Totul sau nimic sau..

Totul.
Era o vreme in care credeam ca fericirea totala mi se cuvine, dar nu fericirea care m-ar fi facut cu adevarat fericita, ci fericirea aia pe care o voiam eu. O fericire care implica lucruri nocive mie, o pseudofericire cusuta cu ata alba undeva in 2012.

SAU

Nimic.
A fost o vreme in care credeam ca nu merit nimic, inafara de lacrimi si muzica trista si izolare. Si stateam singura in coltul meu si plangeam din jumatate in jumatate de ora. Si ma victimizam, si credeam ca daca ma scufund in tragedii o sa ma purific. Catharsis.


SAU

Sau exact ceea ce imi trebuie. Ce imi trebuie?
Liniste. Multa liniste. Echilibru, armonie, cumpatare. Doar oameni buni. Prieteni. Intelegere. Nu drame, dar nici banal. Stiu, stiu, STIU CE VREAU. Vreau ceea ce imi trebuie, ceea ce ma face fericita. Stiu ce ma face fericita, am crescut, am trecut peste, am constientizat unele lucruri, am maturat amintiri, oameni chiar. I-am aruncat la gunoi. Acolo unde le era locul de la inceput, dar eu.. eu am obsesia asta de a mai da o sansa, si inca una, in asteptarea schimbarii. Faptul ca sper mereu ca in noi exista si o farama de bunatate, de ratiune, ma face deseori sa regret. Dar de acum.. de acum lucrurile vor decurge normal. Fara planurile mele de a face tot Universul sa-mi joace in picioare.

Sunt o aglomerare minuscula de molecule dintr-un tot. Abia exist pentru ceea ce e mare, dar pentru mine SUNT mare. Si nimeni nu ma va face sa ma simt mica.

Viata inseamna multe. Nu un singur lucru de care sa ma leg cu disperare, in jurul lui sa imi indrept toata atentia si toata vlaga. Am chestii de facut, mai am multe migdale de mancat. Dar, cel putin, m-am stabilizat din punct de vedere emotional si social.

Sunt centrul Universului meu. E un Univers mic cat  o celula. Dar in el incape in intregime lumea mea. Si lumea mea inseamna totul pentru mine. Sau?...