Matura

   Intotdeauna se intampla! Ma urmareste nelinistea asta si matur mereu amintiri, ca sa-mi pazesc linistea. E o lege. Obositoare, dar implinirea ei iti da satisfactii. Nu-ti umbla gandurile aiurea, nu se incurca sentimentele si nu apar reactii neprevazute. Esti obosit, dar fericit. Haosului nu-i dai in schimb nicio clipa de ragaz. Il organizezi tot timpul.
   Voua nu va pasa. Nu va condamn. Asa e lumea. Nu poate fi schimbata. Unii ma admira, altii ma blameaza, unii ma invidiaza, altii nu ar vrea sa fie in locul meu nici pentru toate comorile lumii. Asta nu ma supara. Ori asa e normal, ori m-am obisnuit eu.
   De suparat, ma supar numai pe mine. Ma supar pentru ca sunt o sentimentala. Si, pentru ca sunt o sentimentala, de multe ori procedez cum nu trebuie.
   Sa va dau un exemplu. EL. Isi batuse joc de mine. Ma jicnise. Intr-o fractiune de secunda am maturat amintirea generozitatii mele, cu o clipa inainte de a-l vedea, mai indragostit ca niciodata. Apoi am maturat si vorbele cu care incerca el sa ma impace si minciunile pe care mi le spunea crezand ca ma convinge. Ca nu si-a dat seama ce face, ca si-a inchipuit ca nu-l mai iubesc, ca a crezut ca EA sunt eu, ca a vrut sa ma incerce, ca a facut-o numai ca sa-mi mareasca iubirea, nu stiu. Intr-un cuvant, fie spre binele meu, fie din cauza mea.
   Asa se incurcau toate lucrurile incat, de oboseala, dupa atata maturat zadarnic, m-am incurcat iarasi in ele. A trebuit sa-mi matur trufia si umilinta, a trebuit sa-mi sterg lacrimile si dorinta de a lasa totul asa cum este. Lor, celorlalti, ce le pasa?! Uitau tot ce-a fost, fiindca le maturam amintirile urate. La mine, insa, ramaneau toate ca intr-un pod parasit.
   Am invatat sa le matur si pe ale mele si uite asa am izbutit sa pun cate ceva in ordine. Mi-am zis atunci ca, daca organizez haosul exterior, cel interior ii urmeaza exemplul. Nu stiu daca o sa intelegeti, caci asta e o regula care imi apartine si numai eu o pot aplica. Dupa multa truda totul era la locul lui.
   De atunci n-am mai lasat niciun colt nematurat sub pretextul oboselii sau al sperantei ca poate nu se intampla nimic.
   Acum nu stiu daca as mai putea. Atunci nu-mi dadeam seama de dimensiunile primejdiei. Asta m-a si ajutat. Altfel, fara aceasta inconstienta, ca pot ramane fara amintiri, pe care de mult am pierdut-o, n-as mai fi putut lupta. Ratiunea mi-ar fi spus ca nu se poate repara nimic.
   Dar am reusit. Si voi reusi in continuare. Caci am matura.

   Matura de vise, de ganduri, de amintiri. E cea mai buna prietena. Cu ea imi petrec timpul.