Ea

Ea obisnuia sa fie single, aparent pentru ca nu are timp. De fapt, era atat de speriata de posibilitatea ca s-ar putea indragosti si apoi ar incepe sa ii pese si de altcineva inafara de propria persoana incat fugea ca dracul de tamaie de fiecare data cand cate-un baiat inconstient incerca sa o aduca pe calea cea buna.

Ea obisnuia sa fie sufletul tuturor de peste tot. 

Sa nu plangi niciodata, fato. Sunt atatea lucruri pentru care sa fi recunoscatoare, pentru care sa zambesti, pe care sa le iubesti, ai atatea chestii de facut, caramizi de pus una peste alta pana ajungi la Soare, incat nu ai timpul fizic necesar sa plangi.

Dar hotaraste-te odata, fato. Nu, nu iti zic sa alegi. Nu iti zic nici sa fugi, nici sa stai. Iti zic sa nu te pierzi, sa nu ramai din comoditate si plictiseala, pentru ca tot din plictiseala ai sa pleci rapid si neasteptat, surprinzandu-te si pe tine cand o sa te uiti la ceea ce era o certitudine si o constanta de undeva din varful muntelui.

Nu esti o cauza pierduta. Nu sunt o cauza pierduta.

Poate alegerile pe care ar trebui sa le fac si le aman mereu, le aman din frica sau pentru ca imi pasa prea mult. Am curaj sa iau deciziile alea, doar ca nu vreau sa se uite oamenii din jur la mine ca si cum cine stie ce rau infernal le-as fi facut. Eu doar am ales. 

Nu pot nici sa nu imi pese. Nu pot sa ma port ca si cum nu as avea sentimente si doar un cub de gheata in cutia toracica. Imi lipseste usurinta cu care ceilalti trec peste si capacitatea de a simplifica o problema de viata ca si cum ar fi o fractie. Stiu doar sa amplific. Totusi, intr-un final, sper sa ajung si eu la un numitor comun...

Am 17 ani si am tot timpul din lume sa merg pe calea ce buna, sa imi spal pacatele si sa ma incadrez in tipare. Dar nu inca. Nu am obosit inca, ca sa ma opresc si sa fac schimbari radicale.

Macar am un plan pentru ceea ce voi face mai tarziu. Nu-l voi urma cu strictete, pot sa fac adnotari pe marginea paginii.