Doamnele profesoare au facut o treaba buna ca de fiecare data, asa cum ne-am obisnuit. Pastrez doar lucrurile bune, si, dubios, au fost doar lucruri bune. Pana si faptul ca am dormit 3 intr-un pat, ca m-am intoxicat de la oua si am facut o insolatie de toata frumusetea e a-do-ra-bil.
Slabiciunea mea pentru ochii verzi e intemeiata, si n-am de gand sa-mi zic ca am gresit cu ceva. Am facut exact ce am crezut de cuviinta si as mai face-o din nou si din nou si din nou. Nu stiu daca e meritul lui R. ca m-am schimbat in bine, sau pur si simplu am vrut sa evoluez.
Am vrut sa ajut si sper ca am reusit. Ma intorc acasa cu constiinta impacata din toate punctele de vedere, cu sapun din ulei de masline, cu haine sifonate si un miros de covrigi care leviteaza in jurul meu si de care nu pot sa scap.
Timpul le va rezolva pe toate, nu vreau sa iau alegeri in graba si sa dau cu piciorul lucrurilor pe care le am momentan. Dar daca totusi, Fat- Frumos vine sa ma traga de cozi si sa ma urce pe cal, nu zic nu. Faptul ca mi s-a raspuns cu zambete ma face sa cred ca sunt un om bun, un om de incredere, un om cu care oricine poate vorbi.
Raman amintiri. Unele vor fi povesti, altele vor fi uitate, cateva vor deveni realitate. Si cel mai mult as vrea povestea cu ochi verzi si miros de covrigi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu