Uneori oamenilor buni li se intampla si lucruri bune.
Uneori se intampla. Nimerim in acelasi vagon al aceluiasi tren si te dai la o parte si ma lasi sa stau jos. Pentru cei 80 de kilometri ramasi imi cedezi locul. Asa te-o educat maicata.
Uneori iubirea nu tine cont de oceane si mari, alteori se scufunda in ape adanci si nu ne ramane decat sarea pe piele pe care o stergem cu prosopul... in rest nisip si cioburi de scoici. In rest nimic.
Uneori se intampla. Ne promitem unul altuia Raiuri si zborui prin nori ne aruncam in prapastii fara fund doar tinandu-ne de mama. Uneori avem curaj, alteori ne uitam numele si culoarea sangelui ce ne curge prin trupuri.
Uneori te simt, alteori te chem disperata sa iti aud vocea.
Dar cand nu te simt...? Si nu mereu te simt. Si daca uneori eu sunt cea care se scufunda, pentru ca nu-i nicio iubire care sa se piarda pe drum. Daca eu ma pierd, daca de fapt tu erai pe stanca in spatele meu si m-ai impins singura in prapastia adanca? Daca iti tineam in mana inima, nu mana? Si daca nici macar nu era inima ta?
Uneori mi-e teama. Uneori vreau sa fug si sa te abandonez marii caci marea pe tine nu te cunoaste si nu mi te-ar da inapoi.
Dar uneori ma gandesc ca ne vom tine de mana, ca avem ani si ani si ani sa ne iubim daca asta vrem. Dar acum am 18. Lasa-ma sa-mi iubesc varsta, lasa-ma sa am cate-o iubire, pe rand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu