Numai cineva ca mine ar putea crede ca un sarut incomplet s-ar putea transforma intr-o veritabila poveste de iubire. Numai cineva ca mine inca mai crede in povesti de iubire.
Ideea era sa nu ma cauti, sa nu ma gasesti, sa nu-mi retii numele. Ideea era sa locuiesti la capatul Pamantului si sa uitam unul de altul in secunda 2. Ti-as fi retinut numai ochii mari, pe care n-am reusit sa-i citesc, si suvita de par . Si placerea vinovata cu care m-ai facut sa tip la tine fara sa stiu unde va duce asta.
Vreau un drum cu trenul ala care sa nu se termine niciodata. Vreau 1000 de usi de compartimente pe care sa le lasi deschise. Vreau trenul ala gol, doar pentru noi. Si nu vreau sa te aud vorbind.
Vreau sa alegi sa m-arunci sau sa ma pastrezi. Mi-e frica, oricum.
Vreau sa cred ca n-a fost o greseala, vreau sa cred ca eu nu fac greseli. Nu ma entuziazmez din cacaturi si fac totul ca la carte.
Daca poti, arunca-ma. Daca nu poti.... daca nu poti, atunci inseamna ca mai exista povesti de iubire iar eu nu sunt o visatoare pierduta printre curcubee si unicorni.
Ma simt gata sa ma inec, sa ma sufoc si sa mor, din cauza unei bucati de paine blocate de-a lungul esofagului.
Ma simt prinsa intr-o imensa panza de paianjen, aceeasi poate in care si Diana Cellei Serghi se intepenise multumita lui Petre Barbu.
Simt ca pe scarile pe care incerc sa urc e o coaja de banana si ca, daca nu ma opresc, o sa imi rup stupid piciorul alunecand pe ea.
Nu gasesc aer bun de respirat, ci acelasi amestec infect de oxigen, azot si monotonie.
De ceva timp ma gandesc la o Dana de 12 ani care-si lua acadele la 50 de bani de langa Biserica, si era nebuna sa nu repete aceeasi aroma sau culoare.
Vreau zile de vara cu aroma si culoare diferita una fata de alta, cum doar acadelele de langa Biserica au. Dumnezeu mi-e martor ca las valul sa ma duca la bulgari!
Tomorrow is another day! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu