Nicaieri

Ne-am despartit inainte de zori desi ne-am intalnit tarziu dupa ce iesise luna pe cer.
Ma repet, dar a fost sentimentul ca orasul e nou, pentru ca eram cu tine.

A fost o experienta. A durat mai putin decat mi-as fi dorit, dar suficient cat sa ma dezbrac de toate ideile preconcepute si principiile mele medievale. A fost bine ce am facut, si nu numai acum, de fiecare data. Oamenii noi sunt zahar, tu ai fost zahar si ai gust de capsuni. Nu stiu de ce asociez fiecarui tip un aliment. :))

Fericirea mea asta e.

Dureroasa e mereu revenirea, trezirea la realitate a doua zi, cu o durere de cap. Iar diseara cand o sa ies pe afara orasul o sa fie pustiu si plciticos fara tine. Nu o sa mai aiba stralucire, beculete, capsuni.

Daca ar fi mai multi oameni ca tine, daca as cunoaste mai multi oameni ca tine, viata mea ar fi mult mai interesanta si nu m-as mai da cu capul de pereti de plictiseala.

Sunt prea preocupata de cum ma vede lumea, si uneori uit de cea care sunt de fapt. Cu tine nu a fost nevoie sa ma prefac, sau sa ma straduiesc sa consolidez o imagine a ceea ce crezi tu. Cu tine am fost reala.

Ne vedem la vara. Sunt genul de fata la care, la un moment dat, se intorc oamenii.

Am lucruri in care sa cred, lucruri pentru care sa lupt, vise de implinit. Nu pot sa renunt sau sa ma complac. Nu pot decat sa ies in fata si imi asum asta. Am timp. Daca nu azi, maine. Si tot asa.

Si nu a fost deloc aiurea si deloc ciudat. A fost frumos. Am deschis ochii bine si te-am respirat asa, cu totul, cat sa imi ajunga.

Mersi, S.