Am facut eforturi disperate sa nu adorm, sa nu inchid ochii, sa te ascult pana la capat pentru ca stiam cu siguranta ca toate momentele alea faine petrecute impreuna, haotic, intr-o viteza de cat ai inchide portiera la masina, toate momentele alea faine voiam sa fiu perfect contienta si atenta la tine. Pentru ca trec zile multe fara tine si orice secunda in care sunt pe scaunul din fata al masinii conteaza.
Orice secunda in care facem glume proaste referitoare la timpul care ne-a mai ramas, la raceala mea absurda in august, deciziile pe care le luam brusc in legatura cu ce urmeaza sa facem peste 10 minute, timp in care habar n-am cum reuseam sa ma trezesc, sa fac dus, sa mananc si sa fiu si gata la timp sau.. aproximativ la timp.
A fost o fuga, placuta in totalitate, inclusiv urcatul-coboratul scarilor de la Modern pentru ca CINEVA a uitat cheile de la masina pe plaja... .
Daca te-ai simtit macar pe jumatate la fel de bine cum m-am simtit eu, am venit acasa cu inima impacata ca nu sunt o irosire de timp si spatiu, ca sunt suportabila si agreabila uneori.
Esti singura persoana care pana acum nu a reusit sa ma enerveze deloc, singura persoana pe care nu am auzit-o tipand sau ridicand tonul, singurul om care nu s-a uitat la mine si nu mi-a zis nimic intr-un mod care sa ma faca sa ma simt prost. Ma faci sa ma simt frumoasa, desteapta, cu o sansa mare sa am viata pe care mi-o doresc. Au fost 3 cele mai frumoase zile din ultimul mult, mult timp si cred ca e cliseu dar nu gasesc cuvinte potrivite sa descriu.
Esti gura de aer proaspat pe care o iau bucurestenii cand ajung in varful muntelui.
Daca pot sa fac ceva, ar fi doar sa-i multumesc lui Dumnezeu ca te-am cunoscut, caci fara tine probabil as fi zacand si azi in butoiul cu melancolie plangandu-mi de mila si purtand aceeasi pereche de blugi de vreme ce nu aveam niciodata dispozitia necesara de fuste. Am acum convingerea ca exista si lucruri frumoase si ca nu ma ocolesc in totalitate, uneori chiar ma izbesc din plin cu o forta ametitoare, caci pare ireal acum, stand in patul meu de-acasa nu in nisip amandoi.
Sunt foarte obosita, foarte racita si foarte arsa de soare. Dar chit ca as zace in pat o saptamana, n-as da absolut nicio secunda din timpul petrecut cu tine. Din contra, daca as putea, m-as intoarce din nou si din nou pe plaja, langa tine. Cu tine. Esti un barbat extraordinar si meriti tot ce-i mai bun de la viata. Daca, fie si pentru numai 3 zile, te-ai pricopsit cu mine pe cap, sper doar sa n-ai niciun regret in legatura cu timpul petrecut impreuna, inafara doar ca n-a fost mai mult.
Mi-as da toti banii de buzunar si as invata sa fac cartofi prajiti fie si numai pentru inca o secunda cu tine. Sper, totusi, sa fie ore si sa fie gratis. Candva, vara asta, cat mai e din ea. Inca nu m-am saturat de vocea ta. O sa te inregistrez odata, si o sa te ascult de cate ori simt ca ma enervez, pentru ca stiu ca devin zen dupa ce aud 3 cuvinte din gura ta. Dupa "Buna dimineata, copilu"...
Cred ca e un moment bun sa ma intind in pat si sa dorm serios vreo 12 ore legate. Nu se poate oare sa o luam de la capat, din nou, candva? Nu se poate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu