Asta am fost azi. O papusa uratica, ce-i drept, din cauza piciorusului, cam impiedicata si fara tuu-tuu, dar o papusica datorita voua: colegi in special, si prieteni, care nu m-au lasat sa merg singurica si m-au ajutat cu tot ce aveam. Multumesc, dragilor!
Referitor la topul celor mai cei din liceu, l-am l-am detronat pe incoronat definitiv si irevocabil. Acum stiu ca nu e el cel prin care existam si eu. Trebuia sa realizez asta din primul moment in care l-am atins si nu am simtit absolut nimic. Stiu, greu de crezut ca atingand asa ceva nu o sa simti nimic. Dar atunci cand iti doresti ceva atat de mult si intr-un final se intampla, nu te mai bucura. Pe mine el nu ma mai face sa simt nimic. Am invatat sa trec peste ambalaj. Nu e o jucarie, e un om. Nu il iau sa-l pun in vitrina, desi ar arata al dracului de bine.... ci il iau pentru mine, pentru cand am nevoie. Si de el nu am nevoie.
Intr-o alta ordine de idei, mi-am vopsit iar lumea in roz, am adus Feti-Frumosi din care o sa aleg unul candva, si am inceput sa zambesc. Pentru ca se asorteaza mult mai bine surasul cu hainele mele noi decat umbrele de tristete. M-am uitat in oglinda, stiu ce zic.
Nu-mi mai doresc nimic. Ma multumesc cu farama de Univers pe care o am, cu oamenii, florile si ciocolata(care fie vorba intre noi, imi da mereu peste cap planurile de dat jos kilograme) din ea, si invat sa zbor pentru ca va veni momentul sa trebuiasca sa-mi ating visul. Si vreau sa fiu pregatita. Chiar daca ma voi lovi de primul copac, poate si de al doilea si al treilea, la un moment dat voi invata sa-i ocolesc.
Nu mai cersiti fericire, iesire din cotidian sau iubire: aveti deja totul si ocazia sa profitati de ele. Nu incercati sa schimbati nimic, poate doar pe voi. Lumea e asa cum trebuie, si ar fi cazul sa incercati sa intelegeti. Eu.. eu incerc. Nu stiu daca o sa-mi iasa dar am tot timpul din lume.
Multumesc ca primesc palme cand trebuie, si imbratisari cand am intr-adevar nevoie!
Ca sa fie clar, frumusei sunteti toti cei din jurul meu, nu pentru ca sunteti mirifici la exterior, ci pentru ca dincolo de ce vede lumea ascundeti ceva bun. Azi am inteles. Iti multumesc, V.D. ca mi-ai deschis ochii, poate involuntar. Iti multumesc ca ma lasi sa intru, caci am gasit in tine tot ce am nevoie.
Zambesc. Zambesc pentru ca sunt zile pe care nu o sa le uit niciodata. 29 si 30 noiembrie, 2011. Zile in care am invatat mai mult decat in toti anii de scoala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu