Sa-l iubesc pe el e ca si cum as spala parchetul imbracata in cea mai frumoasa si sofisticata rochie din sifonier.
Ca si cum azi as manca felia de tort, si apoi, imediat, sa fiu nevoita sa spal farfuriile tuturor celor care au mancat vreodata tort.
Ca si cum iarna, ar trebui sa ies din camera unde e cald de la calorifer, si sa strang cu mainile goale rufele inghetate de pe sarme.
E asteptare. E rabdare.
Sa-l iubesc pe el e ca si cum ar trebui sa scriu pe o foaie lucruri despre o persoana pe care nu o cunosc, nu am vazut-o niciodata si nu am auzit de ea. E ca si cum mi s-ar da un castron cu lapte si eu sa fac frisca din el. Sa aleg bila alba dintre bilele negre legata la ochi.
Sa-l iubesc pe el e... cand ploua multe ore in sir, dar tot iti scoti fusta scurta si o calci pentru ca o sa se incalzeasca rapid. E ceaiul cand tu vrei cafea, mancarea cand defapt iti este sete, aerul conditionat pornit in autobuz si tu ingheti de frig.
Si totusi, n-as da bila mea neagra pentru bilele lui albe.
Viata e frumoasa atunci cand ploua sau ninge sau e o caldura de ti se topeste inghetata din cornet si ti se scurge pana la cot.
Cand alergi pe strada si e furtuna si ai parul plin de frunze. Cand dansezi de una singura prin casa cu muzica data tare, tare. Cand esti in super pijamalele tale roz si pufoase si te rostogolesti pin pat ca titirerzul.
Cand te trezesc ai tai de ziua ta cu pupici. Si nu numai de ziua ta. Cand seara vin si iti infasoara paturica pana la gat si peste degetelele de la picioare. Cand esti fata si primesti flori.
Cand e luna plina si stai toata noaptea cu ochii pe geam, cu el la telefon, vorbind in soapta. Cand iubesti. Cand mananci ciocolata sau faci shopping. Cand citesti o carte super si nu vezi, n-auzi.
Viata-i frumoasa in fiecare zi.
Dar cea mai frumoasa parte din ea e cea in care esti tu.
Te iubesc si nu vad nimic rau in asta. Dar tu?
"Dor imi e sa beau lumina, ca in clipa care-o sa vina
Fericirea sa o aflu si eu - copil hoinar."
Ma luasei de maini in seara aia de vara M-ai ridicat in brate sa prind luna in palme. Ploua. O sa iti umplii adidasii de noroi, ti-am zis. Oare nu stiam eu Ca ploaia o sa ii curete pe drum? O sa te imbeti de atata soare, mi-ai zis De-atata lumina, de-atatea culori Dar uite ce frumos e cerul, ti-am zis "Nu conteaza, prefer sa ma uit in ochii tai." Opreste-te 5 minute din fuga asta N-am timp, nu vreau, iti strigam N-as mai fi vrut nicicand sa se sfarseasca Iubirea, ceea ce amandoi traiam. Acum sunt plina de otrava pe piele Nimeni nu ma mai asteapta la scara cu flori Ce frumoase erau noptile fara stele Buzele tale, ciresile, buzele mele.
Mda, se presupunea ca o sa luam pranzul impreuna, si masa de pranz, si cina. Si gustarile.
Of, dragule, of.
Stii, dimineata aia de iarna in care m-ai trezit din somn cu 9 apeluri insistente, de s-ar fi ridicat si mortii? Stii toate tampeniile pe care m-ai facut sa le fac, si senzatiile alea ciudate, si felul in care ma priveai, ca si cum, Dumnezeule, as fi fost cel mai frumos si fascinant om din lume. Si dupa ai plecat.
Bai, nu stiu ce e cu paragrafu de sus. Habar n-am.
S-a mai dus un an, cel mai fain de pana acum, cred. Desi ma simt complet inutila si ca si cum nu as fi realizat nimic, ma gandesc ca sunt ratati mai mari ca mine in lume. Si cand zic asta, ma refer la tipele cu botul rosu/ cyclam, cu posetute si care sunt mereu scoase din cutie. Pentru ca au timp. Eu n-am. Eu.. habar n-am.
