Personal, mi-am uitat bagajul in gara si m-am urcat in tren cu mainile in buzunar. Am.. renascut? Nu, pur si simplu m-au urcat in nenorocitul ala de tren. Incerc sa ma conving ca totul face parte dintr-un mare plan, si ca, la sfarsit, voi avea totul pe tava asa cum sunt obisnuita. Sau o sa mi-o iau in bot, sau ...
Nu vreau sa inteleg ce se intampla, pentru ca, cel mai probabil, voi fi dezamagita. Accept cu greu faptul ca timpul le rezolva pe toate, ca trebuie sa am rabdare, dar imi creste pieptul cand ma gandesc ca asta e un mare pas pe scara evolutiei personale. Muzica trista si bocetele nu au ajutat niciodata pe nimeni, si, la urma urmei, poate am obosit si m-am saturat de drame. Sunt o pierdere de timp. Am 17 ani si regret fiecare secunda in care am fost trista. Peste inca 17 ani as vrea sa nu am ce regreta. Si nici peste 100. Inevitabil, deci irelevant.
E inutil sa incerc sa ma gandesc daca sunt sau nu pregatita, daca sunt sau nu in stare, daca o sa imi iasa treburile si anul asta. De fiecare data am facut tot ce se putea, si inca atat pe langa. Si asta e marele meu plan de lupta. Imi plac lucrurile grele si care necesita efort intelectual, dar as prefera ca la final sa existe si un premiu, deoarece, cand ceva ma costa prea mult suflet, nicio bucurie nu e suficient de mare. Dar o sa ma multumesc si cu o floare. Sau o bomboana. Sau bani. Sau cu tine, oricare ai fi.
Sa intelegi femeile.. asta e din cu totul alt film dar mi-am adus acum aminte. Ei bine, luand exemplul personal, nici ele nu se inteleg. Si atunci, care ar mai fi farmecul? Daca vrei totul de-a gata, daca vrei monotonie, intelege-le. Dar, sfatul meu: nu distruge parte din corola de minuni a lumii.
Pana la urma, accept lucrurile asa cum sunt, cel putin, momentan. Am nevoie de un echilibru, de o stabilitate, un fel de bine meritata odihna dupa toate chestiile recente. Viitorul suna.. la dracu, habar n-am ce o sa fie. Dar voi vedea pe parcurs.
Un an fain la toata lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu