Eu n-am iubit

Uneori vad sange curgand pe ferestre, imi zgarie Dumnezeu geamurile si ele plang si ma cheama sa imi deschid ochii.

Uneori ies din dus cu pielea impovarata de rosii zgarieturi, dar buretele nu lasa urme si nici apa si nici sapunul. Poate asa sunt eu cu-adevarat: ranita.

Cand descopar cate-o taietura pe piele, strang bine capetele si gust bobitele de sange cum ling copiii cuburile de zahar. Gustul ala greu de fier e ca laptele sugarilor, ma tine conectata la viata.

Pretentii n-am avut decat de la mine, si mereu mari si nefiresti.

Ma ciupesc vara asta tantarii ca si cum mi-ar fi iesit glucoza prin toti porii.

Cum se arunca unii in bratele altora, facand promisiuni vesnice, eu nu pot sa probez o pereche de sandale daca nu fac in prealabil inventarul hainelor la care s-ar asorta. Daca numarul e rezonabil, le probez, cel mai probabil sunt prea mari si ies cu pumnii stransi din magazin.

Nu imi lipseste curajul. Imi lipseste oare iubirea?

Gustul ala de fier e gustul iubirii. Cred ca o hematie de-a mea are 4 iubiri in loc de 4 hem. Dar oare-mi irosesc iubirea in directii necunoscute si inutile?

Iubesc atatea lucruri, locuri, oameni si idei incat, atunci cand aud "Te iubesc" scormonesc bine in inima, imi desart sacii cu fragmente alandala de suflet in cautarea unuia pe care sa scrie "Si eu te iubesc" si sa fie dens. Dar toate-au scrisul sters si sunt mase compacte de vid. Deseori raspund, vesnicul raspuns, il dau ca pe un adevar banal stiut de cand mi-au vazut ochii primele culori ale lumii . Si pe langa nimic adaug ce gasesc: sangele de pe geamuri, de pe piele si promisiuni.

Dar ranile superficiale se vindeca.. si promisiunile se duc cum se duc cojile de seminte maturate zi de zi de oamenii galagiosi cu salopete colorate.

Eu n-am iubit cum au iubit celelalte.
Dar am iubit cum am putut eu.