Am ajuns la jumatatea liceului si n-am nici cea mai vaga idee ce o sa fac cu viata mea.
In schimb, e un singur lucru pe care stiu ca il vreau. M-am hotarat sa il vreau, sa pun mana pe el, si sa nu ii mai dau drumu. Sa musc din el ca dintr-o capsuna dinaia coapta. Si nu dau voie niciunei pietricele sa imi stea in drum, o sa le matur pe toate din calea mea.
Imi promit chestia asta. E vara mea, nu o dau eu in bara. Nu pierd eu tocmai acum, nu-mi intra mie pietricele in pantofi. O sa merg desculta daca e cazul, nici ca-mi pasa ca ma zgarii pe drum. Poate ca ar fi trebuit sa renunt de mult, poate ca simplul fapt ca trebuie sa lupt in continuare inseamna ca nu mai e absolut nicio sansa. Dar pana nu ma consum, pana nu seaca dorinta asta de a obtine acel ceva, pana nu cad la pamant cu rasuflarea taiata, pana in clipa aia, nu renunt. Nu pot sa fiu unul din oamenii aia care renunta cu o secunda sau cu un an inainte de a reusi. Treapta aia de sus, ultima, varful piramidei, o sa ajung acolo.
E singurul lucru de care sunt sigura acum, sigura cum stiu cum ma cheama, ce culoare au ochii mei, ce culoare au ochii lui. Ii stiu mirosul si fiecare centimetru de piele. Si nu renunt.
Nu stiu unde ne-am intalnit, cum, nu stiu cand ai inceput sa insemni ceva pentru mine, sa insemni atatea pentru mine. Nu stiu cand ne-am indragostit, cum ne-am indragostit si de ce. Nu-mi aduc aminte daca era lumina sau intuneric cand m-ai luat de mana prima oara, nu stiu nici primul nici ultimul nostru sarut. Poate pentru ca ultimul nu a fost inca.
Nu stiu sa zic secunda aia in care a inceput sa imi pese, de ce a inceput sa imi pese. Nu stiu sa zic ce ai, ce-mi faci. Ironic e ca de cate ori ma gandesc la tine, de cate ori incerc sa te vad, in capul meu sunt doar fragmente din tine, ori buzele, ori pielea, nasul, parul, mainile tale pe gatul meu, vocea ta, mirosul tau.
Umblam azi prin magazine, nu stiu exact ce cautam, dar la un moment dat m-am oprit in fata unei rochii oribile, dar nu o mai lasam din mana pentru ca stiu sigur ca si tu ai un tricou cu acelasi print. Am fugit mancand pamantul, ca si cum imbracand rochia m-as fi lasat eventual calcata in picioare, as fi capitulat, m-as fi declarat invinsa in fata ta.
Uneori am senzatia ca luptand e ca si cum as fi deja invinsa. Ca daca as avut cea mai mica sansa nu ar fi fost nevoie de atat de mult efort din partea mea. Dar Dumnezeule, nu pot sa stau cu mainile in san in timp ce lucrurile din jurul meu se intampla pur si simplu, ca si cum eu as fi doar decorul, iar spectatorii au venit la teatru pentru actori.
Si nu pot sa-mi explic. E ca si cum ai fi geografia pe care nu o inteleg si nu imi place.
Nu stiu secunda in care ne-am indragostit unul de altul, si nici secunda in care a incetat totul. Pentru ca stim amandoi ca intre noi nimic nu e nici pe departe macar aproape de sfarsit.
Tu sigur iti aduci aminte toate nimicurile. Mi-ai spus odata ca sunt unul din putinele lucruri bune care ti s-au intamplat, care te fac sa te intorci. Esti singurul lucru rau care mi s-a intamplat, si singurul rau de care nu pot sa ma ascund.
Iti mai aduci aminte... nu stiu. Chiar. Ce iti mai aduci aminte?
Apoi a fost toamna si a mirosit a toamna si a frunze si ma plimbam cu tine de mana pe strazile pline de oameni care se uitau frumos la trandafirul din mana mea. Mi-ai spus ca ma iubesti. Nu te-am crezut, dar te-am lasat pe tine sa crezi. (D)
A fost iarna, a fost frig, dar mi-ai tinut de cald in serile in care ieseam si nu ne vedeam decat la lumina becurilor din parc, imi inghetau degetele de la maini si tie nasul si imi cantai la ureche "Tonight".(D)
A venit primavara, si tot orasul parea nou pentru ca eram cu tine. Aveai gust de capsuni si ochi frumosi si faceai sa straluceasca totul in jurul tau. Si alergam pe scari cu tine si ne ascundeam de oameni. Martie.. (S)
Era aprilie si m-ai facut atat de fericita incat mi se pare ca nu eram eu atunci. Aveai rabdare si fugeai de la fotbalul cu baietii sa ma vezi, cu servetele umede in buzunar sa fi curat pe maini. (A)
In mai ne-am intalnit din nou, dupa fix doi ani... am consumat toate emotiile alea de care ne era dor doar in cateva zile, ai plecat la fel de repede cum pleci de fiecare data dar ai provocat niste trairi atat de intense incat cu greu le voi uita. Si nici nu vreau. (C)
Si apoi, mai esti si tu.
Indiferent de anotimp, de cat de cald sau frig era afara, daca aveam de invatat sau nu invatam de dragul tau, daca imi faceai la mate sau ne certam, daca ne trecea in secunda doi sau a doua zi, stiu sigur ca n-a trecut saptamana fara sa vorbim, desi, de cele mai multe ori, ma trezeam cu "Treci ma la liceu" si ma culcam cu "Du-te ma si culca-te ca e tarziu..". Si chiar daca era tarziu, si chiar daca trecusera ore, noi tot nu ne culcam.
Ne petreceam dupa-amiezile la web, facand random stuff, dar era ok, deloc plictisitor.
Toate povestile se termina frumos, sau asa ar trebui. Tot ce-am trait cu voi a fost frumos, si privind in urma ar trebui sa zic un "multumesc, baieti". Indiferent ca acum sunteti in Bucuresti, Alexandria, Brasov sau Medgidia.
Dar peste toate astea, peste trandafiri si cola si biliard, peste frig sau cald sau alcool si tigari, peste toate astea, peste mesaje siropoase si melodii cu mesaj, peste versuri epice, facturi la telefon cu mult, mult cost suplimentar, note mari si mici, sarutari si imbratisari, peste toate astea...
Esti tu, tu, tu. Deasupra. Steaua din varful bradului. Antena de la radio. Dopul de pe sticla. Deasupra.
De ce? Nu stiu, si nici nu ma mai obosesc sa caut raspunsuri. Desi imi e greu, greu tare sa accept ca dintre toti, esti tu.
Am adormit cu geamul deschis si m-a trezit mirosul de ploaie si de tei de la mine din camera, zgomotul picaturilor care se prelingeau dezordonat pe geam, zgomotos. Primul curcubeu, prima ceata, primele perdele de apa taiate de masini pe strada.
M-am culcat obosita, cu o durere de cap, m-am trezit ca vara dupa pranz, ca si cum singura grija e sa ies pe-afara. E vara. E prima mea vara.
Cred ca acum cel mai frumos e la mare. Furtuna, vantul sarat, apa rece a ploii si apa sarata a marii.
Nu stiu. Parca in sfarsit am respirat gura aia de aer de care imi era atat de sete, dupa care tanjeam atat. Daca toata viata mea ar insemna sa ma dau in leagan pe malul marii si sa si ploua din cand in cand, sa fie vara, sa fie soare, sa fie cald, dar si racoare, cred ca ..nu stiu.
Cand ploua e bine. Prima ploaie din prima mea vara. Buna dimineata.
Hei, vara. Sa fii mai buna decat anul trecut, promiti?
