Cheia

La inceputul anilor 2000 ai mei nu aveau timp sa imi lege snurul cu cheia la gat, si ieseam pe-afara cu ea in mana, pana i s-a facut mila unei vecine si mi-a innodat un siret alb.

Alergam ca orice copila de 5-6-7 ani prin nisip si ierburi si strangeam metalul ala in mana ca si cum de asta depindea viata mea. Nu am scapat-o niciodata pe jos, nu am lasat-o nicio secunda. Ma prindeam cu mainile de bara si tot tineam cheia in mana.

Si de aici incepe povestea.

Am fost in vizita la Bucuresti la Universitati si multumita lui Dumnezeu am reusit sa ajungem si la Medicina si sa-l gasim si pe baiatul asta caruia i s-a facut mila de noi, veniti din provincie, si a mai ramas sa ne plimbe pe-acolo.

Daca as incepe cu "din clipa in care am zarit facultatea bla bla bla" ce sens ar mai avea postarea, ar fi total previzibil si nu ar merita scris.

Doar ca m-am simtit mica. Mica in fata a ceva mare, ceva-ul din care imi doresc sa fac si eu parte candva. Senzatia ca ar trebui sa las capul in fata si sa ma spal bine de tot pe maini inainte sa intru acolo.

Apoi ne-am plimbat.

Dar de unde explozia?

In sala de anatomie ai dat la o parte o carpa si atunci am vazut. Era acolo, la cativa centimentrii de nasul meu, puteam sa simt mirosul de formol, sa vad fiecare detaliu. Si dupa ai luat-o cu mainile, fara manusi. Tineai intre degete o inima. Si chiar daca inima aia nu batea, si chiar daca nu erau mainile mele cele care o tineau, am simtit adrenalina tasnind prin vene cu viteza si s-a facut lumina. Si nu mai eram in sala de anatomie, si nu mai era nimeni in jur, si erau doar mainile tale tinand inima aia. Si mi-am dat seama unde vreau sa fiu si ce vreau sa fac. Pentru emotia aia, pentru ceea ce am simtit, pentru cat de frumos a fost sa vad si poate sa simt candva viata zbatandu-se intr-un ghemotoc rosu cat pumnul, pentru toate astea, si pentru alte motive.

Pentru ca voi tine eu candva inima aia, candva vor fi mainile mele in loc de mainile tale si inima va bate. Pentru felul in care vorbeai de ceea ce faci, de ceea ce iti place, pentru ca ti se citea pe chip bucuria ca esti acolo in fiecare zi si faci asta in fiecare zi si pentru cata lumina aveai in ochi si cat de cald ne zambeai, pentru ca stiu: la fel voi arata si eu si la fel ma voi simti si eu, pentru ca imi doresc de 4 ani sa fiu acolo si fac in fiecare zi ceva sa ajung acolo, si poate nu pun caramizi la casa dar curtea am umplut-o de flori.

In scoli ni se predau pagini, primim explicatii si ni se arata desene. Invatam, desenam, facem grile, cantarim fiecare cuvant astfel incat sa gasim logica fiecarui proces pe care il invatam, numaram atomii de carbon si egalam cu atentie fiecare reactie, fugim la compendiu cand gasim variante de raspuns ambigue sau nu intelegem din manual sau scrisul din caiet. Uneori ne trezim de la 6, alteori ne culcam dupa 12 de dragul a ceea ce vrem sa facem. Si apar intrebari, vrem sa fim acolo sau nu, se merita sau nu.

Doar diriga ne-a luat de mana si ne-a suit in autocar sa ne duca sa vedem cu ochii nostri ce inseamna student la UMF sau ASE sau la Poli.

Si la UMF am avut un noroc chior sa te vad pe tine. Pentru ca nu mai am nicio indoiala ca acolo vreau sa ajung. Sa zambesc si eu la fel, sa fie mainile mele.

In timp ce  ni se predau pagini intregi, nu a facut nimeni pauza sa ne spuna ca Medicina nu e doar teoria. Ca e mult mai mult de atat.

Am prins cartea de cotor si nu ii mai dau drumul, e cheia sa intru in facultate si nu vreau sa raman pe afara.

