Si doare

Daca as fi stiut cat de tare doare, crede-ma, as fi fost zahar inmuiat in miere. Daca as fi stiut ca indiferenta e ca si cum cineva ar smulge bucata cu bucata din mine, lasandu-ma goala, plina de sange si lacrimi si praf, crede-ma, as fi avut respect fata de OAMENI, fata de TINE. Dar eu nu... .

E tardiv sa spun ca regret, nu schimb nimic si poate e mai bine asa. E o lectie, ce dovedeste ca eu continui sa invat, indiferent ce ziduri se fac firisoare de nisip in jur, indiferent ce sageti imi trec fix prin atrii si ventricule. Eu da..

Si doare. Doare, pentru ca ramai baiatul ala bun si calm si dulce, baiatul la care as fugi cand totul e fucked up, cand nimic nu mai are sens. La tine as veni desi stiu ca nu ma mai primesti, nu ma mai astepti, tu nu... . N-ai castigat nimic. Tot eu castig, tot eu sunt cea care e mai bogata si mai puternica acum, tu, dragule, tu esti la fel: blocat intr-un cub de gheata ce nu concepe sa se topeasca. Sau poate tu nu vrei...

Bai, si ce frumos ar fi fost: o prietenie ca-n filme, asa, tu si eu, eu plangandu-ma, tu ascultand mereu dar adevarul e ca nu te-am cumparat, ca nu-mi esti cu nimic dator. Toate dramele mele insipide sunt mult peste capacitatea ta de intelegere, ca si cum ai avea o limita in a simti: simti frigul, simti sarutarile pe piele, simti durerea fizica si cam atat. Restul e nimic. Tu nu... .

Si doare. Doare, pentru ca eu simt orice privire aruncata cu ura, orice miscare fie si cu un nanometru al coltului buzelor ce-mi spune ca inca iti sunt draga, simt ca ai vrea sa ma schimb, simt ca mi-ai dat sanse si eu le-am ratat, simt ca ti-ai pierdut rabdarea, eu simt... Eu da.. .

Nu-ti fac tie nicio promisiune, dar imi fac mie: voi fi zahar inmuiat in miere, pentru ca dupa tine vor fi si mai sunt si altii si, la fel ca tine, nu merita sa-i inec in otrava mea de ipocrizie. Tu ai fost experimentul esuat, si da, regret, si da, poate nu meritai, si da, imi pare rau. Nu-mi cer scuze, dar da, imi pare al dracului de rau. Nu ca te-am pierdut ca si boyfriend, ca am pierdut insa prietenia aia adorabila, prietenul ala adorabil, cu o stabilitate emotionala mult peste medie. Vad in unele trasaturi ale tale, caracteristici umane pe care le invidiez, stiind ca eu nu voi fi niciodata asa. Dar mi-e sila in continuare de banal si mediocritate, si caut obsesiv o cale de mijloc. Pana o voi gasi, fac eforturi sa evoluez, sa infloresc. Si, Doamne, cum as putea sa fiu, numai sa vreau sa accept ca sunt si reguli Universale, de neclintit.

Pana una alta, doare. Dar, chiar daca fug in baia baietilor cu un inceput infim de lacrimi in ochi, tot eu raman. Tot eu cea copilaroasa si enervanta si ciudatica, tot fosta prietena cu picioare frumoase si dinti ceva mai drepti, ca de 2 luni cu aparatul dentar..

Noi ne mai auzim. Se-ntalneste si munte cu munte, deci si om cu om. Si da, doare. Dar nu mai mult decat as fi meritat.