Papusa cu 10 la info

           Asta am fost azi. O papusa uratica, ce-i drept, din cauza piciorusului, cam impiedicata si fara tuu-tuu, dar o papusica datorita voua: colegi in special, si prieteni, care nu m-au lasat sa merg singurica si m-au ajutat cu tot ce aveam. Multumesc, dragilor!

           Referitor la topul celor mai cei din liceu, l-am l-am detronat pe incoronat definitiv si irevocabil. Acum stiu ca nu e el cel prin care existam si eu. Trebuia sa realizez asta din primul moment in care l-am atins si nu am simtit absolut nimic. Stiu, greu de crezut ca atingand asa ceva nu o sa simti nimic. Dar atunci cand iti doresti ceva atat de mult si intr-un final se intampla, nu te mai bucura. Pe mine el nu ma mai face sa simt nimic. Am invatat sa trec peste ambalaj. Nu e o jucarie, e un om. Nu il iau sa-l pun in vitrina, desi ar arata al dracului de bine.... ci il iau pentru mine, pentru cand am nevoie. Si de el nu am nevoie.


          Intr-o alta ordine de idei, mi-am vopsit iar lumea in roz, am adus Feti-Frumosi din care o sa aleg unul candva, si am inceput sa zambesc. Pentru ca se asorteaza mult mai bine surasul cu hainele mele noi decat umbrele de tristete. M-am uitat in oglinda, stiu ce zic.


          Nu-mi mai doresc nimic. Ma multumesc cu farama de Univers pe care o am, cu oamenii, florile si ciocolata(care fie vorba intre noi, imi da mereu peste cap planurile de dat jos kilograme) din ea, si invat sa zbor pentru ca va veni momentul sa trebuiasca sa-mi ating visul. Si vreau sa fiu pregatita. Chiar daca ma voi lovi de primul copac, poate si de al doilea si al treilea, la un moment dat voi invata sa-i ocolesc.

        Nu mai cersiti fericire, iesire din cotidian sau iubire: aveti deja totul si ocazia sa profitati  de ele. Nu incercati sa schimbati nimic, poate doar pe voi. Lumea e asa cum trebuie, si ar fi cazul sa incercati sa intelegeti. Eu.. eu incerc. Nu stiu daca o sa-mi iasa dar am tot timpul din lume.







        Multumesc ca primesc palme cand trebuie, si imbratisari cand am intr-adevar nevoie!
        Ca sa fie clar, frumusei sunteti toti cei din jurul meu, nu pentru ca sunteti mirifici la exterior, ci pentru ca dincolo de ce vede lumea ascundeti ceva bun. Azi am inteles. Iti multumesc, V.D. ca mi-ai deschis ochii, poate involuntar. Iti multumesc ca ma lasi sa intru, caci am gasit in tine tot ce am nevoie.


                                   Zambesc. Zambesc pentru ca sunt zile pe care nu o sa le uit niciodata. 29 si 30 noiembrie, 2011. Zile in care am invatat mai mult decat in toti anii de scoala.

Ceva nou

           Da, ceva nou: o intindere  sau ma rog, ce cacat o fi, de nu pot sa merg nici pana la bucatarie. Intr-o privinta e bine, ca nu mananc. Dar in pana mea, de ce mie, de ce acum, de ce asa? Ce am facut iar sa merit un sut dinasta, care, apropo, doare ca dracu.
           Chestia asta nenorocita si ziua de 29 nov insa, m-au facut sa scriu dinou. La urma urmelor, poate ca meritam sa fiu trezita, sa realizez ca doar pentru ca un cretin a zis ca o sa ma las de scris, nu inseamna ca o sa ma  las. Ala e doar un cretin. Eu sunt mult mai mult decat atat. Cel putin , asa imi place sa cred. Chiar daca stau atarnata in scaun, cu piciorul spanzurat de perne si plin de tot felul de chestii vascoase si scarboase ( nu stiu ce m-a facut sa zic asta) tot traiesc cu impresia ca primul Sf. Andrei in liceu o sa fie mirobolant :D Chiar daca, repet, nu pot sa merg de nicio culoare. O sa vad eu ce fac. Banuiesc ca o sa-mi iau perechea de aripi si o sa mi-o pun in loc de ghiozdan. Alta solutie, nu vad. Voi?

          Si toti cretinii astia din jur... Dumnezeule! Ce vina am eu ca ei sunt cretini? Imi tot ziceam "Intragosteste-te si tu odata, ce faci, ai 16 ani maine-poimaine si nu stii cu ce se mananca." De cine? De cine? De cine? Arata-mi tu unu' sa merite, ca eu nu-l gasesc de nicio culoare. Poate oi avea alte orientari... who knows?

          O sa ma opresc ca aberez. Si nu de alta, dar cine citeste s-ar putea sa si creada. In orice caz, am gasit sensul vietii: sa facem prostii si sa primim palme de pe urma carora ori invatam ceva, ori ne dam seama de ceva. De pilda eu: sa ma p*s rapid pe ce cred altii. Insist in a crede ca nu meritam sa-mi distrug un sfert de picior drept.

          Da simt ca n-am degeaba varsta pe care o am: de cand cu liceul am reusit sa iau note mici, sa ma fac de cacat in fata lui Lurch si bineinteles, m-am ales si cu cateva semne de buna purtare.

         Ma uit si eu la Vocea Romaniei, ca doar nu o sa invat la bio, nu?

Time of my life

                                                                                                                             Motto:
                                                                                              ,,Gandeste-te la trecut numai in masura in care
                                                                                          amintirea iti aduce bucurie."       Jane Austen
                                                                          

                   "Nu te-am mai vazut niciodata asa euforica." Asta pentru ca niciodata nu am mai fost. O sa ma gandesc mereu la farama de trecut reprezentata de Balul Bobocilor deoarece amintirea imi trezeste mai mult decat bucurie. Vreau sa felicit si eu organizatorii....organizatoarele :P care au pus enorm de mult suflet.
                    Daca as lua-o cu "multumesc" as termina maine. Ideea e ca premiul e cea mai nesemnificativa parte. Adevaratul castig consta in prieteniile legate si in faptul ca ne-am distrat pe cinste. O sa multumesc doar celor mai importanti. Anume bobocii, care merita toate laudele si felicitarile. Astia 16 cei mai frumosi si simpatici bobocei din galaxie! >:D<
                    Nu stiu ce am spus, nici ce mi s-a spus dupa. Oricum a fost una dintre cele mai frumoase seri de pana acum. Sper sa mai am astfel de ocazii.
                    "Rosu, pentru ca ai castigat." Nu titlul de Miss, ci locul 3, incredere si experienta. A fost ultima etapa a copilariei, deoarece incep sa depasesc stadiul de boboc. Infloresc. Inflorim cu totii.
                     Nu mai am cuvinte. Stiu doar ca nu regret nimic, nici timpul alocat, nici volanasele cusute de mi-au sarit capacele, absolut nimic.




                                                       Felicitari, dragilor!


P.S. Cu "Time of your life" marchez fiecare eveniment semnificativ.

                 

       

Inductie

          Matematica, evident. Nu are legatura dar iese fum la cat ne-am incins creierii cu ea. Bine ca scapam de saptamana viitoare. Si incep alte alea.

         Daca norii ar fi de ciocolata categoric as invata sa zbor. Asa insa nu am motiv.

         Stiu ca postul anterior suna cam dramatic si acum constientizez faptul ca nu e 100% real. Normal, e fictiune in mare parte. Ideea e ca am scris un urma unor trairi destul de profunde. A doua zi parea ca nu s-ar fi intamplat. E bine ca nu e in juru-mi, sa ma afecteze. Asa e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Si sincer, ma autoventilez de cateva ori pe zi la cati Charming-Prince sunt in liceutu ala. :P

         Nu invidiez. Mi se pare firesc sa invidiezi ceva ce iti e net superior. Nu imi e din niciun punct de vedere.

          Baiatul in geaca alba... E povestea aia cu ea, tocilara liceului care in final se dovedeste a fi o minunatie de fata si el, Frumosul Frumosilor, care a  fost cu toate tipele bune dar descoperim pe parcurs ca e capabil de sentimete unice, de seriozitate si nu e chiar atat de prost precum pare. Eh bine, asta e mai prost decat pare. :)

       
         
     

Cu capul in nori

                  Cu capul in nori. La propriu. Si cu picioarele pe pamant. La figurat. Si cu sufletul in genunchi.

      Daca am inteles ceva e ca trebuie sa invat sa am rabdare. Ca lucrurile vin fara sa ma arunc eu dupa ele. Ca daca mie nu mi s-a intamplat e pentru ca mi se pregateste ceva mult mai bun. Suna a ipocrizie. Insa e doar realitatea pe cale sa se intample.
     
      Tu ramai acolo, insa. 29 august 2010, hanoracul care nu a insemnat nimic.. Pentru tine. Eu si acum ii simt parfumul. E in tricoul ala cu dungi din prima si ultima zi. Tie ti-am scris cel mai mult. Adica despre tine. Ai onoarea sa fi singurul pe care il si respect. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa am despre cine sa compun. Nu regret nicio pagina, niciun rand. Ramai acolo. Povestea e doar a mea. Tu nu mi-o impartasesti dar esti parte din ea. Povestea e doar a mea si e povestea pe care o voi spune nepotilor pe care nu o sa-i am. E cea mai frumoasa poveste despre cel mai minunat baiat de pana acum. Si pe care, repet, il RESPECT.


     Nu m-a durut. Desi am fost acolo si v-am vazut, nu m-a durut. Nu esti frumos, nici genial. Nu arati nici extraordinar de bine. Nu esti in standardele mele. Dar ma rog, oricum n-are rost.

    Sunt bine. Am liceu de maine asa ca o sa-mi vad de ale mele.

    As pune "I can't help myself- Kelly Familly" dar imi e somn.

    O stii. Stiu ca o stii si ca nu o sa te obosesti sa o asculti. Chiar daca te-ai prins o sa tii pentru tine. Si o sa te comporti perfect normal . Si pentru asta iti multumesc. Ca intelegi desi nu lasi sa se vada.

    Nu toate fetele au norocul meu. Pentru ca nu toate fetele te-au cunoscut.

    Nu toti baietii au norocul tau. Pentru ca nu toti baietii au reusit sa inspire povesti.

    Promit ca le vei avea. Peste ani. Le vei avea. Doar ca sper sa le ascunzi bine de sotie si copii.

    Si pe strada, cand ne vom intalni, nu ma prezenta. Nu-i spune nimic. Mi s-ar citi in ochi. Si  nu e vina ei.

Lasa-te!

           Voi intra in miezul chestiunii ca o tipa practica si realista ce sunt ocazional. Imi cer scuze pentru varza pe care am facut-o azi, poate nu toata din vina mea. Dar nu conteaza. Am fix doua saptamani sa reusesc sa-mi iasa perfect ceea ce mi-am propus. Timp berechet! De cate ori mi-am pus in gand ceva, de atatea ori a iesit. Nu o sa fac exceptie acum. Desi ma doare deja spatele si picioarele de la tocuri, desi probabil imi va lua ceva timp pen'ca n-am pic de talent, desi sunt 70% stangace dupa calculele mele, o sa fac pe dracu'n cate parti va fi nevoie!


           Nu ma mai plang. Da, e greu, dar deja ma repet. Gasiti chestia asta in ultimele cateva posturi si probabil deja va e sila de ea. Asa ca nu o sa o mai cititi dinou prea curand. O sa o tin acolo in  mine.


            Daca mi s-ar fi intamplat ceea ce mi s-a intamplat ieri acum cateva luni, mai exact prin aprilie, cred ca as fi tremurat din toate incheieturile si nu mi-ar fi iesit nicio propozitie coerenta pe gura. Nu mai zic de puls care cu siguranta ar fi depasit mult limita normala.


            Insa a fost bine, na! Bine adica n-am simtit ceea ce banuiam ca voi simti. Emotie, fluturi in stomac sau alte chestii siropoase. Absolut nimicuta!

            Am de invatat. Surprinzator, dar m-am hotarat sa pun mana pe carte serios.Serios doar la ce ma intereseaza, evident. ^_^

           Cand m-am trezit de dimineata ceasul arata 7:07. Dar nu mai cred in asa ceva.

           Am cateva lucruri de facut, lucruri care mi-ar face bine. Nu, nu am de gand sa mananc urmatoarele trei saptamani chiar daca imi tremura picioarele. Daca e cineva curios ce am mancat azi, ei bine, un mar. Si azi, si ieri si pot continua.  A murit ala de la Apple si am ramas eu, vorba Alinei.

           Ma refeream la somn. Si la faptul ca data viitoare nu o sa mai ocolesc salonul. Chiar ar trebui sa mai trec si pe acolo.



                                             Aveti grija! Si ma rog, zambiti! :):):)

                           

Artificii

              E trecut de 1 noaptea sau ziua, cum vreti sa-i spuneti. A fost un concert destul de smecher cu ocazia aniversarii a 4 ani a televiziunii locale, prilej sa facem un spectacol cu Alex si Hara. Si altii.

              Nu o sa zic ca baiatul in geaca alba era si el pe-acolo, in geaca albastra de data asta. Ramane pentru paralelism sintactic baiatul cu geaca alba. Nu vreau sa ma obosesc creierul cu garderoba lui. E frumos foc!

                 
              Bineinteles ca eu ca proasta dansam lipita de un coleg de an cu el. Oricum nu i-ar pasa. Pentru ca a luat si el doua fete si dadea din maini mai mai sa-si ia zborul. Daca zburam amandoi era altceva. Am de gand sa pun un prieten sa-l lege de o racheta si pe mine de un avion cu reactie si sa ne lanseze pe aceeasi directie. E singurul mod in care ne putem intalni face to face. Legat de botul unui aparat de zbor nu cred ca va fi o problema sa ma asculte povestind ce simt exact. Caci despre aterizare, s-ar putea sa n-o mai apucam niciunul.

               
             Al dracului, mai are si ochi verzi. Culoarea mea favorita din tot Universul. E un verde timid, totusi e verde.

             Am zis ceva de focul de artificii? Imi doream sa nu se mai termine, asta e clar. Stateam cu ochii agatati de fiecare farama de lumina ce inunda cerul. Si ma gandeam la artificiile din mai. Si la cel alaturi de care priveam atunci. Ma gandeam ca si lui i-ar fi placut sa vada focul. Dar e la facultate si de.. are mult de invatat. Acasa, mai rarut ca-i mai dragut.

             N-ai nici cea mai vaga idee ce pierzi, boule! N-ai niciun pic de curaj. Pacat de ochii aia frumosi. Si de zambetul dulce. Si de nasucul tau micut. Ia mai du-te dracului, pana una alta ma duc sa dorm!

             Visee cum vreti voi! >:D<