Conform realitatii nimic nu s-a schimbat, nici macar insistenta mea in a scrie.
Azi, ca de, e sarbatoare, o sa vorbim despre senzatii. Si despre noi. Noi, oamenii.
Cautam. Vanam. Ne place fuga asta, lupta pentru a castiga un concurs, dragostea cuiva, o marire la salariu, avansarea in post.
Femeile vaneaza barbati, barbatii vaneaza femei. Ne excita simturile toate eforturile pe care le depunem, toate eforturile pe care le facem sa parem altfel decat suntem, sa parem pe placul celuilalt. Mintim, si ne mintim si pe noi. Pentru ce? Pentru un sarut, pentru o noapte de dragoste, pentru o avansare in post? Asa suntem construiti: sa ne prefacem interesati, interesanti, captivati.
Nu ne dam seama ca nici celalalt nu e asa cum credem noi? Ca, practic, ne inselam pe noi insine din prima clipa in care decidem sa acceptam pe cineva, pentru ca nu facem decat sa il hiperbolizam, sa il metamorfozam in ceva splendid, desavarsit. Ne agatam de o persoana asa cum credem noi ca este de fapt, asa cum ne-o desenam. Si, cand descoperim, cand cunoastem omul, cand vedem ca nu e decat pojghita de pe laptele care credeam ca e, doar o infima si banala parte din ceea ce voiam, din ceea ce ne satisfacea, suntem dezamagiti.
Avem asteptari mari: de la viata, de la oameni, de la noi. Mintim, exageram, ne victimizam. Cautam.
Nu dau exemple de deceptii de genul, pentru ca nu vreau sa jignesc in ziua de Craciun, si sunt absolut convinsa ca fiecare poseda exemple personale, poate mai bune decat ale mele.
Noi, fetele, la intalnire: machiaj, rochie, sandale, zambet suav, suvita pe ochi, atingeri nevinovate, neintentionate, subtilitate, indiferenta.. toate fac parte din ritualul nostru de a cuceri, de a vana, de a ne castiga un trofeu. Ne credem buni, ne credem superiori multor oameni din jur, mai inteligenti, mai frumosi, ne e rusine cu ala, ca e prost, ca e sarac, ca e gras.
Cautam senzatii. Scotocim prin fiecare celula a celui de langa noi, pentru ce? Pentru niste compusi pe care ii secreta creierul: adrenalina, ocitocina, epinefrina, serotonina, dopamina, vasopresina.
Categoric, e faina dragostea: toti fiorii, toate stelutele pe cale le vezi si le simti cand esti cu persoana, sumar spus, potrivita. Cu putin efort din partea noastra, si mai ales daca avem un scop de atins, putem... cu oricine. Superficial? Nu. Concret, realist, valid, demonstrat. Inainte sa judecati, sa ma judecati, ganditi-va si impacati-va cu ideea ca 90% dintre voi ar face la fel.
Relatiile.. produsi ai dragostei. Serios acum, ce procent din ceea ce traim e real? Daca totul ar fi real, nu am mai fi dezamagiti. Si, totusi, continuam sa fim dezamagiti. Realitatea mereu suge. Fie ca e general spus "frumoasa", fie ca nu, de prea putine ori e conforma asteptarilor. Nu mai visati. Nu mai irositi timp sperand ca o sa se intoarca la voi, e inutil. Nu o sa se intoarca. Lui/ei i se rupe. El/ea viseaza la altcineva, categoric nu la tine. Visele.. rareori conforme cu realitatea.
Am fost de ambele parti ale baricadei. Am realizat prima ca visam, am realizat a doua ca visam. Doi e mult, cand sunteti doi. Doi nu e o optiune. Fi-ti destepte, fetelor, si constante in decizii. Stam si bocim dupa cineva care nici macar nu e asa cum ne imaginam noi, doar simplul fapt ca se apropie cat de cat de imaginea din capul nostru nu e un argument. Sunt lucruri mult mai faine decat dragostea, mai productive. Cautati-le, asa cum cautati iubirea.
Ocitocina, adrenalina. Nimic real. Formule chimice, tipul cu pizza din creierul nostru. Ding ding. A venit pizza. Ding ding. Senzatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu