Fiecare celula a corpului tipa la mine sa-ti zic cum sa mergi, cum sa te imbraci, cum sa-ti faci parul, stiind ca o sa-ti negi conditia cu o ignoranta greu de inteles.
Mi-era dor de drame, de tragedii, mi-era dor sa-mi fac viata mai interesanta, si mi-ai iesit in cale, tanjind dupa aprobari, confirmari ca totul e bine, ca tu esti bine. Esti varza. Fucked up. Screwed.
Te-nvarti in cerc, ca-n cusca ta plina varf cu banal, cotidian si latenta. Imi provoaca greata leganarea asta de copil in balansoar cu care faci parada de dimineata pana seara. Mi-e sila si de egocentrismul tau, conform caruia eu sunt aia care sufera si plange cu capul in borcanul cu ciocolata. Ti se pare ca esti superior, dar ti-e frica sa deschizi usa custii, sa evadezi. Esti incapabil de a fi special, tu dintr-o multime, dar te amagesti la gandul ca faci lucruri marete, ca esti maret. Nu crezi ca e momentul sa vezi ce e afara, sa nu te mai hranesti cu iluzii ca traiesti, ca stii sa traiesti? Ca lumea e asa cum crezi, incolora, inodora, insipida?
TU esti incolor, inodor, insipid, irecuperabil, pierdut pe raul Styx, undeva spre Infernul ala de care mi-e frica, Infernul ala in care traiesti de cand te stii, infernul ala in care oamenii poarta uniforme si nu au nimic de zis, nu sunt deloc speciali, infernul ala in care oamenii au renuntat sa caute Lumina.
Lumina... ti-e frica sa nu orbesti, preferi sa te inchistezi in mijlocul propriilor regrete, sa aduni lacrimi, sa ridici cu ele ziduri peste ruinele lacrimilor trecute.
Risca! Risca totul pentru numele lui Dumnezeu! Risca-ti inima, fragila, neincapatoare, incapabila de o dragoste perfecta. Risca-ti respectul de sine, orgoliul, risca-ti bunul simt de care duci o lipsa acuta. Risca-ti banii, mainile, fericirea... Arunca totul pe masa ca si cum ar fi un pumn de maruntis pe care-l dai la magazin sa scapi de el din casa. Pe o paine. Risca totul pe o paine calda.
Cuvintele tale se aud pe fundal. Incerc sa le ignor, sunt otravite cu mediocritate. Fac o grimasa, se vrea un zambet dulce dar nu este decat un ras fortat, cutremurator pana la ultimul atom ce ma tine adunata.
Am vrut sa te intind pe un pat de spital, sa te vindec, am vrut sa caut si sa gasesc un leac, un antidot care sa te trezeasca la viata, care sa deschida macar o fereastra la cusca ta. Dar, mai bine lasa, mori sufocat. Pana la urma, de ceva-ceva, tot trebuie sa mori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu