Suma

As vrea ca, de cate ori ma gandesc la lucruri ce-au fost sa vad o infinita linie punctata: ceva frumos, apoi nimic, apoi iar ceva frumos. Sa lipseasca tot ce mi-a futut sistemul de-a lungul anilor.

Si apoi ma gandesc..

Ca fara toate fragmentele alea ale liniei pe care le doresc sterse dar raman acolo ca markerul permanent n-as fi  omuletul de azi. Sunt o suma a tuturor pasilor strabatuti de-a lungul liniei imaginare, barna de la gimnastica pe care am incercat sa imi tin echilibrul.

Copilul ala de la coltul blocului care se suie pe bicicleta, cade, se urca la loc. Asa sunt si eu si linia mea continua. Incerc sa ma adun toata in jurul unui punct fix, sa ma uit la soare fara sa imi lacrimeze ochii, sa nu simt un camp electric, paralizant, in jurul meu cand il vad. Incerc sa nu ma dau cu capul de pereti in timp ce umblu pe intuneric prin locuri necunoscute, cand ies cu barca pe mari  interzise sa nu ma scufund.

Mereu ne gandim la ce a fost. Daca ne-am gandi la prezent, daca am considera ca punctul fix e prezentul, daca am fi 120% aici si acum fara niciun fel de raportare la ieri, poate ne-am face vinovati de o oarecare ignoranta si ipocrizie dar  cu siguranta am ramane cu mult mai mult de la "acum".


Ma fac vinovata de o lipsa totala de interes in ceea ce priveste ce-a fost. Pentru ca nu mai am timp. Imi indrept toata fiinta spre ceea ce stiu ca vreau, spre prioritati. Cred ca melancolia vine si daca ai prea mult timp liber, nefructificat. Cred ca merele nu cad din pom si cred ca noi am fost doua mereu si tu asteptai toamna sa cadem amandoi, sa putrezim pe pamant impreuna,dar eu voiam sa se bucure lumea de mine, de gustul pe care il las si de parfumul pe care il imprasti in jur.

As vrea sa ma pot bucura de lucruri cand le am: o strangere in brate, un sarut, o bomboana. Un om. As vrea timp pentru mine, pentru ceea ce imi place, nu pentru filme si ieseala si unghii si bucle, ci pentru a pune usor usor cate o caramida la "casa".

Nu o sa las niciun fel de spatiu pentru nimeni, niciun loc gol la masa in speranta ca va veni candva inapoi. Nu pentru a doua oara. El mereu se intorcea, niciodata nu aducea nimic concret, dar de fiecare data lua cate o alta bucata din mine si niciodata nu o aducea inapoi. Era insa de ajuns sa trezeasca amintiri, amintiri de care nu mai e nici loc, nici timp. Viata mea e acum. De aici incolo.


Oare unde s-au dus toate lucrurile pe care le-am simtit candva? Sunt inca aici. Sunt o suma a tot. Suntem niste sume a tot.