Singura

Sunt momentele alea in care poti sa fi inconjurat de o masa de oameni, si totusi sa te simti singur. Momentele alea cand stau pe coridorul liceului, si imi pun castile, si ma uit la pustanii care trec in fuga, si rad, si glumesc, si isi scot ochii unii altora, si totusi sunt singura.

Sunt momentele alea in care cineva imi spune ca ma iubeste, si ma uit chioras la el, "Dafuq he just said?"
Momente in care ma tii in brate, si ne smotocim unu pe altu, si zicem tot felul de siroposenii, si totusi, am senzatia ca ne despart 2000 de ani lumina, si ca indiferent ce ai face, tot singura o sa fiu. Indiferent ce zice starea de pe feisbuc, indiferent ce crede lumea cand ne vede tinandu-ne de mana pe strada, uneori sunt intradevar singura. Si nu stiu cum as putea schimba asta, pentru ca citesc obsesiv tot felul de definitii si citate in care incerc sa cred, sau pe care sa le folosesc ca si mod de viata, stiti voi, un motto, un dicton, o lozinca, dar sincer, sunt singura si nimic nu e in conformitate cu mintea mea sucita.

Nu pot sa depasesc starea actuala de banalitate, cotidian, plictiseala acuta. Privesc rutina ca pe SIDA, o capeti si nu mai scapi de ea, plus ca te distruge in momentul in care incerci evadezi, la fel ca un tip caruia virusul HIV i-a facut praf sistemul imunitar, dar lui i se scoala sa iasa iarna la bustul gol pe sosea, sa dea zapada, ca un cetateam model.

Vad seriale, fac la mate si mananc asa, la f***-i masa, ca un hamster in cusca. Sun un hamster blocata intr-o cusca cu 3 camere, sau intr-o cusca cu 3 nenorocite de parcuri, 2 stadioane vai de p**a lor, si 40 de mii de alti hamsteri ametiti si plictisiti si plicitisitori.

Nu cer nimic, doar ma plang. Pentru ca e unul din momentele alea shitty in care sunt singura. Si-mi repugna, zau.