Tu esti ploaie

     Mi-e mila de pesti. Ploaia loveste suprafata oceanului, dar pestii nu isi dau seama ca ploua.
     Mi-e mila si de toti cei care fug de furtuna, pentru ca le e teama sa nu se zgarie si de cei care fug de ploaie sa nu isi strice parul.

     Si, totusi... tot ei calca pe flori ca si cum ar fi ciment. Calca pe flori, pentru ca florile nu pot fugi... nici macar din fata ploii. De-aia sunt ele atat de frumoase. Pentru ca isi primesc binecuvantarea cu petalele plecate. Iar tu? Ai avut tu vreodata rabdare sa privesti cum picaturile reci dezbraca cerul de nori? Cum rotile masinilor taie perdelele de apa de pe sosea?

    De ce fugi? TU esti ploaie. De aceea nu ai sa te resemnezi sa pasesti drept prin ea, doar ai invatat la scoala ca + si cu + se resping.

    Pe de alta parte, uite, chiar acum, cand ploua, eu imi arunc pantofii intr-un colt al camerei si imi desprind parul. Fug de tine. Imi place mai mult imbratisarea ploii decat cea a ta.

   Am un motiv pentru care te-am lasat langa fereasta.
 
   Numai uita-te la ciobul de pe trotuar, da, cel in care mi-am zgariat eu talpile. Uita-te cum se joaca lumina cu picaturile. Nu-ti fie teama, lacrimile cerului au spalat de mult sangele meu.

    Te rog sa-ti iei mainile de la urechi. Te rog sa opresti casetofonul si sa asculti ceea ce desertul nu aude niciodata.

   Te rog sa intelegi ca ploaia e numai una, si ca tu va trebui sa faci eforturi sa devi OM. Nu fi gelos, tot pe tine te iubesc mai mult. Dar acum, lasa-ma sa alerg. Stii ca sunt acea floare de munte, careia soarele nu-i prea place. Ma intorc imediat la tine.




                                                                 La multi ani, C.

p.s. Intre timp, am invatat sa privesc lumea prin proprii mei ochi. Frumos cadou, nu?