Cu capul in nori

                  Cu capul in nori. La propriu. Si cu picioarele pe pamant. La figurat. Si cu sufletul in genunchi.

      Daca am inteles ceva e ca trebuie sa invat sa am rabdare. Ca lucrurile vin fara sa ma arunc eu dupa ele. Ca daca mie nu mi s-a intamplat e pentru ca mi se pregateste ceva mult mai bun. Suna a ipocrizie. Insa e doar realitatea pe cale sa se intample.
     
      Tu ramai acolo, insa. 29 august 2010, hanoracul care nu a insemnat nimic.. Pentru tine. Eu si acum ii simt parfumul. E in tricoul ala cu dungi din prima si ultima zi. Tie ti-am scris cel mai mult. Adica despre tine. Ai onoarea sa fi singurul pe care il si respect. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa am despre cine sa compun. Nu regret nicio pagina, niciun rand. Ramai acolo. Povestea e doar a mea. Tu nu mi-o impartasesti dar esti parte din ea. Povestea e doar a mea si e povestea pe care o voi spune nepotilor pe care nu o sa-i am. E cea mai frumoasa poveste despre cel mai minunat baiat de pana acum. Si pe care, repet, il RESPECT.


     Nu m-a durut. Desi am fost acolo si v-am vazut, nu m-a durut. Nu esti frumos, nici genial. Nu arati nici extraordinar de bine. Nu esti in standardele mele. Dar ma rog, oricum n-are rost.

    Sunt bine. Am liceu de maine asa ca o sa-mi vad de ale mele.

    As pune "I can't help myself- Kelly Familly" dar imi e somn.

    O stii. Stiu ca o stii si ca nu o sa te obosesti sa o asculti. Chiar daca te-ai prins o sa tii pentru tine. Si o sa te comporti perfect normal . Si pentru asta iti multumesc. Ca intelegi desi nu lasi sa se vada.

    Nu toate fetele au norocul meu. Pentru ca nu toate fetele te-au cunoscut.

    Nu toti baietii au norocul tau. Pentru ca nu toti baietii au reusit sa inspire povesti.

    Promit ca le vei avea. Peste ani. Le vei avea. Doar ca sper sa le ascunzi bine de sotie si copii.

    Si pe strada, cand ne vom intalni, nu ma prezenta. Nu-i spune nimic. Mi s-ar citi in ochi. Si  nu e vina ei.