Secunde

Am facut eforturi disperate sa nu adorm, sa nu inchid ochii, sa te ascult pana la capat pentru ca stiam cu siguranta ca toate momentele alea faine petrecute impreuna, haotic, intr-o viteza de cat ai inchide portiera la masina, toate momentele alea faine voiam sa fiu perfect contienta si atenta la tine. Pentru ca trec zile multe fara tine si orice secunda in care sunt pe scaunul din fata al masinii conteaza.


Orice secunda in care facem glume proaste referitoare la timpul care ne-a mai ramas, la raceala mea absurda in august, deciziile pe care le luam brusc in legatura cu ce urmeaza sa facem peste 10 minute, timp in care habar n-am cum reuseam sa ma trezesc, sa fac dus, sa mananc si sa fiu si gata la timp sau.. aproximativ la timp.

A fost o fuga, placuta in totalitate, inclusiv urcatul-coboratul scarilor de la Modern pentru ca CINEVA a uitat cheile de la masina pe plaja... .

Daca te-ai simtit macar pe jumatate la fel de bine cum m-am simtit eu, am venit acasa cu inima impacata ca nu sunt o irosire de timp si spatiu, ca sunt suportabila si agreabila uneori.


Esti singura persoana care pana acum nu a reusit sa ma enerveze deloc, singura persoana pe care nu am auzit-o tipand sau ridicand tonul, singurul om care nu s-a uitat la mine si nu mi-a zis nimic intr-un mod care sa ma faca sa ma simt prost. Ma faci sa ma simt frumoasa, desteapta, cu o sansa mare sa am viata pe care mi-o doresc. Au fost 3 cele mai frumoase zile din ultimul mult, mult timp si cred ca e cliseu dar nu gasesc cuvinte potrivite sa descriu.


Esti gura de aer proaspat pe care o iau bucurestenii cand ajung in varful muntelui.


Daca pot sa fac ceva, ar fi doar sa-i multumesc lui Dumnezeu ca te-am cunoscut, caci fara tine probabil as fi zacand si azi in butoiul cu melancolie plangandu-mi de mila si purtand aceeasi pereche de blugi de vreme ce nu aveam niciodata dispozitia necesara de fuste. Am acum convingerea ca exista si lucruri frumoase si ca nu ma ocolesc in totalitate, uneori chiar ma izbesc din plin cu o forta ametitoare, caci pare ireal acum, stand in patul meu de-acasa nu in nisip amandoi.


Sunt foarte obosita, foarte racita si foarte arsa de soare. Dar chit ca as zace in pat o saptamana, n-as da absolut nicio secunda din timpul petrecut cu tine. Din contra, daca as putea, m-as intoarce din nou si din nou pe plaja, langa tine. Cu tine. Esti un barbat extraordinar si meriti tot ce-i mai bun de la viata. Daca, fie si pentru numai 3 zile, te-ai pricopsit cu mine pe cap, sper doar sa n-ai niciun regret in legatura cu timpul petrecut impreuna, inafara doar ca n-a fost mai mult.


Mi-as da toti banii de buzunar si as invata sa fac cartofi prajiti fie si numai pentru inca o secunda cu tine. Sper, totusi, sa fie ore si sa fie gratis. Candva, vara asta, cat mai e din ea. Inca nu m-am saturat de vocea ta. O sa te inregistrez odata, si o sa te ascult de cate ori simt ca ma enervez, pentru ca stiu ca devin zen dupa ce aud 3 cuvinte din gura ta. Dupa "Buna dimineata, copilu"...


Cred ca e un moment bun sa ma intind in pat si sa dorm serios vreo 12 ore legate. Nu se poate oare sa o luam de la capat, din nou, candva? Nu se poate?

Ziua Marinei 2013

Cam cea mai fun zi de vara asta.

 M.C. : "Mi-am luat casa. Singur am proiectat-o, iar acum stau pe wc-ul baii bucatariei din podul livingului. E atat de bine proiectata incat, daca nu gasesc camera copilului, fac repede altul. Am avut pana si sistem de securitate, da' l-au furat hotii.

             Am o cusca inalta, de vreun metru jumate, pentru cand vine socru in vizita. De asemenea, avem un caine asa periculos, ca nu intra nimeni in curte, de-aia eu si nevasta-mea dormim de ceva timp prin vecini. I-am dat otrava. Am vrut sa-i dau si cainelui, da mi s-a facut mila.


              Imi iubesc mult soacra. Cand vine ea, e prilej de sarbatoare. Imi iau patura si niste mancare si merg la padure. I-am cumparat o masa lunga, pe care sa stea bine intinsa. Pentru mult mult timp."


Daca anul trecut n-am inteles mare branza, ca erau vaporase si chestiute dinastea de baieti ce deveneau de-a dreptul plicticoase la un moment dat, anu asta as zice ca nu m-am plictisit deloc incercand sa nu ma duc la fund din cauza valurilor.

Vorba aia: La anul, aceiasi, oriunde. ^_^

Lectii

Deschid obsesiv de vreo 3 zile incoace pagina de blog in incercarea de a scrie ceva si despre tine. Nu iese nimic. Nu vreau, de fapt, sa spun nimanui nimic despre tine. Te tin doar pentru mine.

Sarutul ala apasat, din care n-am inteles mare lucru pentru ca erau prea multe senzatii si fara sa ma strangi tu in brate, cerul plin de stele, oamenii, aglomeratia de care mi-e sila pana peste cap in orice circumstante, mirosul tau pe care nu reusesc sa il definesc cum faceam pana acum, pielea, vocea, ochii, melodiile ce se derulau cu viteza la radio in timp ce lasam in urma spatiul nostru, multe... .

Daca e doar un entuziasm copilaresc legat de dorinta mea permanenta de evolutie, e ok. Daca gresesc din nou, e ok. Dar daca e e bine, atunci... nu mai tin minte ca am luat ultima oara o alegere buna. Nu stiu la ce ar trebui sa ma astept si mi-e teama, groaznic de teama sa nu se termine totul ca orice lucru frumos intr-o milisecunda.

Mi se pare ca orice as scrie e prea imatur, ca orice actiune de-a mea e reactia unei copile neserioase si grabite de 17 ani.

Ma simt ca si cum as incalca 100 de reguli si ar trebui sa ma impac cu ideea ca urmeaza sa fiu pedepsita pentru nesabuinta mea. Deoarece, contrar tuturor vocilor calde din capul meu care incearca sa imi gaseasca circumstante atenunate, stim amandoi prea bine ca totul a pornit de la mine. Ca focul asta arde doar pentru ca eu continui sa pun vreascuri si Dumnezeu stie ca mai am putin si mi se umple pielea de arsuri ca prea aproape de dezastru sunt.

Ca o musca prinsa in panza asta de paianjen din care nu fac niciun efort sa ies. Ma complac, si e prima oara cand ma complac in ceva. Neputinta asta, sau lipsa dorintei de a o depasi e atat de placuta, sfasietoare uneori.

Nu stiu in capul tau ce e, si sincer, nici nu prea as vrea sa aflu pentru ca cel mai probabil voi fi dezamagita si deloc surprinsa. Nu e totul chiar atat de dramatic cum il prezint eu aici, dar .... bine. Renunt la metafore.


Mi-ai facut vara mai frumoasa. M-ai facut sa ma simt un om fascinant, pentru ca ma asculti cu atentie. Imi place vocea ta, ma linisteste. Imi place cum te uiti la mine, ca si cum ar fi ceva de capul meu. Imi plac buzele tale si mainile tale si pielea ta. Imi place la nebunie mirosul tau, care se lipeste de tine indiferent de locul in care suntem. Imi place ca esti relaxat si linistit. Imi place ca nu mi te pot imagina tipand la mine, indiferent cat de tare as reusi probabil sa te enervez.


Si, cel mai mult, imi place ca mi-ai deschis ochii. Uitasem ca exista mai mult si mai bun decat el. Uitasem ce oameni minunati sunt dincolo de parcul din fata blocului meu.

Si, poate, cel mai mult imi place ca m-ai facut sa uit de el in secunda doi dupa ce te-am cunoscut.

Somn

N-am timp sa dorm. Nu concep ca as putea sa dorm in timp ce lumea din jur continua sa existe, iar eu sa pierd lucruri doar pentru ca am fost obosita sau ignoranta sau indiferenta.

N-am timp sa ma pierd. Sa renunt, sa o dau in bara. Au dat-o altii inaintea mea si pentru mine. S-au pierdut destui pe drum. S-au aruncat de pe pod sau bloc si au incheiat socotelile cu lumea. S-au inchis in ei, am uitat cum se traieste, cum se simte de fapt fiecare particica din viata prin care s-au invatat sa treaca pur si simplu, fara sa se uite in jur, fara sa se opreasca sa respire fiecare floare, sa le zambeasca si celorlalti.


E o mana de oameni care mereu ajung acolo, candva, cumva. Sunt unul din oamenii aia. Si sunt datoare sa nu o dau in bara in fata oamenilor care m-au tras din fata trenului de fiecare data cand era gata gata sa ma izbesc cu viteza luminii, de fiecare data cand eram gata gata sa ma pierd, sa dispar. Sa raman sub sine in loc sa ma sui in tren si sa ajung la destinatie.

Mai sunt si oamenii aia din tren care nu se uita niciodata pe geam, sau se uita pierduti, cu castile in urechi. Si mai sunt si oamenii care sorb fiecare peisaj. Nu pot sa las nimic sa treaca pe langa mine, totul trece PRIN mine. Si, oricat de exasperant este pentru cei din jur, indarjirea asta cu care ma tin strans cu unghiile de coaja copacului in varful caruia e lumina la care vreau sa ajung, de care vreau sa ma umplu, nu dau un cub de zahar chiar daca stiu ca ar inclina balanta in favoarea mea.

Mi-a fost groaznic de frica, recunosc. Am plans de frica, recunosc. Dar acum am curaj, acum m-am hotarat. N-am timp sa dorm. Sunt prea multe lucruri de facut. Prea multe stele de cules de pe cer ca sa imi permit sa ma opresc vreodata din drum. Mai am multe migdale de mancat. Dar si mult timp.

Ea

Ea obisnuia sa fie single, aparent pentru ca nu are timp. De fapt, era atat de speriata de posibilitatea ca s-ar putea indragosti si apoi ar incepe sa ii pese si de altcineva inafara de propria persoana incat fugea ca dracul de tamaie de fiecare data cand cate-un baiat inconstient incerca sa o aduca pe calea cea buna.

Ea obisnuia sa fie sufletul tuturor de peste tot. 

Sa nu plangi niciodata, fato. Sunt atatea lucruri pentru care sa fi recunoscatoare, pentru care sa zambesti, pe care sa le iubesti, ai atatea chestii de facut, caramizi de pus una peste alta pana ajungi la Soare, incat nu ai timpul fizic necesar sa plangi.

Dar hotaraste-te odata, fato. Nu, nu iti zic sa alegi. Nu iti zic nici sa fugi, nici sa stai. Iti zic sa nu te pierzi, sa nu ramai din comoditate si plictiseala, pentru ca tot din plictiseala ai sa pleci rapid si neasteptat, surprinzandu-te si pe tine cand o sa te uiti la ceea ce era o certitudine si o constanta de undeva din varful muntelui.

Nu esti o cauza pierduta. Nu sunt o cauza pierduta.

Poate alegerile pe care ar trebui sa le fac si le aman mereu, le aman din frica sau pentru ca imi pasa prea mult. Am curaj sa iau deciziile alea, doar ca nu vreau sa se uite oamenii din jur la mine ca si cum cine stie ce rau infernal le-as fi facut. Eu doar am ales. 

Nu pot nici sa nu imi pese. Nu pot sa ma port ca si cum nu as avea sentimente si doar un cub de gheata in cutia toracica. Imi lipseste usurinta cu care ceilalti trec peste si capacitatea de a simplifica o problema de viata ca si cum ar fi o fractie. Stiu doar sa amplific. Totusi, intr-un final, sper sa ajung si eu la un numitor comun...

Am 17 ani si am tot timpul din lume sa merg pe calea ce buna, sa imi spal pacatele si sa ma incadrez in tipare. Dar nu inca. Nu am obosit inca, ca sa ma opresc si sa fac schimbari radicale.

Macar am un plan pentru ceea ce voi face mai tarziu. Nu-l voi urma cu strictete, pot sa fac adnotari pe marginea paginii.

Si asta-i doar inceputul

Cand te trezesti dintr-un somn fara vise, si realizezi ca nu ai niciun scop, niciul tel de atins, asteapta.
Maine o sa te intorci din drumul plin de buruieni pe carare, o sa gasesti o carte de anatomie si o sa iti aduce aminte ca vrei, chiar vrei sa alini durerea fizica.

Cand cauti, cand il cauti in zadar, si el e ingropat pe fundul marii verii tale, asteapta. O sa iasa, candva, eventual, la suprafata, cu aceeasi ochi, aceeasi piele enervant de alba si aceleasi buze delicioase.

M-am trezit si eu dintr-un somn plat, m-am trezit...

Cand ai impresia ca tot universul te uraste, la nicio rugaciune nu ti se raspunde in secunda doi, asa cum esti tu obisnuita, asteapta. Ai rabdare, taci, asculta. Gandeste-te. Sigur e ceva, cineva si pentru tine. Din atatea miliarde de oameni, e, cineva, si pentru tine.

Suntem vii.

Ridica mainile si prinde stelele in palme, prinde soarele si luna plina si baga-le in buzunar. Musca din ele de fiecare data cand ti-e foame dar nu vrei de mancare.

Oricate mari ai de trecut pana ajungi la tarm, oricate inimi mai frangi, cate inimi le pierzi, cate inimi te vor iubi sau nu, ai si tu una, e a ta, e mare si incap in ea toate marile si toate tarmurile.

Vantul care te poarta pe aripile lui, vantul care te fura uneori, vantul in care te pierzi si vantul care te aduna la loc, atom cu atom, e doar aerul din plamanii tai, tot aerul din lume iti trece tie prin plamani.

Fiecare picatura de ploaie ce aluneca nestingherita pe fereastra camerei tale, fiecare picatura care iti lasa dare pe fata ta de care isi lipeste si Dumnezeu uneori palmele, sa nu te raneasca nimeni, niciodata, fiecare picatura e rece, ca el.

Sufla-i iubire in ochi, din plamani- aer cald, cald.

Tu vezi flori pe campurile zgariate de seceta, de sub talpile tale infloresc capsunii vara. Tu crezi, tu visezi, tu zbori. Ti-a lipit Dumnezeu o pereche de aripi argintii, ti le-a lipit cu lumina diminetilor laptoase in care uitai sa inchizi geamul si inghetai sub patura. Ai maturat cuvintele rele, nocive tie, le-ai maturat cu vorbe bune, dar s-au amestecat cu sarcasmul tau inascut. Ce te faci acum, copile?

Jucariile de plus cu care iti umplii patul in fiecare seara, toata iubirea asta, izvorul asta de iubire ce curge din tine ar putea schimba lumea.  In tine, copile, si Intunericul insusi s-ar putea spala, si tu tot ai iubi neconditionat fiecare celula din fiecare organism viu.


Tu intorci capul in urma, sa vezi daca s-a impiedicat cineva, te intorci si te apleci si zambesti. Pentru tine rasare uneori soarele, de dragul tau, ca stie ca plangi de dorul lui. Soare...

Ai luat-o la fuga in picioarele goale, ti-a pus Dionis la gat siragul de margele, dar tu i le-ai aruncat in fata razand. Ce iti trebuie tie Universul asta, al tuturor, cand tu il ai pe al tau? Tu sangerezi, copile? Ce iti curge tie prin vene?

IUBIREA.

Dumnezeule, cat pot sa iubesc de mult. O sa mor din cauza iubirii, de iubirea ce-o port lumii, luminii, oamenilor. Ce-as vrea sa nu iubesc, Dumnezeule... ce-as vrea sa trec pe langa lucruri si sa-mi fie indiferente.

Am luat zeama de la trei lamai si mi-am turnat-o pe ranile lasate de tine. M-ai iubit, nu-i asa? Iubirea ta m-a umplut de taieturi.


