Totul sau nimic sau..

Totul.
Era o vreme in care credeam ca fericirea totala mi se cuvine, dar nu fericirea care m-ar fi facut cu adevarat fericita, ci fericirea aia pe care o voiam eu. O fericire care implica lucruri nocive mie, o pseudofericire cusuta cu ata alba undeva in 2012.

SAU

Nimic.
A fost o vreme in care credeam ca nu merit nimic, inafara de lacrimi si muzica trista si izolare. Si stateam singura in coltul meu si plangeam din jumatate in jumatate de ora. Si ma victimizam, si credeam ca daca ma scufund in tragedii o sa ma purific. Catharsis.


SAU

Sau exact ceea ce imi trebuie. Ce imi trebuie?
Liniste. Multa liniste. Echilibru, armonie, cumpatare. Doar oameni buni. Prieteni. Intelegere. Nu drame, dar nici banal. Stiu, stiu, STIU CE VREAU. Vreau ceea ce imi trebuie, ceea ce ma face fericita. Stiu ce ma face fericita, am crescut, am trecut peste, am constientizat unele lucruri, am maturat amintiri, oameni chiar. I-am aruncat la gunoi. Acolo unde le era locul de la inceput, dar eu.. eu am obsesia asta de a mai da o sansa, si inca una, in asteptarea schimbarii. Faptul ca sper mereu ca in noi exista si o farama de bunatate, de ratiune, ma face deseori sa regret. Dar de acum.. de acum lucrurile vor decurge normal. Fara planurile mele de a face tot Universul sa-mi joace in picioare.

Sunt o aglomerare minuscula de molecule dintr-un tot. Abia exist pentru ceea ce e mare, dar pentru mine SUNT mare. Si nimeni nu ma va face sa ma simt mica.

Viata inseamna multe. Nu un singur lucru de care sa ma leg cu disperare, in jurul lui sa imi indrept toata atentia si toata vlaga. Am chestii de facut, mai am multe migdale de mancat. Dar, cel putin, m-am stabilizat din punct de vedere emotional si social.

Sunt centrul Universului meu. E un Univers mic cat  o celula. Dar in el incape in intregime lumea mea. Si lumea mea inseamna totul pentru mine. Sau?...

Lucruri simple part II

Spune-mi ce stii despre vise? Spune-mi daca ai vise, daca visezi? Spune-mi ce visezi...

Eu? Eu visez la o secunda de fericire perfecta, visez ceva frumos si bun si cald si nedefinit. Visez accidente de masina, visez papusi de ate, visez ca  sunt cu mama si cu tata... Visele sunt nocive in exces. Imi aduc aminte perioada aia din anul ce tocmai a trecut, perioada aia in care dormeam non stop, in care abia asteptam sa ma fure somnul, ca sa pot visa.

Acum, nici nu as vrea mai mult decat ceea ce am. Acum, realitatea e atat de frumoasa incat simt ca fiecare zi ce trece e un pas spre a musca din fericirea aia perfecta, pe care, daca as primi-o acum, sigur nu as stii cum sa ii fac fata si as pierde-o. Asa ca nu pot sa cer mai mult, e bine acum, mi-e bine, sunt bine.

Si libertatea.. libertatea careia i-am dat cu piciorul acum putin timp, mi-am recastigat-o. Si pot sa fac ce vreau cum vreau, si pot sa iti iau castile din urechi si pot sa iti zambesc si pot sa vorbesc cu tine la telefon zilnic si sa iti spun ca imi e dor, si pot sa fac toate lucrurile pentru care altfel as fi fost condamnata. Fac lucruri fara sa astept ceva in schimb, fara sa imi creez obligatii.

In sfarsit, am un scop, am ceva de facut, am un motiv sa ma trezesc dimineata si sa ma simt vie. Si, stiu ca e devreme, dar, ca si Diana Cellei Serghi, simt ca nimic nu poate opri primavara din drumul pe care ma aflu si eu acum. Nu zic ca imi doresc, nu cersesc fericire, dragoste, kilograme in minus. Le voi obtine pe toate la momentul potrivit. Stiu, STIU ca lucrurile vor fi puse in ordine in curand pentru ca sunt cuminte si tu stii ca sunt cuminte si merit o sansa.

Pe drumul ala plin de praf, prin frig si ploi, sau cand e soare si cald, chiar daca eu sunt aici si tu acolo, acum chiar nu conteaza. Acum asa e bine, asa cum suntem acum. Si am rabdare... pentru ca am invatat sa am rabdare si e un sentiment placut sa stiu ca ceva, candva, tot se va intampla. Am stele pe cer, am stele. Cat am tanjit dupa stelele "alea"... Dumnezeule. Acum sunt aici, pe tavan, nu ma lasa noaptea sa dorm. Dar e o oboseala atat de perfecta, incat nu m-as mai odihni niciodata, de teama sa nu o pierd, sa nu cad iar in banal si monotonie. Sunt calma, fericita, am ceea ce imi doresc. Felul in care te am acum pe tine e cel mai frumos fel in care o fata a avut vreodata un baiat. Si nu astept nimic in schimb.

Mi-a fost dor de tine, soare. Bine ai rasarit.

Deep

Nu sufar, ceea ce e ingrijorataor, pentru ca realizez cu uimire ca am devenita imuna la sentimente. De multe ori in ultimul timp am trait lucruri care unui om obisnuit i-ar fi provocat diverse trairi, lacrimi sau ras sau suparare. Eu.. eu nu stiu cand am plans ultima oara, desi stiu cand ar fi trebuit sa o fi facut.

Nu sufar, pentru ca a fost alegerea mea, pentru ca asa e cel mai bine pentru amandoi, pentru ca asta e prima decizie buna pe care o iau dupa mult timp. Consider ca fiecare dintre noi merita altceva, nu stiu daca ceva mai bun sau mai rau, dar ceva cu totul si cu totul diferit.

Am ramas fara urma de romantism sau sensibilitate in mine, desi am cautat in adancul adancului adancului adancului sufletului meu. Sunt ceea ce imi era frica ca voi deveni, un cub de gheata. Si ma gandesc la chestia asta, cum ca, intr-un cuplu, dupa o anumita perioada semnificativa de timp, partenerii incep sa imprumute gesturi sau chiar trasaturi fizice unul de la altul. Daca acum sunt un bulgare de zapada, ar fi cazul sa cresc brusc cativa centimetrii in inaltime, sa slabesc si sa mi se aranjeze perfect dintii. Dar nasul sa ramana la fel. ( Serios, Doamne, lasa-mi nasul asa cum e. )


Sunt cel mai neentuziasmat om de pe Terra la momentul actual, cel mai flegmatic si mai neinteresat si independent. Si intr-un fel e bine aici, in clopotul meu de sticla. Mi se cam rupe de ce-i afara, oricum sunt preponderent doar cacaturi. Am ascultat azi o melodie absolut cretina, fara nici cea mai vaga legatura cu ce am scris eu, dar e atat de jalnica si de penibila incat, nu ma pot abtine sa nu o pun.

Daca astept sa se intample minunea, daca mai sper?... Mai, sincer, nu ma mai preocupa atat de mult partea asta de fericire, si, un alt argument bine intemeiat ar fi si faptul ca nu am timp de facut planuri cum sa, cum ar fi s.a.m.d. Chiar am chestii de facut, iar baietii sunt undeva pe al 309384383827843 momentan. Viata inseamna mai mult decat limbi in parc, in baruri, alcool si smotoceala. Da, da, nici mie nu imi vine sa cred ca zic asta.

Am devenit un om serios si cuminte, cu planuri mari si cu coloana vertebrala, care, daca ceea ce urmeaza nu e perfect, n-are chef sa auda. Sa curga cu lucruri bune, biologie si matematica! Doamne- Ajuta!

Fara regrete

"Si dac-ar fi sa adun noptile ce s-au pierdut in mine..."

Am mult de munca, si, daca vreau sa imi iasa, ar trebui sa renunt la toate distragerile.

Cerul lui are stele, cerul meu e gol. Eu nu am stele. Eu vreau stele. Si tortul ala cu ciocolata si fluturasi, si vreau si borcanul cu dulceata, sa imi bag capul in el.

Am de facut niste schimbari, spre binele tuturor. Sper ca incep sa iau decizii bune, sper ca nu ma voi trezi iar plangand dupa o luna, doua.

Fat-Frumos, daca esti acolo.. vino. Doar tu, nimeni altcineva. Te-am mai chemat o data, si ai venit. Te rog, stii tu cel mai bine cand e momentul. Tu mereu stii, tu ma stii.

Atat am avut de zis.

Blank II

Si de luni o luam de la capat. Contrar opiniei generale, chiar nu imi e dor de liceu/ profesori/ teme/ shit. Dar e doar ceva ce trebuie sa se intample, right?

Personal, mi-am uitat bagajul in gara si m-am urcat in tren cu mainile in buzunar. Am.. renascut? Nu, pur si simplu m-au urcat in nenorocitul ala de tren. Incerc sa ma conving ca totul face parte dintr-un mare plan, si ca, la sfarsit, voi avea totul pe tava asa cum sunt obisnuita. Sau o sa mi-o iau in bot, sau ...

Nu vreau sa inteleg ce se intampla, pentru ca, cel mai probabil, voi fi dezamagita. Accept cu greu faptul ca timpul le rezolva pe toate, ca trebuie sa am rabdare, dar imi creste pieptul cand ma gandesc ca asta e un mare pas pe scara evolutiei personale. Muzica trista si bocetele nu au ajutat niciodata pe nimeni, si, la urma urmei, poate am obosit si m-am saturat de drame. Sunt o pierdere de timp. Am 17 ani si regret fiecare secunda in care am fost trista. Peste inca 17 ani as vrea sa nu am ce regreta. Si nici peste 100. Inevitabil, deci irelevant.

E inutil sa incerc sa ma gandesc daca sunt sau nu pregatita, daca sunt sau nu in stare, daca o sa imi iasa treburile si anul asta. De fiecare data am facut tot ce se putea, si inca atat pe langa. Si asta e marele meu plan de lupta. Imi plac lucrurile grele si care necesita efort intelectual, dar as prefera ca la final sa existe si un premiu, deoarece, cand ceva ma costa prea mult suflet, nicio bucurie nu e suficient de mare. Dar o sa ma multumesc si cu o floare. Sau o bomboana. Sau bani. Sau cu tine, oricare ai fi.

Sa intelegi femeile.. asta e din cu totul alt film dar mi-am adus acum aminte. Ei bine, luand exemplul personal, nici ele nu se inteleg. Si atunci, care ar mai fi farmecul? Daca vrei totul de-a gata, daca vrei monotonie, intelege-le. Dar, sfatul meu: nu distruge parte din corola de minuni a lumii.

Pana la urma, accept lucrurile asa cum sunt, cel putin, momentan. Am nevoie de un echilibru, de o stabilitate, un fel de bine meritata odihna dupa toate chestiile recente. Viitorul suna.. la dracu, habar n-am ce o sa fie. Dar voi vedea pe parcurs.

Un an fain la toata lumea!

Pick me. Choose me. Pick me, damit.

Si cea mai mare dragoste se poate sfarsi.

Voi a-ti primit sanse cand le-ati cerut? Cel mai indicat mi se pare sa stam pe carare, sa nu o luam pe camp, sa nu o dam in bara. Dar, daca, totusi, se intampla? Sunt decizii pe care le luam si ne schimba poate definitiv viata, sau, din contra, nu schimba nimic, oricat ne-am dori.

