, mergi mai departe.

Vorba lu' cineva, metaforele-s inutile. Asa ca, pentru moment, voi renunta la ele.

Poti sa fi om, si, in acelasi timp, sa faci si ce vrea pula ta.

De ce cand suntem dezamagiti uitam sa evoluam? De ce uneori ramanem blocati in cacat?

Creierul nostru minuscul e incapabil sa proceseze unele emotii, incapabil sa se reseteze partial la anumite intervale de timp. Imi doresc sa blochez unele amintiri, cum ar fi accidentul de masina si altele. Pentru ca bocesc de fiecare data cand imi aduc aminte.

Dar daca fraierica asta de creier (care, nu ma intelegeti gresit, mi se pare FASCINANT) nu poate sa "move on, dude", asta nu inseamna ca nici eu. Vreau sa zambesc de azi.

Si m-am gandit la cativa pasi, pe care, daca i-ar urma, poate as opri alimentatorul asta cu suferinta la care momentan sunt conectata.

Ma victimizez? Nu, frate, e doar greu si suge, atat. Dar de unde mortii masii sa stii tu, cand esti imun la poezie? Vorba aia, fiecare cu pizda masii. Nu sunt mandra de ce scriu. Ei, drace, Ba da. Ma contrazic? Am promis ca ma schimb in bine? Daca rasul meu e tot isteric, de ce mi-as schimba limbajul? Me no idea.

Si o sa zic ca nu-mi pasa. Ca nu mai gravitez in jurul tau. Ca, nu stiu, ca daca incerc sa ies din cacat atunci o sa ies, pentru ca PUTE. Nu merit ca toate oalele sa mi se sparga mie in cap. Si roata e rotunda, dude. Se-ntoarce ea, o sa urc si eu. Nu vreau sa intelegi gresit, imi pasa inca. Dar pur si simplu m-as simti mai bine sa te vad si pe tine inghitit putinel de mazga asta de viata. Pentru ca frate, meriti. Nu m-am schimbat? Sugi pula. De azi nu ma mai dezamagesti asa usor. De azi am reinceput amplul proces al evolutiei.

Stiu ca o sa fie bine. Stiu ca ma iubeste Doamne-Doamne. Si mai stiu ca esti un fraier. Pentru ca, nu ai avea nimic de pierdut. Dar, totusi, cumva, ai reusit sa pierzi.

Am implorat, am cautat cu lumanarea suferinta. As fi putut sa fiu the crazy bitch in tot timpul asta. N-am fost decat ex over attached super hot girlfriend. So, fuck me, dar mi se rupe. In 14.

Nu zic nici ca Vai, am sters in 2 secunde cu buretele, am maturat toate sentimentele negative si sunt ca noua. Nu, frate, mai am de lucru cu mine. Dar e un pas. In fata. Asa a fost sa fie, dar se schimba ele, lucrurile. Ca, de, timpu' trece.

Fericirea e banalitate. Ma sufocasem la un moment dat cu ea, asa ca mi-am zis: Ia sa fiu o javra, mai schimbam placa. Imi asum ce am facut, si desi imi pare rau pe termen lung, niciodata nu am regretat. Eu si Ion, nu stim sa vedem in perspectiva. Ma obsedeaza romanul, pentru ca vad in personajul principal tot ceea ce sunt si nu as vrea sa fiu. Voi evolua, la dracu.

Aici se incheie ciclul ex never attached but kinda cute  boyfriend. Pot spune, cu sinceritate si onestitate: A fost odata.



LA MULTI ANI, ROMANIA! Nu esti nationalist, sugi pula, inca o data.