Si totusi, nu-i nici pe departe sfarsitul.

Mi-a lasat primavara o batista de petale de cires, si tu, of, credeai ca sunt pierduta. M-am gasit.

6 iulie

Ce inseamna un an, un an de viata?
Un an din 17, e mult? Ce e un an? Unde sunt acum, dupa un an? Ce am facut anul asta? Ce inseamna mai mult de un an? Fix un an? Un an in cap?

Inseamna sfarsitul. O sa fiu sincera, si o sa spun ca asteptam momentul asta cu sufletul la gura, ca si cel care iese pentru prima oara dupa un an de pe poarta inchisorii.


Si e bine.
Mi-as fi dorit sa imi pese mai mult probail, mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa trec prin ceea ce amandoi am trecut, mi-as fi dorit poate sa fim impreuna sau sa nu fi fost deloc impreuna, nu stiu. Mi-am dorit multe lucruri de-a lungul anului care a trecut.
Am uitat insa sa imi doresc sa fiu fericita.

Acum, acum nu mai conteaza. Acum imi e indiferent orice faci, orice ai face. Imi pare rau ca nu imi mai pasa, m-ai facut un om mai bun, mi-ai aratat ce inseamna sa iubesti, sa-ti doresti mult tare ceva, ca oamenii nu sunt obiecte sa iti apartina, nu sunt de plastic, nu se cumpara. Mi-ai fost alaturi in multe momente, desi nu aveai niciun fel de obligatie. Am fost si impreuna, si separat, si prieteni, ne-am si iubit, certat, sarutat, imbratisat, am vorbit cu tine cate in luna si in stele.

Am vrut sa mearga, sa repar ceea ce stricasem singura, aparent. Nu mi-am dat seama nici atunci, nici mai tarziu, ca lucrurile se intampla pur si simplu, trec pe langa tine si in goana lor uita sa iti lipeasca de frunte o hartie cu explicatii. Si eu am ramas in urma, incercand sa ma prind cu unghiile de ceea ce stiam, de ceea ce era usor si frumos, de tine.

Acum sunt in fata, singura.


Acum putem sa traim, eu- ca si inainte, haotic si iresponsabil, fugind de echilibru si de toate constantele pe care tu le cauti, spunand lucruri nepotrivite si inadecvate, nefiind acolo cand trebuie sau simtindu-mi-se prezenta exact cand te trezesti dimineata si nu vrei sa stie nimeni ca te-ai trezit, atunci apar eu.


Un an e mult, enorm de mult. Un an ce, totusi, nu il pot considera in totalitate pierdut. Un an pentru care iti multumesc partial, un am frumos, poate cel mai frumos si nu numai multumita tie. Un an cu numele tau pe el. Dar de aici incolo, dincolo de linia asta, sunt eu din nou. Am vrut sa ma schimb pentru tine, sa fiu echilibrata si linistita si normala.. nu o sa fiu niciodata. O sa fiu o disperata si o curioasa si o egoista mereu. Si o sa imi placa mereu ceva la tine, ceva-ul ala pe care el nu-l am si nu-l voi avea niciodata.

Iti doresc doar tot binele si toata dragostea din lume, echilibru si stabilitate, si sunt convinsa ca, la cat de calculat esti, o sa iti iasa lucrurile bine si repede, mult mai repede decat imi vor iesi mie, pentru ca ai pretentii si asteptari mai mici, ceea ce, probabil, e un lucru bun: e greu sa fi dezamagit.


O sa ne intalnim, fireste, la o cafea, candva. Probabil vom fi la fel, habar n-am. Copilariile de acum le vom uita atunci, ne vom purta normal ca doi oameni care au crescut impreuna.. eu am crescut mult cu tine. Nu suntem niste dezamagiri, avem o sansa, o sansa mai mare separat decat impreuna. O sansa sa traim lucrurile pe care ni le dorim exact asa cum ni le dorim.

Nu imi pare rau, era momentul. O viata frumoasa iti doresc.

P.S. Eu nu plec nicaieri.

P.S.S. Esti primul. Dopul de la sticla. Dar mi-e sete, am dat dopul la o parte. Ma asteapta 2 litrii jumate de apa rece. <3