Miraj

 
   ,,Si dincolo, in noapte, s-ar putea ca ochii mei sa nu mai moara
     De cand pastreaza-n ei
     Frumusetea ta.''



    M-am trezit din somn sa ascult fosnetul marii si am asteptat sa se faca lumina pe ape. Aveam parul si obrajii incarcati de sare. Respiratia lui calda o topi insa.

   -Hai sa vedem rasaritul.
   Bataile discrete in usa ma trezira. Amandoi, in picioarele goale, coboram in fuga scarile reci. Aerul curat vestea apropierea zorilor. Era firg. Intunericul alerga printre valuri, innebunit. Spuma alba inflorea printre scoicile ascutite.

   Am inchis ochii.

   Casa de paie de pe mal parea ca se va spulbera la urmatoarea adiere de vant. Incepea furtuna.
   -Mihai, e furtuna! Hai in apa!
   Alunecam printre valuri ca o stea cazatoare. Si, tot ca o stea cazatoare, m-am pierdut in adancul intunecat.
   -Casuta de paie... casuta noastra de paie...
   M-am simtit smulsa cu violenta din ghearele marii de mainile lui. Nisipul imi intra in ochi. Il simteam zgariindu-mi pielea. Si, inafara de cerul destramat de iad, verdele crud al ochilor lui manji vidul otravitor.

   -Trezeste-te.
   Din apa se ridica o corabie de foc abia atingand valurile de piatra ce o inconjurau. Soarele isi flutura razele chemand cu glas mut si corabiile sufletelor noastre.

  -Mihai, rasar culorile din mare! Mihai, uita-te!
  -S-au mutat in ochii tai.
  -Stiu. S-au imbatat si ei de culoare!