Stiti cum e, cand gresesti?.. Stiti, cu totii am gresit, gresim. E un fel de, sa incalcam regulile, sa iesim din tipare. Sa facem si altceva, de ca dracu sa stam in banca noastra? Pijamale, baieti, piscina, prosoape, apa, pachet de prajituri cu scortisoara, ochi verzi, perna uda, intuneric, liniste... CUM SA NU VREI MACAR O BUCATICA DE PRAJITURA?

Dar asta nu inseamna ca, gata, End of story.

Goddamit, oameni buni, toti gresim. Nu mai fi-ti atat de definitivi in decizii, atat de radicali. Viata nu e matematica. Viata e.. literatura.

Mirosul tau part II

Tu nu mirosi a sare, a dulceata, sau a vara.
Imi desprindeam azi parul, si mi-am dat seama ca persista un miros de D. in jurul meu. Poate e iarna, poate e zahar, poate e cola sau vant sau tiramisu. Habar n-am.

Cand am iesit impreuna s-au topit toate zapezile. In lumina felinarelor se vedeau fluturii albi, cerul era negru, copacii erau negri, tu erai rece. Si eu, eu eram racita. NU am sa te las sa pleci, nu imi permit luxul de a te pierde.

 Am nevoie de tine, am nevoie sa devi o constanta, am nevoie sa ma convingi ca echilibrul e bun, sa ma asculti cand vin suparata, sa ai rabdare sa imi termin propozitiile, am nevoie sa ma saruti pana imi pleznesc buzele, sa ma musti si sa ma strangi tare de tot in brate. Am nevoie sa ma ajuti sa uit, sa renunt, sa accept, sa ma impac cu unele lucruri, sa trec peste, sa ... . Am nevoie sa ajung acasa si, cand imi desprind parul, sa simt mirosul tau. Nu sa dorm cu capul in bluzele de asta vara, crezand ca pastreaza mirosul lui. De tine am nevoie, D. De tine.

 Si, daca, teoretic vorbind, lucrurile s-ar sfarsi intre noi? Daca, nu stiu, daca tu nu ai mai vrea, sau eu nu as mai vrea, sau Doamne Doamne nu ar mai vrea?... Daca, atunci ce?

Ne-am continua vietile asa ca inainte, eu, predispusa la depresie, intunecata si cu lacrimi in ochi, mancand inghetata la miezul noptii si plangand spontan, tu.... tu ce?

 Mi-ai zis ca din pacate ma placi. Sunt genul de om greu de iubit si de suportat, iar daca totusi, vrei, sau involuntar, o faci, ar trebui sa zici multe rugaciuni inainte. Sunt retardata din punct de vedere social, cand ies in lume fac ca o descreierata, nu am pic de romantism sau de rabdare in mine, incerc sa imi inec amarul in probleme de chimie si de matematica, citesc tratate de medicina din care cu greu inteleg ceva, traiesc haotic, nu sunt atenta la nimic si ma intereseaza prea putine.

Nu am rabdare sa te lasi sa termini ce ai de spus, dar am pretentia sa fi fascinat de tot ce iti povestesc eu. Nu stiu sa zic Mersi, ci doar Stiam, nu zic E frumos, spun E ok, Esti ok, A fost ok. Si imi e frica. Imi e frica sa ma leg de tine, pentru ca stiu ca daca te pierd o sa patesc la fel, o sa imi pun iar castile in urechi si o sa ascult 50 ways to say goodbye.

Si, Dumnezeule, m-am saturat pana peste cap de lacrimi, tequilla si Bailey's, vreau sa fiu din nou normala si fericita cum eram pana acum 4 luni, vreau sa pot sa ascult Taylor Swift si alte Disney shit. Si tu, tu esti biletul meu spre tot ce inseamna banal, dar un banal fericit pe care mi-l doresc din suflet. Esti sansa mea sa incep anul cu bine, I won't screw this up. Te sarut, honey.

Ah, si serios, chiar fac eforturi sa fiu draguta si normala. Stiu ca nu imi iese. Please, deal with it.