De ce ne despartim

Se vrea un post impartial dar of.

Nici nu apucasera copacii sa inmugureasca cand noi ..

Oamenii se despart ca nu se mai inteleg, ca nu se mai iubesc, ca s-au plictisit, s-au saturat, vor altceva, nu au timp, sunt departe, sunt prea aproape, nu mai e magie, nu mai au stele...

Din 100 de motive,pentru noi am gasit vreo 20.

Nici nu imi vine sa pronunt cuvantul "despartit"..ne-am "despartit". Mi se pare asa definitiv si radical, ca si cum tragi linie si scrii admis sau respins pe un examen.. si eu am trecut cu note bune toate testele .. inafara de alea la info.

Stiu ca asa e cel mai bine, nu despre asta e vorba aici. E vorba de mine incercand sa ma impac cu faptul ca dupa 7 luni a trebuit sa ma evapor pentru ca asa ne spunea simtul etic amandurora. A fost prima mea relatie in care nu am dat-o cu nimic in bara.. cred. Stii ca ai zis ca poate candva o sa mearga?..

Poate candva o sa ne intalnim si o sa incercam iar dar la dracu ca o sa ne desp....m din acelasi motiv ca si acum.

Motivele pentru care nu merge o data sunt si cele ptr care nu merge a doua oara. Asta spune istoria, netu, experienta personala. Nu vreau sa hiperanalizez ce este, si nici sa trag cu putere de zilele care vin, sa ma inec in ele. Cum am zis de fiecare data, oamenii raman in vietile noastre atat timp cat avem ce invata de la ei. Apoi isi fac bagajul si pleaca. Eu am invatat tot ce mi-ai predat din vara pana acum.. tu?

Ai fost diferit de tot ce am trait, dar asta nu inseamna ca as vrea sa traiesc din nou aceleasi lucruri. Pentru ca nu as vrea sa traiesc aceleasi lucruri cu altcineva.. oricum nu ar avea cum sa fie aceleasi lucruri. Cu tine am facut multe chestii in premiera, gen bowling club concerte si  lucruri care pentru o pustoaica de 17 sunt woow. Mai tii minte cand m-ai adus acasa la 5 dimineata si a2a zi aveam test la mate? A fost singuru test la care am luat 10 semestru trecut si asta fiindca mi-ai purtat tu noroc. Aveai efectu asta asupra mea, ma concentram foarte bine pe ceea ce aveam de facut, chiar daca vorbeam tot timpul si ne vedeam in week-end-uri la greu. Mai stii cand ti-am varsat mancare in masina? Sau cand ne pierduseram in parcare la city? Stii cand ma dureau ingrozitor picioarele de la sandalele alea imposibile si m-ai carat in brate pana la masina? Tii minte seara aia pe plaja? Serile alea pe plaja. Da primul sarut? Da ultimul? Ultimul? ...


Eu consider ca am ramas tot prieteni, doar ca niste prieteni care momentan nu vorbesc pentru ca au nevoie de timp si care candva o sa iasa la o cafea.. la un whiskey cola ca doar asa ne-am cunoscut, nu?


Ma bucur tare ca am facut parte din ceea ce se cheama viata ta si a fost o perioada foarte frumoasa dar simt furtunile ca vin si ma striga sa merg cu ele in toate zarile si sunt orizonturi care mi se arata daca imi mijesc ochii si nu mai puteam sta asa.. simteam ca suntem legati dar de niste sentimente cu lame ascutite la capete si poate mie imi plac ranile si taieturile dar cum sa iti mai fac tie asta cand tu esti un fel de miez de paine de la Dobrogea si eu sunt coaja aia cu multe seminte din painea integrala.

La tine in casa m-am simtit acasa, cand am intrat am stiut din prima unde-i bucataria, dormitorul si balconul cu "privelistea".  Poate sunt ploi afara, poate e vant rece si in camera e rece si soarele nu-i dar simt, simt ca nimic nu poate opri primavara din drumul pe care a pornit, vorba Cellei.  Simt un nou inceput, simt un nou el, candva, undeva, poate... si poate va fi frumos, perfect, de o inteligenta sclipitoare si cu niste ochi verzi cutremuratori si poate ma va lua de sotie si vom face copii dar nu ma va face sa uit primul nostru sarut. Nu ma pricep la despartiti. Vreau experiente noi dar te-as fi vrut sa ramai ca o constanta, sa imi restabilesti echilibrul cand colateralele nu ajung la toti nucleii si la maduva spinarii si se pierd pe drum... si se pierd...

Treaba cu anatomia asta e asa relativa, e un fel de literatura vie si cu nume complicate...

La sfarsitul fiecarei experiente stau si ma intreb ce am simtit, daca a fost real sau doar hormoni descarcati in sange. Dar si secretiile astea hormonale au nevoie de o stare, se duc acolo cu un scop, nu hodoronc- tronc. Deaia as zice ca merg mana in mana..


Daca as sta sa scriu despre toate momentele frumoase sigur m-ar apuca dimineata pentru ca fiecare zi incepea si se termina cu tine si cum o sa mai fie somnul la fel de dulce fara sa ne zicem somn usor?
Stiu ca in cateva saptamani o sa uitam ce greu a fost dupa, disconfortul o sa dispara, poate si golul se va umple. Nimeni nu e de neinlocuit.. doar de neegalat as zice. Poti gasi mai rau sau mai bun dar la fel.. niciodata.


Ma bazam tare pe astia 17 ani ai mei, voiam cea mai frumoasa relatie  la 17 caci mi se pare varsta ideala si te-am avut pe tine. Si cum sa nu cred eu ca Dumnezeu ma iubeste cand mi-a dat de fiecare data ce a putut El mai bun?

Uneori imi vine sa imi bag frumos picioarele in ele de relatii dar pot iesi atat de bine.. nu stiu daca mi-as fi dorit sa stau sau sa te fac pe tine fericit dar tind spre a doua varianta.  Din ce zici tu si  ce am vazut eu, mi-au iesit ploile.  Iti doresc numai bine si multa dragoste, ca meriti! Si eu.. eu nu renunt la medicina oricati ani mi-ar manca.. o mananc si eu pe ea.

I must be a mermaid

Oh, darling. I must be a mermaid. You know why? Because I have no fear of dephts.

I have no fear of falling, of crashing into rocks, of being bitten by poisonous animals.. or humans. No fear of suffocating or being burnt by the sun while I am lying on the stones.

But there is one depht I am afraid of. The depht of your green green green eyes...

Oh, darling. I must be a mermaid. You know why? Because I am afraid of shallow things.

I am afraid of a shallow living. Of shallow compliments, relationships, decisions, people. I am scared as fuck of superficial hair look, make-up, clothes. I run from the front of people who decide to just survive, people who ignore living and making the best from every raindrop, every flower petal and every broken glass.

I love the shards, the blood, the pain that comes with it. I am desperate of feeling everything that this life can offer me, drinking what it leaks, swallowing what it throws at me.

But there is one superficial thing I'd do. I'd love you. Every morning and every evening, till my eyes won't open up and my skin will remain clod with all the fire of the sun on me.

I must be a mermaid, darling. I hate heights. But I love being high. And I crave being high with you. And I simply crave you.

But you are afraid of dephts.

2013

Am intarziat cu postul, e deja 2014. Dar nu puteam sa las lucrurile sa se intample pur si simplu, am nevoie de o incheiere pentru ceea ce s-a incheiat deja.E al treilea an in care fac bilantul si nimanui nu ii pasa de introducerea asta facuta fireste din obligatie.Cu ce raman din 2013?

Am facut anu asta la lucruri.. Slava Domnului.

O sa incep cu cel mai epic, si anume cand ne-am suit pe bloc, sa vedem apusul. :)) Toate week-end-urile in care veneam la mare sa stau cu tine, cand am mers pe jos pana la balada :O, cand uitam mereu care e scara, prima cafea, prima oara cand am jucat bowling, prima pizza si primele gogosi facute de mine, buchetul de trandafiri, ciocolata, macarons, cartile, filmele vazute cu tine, cand mi-ai facut clatite, 15 august, cand ti-ai luat servetele umede sa te stergi pe maini ca jucasei baschet cu baietii, cum erai mereu la mine la scara in secunda 2 dupa ce te sunam, prima bere cu baietii, toate zilele de plaja, sarutul epic din apa, cel mai frumos de pana acum, "Cine are 17 ani sa faca galagieee", cand ne-a prins ploaia pe plaja, artificiile de la miezul noptii si mainile tale strangandu-ma la piept pentru ultima oara, ultimul nostru sarut, Polonia <3, plimbarile noastre interminabile, majoratele, faptul ca am fost domnisoara de onoare, vizita la Auschwitz, muulta biologie, da asta e un fel de mai mult decat evident. 

Ce uit?

Pe el l-am uitat de mult, asadar de lasat in urma e doar singura dezamagire si nu prea mare, pentru ca m-a ajutat sa realizez ca oamenii intra si ies din viata ta pentru ca sunt si ei intr-o continua evolutie independenta de tine si nu o sa va fiti necesari unii  altora la infinit. Retrospectiv, in fiecare an pe langa prezentele constante din viata mea sunt si cei care vin si apoi pleaca, dar isi lasa semnaturi frumoase in paginile mele si lor le multumesc mai presus de orice, pentru ca ma cauta sau pentru ca ma gasesc sau pentru ca raman cat e nevoie si ma salveaza cand e nevoie.

Iar celor care au fost aici de la inceput le datorez mare procent din ce sunt azi si sa ramana in acelasi loc pentru ca evident ei sunt cei de care am nevoie, mai aproape sufletului meu.

Le multumesc oamenilor care au inspirat posturi de pe blog, care au hranit idei firave si m-au ajutat sa imi construiesc principii si idei singura, fara sa le preiau, care imi agreaza modul in care traiesc si lupt, independenta si ambitia si nestatornicia si ambiguitatea si bipolaritatea si mereu, mereu dorinta de schimbare si de a fugi din fata alegerilor.

Mai presus insa de ce scriu, e ceea ce simt, e ceea ce nu scriu si nici nu spun decat rareori, mai presus de orice sunt ei, bunicii.

Incep 2014 la fel  de dramatic si complicat cum sunt eu insami, dar nu mai caut usi prin care sa evadez si nu ma mai plang. Imi duc crucea in varf asa cu fiecare si-o duce si e usoara fata de a altora iar drumul e plin de bucurii. Nu am asteptari, nu fac neaparat schimbari. Nu am nevoie de o cifra schimbata cand aprind telefonul si ma uit la data ca sa stiu ca e momentul sa evoluez. Evoluez de cand ma stiu si nu ma opresc aici, continui.

Si nu mai am loc de lacrimi si de regrete, pentru ca in inima vreau sa fac loc intamplarilor frumoase de maine si nu trairilor care imi pareau ieri de neinlocuit. 

Orice isi are inlocuitor, iar cu cat trece apa mai multa pe sub pod, cu atat se slefuiesc mai tare pietrele.

La multi ani si nuuma bine!

Distragerea

Am stat ceva pe ganduri daca sa scriu sa nu postu asta, da avant in vedere ca nu am mai scris de o vreme si simt ca am pietre pe piept, azi o sa vorbesc despre distragere.

Nimeni nu scrie despre ea. Despre acea femeie. Desi stim cu totii ca e cea care vindeca.

Distragerea e tipa pe care o scoti in oras sa uiti de fosta. E cea care iti coase ranile relatiei precedente si mai sufla si cu dragoste pe deasupra. Tipa care are rabdare, care iti da timp sa iti revi, care asteapta mereu. Asteapta sa treci peste, asteapta sa te uiti si la ea cum te uitai la Ea. E tipa pe care pur si simplu o folosesti, care iti hraneste orgoliul tau ranit pana capata iar contur si forma si te simti din nou barbat. Si apoi pleci. Nu mai ai nevoie de nicio distragere.

Ceva m-a determinat sa scriu despre tipa asta. Ma intrebam zilele astea daca si eu am fost distragerea cuiva candva. Si raspunsul a venit surprinzator de unde nu ma asteptam, asa, ca toate vestile. Cu viteza sunetului si m-a clatinat pe picioare apoi a trecut mai departe.

Intai m-am gandit ca nu am insemnat nimic, a fost totul o iluzie iar stelele pe care le aveam candva erau doar in capul meu. M-am gandit ca cea mai buna decizie luata de mine vreodata in astia 17 ani jumate a fost sa te scot cu forta din pieptul meu unde te agatasei bine de inima si tot oxigenul din artere mi-l consumai cu nesat.


M-am gandit si cum oare ai putut sa ma folosesti asa, ca pe un obiect, ca si cum as fi fost ceva usor si amandoi stim ca intre noi nimic nu a fost niciodata usor. Am retrait toate momentele alea, da , am deschis usa lunilor petrecute impreuna si am luat fiecare secunda de pe fiecare banca sau cearceaf in care eram noi. Noi 2. Inainte sa fi fost altul, inainte sa fi fost alta. Cand eram doar noi. De mult.


Mi-am adus aminte cum ma priveai, ce imi spuneai, cum taceam amandoi si timpul se oprea doar sa ne priveasca si el. Cum ma alintai, cum ma sarutai n shit. Cum incepusera sa cada frunzele si sa fie frig si nu ma lasai sa plec din bratele tale. Mi-am adus aminte tot.


Stim amandoi ca ai mintit. Stim amandoi ca oricat ai vrea sa nu fi insemnat eu nimic, am insemnat totul candva. Totul pentru care ti-ai incalcat principii si legi de-ale tale nescrise. Acum e vorba de ea, stiu. Nu sunt suparata, te inteleg. Incerci sa ii faci ei loc, incerci sa o convingi, incerci sa te uiti in ochii ei si eu sa fi disparut de tot de acolo. Si daca spui cu voce tare e mult mai simplu pentru voi doi sa fiti doar voi doi. Si ea are o siguranta cand te aude ca eu nu am fost decat o distragere, asa cum imi spuneai si mie ca cea dinainte nu a insemnat nimic si cum probabil i-ai spus si ei, asa cum vei incerca sa o vrajesti si pe urmatoarea.

Dar vezi tu, eu nu sunt nici cea dinainte, nici cea de dupa. Desi eu am plecat de buna voie, incerci sa stergi si urme invizibile pe care crezi ca le-am lasat. Parca simplul fapt ca exist independent de tine nu e suficient, ca si cum ziua in care m-ai cunoscut a fost inceputul a ceva mare din care acum incerci sa convingi ca nu ai facut parte. Stiu ca nu ti-am apartinut niciodata, ti-am spus de la inceput si apoi ti-am repetat obsesiv de teama sa nu ne legam prea tare, sa nu depindem. Am ajuns sa ne lipim practic unul de altul iar ziua in care nu ne vedeam si nu ne vorbeam eram nelinistiti, trebuia sa gustam unul din altul.

Apoi iar m-am gandit. Daca te-am facut sa uiti de ea, inseamna ca e ceva de capul meu. Dar daca acum inca te intorci la numele meu, daca atunci cand esti cu ea discutia penduleaza in jurul meu, daca acum eu sunt acolo, imi simti prezenta si simti nevoia sa strigi in gura mare ca eu nu am fost decat o distragere, nu e oare singura distragere ea? De la simplul fapt ca in lume exista si oameni ca mine. Inteleg ca iti doresti sa nu ma fi cunoscut, sa nu te fi abandonat mie, sa nu fi fost atras de aerul pe care il respiram cu gura lipita de pielea ta. Inteleg ca iti doresti sa fi fost oricare alta, dar nu eu. Sa-ti fi apartinut, sa ma simti a ta, sa fi avut curajul sa ma iubesti pentru ca merit nu pentru ca singurul drum pe care il vedeai in fata era asta si la capat eram mereu eu. Stiu ce ti-am facut, stiu ce mi-ai facut. Amandoi stim cate rani ne-am lasat unul altuia, stiu ca ti-a scos sageti din piept cand a venit prima oara, asa cum si eu te-am spalat de ea de dinaintea mea. Stiu cum o simteam acolo cu noi uneori asa cum si ea ma simte acum.


Doar ca, vezi tu, pe mine nu a fost nevoie sa incerci sa ma convingi ca sunt doar eu, pentru ca eu mereu sunt doar eu. De ce frica asa, de ce teama asta ca daca pasii mi-au trecut candva prin tine trebuie sa te cureti de tot ce ti-am fost?



Ti-am zis sa nu ma uiti, sa nu regreti si sa nu mai iesi niciodata cu fete ca mine. Credeam ca ai curaj sa recunosti ca da, am fost si eu candva pe acolo. Niciodata a ta, dar pe acolo. Te-ai atacat. Ai atras priviri care te acuza si iti pun la indoiala sentimentele si caracterul de barbat serios. Te ascunzi acum in spatele unor lozinci pe care le strigi cu voce groasa dar silabele au glas stins si inecat pe dinauntru. Poti sa renasti, poti sa te inalti si fara sa te minti. Lasa ca o minti pe ea, lasa ca ma minti pe mine, lasa ca incerci sa ma bagi intr-o coaja de nuca, sa ma faci atat de mica si apoi sa ma calci cu piciorul. Ai uitat ca mie nu imi e frica sa recunosc ce ai fost? Pentru ca, dragul meu, tu mie nu imi poti face rau, mie nu imi e frica, nu incerc sa te neg. Am incercat la inceput apoi mi-am dat seama ca sunt jalnica.


Iti mai trebuie un an poate doi. Nu ma mai nega. Dedesubtul celor trei straturi de piele, al oaselor cutiei toracice, sub tesuturile care invelesc inima, in adancul unui atriu sau ventricul, dar cu siguranta pe partea stanga sunt eu.


Dar continua sa faci parada cu faptul ca nu, ca e cum vrei tu, cum vrea ea. Insa noi doi stim. Si data viitoare spune-i sa nu mai fluture discutiile cu tine prin tot orasu, ca e mic al dracu si imediat se afla.

Teama

Teama de alegeri, teama care ma prinde de maini cu lanturi si imi pune piedici pe drumul usor si lin pe care as vrea sa-l urmez.
Nu stiu ce sa fac.
Sa aleg? Sa las lucrurile asa? Dar cand am lasat eu lucrurile asa? Eu nu sunt asa, eu nu traiesc la f***i masa. Eu decid, imi asum, urc in pom dupa mere nu astept sa cada fructele. NU?

Dar acum? Acum simt ca ma pierd, ca ma schimb, ca ma inmoi, ca ma faci sa cad si sa fiu inghitita de sentimentul ala de apartenenta la ceva si dependenta de cineva si eu eram libera si descatusata dar acum?

Poate tu asa faci, asta e chestia ta: cand esti suparat, taci. Dar eu nu pot sa tac, si daca trebuie sa tac si sa stau cuminte nu o sa stau cuminte si o sa ma framant si o sa imi pun 1000 de intrebari si eventual o sa trag concluzii deplasate si o sa pierd o noapte punand la indoiala deciziile pe care le iau si apare obligatia fata de mine de a lua o decizie astfel incat sa nu ma simt calcata in picioare de sentimente.

Asta sunt. Eu nu tac, nu pot sa stau si sa te astept "sa iti treaca". Ce e asta, vreun test? Vreo provocare? Nu vreau sa ma schimb, nu vreau sa evoluez, daca se poate numi evolutie, spre cineva caruia ii pasa atat de mult incat sa nu doarma o noapte. Eu nu sunt asa, eu am chestii de facut, nu vreau sa pierd timp pretios gandindu-ma la ce ar fi trebuit sa zic, sa am remuscari pentru ceea ce am zis de fapt, si regrete ca ti-am zgaltait orgoliul.

Copilaresc. Ma iei asa, ma iei cu tot bagajul , ma iei cu tot cu ei. Nu stiu cu ce se mananca chestia asta, nu vreau sa ai pretentii mari de la mine ca o sa fiu perfecta si minunata pentru ca nu sunt. Incerc sa invat din mers chestii pe care alte fete le au in sange si li se par perfect normale. Dar eu nu tolerez sa fiu ignorata o seara doar pentru ca am dat-o putin in bara si am fost deplasata. Nu vreau sa fiu fata care tace si asteapta sa-mi treaca, nu pot. M-as simti calcata in picioare, pusa cu botul pe labe. Sunt orgolioasa, sunt pretentioasa, sunt rasfatata si alintata si nu o sa mearga asa lucrurile intre noi pentru ca nu vreau sa mearga ASA.

Vorbeste-mi, nu ma ignora. Vorbeste-mi, nu ma da deoparte pentru ca vrei liniste. Vrei liniste, inseamna ca nu ma vrei pe mine. Ma vrei pe mine, inseamna ca incepi sa te impaci cu furtuna si cu valurile. Ma vrei asa, asuma-ti. Eu imi asum ceea ce sunt si lupt cu mine astfel incat eu sa mearga mana in mana cu ceea ce insemni tu. Dar nu ma face sa renunt la parti din mine doar pentru ca esti tu barbat si noi femeile trebuie sa fim bune si tolerante si sa avem rabdare cu voi. Nu-mi permit sa mai pierd o noapte muscandu-mi buzele ca ti-am zdruncinat putin sistemul.


Nu fac nimic acum, las timpului timp. Dar data viitoare, plec. Pentru ca nu pot sa las chiar atat de mult de la mine. Ma faci sa imi pese mult peste linia aia care inseamna limita.

P.S Nu sunt ca Romania in razboaiele mondiale, sa joc pe doua fronturi. Sunt Romania comunista, doar cu mama Rusie, cuminte, cuminte. Ai incredere in mine, stiu ca nu iti inspir, dar ai. Pentru ca sunt aici doar pentru tine si nu o sa iti zic fata in fata, ar fi mult prea personal.

Hei

Continui sa iti raman datoare pentru clipele alea ale noastre de vis si de chin, si nu stiu daca ma voi putea revansa vreodata. Doar nu pleca, cel putin, nu deocamdata.

Te caut cu mana dimineata in pat, iti caut uneori degetele sa ti le prind si sa ti le incalzesc. Si m-am obisnuit cu tine, aproape m-am legat de tine, si nu sunt mandra de mine si mi-e rusine ca ma pierd farama cu farama si ma departez de ceea ce credeam ca sunt atunci cand ma cuprinzi in brate.

Si e intens. Cand e intuneric esti tu, colorand vidul, fuzionand cu mine si uit de timp si de viata reala. Mi-e greu uneori sa cred ca existi, ca lucrurile dintre noi chiar s-au intamplat. Uneori mi-e dor, alteori doar doare, uneori am remuscari si incerc sa imi rup lanturile si sa fug dar ma intorc cu ochii plecati in pamant caci nu te pot nega. Nu ma pot rupe de tine.

Esti ca diminetile laptoase in care doar as sta in cearceafuri ametita si fericita si nu stiu de ce dar sunt fericita. Toate emotiile si fiorul ala scuturandu-mi celulele pana la ultimul atom care ma tine adunata. Ma cutremuri si apoi ma prinzi si ma linistesti si pui capat furtunii cu simple imbratisari.

Imi potolesti valurile si imi stingi focul uneori dar pleci si eu revin la haosul in care nu mai esti tu sa faci ordine si te caut. Si te vreau si ma intreb oare unde sa merg, care e drumul, vreau sa ajung unde trebuie si mi-e frica sa nu ma pierd dar te vreau pe tine la final, macar o data. Te VREAU pe tine macar o data.

Si ma doare cand uiti sa-mi raspunzi sau cand nu poti sa-mi raspunzi si mi-e frica ca intr-o zi nu o sa imi mai raspunzi si o sa ma uiti de tot si nu o sa mai fiu eu miezul. Ma pierd in tine si renunt la a ma mai agata de realitate. N-as da clipele cu tine nici pe aur, nici pe lumina. Sa ma inghita intunericul dar sa stiu ca sunt in bratele tale si atunci nu imi mai e teama. 

Si esti primul om pentru care am facut sacrificii si mi-am dat peste cap programul si Doamne cate as face sa te stiu aici, langa mine. Pana si sendvisuri.

Esti delicios.

Nu mai stiu nimic, doar tu.